Autor 8575 vizualizări


„Toată propaganda de război, toate ţipetele şi minciunile şi toată ura vin, invariabil, de la oameni care nu luptă.”, scria George Orwell în cartea ce reuneşte între coperţile sale experienţa şi însemnările personale ale autorului despre Războiul Civil Spaniol, „Omagiu Cataloniei” (1938). El a luptat, în stilul propriu, prin operele sale, cu toate aceste nedreptăţi, dar şi cu altele. George Orwell arată cum războaiele se pot câştiga şi cu mintea, nu numai cu baioneta.

George Orwell, scriitorul

Alături de Shakespeare, Dickens şi Kafka, George Orwell face parte dintr-un grup select de scriitori ai căror prenume s-a adejectivizat:atunci când ceva este descris ca fiind „orwellian”, se face o asociere firească cu atotştiutorul „Frate cel Mare” din faimoasa distopie a lui Orwell, „O mie nouă sute optzeci şi patru”.

Opera lui George Orwell a fost mult peste timpul său:a devenit cunoscut în anii 1930 – pe când Imperiul Britanic se dezagrega, dificultăţile economice zguduiau comunităţile din întreaga lume, iar diferitele ideologii de extremă începeau să ameninţe fragila pace ce se instaurase pe continentul european.

Majoritatea operelor sale reprezintă un comentariu la adresa societăţilor – „Ferma animalelor”, de pildă, este o alegorie a Rusiei sovietice, în care Stalin şi Troţki sunt prezentaţi caricatural ca porci rivali. „O mie nouă sute optezeci şi patru” este o critică dură la adresa statelor totalitare – iar unii scriitori contemporani sugerează că Orwell ar fi anticipat corect şi cultura supravegherii în era internetului. Dar Orwell a scris mult şi pentru ziare, şi cărţi de non-ficţiune despre viaţa sa ca o persoană fără adăpost în Paris şi Londra, descriind viaţa în nordul Angliei.

Prin operele sale, George Orwell reaminteşte tuturor despre breşa imensă între retorică şi realitate şi invită la respingerea propagandei, considerată ipocrită şi frivolă, promovând, în schimb, preţuirea autenticităţii şi adevărului. Totuşi, în mod ironic, toate acestea au fost trecute sub un pseudonim – numele său real era Eric Blair.

Războiul Civil Spaniol, irezistibil pentru Orwell

Războiul Civil Spaniol a avut un preţ uman mare – 200.000 de morţi în lupte şi tot atâtea victime civile –, inclusiv cele mai mari distrugeri produse în urma unor raiduri aeriene, din istoria Europei.

Spectrul politic al Spaniei fusese polarizat cu mult înainte de război. O juntă militară condusese ţara în anii 1920, dar republicanii stângişti au fost aleşi la putere în 1931. În iulie 1936, armata, susţinută de fascişti, regalişti şi alte elemente conservatoare, a încercat să preia puterea printr-o lovitură de stat, care a reuşit în mai multe zone rurale şi tradiţionale. Dar în majoritatea oraşelor a eşuat, înfrântă de insurecţiile clasei muncitoare revoluţionare. Aşadar, ţara a fost divizată în două. Acţiunile militare s-au concentrat în jurul oraşelor San Sebastian, Bilbao şi Madrid. Generalul Franco şi-a consolidat puterea de partea naţionaliştilor. Iar republicanii erau fragmentaţi:liberali, social-democraţi şi stalinişti opunându-se anarhiştilor şi socialiştilor care doreau ca războiul să devină unul revoluţionar care să ducă la transformarea Spaniei.

Noi recruţi din Brigada Internaţională, în zona rurală a Spaniei, decembrie 1936/ianuarie 1937.

Acest conflict – luptat mai ales în Barcelona – a fost esenţial pentru formularea unui răspuns politic după experienţa sa spaniolă:„Omagiu Cataloniei” este, în parte, o denunţare acidă a rolului contra-revoluţionar al staliniştilor din spatele liniilor republicane.

