Reforma calendarului a adus schisma în Biserica Ortodoxă

Autor 6659 vizualizări


După ce euforia victoriei nesperate în primul război mondial s-a risipit, au apărut dificultățile legate de integrarea noilor provincii, unde viața se desfășura după alte legi decât cele ale Bucureștiului, scrie Cristina Diac pentru Adevărul. De pildă în Transilvania și Bucovina, care aparținuseră Imperiului Austro-Ungar, timpul se măsura conform calendarului gregorian, în timp ce Vechiul Regat și Basarabia întrebuințau încă pe cel iulian.

Timpul Bisericii Catolice

Conciliul de la Niceea, din anul 325, adoptase pentru lumea creștină calendarul utilizat în vremea Imperiul Roman. Esențială era modalitatea de calcul a zilei Paștelui, ce se baza pe un sistem complicat, având ca punct de reper solstițiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. În secolul al XVI-lea, astronomii au refăcut calculele și au constatat că sistemul de măsurare a timpului nu corespunde realității. Astfel, solstițiul de primăvară nu mai cădea pe 21 martie, așa cum fusese în vremea romanilor, ci zece zile mai târziu. În Europa catolică, reformarea calendarului datează de la 1582, din pontificatul Papei Grigore al XIII-lea, care a împrumutat și numele noii măsurători. Conform calendarului gregorian, anul urma să fie mai lung cu 10 zile în secolul al XVI-lea, cu 11 în cel de-al XVII-lea și așa mai departe, în fiecare an adăugându-se câte o zi. Treptat, calendarul Papei a fost acceptat și de țările protestante. Din motive de dogmă, lumea ortodoxă l-a refuzat până în secolul al XX-lea.


Ocupația germană desființa Crăciunul ortodox

În Vechiul Regat, au existat mai multe tentative de trecere la calendarul gregorian. Una datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. A doua sincronizare a timpului cu Occidentul s-a încercat în anul 1900. O altă încercare s-a făcut în timpul ocupației germane a Bucureștiului. August von Mackensen a emis o ordonanță care impunea ca după ziua de 19 decembrie 1916, urmează 1 ianuarie 1917. Administrația germană stabilită în capitală și-ar fi dorit ca noul calendar să se aplice atât în probleme laice, cât și în cele bisericești. După socoteala nemțească, rezulta că în 1916 n-ar mai fi existat sărbătoarea Crăciunului. „Am găsit pe Primatul zăpăcit cu desăvârșire", scrie Theodorian-Carada într-un volum memorialistic. „Apoi mi-a adus dosarul privitor la schimbarea calendarului și m-a întrebat ce zic eu că trebuie să facă". După ce și-a revenit din uluială, Conon Arămescu-Donici, Mitropolitul Primat și înaltul cler au făcut diligențe pe lângă forțele de ocupație. Încunoștințat, feldmareșalul von Mackensen a acceptat o amânare. Apoi o alta, și tot așa, până când armatele germane au plecat din București și reforma calendarului a fost iarăși amânată.

Țară nouă, calendar nou

Chestiunea a revenit în actualitate după Unirea din 1918. Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în vreme ce Basarabia și Vechiul Regat măsurau în continuare timpul ca pe vremea lui Iulius Cezar. Socotită după calendarul de la București, unirea Transilvaniei cu România a fost hotărâtă la Alba Iulia în data de 18 noiembrie 1918. Transilvănenii însă erau deja în prima zi a iernii calendaristice. Astfel, au apărut dezordini în administrația și așa răvășită de război. În plus, deosebirile de datare influențau negativ economia națională. Datarea diferită din actele contabile (de pildă datele la care trebuiau făcute plățile către partenerii externi) îngreuna schimburile comerciale. În martie 1919, guvernul de la București a emis un Decret-lege, prin care era adoptat calendarul gregorian. Ziua de 1 aprilie 1919 devenea 14 aprilie 1919.


Cinci ani, două calendare

În 1919, reforma calendarului s-a produs pe cale administrativă, prin decret. Sfântul Sinod a refuzat să adopte noua datare a zilelor anului până în 1924. Astfel, cinci ani au curs în paralel un „timp laic" și altul al bisericii.

În 1923, Conferința pan-ortodoxă de la Constantinopol a discutat despre adoptarea reformei calendarului și de biserica Răsăritului. Momentul a produs o schismă a lumii ortodoxe. Astfel, bisericile din România, Grecia, Bulgaria, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria și Antiohia au acceptat noul calendar, în vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă, Sf. Munte Athos și Patriarhia Ierusalimului au rămas fidele stilului vechi.

