Autor 2332 vizualizări


43 î.Hr. - S-a născut poetul latin Ovidiu (d. 17).

235 - Maximin Tracul a fost proclamat împărat. A fost primul străin care a ocupat tronul roman.

1727 - A murit fizicianul englez Isaac Newton (n. 1643).

1815 - Napoleon a intrat în Paris, după ce a evadat de pe insula Elba. A început domnia celor 100 de zile.

1820 - La Huşi, s-a născut Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (d. 1873).

1828 - S-a născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, considerat părintele teatrului modern european (d. 1906).

1831 - S-a născut pictorul Theodor Aman, întemeietorul primelor şcoli româneşti de arte frumoase atât la Iaşi cât şi la Bucureşti (d. 1891).


1848 - Revoluția de la 1848 în Germania: Regele Ludwig I al Bavariei a abdicat.

1852 - A fost publicată "Coliba unchiului Tom" de Harriet Beecher Stowe.

1886 - S-a născut poetul, prozatorul, memorialistul și publicistul George Topîrceanu (d. 1937).

1890 - Otto von Bismarck a fost demis din funcția de cancelar de kaiserul Wilhelm al II-lea.

Wilhelm al II-lea a fost cel care l-a eliminat de pe scena politică pe Otto von Bismarck, preluând astfel frâiele politicii externe germane văzută de el în sensul expansionismului colonial de care Germania avea atâta nevoie. În același timp, Wilhelm s-a dovedit un lider militar ineficient pe timp de război (comanda de iureera a generalilor germani care nu țineau cont de guvernul civil), el va pierde suportul armatei și va fi nevoit să abdice în noiembrie 1918.

Relațiile lui Wilhelm cu Otto von Bismarck nu au fost reci de la început. Cancelarul de Fier a încercat să-l apropie pe Wilhelm, să-i cucerească încredere pentru a-i enerva pe părinții săi care erau deranjați de politica și influența imensă pe care o avea Cancelarul. În acest fel, Bismarck căuta să-și mențină puterea politică, dar pe de altă parte, Wilhelm va cădea victimă a acestor mașinațiuni ale lui Bismarck, ajungând să-și urască mama, considerând că neamul englez este de vină pentru moartea tatălui său și pentru dizabilitatea sa. De altfel, nici prințesa Victoria nu a fost foarte apropiată de fiul său din cauza acestui defect, considerând ca obârșia sa nobilă nu trebuie întinată cu reprezentanți diformi, iar acest lucru a cauzat o lipsă totală de sentiment matern din partea sa. Antisentimentalismul Victoriei față de propriul copil nu va fi uitat de Wilhelm, acesta avânt relații din ce în ce mai reci cu părinții săi și chiar vederi politice potrivnice familiei sale – tatăl său fiind un cunoscut avocat al liberalismului. În acest context se va produce apropierea dintre Bismarck și Wilhelm.

În 1881, pe 27 februarie, Wilhelm se căsătorește cu prințesa Augusta Victoria de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg, fiica cea mare a ducelui Frederick VIII de Schleswig-Holstein. Otto von Bismarck a fost un susținător puternic al acestei căsătorii, sperând că va rezolva disputa dintre guvernul prusian și tatăl Augustesi. Totuși, Augusta Victoria nu a fost prima opțiune a lui Wilhelm, ci prințesa Elisabeta de Hesse-Rhine, dar aceasta va refuza propunerea de căsătorie, ceea ce îl va face pe Wilhelm refractar ideii de întemeiere a unei familii. În realizarea acestei căsătorii, Wilhelm a întâmpinat opoziția familiei sale izvorâtă din faptul că tatăl viitoarei mirese nu era un suveran. Poziția intransigentă a lui Wilhelm, suportul dat de Bismarck și dorința de a uita eșecul propunerii anterioare, va face ca familia imperială să cedeze în cele din urmă și să accepte căsătoria. Augusta Victoria era o persoana cu interese intelectuale limitate, fără imaginație sau talente, care îl plictisea pe Wilhelm, ceea ce a încurajat tendințele reacționare ale soțului său, dar a reprezentat un punct de stabilitate în viața sa, dăruindu-i șase băieți și o fată.

Devenit împărat în iunie 1888, Wilhelm caută să stopeze influența foarte mare a cancelarului Bismarck, dorind să preia el pârghiile administrației și să nu le lase în mâinile unui funcționar. El mai era dominat de sentimentul unui ministru care a eclipsat pentru prea mult timp, purtătorul coroanei, și se considera indispensabil, o idee ce există în mintea sa datorită tinereții și lipsei de experiență.

Dacă la început s-a aflat în relații bune cu Cancelarul Bismarck, pas cu pas, acestea s-au răcit și au culminat cu forțarea lui Bismarck de a demisiona la 20 martie 1890. Bismarck nu vedea cu ochi buni impetuoasa implicare a Împăratului în politica externă, implicare ce perturba liniștea status-quo­-ului european. Nici în politica internă Wilhelm nu s-a abținut, susținând o politică socială la scară largă. O altă cauză a răcirii relațiilor și a demisiei a reprezentat-o dorința Cancelarului de a introduce o lege extrem de dura la adresa socialiștilor, dar și condițiile de muncă ale muncitorilor germani din industrie. Pierderea lui Bismarck a reprezentat un dezastru pentru Germania în politica externă, dar în politica internă a reprezentat timpul reformării sistemului, lucru căruia Bismarck i s-a opus continuu.

După îndepărtarea lui Bismarck, Wilhelm a putut să exercite o „dictatură personală”, în limitele impuse de Constituția Germaniei și de cea a Prusiei, deciziile politice fiind luate direct de el, și nu mai depindeau de un ministru sau minister. Totuși, puterea Împăratului va varia ca scop și putere în timp. Primul cancelar post-Bismarck a fost contele Leo von Caprivi (1890-1894), care a considerat că postul său este echivalent cu cel al unui general prusac ce trebuie să fie obedient față de monarhul său.

Foto sus: Cancelarul Otto von Bismarck, în 1889 (© Bundesarchiv Bild 183-R13234)

1894 - A murit Lajos Kossuth, conducătorul Revoluţiei de la 1848 din Ungaria (n. 1802).

1956 - Tunisia şi-a declarat independenţa faţă de Franţa.

1995 - A avut loc atentatul terorist din metroul din Tokio, organizat de secta Aum, soldat cu 12 morți şi 5.500 de răniți. A fost primul atentat terorist cu armă chimică înregistrat în lume.