Autor 7843 vizualizări


1795 - S-a înființat „Biroul de longitudini", cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie.

1852 - S-a născut arhitectul catalan Antonio Gaudí, faimos pentru stilul său unic şi pentru proiectele sale puternic individualizate, precum catedrala La Sagrada Familia din Barcelona (d. 1926).

1901 - A murit avocatul și ziaristul Alexandru Candiano-Popescu, inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută şi sub denumirea de Republica de la Ploiești (n. 1841).

1903 - S-a născut scriitorul britanic George Orwell, autorul romanelor „Ferma animalelor” și „1984” (d. 1950).

1923 - S-a înființat Clubul Rapid București (numele inițial CFR București).

1928 - S-a născut istoricul Şerban Papacostea, membru al Academiei Române (d. 2018).

1950 - A început războiul din Coreea. Trupe nord-coreene au atacat Coreea de Sud, încercând să refacă unitatea țării.

Coreea de Nord a invadat Sudul în dimineața zilei de 25 iunie 1950 cu mai bine de 100.000 de soldați. Cauzele atacului rămân în continuare neclare, însă mulți istorici sunt de acord că Stalin a fost probabil în spatele acestei decizii. Probabil că liderul sovietic se aștepta la o victorie rapidă, însă implicarea americană în sprijinul Coreei de Sud a transformat conflictul într-un război devastator, care s-a întins pe o perioadă de 3 ani. 

1955 - A fost înființată, la București, Biblioteca Centrală de Stat, în prezent Biblioteca Națională.

1984 - Au fost inaugurate oficial lucrările de construcție a Casei Republicii și a Bulevardului „Victoria Socialismului” din București.

1997 - A murit oceanograful francez Jacques-Yves Cousteau (n. 1910).

2009 - A murit cântărețul american Michael Jackson (n. 1958).