Autor 23705 vizualizări


Istoria Coreei de Nord este una plină de suişuri şi coborâşuri. Acest „monstru” s-a născut ca o replică a fostului stat comunist URSS, iar Coreea de Nord şi-a asumat continuitatea acestei ideologii până în zilele noastre, încercând să o ducă acum pe o culme periculoasă.

Traiectoria Coreei de Nord s-a format în urma conflictului dintre comunism şi capitalism din Războiul Rece, în urma căruia a rămas cu o istorie din care nu a fost capabilă să iasă niciodată, scrie BBC.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Coreea a fost eliberată după decenii de ocupaţie japoneză şi era hotărâtă să-şi obţină independenţa cu ajutorul aliaţilor din timpul războiului – Statele Unite ale Americii (SUA), China, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică.

Forţele armate ale Uniunii Sovietice şi cele americane au ocupat cele două extremităţi ale ţării, în ceea ce părea a fi o perioadă de tranziţie către alegeri democratice. SUA a rămas în partea de sud, iar URSS în nord. Dar pe măsură ce timpul a trecut, cooperarea postbelică dintre cele două puteri care ocupau Coreea s-a deteriorat, ceea ce a dus la apariţia a două state complet diferite:Republica Coreea în sud, sprijinită în continuare de americani, şi Republica Populară Democrată Coreeană în nord, al cărei lider, Kim Il-Sung, a fost instruit de Armata Roşie.

„Monstrul“ creat de URSS în nordul peninsulei coreene

Diferenţele radicale care stăteau la baza politicilor de stat ale celor două noi ţări au făcut ca cele două Corei să fie privite diferit. De aceea, Coreea de Nord „a dat naştere unui monstru“, după cum spune John Everard, fostul ambasador al Marii Britanii din Coreea de Nord. „A fost creată de ofiţerii Armatei Roşii, care păreau să nu aibă nici cea mai mică ideea despre formarea unui stat. L-au transformat pe Kim Il-Sung într-un lider, dar atunci când au realizat că acesta nu insufla destul respect public i-au construit în jur un cult al personalităţii stalinist în aşa fel încât ţara a sfârşit prin a fi condusă de un «rege-zeu», spre deosebire de regii Coreei de dinainte de ocupaţia japoneză“, este de părere John Everard.

În 1950, Coreea de Sud şi-a proclamat independenţa. Acest lucru i-a determinat pe vecinii de la nord să invadeze sudul, fiind sprijiniţi de Uniunea Sovietică şi de China, ceea ce a dus la Războiul Coreean de trei ani. Statele Unite au intervenit, temându-se că o eventuală preluare comunistă a Coreei ar putea avea implicaţii mai mari, după cum spune Robert Kelly de la Universitatea Naţională Pusan din Coreea de Sud. „Dacă Statele Unite ar fi abandonat lupta din Coreea de Sud, liderii de la Washington s-ar fi temut de un efect de domino al comunismului în orice altă parte a Asiei. Acesta era un aspect pe care nu-l puteau risca“, afirmă el.

Mărirea şi decăderea Coreei de Nord

După ce luptele au atins un impas, preşedintele american Harry S. Truman şi apoi Dwight Eisenhower au folosit ameninţarea nucleară drept un mijloc de a pune capăt războiului. Truman nu voia ca acest conflict să se extindă şi să degenereze într-un alt război mondial.

S-a ajuns astfel ca în 1953 să fie semnat un Acord Coreean de Armistiţiu. Acest act trebuia să fie o măsură temporară care stabilea o zonă demilitarizată de-a lungul paralelei de 38 de grade. Însă nu a mai fost semnat niciodată un acrod de pace, iar tensiunile de-o parte şi de alta a graniţei nu au contenit nici în prezent.

În perioada imediat următoare, Coreea de Nord a cunoscut o perioadă de glorie, susţinută fiind de China şi de Uniunea Sovietică. Acest lucru nu a descurajat Sudul, iar odată cu creşterea sa economică şi industrială tensiunile transfrontaliere au escaladat. „Coreea de Sud a devenit extrem de bogată în anii 1970, în timp ce Coreea de Nord a rămas un exemplu al politicii staliniste. Ţara a avut o perioadă bună, dar apoi a început să se clatine“, explică Robert Kelly.

Căderea Uniunii Sovietice la sfârşitul anilor 1980 a însemnat şi pierderea ajutorului sovietic pentru nord-coreeni, ceea ce a produs o lovitură serioasă ţării. Mai mult, după ce China a recunoscut statul Coreea de Sud în 1992, Coreea de Nord s-a simţit trădată şi a fost tot mai mult izolată.

„Economia ţării a fost în cădere liberă imediat după prăbuşirea blocului sovietic. Economia s-a prăbuşit, industria a intrat în impas, iar pieţele estice de export au dispărut. Astfel, agricultura Coreei de Nord s-a prăbuşit, iar ţara a intrat în foametea anilor 1990“, spune Paul French, expert în politicile nord-coreene.

Ameninţările nord-coreene, un lucru obişnuit

Programul nuclear al ţării a fost demarat, probabil, în anii 1960, potrivit spuselor fostului ambasador John Everard, şi a devenit extrem de important. „Din momentul în care liderii internaţionali s-au întors împotriva Coreei de Nord, conducătorii săi au văzut în programul nuclear garanţia existenţei sale ca stat independent. «Marele Conducător» Kim Il-Sung, urmat de fiul său Kim Jong-il şi acum de nepotul acestuia, «Liderul Suprem» Kim Jong-un, au jucat cu toţii aceeaşi carte, cea a negocierii nucleare“, adaugă French.

Programul nuclear al Coreei de Nord a devenit şi o sursă de tensiuni cu Occidentul. Astfel, relaţiile nord-coreene cu SUA şi cu Coreea de Sud au atins de multe ori un punct tensionat. În 1994, administraţia preşedintelui american de atunci, Bill Clinton, a fost la un pas de război cu Coreea de Nord, din cauza nerespectării acordurilor internaţionale asupra controlului planurilor sale nucleare.

În 2002, tensiunile au izbucnit din nou, atunci când Coreea de Nord a alungat inspectorii programelor nucleare internaţionale, pe fondul temerilor, confirmate mai târziu, că ţara produce în secret arme nucleare.

Războiul coreean încă nu s-a terminat. Duşmanii vechi au rămas, cel puţin în ochii Phenianului. Seului a prosperat din punct de vedere economic şi a devenit o democraţie înfloritoare. Nordul a rămas într-o formă de stagnare încă din anii 1950, numai că acum are dotări nucleare, ceea ce înseamnă că poate atrage atenţia întregii lumi“, conchide Paul French.

 

 

 

 


Sursa:Adevărul.ro

 

""