Istoria Poloniei în 10 paşi
Anul 966 este considerat momentul de început al statului polonez. Pe 14 aprilie 966, primul conducător al Poloniei, Mieszko I a trecut la creştinism, în mare parte datorită căsătoriei sale cu prinţesa cehă, Dobrawa. În cei 1050 de ani destinul Poloniei occidentale a fost unul pe cât de darnic, pe atât de tumultos.
Creştinarea. Începuturile Poloniei
La jumătatea secolului al X-lea, ducele Mieszko I, care conducea câteva triburi slave, a decis să îşi consolideze puterea prin căsătoria cu prinţesa de Boemia, Dobrawa, şi totodată prin trecerea la creştinism. Acest pas a însemnat apartenenţa Poloniei culturii vestice, şi trecerea sa sub protecţia Papei. Fiul lui Mieszko a finalizat tot acest proces prin cucerirea unor teritorii considerabile şi prin răspândirea creştinismului. Tot acest efort s-a concretizat în 1025, când Polonia a devenit regat.
Alianţa cu Lituania şi Epoca de Aur
Linia dinastică a lui Mieszko a condus Polonia până la finalul secolului al XIV-lea. După ce acesta s-a stins, Polonia a fost forţată să îşi caute rege în altă parte, aşa că regina poloneză Jadwiga s-a căsătorit cu Marele Duce de Lituania. Apoi, acestă perioadă a fost urmată de 150 de evoluţie şi belşug pe toate planurile. Între secolele XVI-XVII, sistemul politic al Poloniei a evoluat la stadiul de monarhie democratică şi a devenit unul dintre primele state multiculturale din istorie, drepturile minorităţilor fiind atent protejate. Alianţa dintre Polonia şi Lituania a fost una dintre cele mai mari entităţi politice din Europa, şi una dintre cele mai influente din punct de vedere cultural.
Invazia
La jumătatea secolului al XVII-lea, alianţa dintre Polonia şi Lituania şi-a pierdut din putere. Ridicarea ţaratului rusesc, regatului prusac, a Suediei, dar şi dorinţa independenţei a cazacilor ucrainieni, a făcut ca uniunea statală polonă-lituaniană să slăbească. Disputele dintre nobili au dus la o politică internă dezastruoasă, crescând astfel vulnerabilitatea ţării. Au urmat 100 de ani de răfuieli interne, care s-au concretizat în reducerea populaţiei şi regresul cultural şi ştiinţific. Invazia suedeză din 1655-1660 a fost unul dintre evenimentele care au afectat grav situaţia Poloniei.
Reformă şi Constituţie
Pentru a reveni la ceea ce a fost odată, era necesar ca Polonia să treacă printr-o reformă fundamentală. În 1764, Stanisław August Poniatowski a fost ales rege al Poloniei, având parte şi de sprijinul Ecaterinei cea Mare a Rusiei. Noul lider polonez trebuia să scoată Polonia din situaţia dificilă în care se afla, dar în acelaşi timp trebuia să ţină cont de nobilimea polonă-lituaniană, dar şi de pretenţiile noului aliat, Rusia. Politica lui Poniatowski a dus la o creştere economică, dar şi la o nouă dezvoltare a ramurii culturale. Cu toate acestea nu a reuşit să şi menţină toate teritoriile Poloniei. Astfel, provinciile recent anexate ţării au fost împărţite vecinilor apropiaţi:Imperiul Rus, Regatul Prusiei şi Imperiul Austro-Ungar.
O ultimă reformă a fost adoptarea unei noi Constituţii, pe 3 mai 1791. Prin implementarea acesteia se dorea restabilirea unei legături între rege şi nobili, dar şi stoparea influenţei marilor puteri din acea vreme asupra Poloniei. Acest lucru însă nu a funcţionat. Ecaterina cea Mare a creat o alinţă cu nobilimea polonă, dar şi cea lituaniană, lucru ce a dus la cea de-a doua divizare a Poloniei. Reformatorii care au mai rămas au încercat o ultimă salvare a Poloniei, dar şi aceştia au eşuat. Forţa militară a vecinilor a fost mult prea mare pentru a face faţă, iar Polonia a fost împărţită între cele trei mari puteri din acea vreme. Din 1795, Polonia a încetat să mai existe pentru o perioadă destul de mare de timp.
