Ecaterina a II-a - o nemţoiacă devenită simbol naţional rusesc

Autor 43309 vizualizări


Născută din părinţi germani, împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, intrată în legendă sub numele de Ecaterina cea Mare, s-a dovedit a fi nu doar una dintre cele mai înţelepte si respectate ţarine, dar si simbolul unei identităţi naţionale. Ecaterina a II-a, de asemenea cunoscuta si ca Ecaterina cea Mare născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762, (stil nou) după asasinarea soţului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei la 17 noiembrie 1796.

Cum ajunge prinţesa nemţoaică Sophia, împărăteasa rusă Ecaterina

Sub influenţa guvernantei sale, viitoarea ţarina va avea preocupări diversificate printre care se numără studiul limbii franceze, scrierea dar şi gustul pentru sclipirea minţii, pentru veselia spontană.

La 1 ianuarie 1744, Sophia este chemată la Curtea Imperială din Rusia de către împărăteasa Elisabeta I cu scopul de a vedea cum decurge întâlnirea dintre moştenitorul împărătesei, Peter-Ulrich, fiul surorii sale Anna, şi tânara prinţesă, în vederea căsătoriei.

Ajunsă în Rusia câştigă usor şi  repede simpatia împarătesei, dar şi a supuşilor, se impune demnitarilor, se dedica studiului limbii ruse, dar şi al religiei ortodoxe devenind opusul Marelui Duce Petru, care tot timpul afişa maniere nemţeşti în timp ce ea afişa maniere ruseşti.

La 28 iunie 1744, dată stabilita de împătăteasa, Sophia se converteşte  la religia ortodoxă, când primeşte şi prenumele de Ecaterina, care este şi prenumele mamei împărătesei Elisabeta.

O căsnicie stearpă … sau nu

La 21 august 1745 are loc căsătoria dintre prinţesa de Anhalt-Zerbst, devenită Marea Ducesă a Rusiei Ecaterina, şi Marele Duce Petru.

Încetul cu încetul, Sophia descoperă cumplita faţă din spatele măştii de bunătate afişate de ţarină, începe să facă diferenţa dintre esenţa si aparenţa Rusiei:barbară, crudă, jalnică, dincolo de masca de civilizaţie.

Relaţia cu Petru începe cu stângul din toate punctele de vedere, primul copil venind pe lume abia după nouă ani de căsătorie, Pavel Petrovici (20 septembrie 1754), iar cel de-al doilea după treisprezece ani de căsătorie, Anna (9 decembrie 1758). Niciunul dintre cei doi copii nu este al ţarului datorită problemelor sale medicale. Astfel, băiatul se spune  a fi copilul lui Serghei Saltîkov-un şambelan chipeş, iar fata a contelui polonez Stanislaw-August Poniatowski

Lovitura de stat

În 1762, Ecaterina a II-a este izolată într-un colţ al Palatului de Iarnă din ordinul proaspătului ţar al Rusiei Petru al III-lea, timp în care acesta se instaleaza cu amanta sa, Elisabeta Voronţova.

Pe 11 aprilie 1762, se naşte Aleksei, fiul lui Grigori Orlov si al Ecaterinei a II-a  şi este încredinţat unor rude ale unui servitor devotat. Băiatul Aleksei va deveni contele Bobrinski şi va fi la originea uneia din familiile cele mai de vază ale Rusiei.

În acelaşi an, Ecaterina este închisă în fortăreaţa de la Schlusselburg. Este eliberată repede pentru a se evita un scandal, însă, Ecaterina ştie acum cum se pune problema:ea sau el, tronul sau închisoarea.

"Ferocitatea barbară şi dementă a lui Petru al III-lea făcea destul de verosimile intenţiile sale de a-şi suprima nevasta", va scrie Berenger, însărcinatul cu afaceri al Franţei.

Pe măsură ce timpul trecea, iminenţa pericolului era evidentă, iar toţi cei apropiati Curtii Imperiale se gândeau la o soluţie – revoluţia de palat. În zorii zilei de 28 iunie 1762, Ecaterina, care se află trimisă de soţul ei la Peterhof, pleacă spre Sankt-Petersburg.

În faţa regimentului Imailovski şi apoi a celorlalte regimente, contele Kirill Razumovski o proclamă pe Majestatea Sa, împărăteasa Ecaterina, suverană unică şi absolută a întregii Rusii.

Duminică, 30 iunie 1762, Ecaterina îşi face o intrare triumfală la Sankt-Petersburg, salutată de focuri de artilerie şi de aclamaţii însufleţite. Petru al III-lea, chiar în dizgraţie şi închis, reprezintă o ameninţare permanentă pentru tron. La 6 iulie, ţarul este asasinat de prietenii împărătesei. Pe 7 iulie ea face public un manifest în care spunea că ţarul Petru al III-lea a făcut o violentă colică hemoroidală, care i-a pus capăt vieţii.

Cum a devenit Ecaterina a II-a un simbol al Rusiei

Încoronarea Ecaterinei are loc pe data de 22 septembrie la Moscova, moment in care convoacă pentru prima oară Senatul la Palatul de Vară-îngrozită de tabloul situaţiei financiare şi sociale a ţării. Ia măsura înfiinţării unei bănci de emisiune, care imprimă hârtie-monedă în funcţie de cerinţele trezoreriei imperiale.

