Autor 1582 vizualizări


1564 - S-a născut fizicianul și astronomul renascentist Galileo Galilei (d. 1642).

1710 - S-a născut regele Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1774).


1840 - S-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societății Academice Române (d. 1917).

1851 - S-a născut matematicianul și sociologul Spiru Haret, organizatorul învățământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române (d. 1912).

1857 - A murit compozitorul rus Mihail Glinka, părintele muzicii clasice ruse (n. 1804).

1923 - Grecia a devenit ultima țară europeană care a adoptat calendarul gregorian.

1927 - S-a născut istoricul Dinu C. Giurescu, membru corespondent al Academiei Române (d. 2018).

1933 - La București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița (15 februarie-23 februarie).

1965 - A murit pianistul și interpretul de jazz american Nat King Cole (n. 1919).


1969 - A fost inaugurată linia ferată electrificată București-Brașov, prima de acest fel din România.

1989 - Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul.

Bazându-se pe informațiile furnizate de KGB, potrivit cărora intervenția urma să fie de ordinul săptămânilor, iar SUA nu vor interveni, Moscova subestima atât reacția Occidentului cât și opoziția fermă a rebelilor afgani, mujahedinii (războinicii sfinți). Într-un discurs fulminant președintele Carter va caracteriza invazia sovietică din Afganistan ca fiind „cel mai serios pericol pentru pace începând din 1945”.

Totodată, el va decide stoparea exportului de cereale către URSS, precum și boicotarea Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980. Pe de altă parte invazia sovietică va constitui un liant pentru grupările divergente afgane, care, trecând peste deosebirile etnice, se vor uni în lupta contra ocupanților sovietici și a regimului lui Babrak Karnal. Ca urmare a apelului la jihad, lansat de rețelele religioase islamice transnaționale, rezistenței locale și se vor alătura voluntari veniți din țările arabe, voluntari ce vor fi instruiți în taberele de antrenament din Pakistan.

Întrezărind ocazia de a plăti polița Uniunii Sovietice pentru eșecul suferit în Vietnam, eșec la care aceasta contribuise într-o mare măsură, Statele Unite vor decide să susțină rezistența afgană, încurajând, în același timp, și statele arabe să se alăture coaliției antisovietice. La apelul Statelor Unite Beijingul va condamna, la rândul său, invazia sovietică, și va acorda sprijin formării luptătorilor afgani.

Dacă inițial, ca urmare a poziției liderilor fundamentaliști afgani, care se pronunțau pentru puritatea mișcării islamice și nu acceptau ajutorul Occidentului, sprijinul militar american a fost mai discret, fiind furnizat, în special, prin intermediul Pakistanului, în martie 1985, președintele Ronald Reagan va semna Directiva 166/Hotărârea de Securitate Națională, prin care autoriza sporirea ajutorului militar acordat mujahedinilor și operațiile militare în favoarea acestora în scopul, clar afirmat, de a-i îndepărta pe ruși din Afganistan.

Urmare a noii politici, o impresionantă cantitate de armament și echipament militar american va fi furnizată mujahedinilor, iar începând cu 1986 Pentagonul va aproba livrarea de rachete Stinger, care vor paraliza în scurt timp aviația sovietică. În plus americanii vor mai furniza o serie de informații privind țintele sovietice, planuri pentru operațiunile militare bazate pe datele obținute de sateliți și informații obținute prin mijloace de transmisiuni.

La rândul lor țările arabe nu vor rămâne mai prejos. În special Arabia Saudită îngrijorată de faptul că revoluția din 1979, din Iran, țară nonarabă și șiită, îi va diminua hegemonia în lumea arabă, va acorda un sprijin substanțial rezistenței afgane prin intermediul unui mare număr de organizații publice și private, printre cele mai importante fiind Liga Islamică Mondială, organizație creată în 1962, la Mecca și care își propunea apărarea intereselor islamice în întreaga lume, comitetul de ajutor ad hoc, prezidat de prințul Salman Bin Abdul- Aziz al Saud, guvernator al Riadului și serviciile de informații saudite, conduse de prințul Turki Ibn Faysal, nimeni altul decât fiul întemeietorului Ligii Islamice Mondiale.

Acesta din urmă va stabili legături cu rezistența afgană și în cooperare cu serviciul de informații pakistanez ISI (Directorate of Inter-Services Intelligence) va juca un rol important în aprovizionarea și recrutarea gherilelor afgane. Rezistența afgană grupată în jurul mai multor partide islamice nu va beneficia însă, în mod echitabil, de ajutorul extern acordat.

Astfel Jamiat Islami, mișcare fondată în 1970 de Burhanuddin Rabbani absolvent al universității Al Azhar, și care cuprindea mai ales tadjici, vorbitori de persană, evoluând spre un islamism moderat, va deveni populară în rândul partizanilor occidentali ai rezistenței afgane, dar acest lucru îi va reduce accesul la sprijinul saudit. Din contră Hezb Islami (Partidul Islamic), organizație condusă de Gulbuddin Hekmatyar, formată mai ales din paștuni și promovând un islamism radical va fi un interlocutor privilegiat al rețelelor islamiste mondiale. În sfârșit o a treia mișcare, creată de către Abdul Rasul Sayyaf, Ittihad Islami, de inspirație wahhabistă, va beneficia în special de subsidiile saudite.

Accentuarea presiunii externe și venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov la Moscova, în 1985, va decide soarta conflictului. Într-o ședință a Biroului Politic din 13 noiembrie 1986 acesta va hotărî să renunțe la un război costisitor și care devenea tot mai impopular în Uniunea Sovietică.

La 14 aprilie 1988, la Geneva, Statele Unite și Uniunea Sovietică vor semna un acord care prevedea retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat afgan neutru și repatrierea milioanelor de refugiați afgani.

Retragerea trupelor sovietice din Afganistan, încheiată în februarie 1989, nu va duce la instalarea liniștii în țară. La 16 aprilie 1992, în urma ofensivei mujahedinilor, guvernul prosovietic al președintelui Muhammad Najibullah, care-l înlocuise în primăvara anului 1986 pe Karmal, este înlăturat de la guvernare de către un grup de generali (Burhanuddin Rabbani, Ahmad Shah Masud și Abdul Rashid Dostum, lideri ai unor facțiuni aflate în competiția pentru putere).

La scurt timp după aceasta, Consiliul Mujahedinilor, constituit la 28 aprilie 1992 la Kabul, va proclama Afganistanul republică islamică iar la 2 ianuarie 1993, liderul tadjik Burhanuddin Rabbani este numit președinte. Dar divizate după criterii etnice, politice și religioase și beneficiind fiecare de sprijin extern, facțiunile locale vor relua ostilitățile. În 1994, în lupta pentru putere va intra o nouă mișcare armată, cea a talibanilor.

2013 - Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniți de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda de șoc.