Ambele părţi au căutat sprijin extern. Şi nu duceau deloc lipsă de oferte. Liderul Italiei fasciste, Benito Mussolini, l-a sprijinit pe Franco şi la fel a făcut şi Portugalia – ambele state au furnizat muniţie şi sprijin logistic. Germania nazistă a mers mai departe şi a folosit Spania ca teren de testare a noilor arme şi tactici de luptă – este deja un binecunoscut simbol bombardarea oraşului Guernica, în 1937, cu aeronavele Stuka.

O parte din republicani, aceia afiliaţi Partidului Comunist, au putut să sustragă arme sovietice, deşi calitatea materialelor din URSS era îndoielnică, iar aprovizionarea nesigură. Republicanii erau spijiniţi şi de o „Brigadă Internaţională” de voluntari străini – însuşi Orwell a luptat în cadrul miliţiilor POUM (Partido Obrero de Unificación Marxista). Mulţi au sosit în Spania cu idealuri măreţe şi mulţi au fost deziluzionaţi.

Războiul a durat trei ani, iar naţionaliştii aflându-se pe poziţii mai avantajoase în majoritatea timpului, fiind mai uniţi în scop şi utilizând pe scară largă teroarea. Rezultatul final – victoria regimului fascist al Generalului Franco, obţinută în martie 1939, după ocuparea Madridului – i-a dat mai mult curaj lui Hitler şi a înscris Europa pe calea celui de-Al Doilea Război Mondial.

George Orwell a petrecut jumătate de an de luptă în Spania. S-a înscris voluntar în tabăra republicanilor stângişti din Barcelona, unde a trăit şi euforia revoluţionară şi viaţa mizeră din tranşee, până ce a fost grav rănit de un lunetist.

Până în 1936, Orwell deja publicase câteva nuvele şi îşi consemnase experienţa de vagabond pe străzile Parisului şi Londrei, dar încă nu cunoscuse succesul pe scară largă ca scriitor. Devenea din ce în ce mai implicat în susţinerea cauzei stângii politice – atât de mult încât Ramura Specială, agenţia guvernului britanic responsabilă cu menţinerea sub control a revoluţionarilor, a început să îl monitorizeze. Atât scriitura sa, cât şi credinţele politice l-au purtat în Spania, dar ambele vor fi influenţate de experieneţele din această ţară. 

După ce a ajuns în Barcelona, imediat după Crăciunul anului 1936, Orwell s-a oferit voluntar pentru republicani, deşi, aşa cum însuşi recunoştea, a fost naiv în speranţele şi aşteptările sale. Erau trei facţiuni distincte care se opuneau naţionaliştilor Generalului Franco în oraş şi numai un capriciu al sorţii a făcut ca Orwell să ajungă la POUM. La puţin timp după aceea, a fost trimis alături de noii fraţi de arme într-un tranşeu din apropierea oraşului Zaragoza. Prima sa experienţă pe câmpul de luptă a constat în a se feri de un glonţ tras în apropiere de el.

În tranşee, mizeria şi conştiinţa revoluţionară merg mână-n mână

În primele săptămâni de luptă, Orwell a continuat să fie uimit de condiţiile de trai şi de lutpă – lipsa hranei şi a lemnelor de foc în ciuda iernii geroase de la mare altitudine, armele vechi şi de proastă calitate şi muniţia insuficientă. Locul era acoperit de mizerie şi miasme. 

La un moment dat, soldatul Orwell a luat parte la un atac în acest ţinut al nimănui. În stilul său literar, arătând ironia din profan, a descris cum puştile şi bombele au eşuat pe câmpul de luptă, cum nimeni nu era sigur încotro se îndreaptă, cum se târau stângaci pe burtă şi cum întreaga afacere s-a dovedit a fi un fiasco. Mai târziu, a ajutat la capturarea unui avanpost fascist pe care l-au golit de arme şi muniţie.