Dispariţia de hartă pentru 123 de ani
După ce teritoriul Poloniei a fost împărţit, a fost implementat o politică agresivă de ştergere a identităţii naţionale a cetăţenilor polonezi. Majoritatea intelectualilor au demisionat din funcţiile publice şi au fost trimişi în exil. Cu toate acestea, ideea Poloniei ca stat independent nu a încetat să existe. Mai multe grupări poloneze formate în timpul războielor napoleoniene au încercat să se revolte, iar în 1848 au dorit să se alăture Primăverii Naţiunilor, însă fără succes. În iarna anilor 1863-1864, activiştii polonezi au organizat o nouă răzvratire, dar şi aceasta fără sorţi de izbândă. Aceştia au renunţat la a mai câştiga independenţa Poloniei prin forţă, şi s-au mulţumit doar cu organizarea unor centre neoficiale de predare a istoriei Poloniei şi de învaţare a limbii poloneze.
Redobândirea independenţei. Cea de-a Doua Republică Poloneză
Sfârşitul Primului Război Mondial a dus schimbări majore pe harta politică a Europei, moment mult aşteptat de către activiştii polonezi. În timpul războiului peste 2 milioane de soldaţi au luptat de partea Antantei, militând pentru obţinerea independeţei. Graţiei acestor sacrificii umane, dar şi a unor evenimente favorabile, precum revoluţiile din Rusia şi Germania, Polonia şi-a redobândit independenţa pe 11 noiembrie 1918. Perioada interbelică a fost dedicată reconstuirii şi reunirii ţării, perioadă marcată de instabilitate politică.
Drama celui de-Al Doilea Război Mondial
În ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, Polonia era departe de a fi pregătită pentru a face faţă Germaniei naziste. Invazia hitleristă din septembrie 1939, susţinută de către armata lui Stalin de la est, a şters Polonia de pe hartă în doar 27 de zile. Guvernul s-a retras în Marea Britaniei, dar a continuar să funcţionze de acolo. Armata poloneză a continuat să lupte alături de alianţa vestică, la fel ca toţi cetăţenii Poloniei, contribuind la victoria obţinută în urma bătăliei Angliei, dar şi la spargerea codului Enigma. Cu toate că Polonia a încheiat războiul de partea învingătorilor şi a fost restabilită ca stat independent, acesta a intrat sub sfera de influenţă a Uniunii Sovietice.
Polonezii sub regimul comunist
Cel de-Al Doilea Război Mondial a distrus Polonia. Peste 5 milioane de locuitori au fost omorâţi, majoritatea în urma exterminării din lagărele de concentrare. Polonia trebuia să fie reconstruită, doar că de data acesta procesul purta amprenta comunistă. Stagnare economică, reducerea alimentelor de bază, cenzura, şi nu în ultimul rând abuzurile politice au marcat perioada comunismului în Polonia.
Protestele muncitorilor
La începutul anilor 1980, situaţia economică începuse să se deterioreze destul de mult, iar faptul că Polonia nu era capabilă să îşi plătească datoriile internaţionale a forţat liderii comunişti să mărească preţurile. Societatea, care deja trăia destul de greu, a reacţionat imediat. A urmat o perioadă în care greva era cuvântul de bază. Evenimentele anilor’80 au dus la revoluţia paşnică care a eliberat Polonia de sub dominaţia sovietică şi care a început seria de revoluţii din anul 1989, ce au dărâmat blocul comunist.
Cea de-A Treia Republică Poloneză
Opoziţia democratică care a preluat puterea în urma revoluţiei a decis să continuie tradiţia şi să numească ţara cea de A Treia Republică Poloneză. Polonia a început imediat o serie de reforme fundamentale, trecând imediat la pluralismul politic. În 1999, Polonia a devenit membră NATO, iar din 2004 membră a Uniunii Europene.
