Un președinte bolnav – Georges Pompidou

Un președinte bolnav – Georges Pompidou

Evenimentele din mai 1968 au răvășit Franța. Prin desfășurare și consecințe, ele au reprezentat un moment de ruptură, dovedind că nimic nu mai putea fi ca înainte. Generalul de Gaulle a înțeles mesajul. Iată de ce el a organizat referendumul din 27 aprilie 1969.

Abonează-te la newsletter!
Introdu mai jos adresa ta de e-mail și apasă butonul "Trimite"

HISTORIA, Nr. 184, Mai 2017

HISTORIA, Nr. 184, Mai 2017

Comandantul trupelor otomane de la Plevna, Osman Pașa, rămâne un personaj legat de istoria României, dincolo de rolul său de general al trupelor inamice care a creat atâtea pierderi armatei române. Obținerea independenței a fost un act de inteligență politică, curaj, eroism pe câmpul de luptă și competență diplomatică. Fără unul dintre aceste elemente, este greu de crezut că am fi ajuns la deznodământul istoric cunoscut, crucial pentru destinul României moderne. Independența a reprezentat o ecuație cu multe necunoscute, cu variabile imposibil de controlat. A fost un risc asumat de Regele Carol și de clasa politică, Guvernul Brătianu și Parlamentul în ansamblul său, care a votat pentru independență într-un moment favorabil, dar plin de incertitudini. Rușii nu vroiau decât liberă trecere fără să dorească în niciun fel implicarea statului român într-o afacere pe care o vedeau ca pe o lichidare de conturi cu Imperiul Otoman și o trecere a Strâmtorilor sub propriul control.  Englezii, din propriile rațiuni geostrategice, susțineau Imperiul Otoman și respingeau, pe cale de consecință, independența României. Austriecii urmăreau cu mare interes evenimentele, preocupați să se extindă în Balcani, înainte ca rușii să se impună definitiv în zonă. Totul putea să mergă împotriva intereselor românești. Rușii se considerau puternici, capabili să obțină o victorie rapidă și să ajungă la Bosfor. Apoi ar mai fi plecat din teritoriile românești?

Historia Special, nr. 18, Martie 2017
Historia Special, nr. 18, Martie 2017

După ce Bucureștiul a fost ocupat de trupele Puterilor Centrale la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, autoritățile, armata, și o parte din populația din sudul țării s-au retras spre Moldova, într-o încercare disperată de a constitui acolo o ultimă linie de rezistență. Iașiul întruchipa în acel moment lumina unui far ce, în plină furtună, trebuia să călăuzească refacerea statului și a armatei române.Între 1916-1918, Iașiul a jucat rolul de capitală de război, fiind obligat să mențină standardele impuse de noul statut. Dar era Iașiul pregătit pentru asemenea aflux de sute de mii de refugiați? Putea Iașiul să ofere condițiile necesare autorităților centrale pentru refacerea Armatei? Ce povești și istorii s-au scris la Iași în acele cumplite zile?