Calendar 6 noiembrie: 1796   Împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei a murit la vârsta de 67 de ani, în urma unui atac cerebral jpeg

Calendar 6 noiembrie: 1796 - Împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei a murit la vârsta de 67 de ani, în urma unui atac cerebral

📁 Calendar
Autor: Redacția

1494 - S-a născut sultanul Suleiman Magnificul (d. 1566).

1528 - Conchistadorul Alvar Nunez Cabeza de Vaca a devenit primul european care a ajuns pe teritoriul actualului Texas.

1632 - Războiul de Treizeci de Ani: Suedezii au învins în Bătălia de la Lützen, însă regele Gustav Adolf al Suediei a fost ucis.


Batalia de la Lutzen jpg jpeg

1796 - Împărăteasa Ecaterina a II-a (cea Mare) a Rusiei a murit la vârsta de 67 de ani, în urma unui atac cerebral (n.1729).

Ecaterina cea Mare avea doar treizeci şi trei de ani când a urcat pe tronul Rusiei, dar îşi însuşise o educaţie şi o experienţă considerabile. Prinţesă născută în micul principat german Anhalt-Zerbst, viitoarea împărăteasă a Rusiei a crescut într-un mediu modest, dar cultivat. În 1744, la vârsta de cincisprezece ani, a venit în Rusia, pentru a se căsători cu Petru de Holstein-Gottorp şi pentru a se pregăti să fie soţia unui suveran rus.

Anii 1744 – 1762 au fost grei pentru Ecaterina. Petru s-a dovedit a fi un soţ mizerabil, iar poziţia prinţesei germane la curtea imperială era destul de izolată şi nesigură. La aceste dificultăţi ale Ecaterinei s-a adăugat faptul că mama ei fusese descoperită ca fiind agentul lui Frederick cel Mare, fiind nevoită să părăsească Rusia.

Tânăra prinţesă s-a adaptat cu dibăcie la noul ei mediu, făcându-şi prieteni şi câştigând multă afecţiune şi popularitate la curte. Simulând inocenţă şi supunere, ea a participat la intrigile şi comploturile politice, având grijă să nu fie descoperită, şi a organizat lovitura de stat din vara anului 1762, care a dus la abdicarea şi apoi la moartea soţului ei şi care i-a permis să devină împărăteasa Ecaterina a II-a.

Continuatoarea operei lui Petru cel Mare, numită și ea la rându-i „cea Mare“, a fost o femeie, însă o femeie genială, care, între tron și alcov, între decrete și mărturisiri de dragoste, între grijile guvernării și bucuriile vieții, a înfăptuit o uriașă operă națională, economică și culturală. După o domnie de 34 de ani, Ecaterina cea Mare a murit la vârsta de 67 de ani, în urma unui atac cerebral, fiind urmată la tron de fiul ei, Pavel I.

1882 - S-a născut inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale (d. 1913),

1893 - A murit compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (n. 1840).


1918 - A fost proclamată a doua Republică Poloneză.

1962 - Adunarea Generală a ONU a condamnat printr-o rezoluţie regimul de segregare rasială (apartheid) din Africa de Sud.