Autor 9006 vizualizări


Bismarck, Otto(Eduard Leopold), prinţ von conte von Bismarck-Schonhausen, duce von Lauenburg (1.04.1815, Schonhausen, Altmark, Prusia, azi Germania – 30.07.1898, Friedrichsruh, lângă Hamburg). Prim-ministru al Prusiei (1862-1873, 1873-1890) şi fondator şi prim cancelar (1871-1890) al Imperiului German. După constituirea imperiului, a aplicat cu abilitate şi activ politici pacifiste în relaţiile externe, reuşind să asigure pacea în Europa timp de aproximativ două decenii. Dar în probleme interne moştenirea sa a fost mai puţin apreciată, deoarece nu a reuşit să se ridice deasupra tendinţelor autoritare ale moşierimii din care şi el se trăgea.

Bismarck s-a născut în Schonhausen, în regatul Prusiei. Tatăl său, Ferdinand von Bismarck-Schonhausen, a fost un nobil latifundiar descendent al unei familii de şvabi stabiliţi în Pomerania. Ferdinand era un membru tipic al elitei latifundiare din Prusia. Situaţia economică a familiei era modestă – calităţile de agricultor ale lui Ferdinand fiind, probabil, mai puţin decât mediocre-, iar Bismarck nu avea să cunoască adevărata bogăţie decât după ce au început să sosească recompensele după realizarea unificării Germaniei. Mama sa, Wilhelmine Mencken, provenea dintr-o familie de burghezi educaţi din care ieşiseră câţiva funcţionari de rang înalt şi personalităţi academice. Se căsătorise cu Ferdinand von Bismarck la vârsta de 16 ani şi găsea că viaţa în provincie era limitată. Când fiul său Otto avea şapte ani, l-a înscris la modernul institut Plamann din Berlin şi s-a mutat în capitală pentru a fi aproape de el. Tânărul Bismarck nu agrea renunţarea la viaţa uşoară de la ţară în schimbul unei vieţi mai puţin libere într-un oraş mare, iar la şcoală se confrunta cu fiii celor mai bine educate familii din Berlin.

A petrecut cinci ani la acea şcoală, apoi a urmat cursurile gimnaziului Frederick William timp de trei ani. A promovat examenul de admitere la universitate (Abitur) în 1832. La îndemnul mamei sale, a început să studieze dreptul la Gottingen, în regatul Hanovra. Aparent, Bismarck era un student mediocru care îşi petrecea o mare parte din timp bând alături de colegii săi într-o fraternitate aristocrată. După o scurtă perioadă la Universitatea din Berlin, a intrat în serviciul civil al Prusiei, unde suferea de plictiseală şi de pe urma incapacităţii de a accepta principiile ierarhice ale birocraţiei.

Moartea mamei sale în 1839 i-a oferit ocazia de a-şi da demisia pentru a veni în ajutorul tatălui său, care întâmpina dificultăţi financiare în administrarea domeniul său. Între 1839 şi 1847, Bismarck a dus viaţa obişnuită a unui nobil de ţară prusac. Ulterior a descris această perioadă dintr-o perspectivă romantică, întrebându-se de ce a renunţat la o astfel de existenţă idilică în schimbul nesiguranţei din viaţa politică. E posibil ca această nostalgie să fi fost mai mult teatrală decât adevărată.

În această perioadă a cunoscut-o şi s-a căsătorit cu Johanna von Puttkamer, fiica unei familii de aristocraţi conservatori şi foarte cucernici. În timp ce îi făcea curte Johannei, Bismarck a trecut printr-o convertire religioasă care avea să-i confere forţă şi siguranţă interioară. Un critic ulterior avea să remarce că Bismarck credea într-un Dumnezeu care era întotdeauna de acord cu el. Nu încape îndoială că această căsnicie a fost una foarte fericită. De altfel, ultima dorinţă a lui Bismarck înainte de a muri în 1898 a fost de a o revedea pe Johanna, care murise cu câţiva ani înainte.

Politica sa în anii 1840 nu s-a abătut prea mult de la cea a unui nobil de ţară tipic. Ba chiar se poate spune că a fost mai conservatoare. Credea într-un stat creştin, confirmat, în ultimă instanţă, de zeitatea supremă. Ordinea socială şi politică existentă trebuia apărată pentru a împiedica haosul descris de Hobbes drept lupta tuturor împotriva tuturor. Date fiind vederile sale, Bismarck era bine-venit ca membru al cercului religios conservator din jurul fraţilor von Gerlach, apărători îndârjiţi ai domeniului nobiliar împotriva restricţiilor impuse de centralizarea birocratică.

Bismarck era plin de sarcasm când avea de-a face cu aristocraţii liberali care considerau Anglia un model pentru Prusia. În 1847 a participat la Dieta unită a Prusiei, în cadrul căreia discursurile sale împotriva emancipării evreilor şi liberalismului contemporan i-au atras reputaţia de conservator analfabet, deloc la curent cu forţele dinamice ale vremurilor sale.

Răspunsul lui Bismarck în faţa revoluţiei liberale care a cuprins întreaga Europă în 1848 a confirmat imaginea sa de reacţionar. S-a opus oricăror concesii făcute liberalilor şi şi-a manifestat dispreţul faţă de disponibilitatea regelui de a ajunge la o înţelegere cu revoluţionarii. S-a gândit chiar să-şi trimită ţăranii într-un marş la Berlin pentru a-l elibera pe Friedrich Wilhelm IV de sub influenţa primejdioasă a rebelilor. Alături de alţi conservatori extremişti, inclusiv Ernst Ludwig von Gerlach, a început să contribuie la ziarul Kreuzzeitung(1848), folosit drept manifest al gândirii antirevoluţionare.

Pentru rolul viitor al lui Bismarck este important să înţelegem perspectiva sa asupra revoluţiei. El considera că forţele schimbării erau rezervate exclusiv clasei de mijloc, educată şi deţinătoare de proprietăţi. Dar cei mai mulţi prusaci erau ţărani şi meşteşugari care, credea Bismarck, erau monarhişti loiali. Rolul forţelor de ordine era de a confirma loialitatea acestor două grupuri pe calea concesiilor materiale. Politicile economice ale radicalilor urbani din clasa de mijloc izvorau doar din propriul interes, susţinea el. Radicalii încurajau dezvoltarea industrială cu ajutorul păturii inferioare a clasei de mijloc şi cu sprijinul ţăranilor. În cele din urmă, chiar şi clasa de mijloc ar fi ajuns, poate, să fie cucerită prin concesii tactice şi succese în politica externă. Această gândire strategică şi oportunistă l-a îndepărtat pe Bismarck de conservatorii ideologici, care îmbrăţişau strâns conceptele tradiţionale de autoritate. Viziunea despre un stat manipulativ care îşi menţinea puterea prin recompensarea grupurilor ce i se supuneau a rămas constantă pe tot parcursul carierei sale politice.

Cititi AICItot materialul!