În vreme ce aceste detalii ale lumii materiale îl deprimau, Orwell a fost mult animat de politică. A consemnat entuziasmul miliţiilor alături de care lupta şi a crezut că disciplina lor izvora mai degrabă din „conştiinţa revoluţionară”, decât din exerciţii fără noimă şi din antrenamente grele. Mai credea şi că mizeria din tranşee a ajutat la curăţarea societăţii spaniole de diviziunea impusă de clasele sociale. 

Barcelona revoluţionară

După 115 zile pe front, Orwell a luat o pauză şi a mers în Barcelona. Aici – în timp ce se recupera după viaţa în tranşee-, a descoperit adevăraţii săi inamici:nu erau fasciştii, ci ceilalţi republicani. Comuniştii afiliaţi cu Stalin lucrau împotriva POUM, alături de care luptase Orwell. Fervoarea revoluţionară care cuprinsese oraşul de Crăciun, atunci când Orwell a ajuns în Barcelona, dispăruse, fiind înlocuită de suspiciune şi „bande de pândă”. Loialitatea faţă de tovarăşii săi de arme, care era atât personală, cât şi politică, l-au făcut să stea pe acoperişul unui cinematograf atât de mult cât a putut rezista fără mâncare, gata să împuşte un comunist – deşi nu şi-a dus niciodată planul până la capăt. 

Gruparea POUM a fost înfrântă. Orwell s-a întors pe front, dar nu pentru mult timp. În zorii unei zile de mai, un lunetist l-a lovit cu un glonţ de 7mm direct în gât. Se simţea ca şi când „ar fi în mijlocul unei explozii”, a scris Orwell ulterior. A fost trimis într-un spital, dar abia peste o săptămână a primit îngrijire medicală aşa cum se cuvenea. 

În Barcelona, POUM a fost scoasă în afara legii de stalinişti. Pentru a nu fi arestat, Orwell a dormit o noapte într-o biserică şi, după ce a eşuat să îşi elibereze câţiva camarazi din închisoare, s-a suit într-un tren şi a părăsit ţara.

Omagiu Cataloniei 

Experienţele sale din timpul războiului civil au fost redate în volumul „Omagiu Cataloniei” –un jurnal de război cât o carte-, publicat pentru prima dată în 1938. Spre deosebire de alte opere din acest gen, Orwell nu bravează, ba chiar îşi subestimează rolul şi îşi arată slăbiciunile şi temerile. Pendulează în relatarea sa între un simplu observator şi un participat direct la acţiune, ca şi când ar trebui să iasă din situaţia în care fusese prins pentru a-i recunoaşte absurditatea.

Relatarea sa este una veridică, ţine Orwell să îşi convingă cititorii. Iar apoi se foloseşte de această veridicitate pentru a exprima un punct de vedere politic:în favoarea miliţianului „obişnuit”, împotriva propagandistului, şi mai ales împotriva comuniştilor, a căror obsesie pentru „disciplină” distruge umanitatea şi scopul revoluţiei.

Deşi lupta dintre Orwell şi Franco a fost întreruptă pe câmpul de luptă de un lunetist dibace, lupta sa împotriva comuniştilor abia începea. După trei săptămâni de la plecarea din Spania, a fost acuzat de înaltă trădare şi spionaj – acuzându-l pe el şi pe marxişti că au fost de partea lui Franco.
Orwell a contra-atacat cum a ştiut mai bine, prin cărţile sale-după „Omagiu Cataloniei” a scris „Ferma animalelor”, o nuvelă satirică despre trădarea şi distrugerea din sânul Revoluţiei Ruse, toate orchestrate de Stalin, după care a apărut „O mie nouă sute optezeci şi patru”, cea mai cunoscută operă a sa, o distopie pesimistă, sumbră ce descrie societatea totalitară. Prin opera sa, s-a consemnat o victorie a spiritului revoluţionar, la mult timp după ce revoluţia a fost pierdută.
 


http://www.military-history.org/