La nouă zile de la lovitura de stat îl invită pe Diderot la Sankt-Petersburg, pentru a continua imprimarea Enciclopedieice tocmai fusese interzisă în Franţa. Diderot o refuză politicos.

Are o corespondenţa cu Voltaire timp de cinsprezece ani, pâna la moartea acestuia. Ecaterina îşi doreşte să fie demnă de elogiile aduse de Voltaire:să guverneze ferm după idei liberale.

După moartea lui Voltaire, la 30 mai 1778, Ecaterina reuşeşte să achiziţioneze biblioteca acestuia, care va ajunge la Ermitaj alături de biblioteca lui Diderot.

Se consideră continuatoarea operei lui Petru cel Mare, astfel este dornică să facă un monument pe care să-l consacre gloriei predecesorului ei. Inaugurarea statuii din bronz reprezentând pe Petru cel Mare va avea loc la 7 august 1782. Pe soclu e gravat "Lui Petru I, Ecaterina a II-a".

În anul 1763 pune bazele mai multor proiecte:un azil de copii orfani, o şcoală de moaşe, un stabiliment de igienă populară, un institut de educaţie pentru fiicele de nobili (faimosul Institut Smolnâi);aduce muncitori germani pentru a lucra pământurile Ucrainei si ale Volgăi, Ecaterina speră că prezenta străinilor cinstiţi pe pământurile lor, ale ruşilor, să îi antreneze în lucrul propriului pământ prin puterea exemplului.

Sunt aduşi în Rusia medici, dentişti, arhitecti, ingineri, meşteşugari;înfiinţează o Academie de Ştiinţe. Folosind aceeaşi putere a exemplului, Ecaterina este unul dintre primii suverani ruşi se vaccinează împotriva unei epidemii. În acest acaz Ecateriana a acceptat să fie vactinată antivariolic în octombrie 1764, în urma unei epidemii de variola, ce bântuia Impeiul Ţarist.

În 1766 prezintă în faţa Senatului  propria operă, Nakazulsau Instrucţiune în vederea elaborării unui Cod al legilor.

În primăvara anului 1767, după mai multe discuţii în Senat cu privire la titulatura pe care Ecaterina ar trebui să o poarte, "Ecaterina cea Mare", "Preaînţeleapta", "Mama Patriei", titlul de Ecaterina cea Mareîntruneşte cele mai multe sufragii. Ea se preface iritată, dar, de fapt, îi place această titulatură.

Succese internaţionale ale Ecatrinei şi dezastrul polonez

Ascensiunea la tronul Poloniei a lui Stanislaw Poniatowski sub numele de Stanislaw-August oferă Rusiei un mare avantaj de care Ecaterina se va folosi imediat. Franţa şi Anglia fiind intimidate de trupele ruseşti adunate la graniţele Poloniei nu intervin, iar Polonia, aservită Rusiei, accepta o alianţa polono-rusă contra Turciei, o rectificare a frontierelor în favoarea Rusiei şi admiterea creştinilor ortodocşi în funcţii publice. Este primul succes internaţional al Ecaterinei.

În ianuarie 1772, semnează o alianţă secretă cu Frederic al II-lea al Prusiei şi Joseph al II-lea al Austriei;subiectul principal era împărţirea Poloniei-Rusia anexeaza Rusia Albă, cu oraşele Polozk, Vitebsk, Orşa, Moghilev, Mstislawl, cu un total de 1.600.000 locuitori. Tratatul definitive se semnează la 5 august la Sankt-Petersburg.

Interesele ţarinei cresc pe zi ce trece:îşi doreşte Crimeea, accesul în Caucaz şi în bazinul Dunării, liberă navigaţie pe Marea Neagră.

În iulie 1774, după şase ani de război cu Turcia, se semnează tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi prin care Rusia obţine fortăreţele de pe malul Mării Azov, protectoratul asupra Hanatului Crimeii, Kabarda şi stepa dintre Bug şi Nistru, accesul la Marea Neagră

şi la Marea Egee, o despăgubire de război de patru milioane şi jumătate de ruble şi dreptul de a veghea asupra libertăţii religioase a supuşilor creştini ai sultanului.

La 21 iulie 1783, ţarina anunţă, printr-un manifest, anexarea Crimeii. Rusia controlează acum şi Marea Neagră.

În 1787, sultanul somează Rusia să restituie Crimeea lucrul inacceptabil de către Ecaterina. Acesta a devenit casus belli între cele două puteri cărora li se alăturăAnglia şi Prusia, puteri care se declară de partea Porţii Otomane.

În 1788, Suedia declară război Rusiei. La 3 august 1790 la Varela este semnat un tratat de pace între Rusia şi Suedia. Rusia nu va ceda din teritoriile sale însă va recunoaşte noua formă de guvernământ din Suedia.

În ianuarie 1792, la Iaşi este semnată pacea dintre Rusia şi Turcia. Tratatul lasă Rusiei întregul teritoriu situat între Bug şi Nistru, recunoaşte oficial că regiunile Crimeea şi Otsakov sunt ruseşti şi confirmă acordurile de la Kuciuk-Kainargi.

În ianuarie 1793, se duc din nou discuţii între Rusia şi Prusia în vederea unei noi împărţiri a Poloniei-Rusia ia regiunile Vilnei, Minskului, Kievului, Volhînia şi Podolia, un total 3 milioane de noi supuşi.

""