Calendar 29 decembrie: 1933   Prim ministrul Ion Gheorghe Duca a fost asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia  jpeg

Calendar 29 decembrie: 1933 - Prim-ministrul Ion Gheorghe Duca a fost asasinat de pe peronul gării din Sinaia

📁 Calendar
Autor: Redacția

1170 - Arhiepiscopul Thomas Becket a fost asasinat în interiorul Catedralei Canterbury de susținători ai regelui Henric al II-lea.

1709 - S-a născut împărăteasa Elisabeta a Rusiei (d. 1762).

1721 - Jeanne-Antoinette Poisson, marchiză de Pompadour, cunoscută ca Madame  metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1764).

1825 - A murit pictorul francez Jacques-Louis David (n. 1748).

1837 - Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg,  reşedinţa oficială a țarilor ruşi în perioada 1732-1917, a ars aproape în întregime.

Johrdan staircase jpg jpeg

Scara principală a Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg. Numită și „Scara Iordanului”, pentru că la sărbătoarea de Bobotează ţarul cobora pe această scară imperială pentru a participa la ceremonia de „Binecuvântare a Apelor”, aceasta este una dintre puţinele părţi ale palatului ce păstrează stilul rococo din secolul al XVIII-lea. Coloanele masive de granit gri au fost, totuşi, adăugate la mijlocul secolului al XIX-lea.

1843 - S-a născut regina Elisabeta a României, soția regelui Carol I (d.1916).

1892 - Principele Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen s-a căsătorit cu Principesa Maria de Edinburgh, fiica Ducelui Alfred de Edinburgh-Coburg și a Marii Ducese Maria a Rusiei, la Castelul Sigmaringen, din Germania.

1910 - Guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a demisionat, fiind format un guvern conservator, în frunte cu P. P. Carp.

1933 - Prim-ministrul Ion Gheorghe Duca a fost asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia (n. 1879).

Uciderea lui I. G. Duca, în decembrie 1933, a însemnat începutul sfârşitului perioadei de democraţie instaurate odată cu venirea lui Carol I în 1866 şi îndreptarea României cu paşi mari către totalitarism. În istoria României există trei cazuri de şefi de guvern omorâţi în timpul mandatului: Barbu Catargiu – ucis în 1862, I. G. Duca – 1933 şi Armand Călinescu – 1939.

I. G. Duca a fost chemat la Sinaia, imediat după câştigarea alegerilor, pentru o întrevedere cu Carol al II-lea. A plecat cu primul tren, cu pază foarte puţină, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii:Nicolae Constantinescu, Doru Belimaci, Ioan Caranica. După întâlnirea cu regele de la Peleş, Duca trebuia să revină la Bucureşti cu trenul de 21 şi 15 minute. Trenul a întârziat o oră, fapt ce nu i-a decumpănit pe asasini, care l-au aşteptat pe peron.

Până la vagonul guvernamental mai avea de făcut câţiva paşi. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, dar cineva a uitat să îl anunţe. O explozie, un nor de fum, o petardă aruncată în calea lui I. G. Duca. În panica momentului, Nicolae Constantinescu i-a pus o mână pe umăr şi apoi i-a tras o rafală de cinci gloanţe în ceafă. A murit pe loc. 

1970 - Conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, și reînhumarea lor în satul Bădăcin, județul Sălaj. De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat și reînhumarea lor în comuna Topoloveni, județul Argeș.

1989 - Václav Havel a devenit președinte al Cehoslovaciei.