Carol al II-lea al Spaniei: speranța spaniolă pierdută

Carol al II-lea al Spaniei: speranța spaniolă pierdută

La 17 septembrie 1665 moare regele Filip al Spaniei. Ultima speranță era reprezentată de Carol al II-lea, singurul moştenitor al regelui, care avea 4 ani când tatăl lui, regele Filip al IV-lea a murit. Carol al II-lea era fructul căsătoriei lui Filip al IV-lea cu verişoara sa, Mariana a Austriei. Carol s-a născut cu o dezabilitate cauzată de endogamia practicată în cardul dinastiei habsburge. Astfel la 9 ani mergea cu dificultate și nu putea să scrie şi nici să citească. Timpul l-a transformat pe Carol al II-lea în simbolul decăderii unui imperiu; starea politică, economică şi socială a imperiului fiind la fel de fragilă ca sănătatea sa. 

0Comentarii

Abonează-te la newsletter!
Introdu mai jos adresa ta de e-mail și apasă butonul "Trimite"

HISTORIA, Nr. 182, Martie 2017

HISTORIA, Nr. 182, Martie 2017

Autocrația traversează ca un fir roșu întreaga istorie a Rusiei, de la Moscova primilor cneji care s-au emancipat de sub cnutul mongol, la Rusia imperială a Romanovilor sau la U.R.S.S.-ul atotputernicilor secretari-generali ai PCUS. Este atât de întipărită în mentalul colectiv rusesc, încât mulți analiști o consideră singura formă de guvernământ viabilă pentru un teritoriu atât de întins, de la Marea Baltică, la Oceanul Pacific, populat de națiuni de limbi și confesiuni extrem de diferite. Acum exact 100 de ani, acest model autocrat a fost pus în paranteza istoriei de surprinzătoarele evenimente revoluționare ale anului 1917. Pentru câteva luni, Rusia părea să urmeze un alt curs istoric, care ar fi dus-o spre o republică parlamentară de tip occidental. Această șansă istorică unică a fost ratată în urma unui puci militar dat de un grup restrâns de revoluționari de profesie din jurul lui Lenin, determinați și fără scrupule. Iar istoria a fost rescrisă de învingătorii bolșevici care au prezentat lovitura de stat din 25 octombrie 1917 drept adevărata Revoluție. 

Historia Special, nr. 17, Decembrie 2016
Historia Special, nr. 17, Decembrie 2016

Se împlinesc 100 de ani de când România a trimis tezaurul spre păstrare la Moscova și nu l-a mai văzut niciodată înapoi. De un secol așteptăm dinspre est un tren cu tezaurul țării, iar acesta nu mai ajunge. În schimb, de pe „frontul de est” au venit multe, poate prea multe pentru poporul român, care și astăzi freamătă la auzul cuvântului tezaur. Toamna anului 1916 a fost cu siguranță cea mai dramatică din istoria României. Înfrângerile suferite atunci de armata română au forțat autoritățile române să abandoneze mai mult de jumătate din teritoriul țării, inclusiv Bucureștiul, și să se retragă la Iași. Se punea însăși problema supraviețuirii statului român. Cu un aliat rus nesigur, care a intervenit tardiv în ajutorul armatei române, viitorul părea sumbru pentru poporul român. Trebuia salvat tot ce mai putea fi salvat, iar tezaurul BNR reprezenta o prioritate nu numai datorită valorii sale, dar și faptului că emisiunea monetară a statului era garantată cu acest stoc metalic. La 11/24 decembrie, generalul A.A. Mossoloff, ambasador rus la Iași, comunicase Guvernului român că era autorizat de Guvernul rus să semneze protocolul privitor la încărcarea tezaurului într-un tren special. Mossoloff a precizat că „guvernul rus garantează integritatea tezaurului atât în timpul transportului, cât și pe tot timpul rămânerii lui la Moscova”. Încărcarea tezaurului în trenul pus la dispoziție de Rusia a început pe 12/25 decembrie, în gara din Iași, în prezența ambasadorului rus și a reprezentanților BNR și s-a încheiat două zile mai târziu. Trenul a ajuns la Moscova pe 21 decembrie 1916 (3 ianuarie 1917 s.n.), tezaurul fiind depozitat în Sala Armelor din Kremlin. În urma inventarierii, a fost întocmit un proces-verbal semnat de doi reprezentanți ai ministrului de Finanțe rus, de trei delegați ai BNR și de Pierre Guérin, consulul general al României la Moscova, în calitate de reprezentant al Guvernului român. Conform documentului, tezaurul BNR avea o valoare de 314.580.456,84 lei aur. La acesta se adăugau bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7 milioane de lei aur.