Autor 2703 vizualizări


În timpul epocii naționalist-romantice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și de la începutul secolului a XX-lea, multe figuri istorice au fost scoase în prim-plan cu scopul de a întări identitatea națională și loialitatea față de stat. un exemplu faimos ne vine din Suedia, unde Gustav al II-lea Adolf a fost transformat în regele-erou și campionul protestantismului.

Am putea spune că în secolele XIX-XX exista aproape un cult pentru acest personaj. Cu câteva zile înainte de jubileul din decembrie 1894 de pildă, o prăvălie care vindea unt a învestit într-un anunț prețios cu următorul text:

“In cinstea celei de-a 300-a aniversări a zilei de naștere a regelui-erou, distinsul comandant de oști! Soldați și gazde! Achiziționați la timp untul Gustav Adolf pentru sandvișurile voastre! Minimum 1 kg.!”

Astăzi oamenii nu mai au ocazia să guste din untul lui Gustav Adolf, în schimb pot mânca tot felul de produse de patiserie care încep să iasă pe piață în noiembrie.

Gustav al II-lea Adolf a ajuns campionul protestantismului în vremea când acesta se luase la întrecere cu catolicismul pentru supremația în Europa. Protestantismul era foarte legat de cultura natională suedeză și astfel se considera că acesta contribuie la menținerea esenței națiunii. Așadar, lupta împotriva catolicismului devenise o luptă de eliberare națională, în care angajamentele națioanle s-a extins și asupra lumii protestante. În ‘Povestirile unui chirurg’ de Topelius găsim imaginea iezuitului fanatic și nebun care ascunda un pumnal în crucifix:

“Aveți grijă să nu vorbiți urât despre bunurile călugărilor! Amintiți-va că părintele Hieronymus, confesorul nostru, este membru al sfântului ordin al lui Iisus, deci al sfaintei inchiziții. Închisoarea lor este adâncă și întunecată”.

Bineînțeles că împotriva iezuiților lupta bravul și nobilul Gustav Adolf.

Gustav Adolf este poate cel mai bine cunoscut astăzi datorită evenimentelor din 1632, când a căzut în bătălia de la Lützen. În Lützen încă se mai ține o sărbătoare anuală în luna noiembrie, cu muzică și spectacole. Totodată el a slujit și ca reprezentant al Bisericii protestante.

Biserica și religia însemnau nu atât comunicare cu divinitatea cât identitate statală. Scriitorul francez și naționalistul Maurice Barres, vorbea la 1900 despre biserică și religie ca despre o moștenire de la strămoși pe care o putem regăsi în însuși pământul pe care călcăm. Barres vorbea despre catolicism, dar doctrina catolicismului conținea în scrierile sale cam aceleași idei și semnficații pe care le avea și protestantismul pentru naționalismul suedez.

Preoții sârbi vorbeau în 1990, în toiul unui război tumultos, despre cum semenii lor fuseseră izgoniti de-a lungul istoriei ca niște câini din pricina musulmanilor și catolicilor croați. Chiar și clerul musulman își expunea dorința de a trăi într-un stat musulman. Voiau să-și scape cultura de influența nefastă a civilizației vestice – Marele Satan.

Începând cu 2000, nu mai există biserică de stat în Suedia. Într-o societate secularizată religia nu mai este asociată cu națiunea. Cel puțin asta o confirmă majoritatea tinerilor. Confirmarea aceasta este însă temperată de tradițiile și cutumele care mai sunt totuși actuale. Majoritatea suedezilor își doreste păstrarea și întreținerea bisericilor vechi de pe cuprinsul țării. Li se recunoaște frumusețea și conexiunea cu tradiția. Cei care au imigrat recent în Suedia au simțiti și ei că există totuși și acum o sinonimie destul de mare între religie și cultura națională. Și nu este în niciun caz un fenomen limitat la cazul acesta.

Eroul Gustav Adolf

Între anii 1865 și 1871 Germania s-a unificat sub sceptrul prusac. Unificarea a fost dusă la bun sfârșit prin război, mai întâi împotrva Austriei și apoi Frantei. Statele protestante germane din nordul Germaniei au învins Austria catolică, landurile catolice din sud și Franța catolică. În noua Germanie, acolo unde domina Prusia protestantă, tradițiile protestante aveau parte de o deosebită apreciere. Gustav Adolf a revenit în cetrul atenției, ca mare erou istoric. Era privit drept un fel de Mesia protestant al secolului al XVII-lea.

Atât în Suedia, cât și în Germania se vorbea în secolul al XIX-lea și mult și în al XX-lea despre o moștenire culturala protestantă comună. Mulți suedezi erau de părere că este un adevărat noroc ca Germania sa se fi unificat sub aura protestantă. Dacă ar fi devenit catolică ar fi fost o situație cu adevarat nefericită.

Este posibil ca Gustav Adolf să fi plănuit să devină împărat german. Unul dintre cei care au discutat aceasta chestiune este Helmuth von Moltke. Acesta era militar prusac, unul dintre cei care au săvârșit unirea prin ‘foc și sabie’. Se pare că lui Moltke nu i-ar fi dispăcut prea mult dacă regele suedez ar fi devenit și împărat german. “Ei bine, nu ne îndoim prea mult de asta. Dacă și-ar fi pus în aplicare planul, ar fi fost oare un ghinion pentru noi? Era prinț cu rădăcini germanice și ar fi devenit atât de german încât Suedia ar fi fost cea care în viitor ar fi ajuns provincie germană”.

Cu timpul s-a dezvoltat în paralel și o mistică rasială. Moștenirea protestantă a început să se identifice cu germanismul nordic, iar atunci Gustav Adolf a avansat și mai tare ca imagine a eroului germanic. Venerarea aceasta cultică era în perfectă armonie și cu producerea unor faimoase personaje romantice precum Siegfried din opera lui Wagner, ‘Inelul Nibelungilor’.

Chiar și istoriografia germană mai timpurie se vorbea cu mare admirație despre Gustav Adolf. Poetul german Arndt, care a trăit în timpul războaielor napoleonice, deci la începutul secolului al XVIII-lea, făcea propagandă pentru războiul de eliberare de sub jugul francez. Arndt nutrea o ură veritabilă fata de francezi. O comparație preferată a sa era cea dintre nordul german protestant, simbolizat de Gustav Adolf, și sudul german catolic, simbolizat de iezuiți, incercând să sădească discordie între cele două părți.

Și totuși, mulți germani aveau o viziune diferită despre rolul lui Gustav, care de fapt nu ar fi salvat protestantismul, ci ar fi trădat țara și i-ar fi răpit mândria națională și reputația. Cei care mărturisesc această opinie cred că este ciudat ca acesta să fie în continuare venerat în Germania și că se mai țin sărbători în cinstea lui. Asta se întâmplă în ciuda faptului că mulți sunt de acord că divizarea Germaniei a fost accentuată de intervenția Suediei și de pacea din 1648.

Mai știm și că războiul de 30 de ani a cauzat mari pagube populației germane, pagube care încă mai stau pe masa dezbaterilor. Aproximativ 40% din populația rurală a pierit în urma razboiului sau epidemiilor aferente și în jur de 33% din populația urbană.

Și totuși, nu încape îndoială că Gustav Adolf încă ocupă un loc de cinste în mentalul colectiv al lumii protestante.

 

 

sursa:SO-Rummet.se