Calendar 26 iulie: 1952   A murit Eva Perón  Prima doamnă a Argentinei avea 33 de ani jpeg

Calendar 26 iulie: 1952 - A murit Eva Perón. Prima doamnă a Argentinei avea 33 de ani

📁 Calendar
Autor: Redacția

1721 - S-a născut colecționarul de artă, Samuel Brukenthal, fost guvernator al Transilvaniei (d. 1803).

1741 - Exploratorii ruși au descoperit Peninsula Alaska. În 1867, peninsula a fost cumpărată de SUA. În prezent, Alaska este stat al SUA.

1856 - S-a născut dramaturgul englez George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel (d. 1950).

1867 - A murit Otto I, primul rege al Greciei moderne (n. 1815).

1875 - S-a născut psihanalistul elvețian Carl Gustav Jung (d. 1961).

1891 - Franța a anexat Tahiti.

1928 - S-a născut regizorul american Stanley Kubrick (d. 1999).

1941 - Armata română a cucerit Cetatea Albă. Astfel s-a încheiat campania militară pentru eliberarea nordului Bucovinei și Basarabiei.

1944 - Prima rachetă V-2 germană a lovit Regatul Unit.

1945 - Partidul Conservator condus de premierul Winston Churchill a pierdut alegerile generale din Marea Britanie. 

1952 - A murit Eva Perón. Prima doamnă a Argentinei avea 33 de ani (n. 1919).

În septembrie septembrie 1951, după multe analize medicale, medicii au confirmat că Eva Peron suferă de cancer uterin. Avea 32 de ani. A apărut în public pentru ultima dată la 4 iunie 1952, când soțul ei, Juan Perón, a depus jurământul pentru al doilea mandat de președinte al Argentinei. Trupul ei a fost îmbălsămat de către doctorul Pedro Ara. Trei ani mai târziu, trupul ei îmbălsămat a dispărut brusc, mutat de militarii argentinieni înaintea loviturii de stat în urma căreia Președintele Juan Peron avea să-și piardă funcția.

Trupul Evei a fost deshumat, a călătorit prin Italia, Spania și Franța și i-a fost „livrat” lui Juan Peron la casa pe care acesta o împărțea la Madrid cu a treia soție a sa, Isabel. În 1973, Juan Peron s-a întors în Argentina și a fost ales președinte; soția lui, Isabel, a devenit vice-președinte. Când acesta a murit brusc un an mai târziu, Isabel i-a preluat funcția și a cerut repatrierea trupului Evei de la Madrid în Argentina.  

1953 - Fidel Castro a declanșat Revoluția Cubaneză prin lansarea unui atac nereușit împotriva unei baze militare din Santiago de Cuba. 

1956 - Egiptul a naționalizat Canalului Suez.

1974 - Konstantinos Karamanlis a format primul guvern civil al Greciei, după șapte ani de conducere militară.

2005 - La doi ani jumătate după dezastrul navetei spațiale Challenger, NASA a lansat naveta spațială Discovery cu echipaj uman.

Foto sus: Eva Duarte de Perón (Evita), votând de pe patul de spital la alegerile din 11 noiembrie 1951