Explicațiile Bisericii ortodoxe pentru credincioși

Noul calendar a stârnit nedumerirea credincioșilor. În scrisoarea pastorală adresată cu ocazia Crăciunului din anul 1924, Roman Ciorogariu, episcopul de Oradea, s-a simțit dator să explice modificarea pe înțelesul tuturor. „Și atunci un învățat italian (în secolul al XVI-lea, n.red.) a apropiat anul calendariului de anul ceriului, ștergând din calendar cele zece zile cu care el întârzia și în anul 1582 a scris 15 octombrie în loc de 5 octombrie. Biserica Ortodoxă n-a primit acest calendar îndreptat, pentru că anul acestui calendar îndreptat tot nu este egal cu anul ceriului, nici Paștele nu se socotește cum le socotim noi, nici sfinții de peste an în acest calendar nu sunt aceiași cu cei din calendarul vechiu. Așa am rămas noi tot cu calendarul vechiu, cu toate că știam că e greșit. În veci însă nu puteam să rămânem cu el, căci după un timp oarecare s-ar fi întâmplat ca primăvara după calendar să cadă în timpul verii, vara să fie toamna și toamna să fie iarna; Nașterea Domnului s-o prăznuim primăvara, Paștile vara și Rusaliile toamna. Vremea nu așteaptă, ea merge înainte, iar noi cu calendarul rămânem în urmă. Și atunci învățații bisericii noastre (...) au făcut ceea ce a făcut mai înainte acel învățat italian, și ceea ce ar face fiecare om, al cărui ceasornic întârzie: au tăiat cele 13 zile cu care anul calendariului nostru întârzia față de anul ceriului, au dus deci înainte anul calendariului, cum muți înainte ceasornicul ce întârzie și la 1 octombrie din anul acesta am scris 14 octombrie".

„Catolicizarea" Bisericii Ortodoxe

După noul calendar, unele sărbători ortodoxe cădeau în timpul anului odată cu cele catolice. Coincidența a fost prilej de revoltă pentru enoriașii ortodocși, care au murmurat că „biserica strămoșească" se catolicizează. Episcopul Ciorogariu a îndemnat credincioșii să nu mai răspândească minciuni. „Am auzit cu mâhnire că unii dintre voi, iubiții mei, spun că noi românii ortodocși am fi primit calendarul catolicilor. Această credință a unora dintre voi este greșită. (...). Este adevărat că îndreptând noi calendarul nostru, l-am apropiat de calendarul catolic. Calendarul nostru este însă tot calendarul vechiu, dar îndreptat și niciodecum calendarul catolicilor (...);nu s-au schimbat nici sfinții din fiecare zi, ei rămân aceiași ca mai înainte;nici posturile, care rămân aceleași și tot așa de mari ca în calendarul vechiu, dar după socoteala nouă încep mai curând și se sfârșesc mai degrabă;nici timpul prăznuirii Paștelor nu s-a schimbat" (Zile trăite, de Roman Ciorogaiu, Episcopul Orăzii, Oradea, 1926).

Cu toate asigurările date de oficiali ai bisericii, credincioșii din mediul rural au continuat să privească cu multă suspiciune noul calendar. Chiar și o parte a clerului s-a opus deciziei. Răzvrătiții au fondat secta „stiliștilor", sau ortodocșii de stil vechi.

 

Țăranii, speriați de noua rânduială

Echipele sociologice inițiate de Dimitrie Gusti între cele două războaie mondiale au cercetat și percepția țăranului român asupra timpului. Atunci au constat că reforma calendarului nu a fost bine primită în mediul rural.

În contradicție cu tradiția

Între alte date, sociologii au cules și impresiile sătenilor despre reformă. Concluzii au fost formulate de Ernest Bernea, în studiul „Timpul la țăranul român", publicat în 1940. „Hotărârea luată, firească pentru conducători, de a armoniza mersul vremii cu cel al lumii apusene, adică de a trece calendarul cu 13 zile mai înainte, a apărut țăranilor nu numai nefirească, dar și plină de primejdii", scrie Bernea. Au existat locuri unde țăranii au refuzat să mai intre în biserică, preoții au fost bătuți, legături de rudenie s-au rupt și întreaga viață spirituală a satului s-a spart. Reforma a fost adoptată de o categorie de oameni și suportată de alții, constată sociologul. „Satul românesc trăiește mai ales în virtutea unei vechi tradiții", scria Ernest Bernea. „Moștenirea din bătrâni alcătuiește însuși felul de existență al acestei comunități; tradiția este atotstăpânitoare (...) Tot ce vine din trecut are un caracter aproape religios, față de care se impune cel mai profund respect". Pentru țăranul român, mai scrie Bernea, atacarea calendarului a însemnat atacarea cultului, a religiei însăși. Chestionat de sociologi, un țăran din Dărmănești-Bacău a răspuns:„nu pot schimba sărbătorile, că așa am apucat din bătrâni și legea lor e sfântă". Un altul, din Cornova-Orhei, a spus: „Ținem pe vechi că noi așa am apucat; apoi îi mai ghini să țânem cum am apucat. Eu obiceiul meu îl țin, pe ce am apucat, pe aia țin; țin legea creștinească". Împotrivirile la reforma calendarului s-au înregistrat mai cu seamă în Moldova (călugării de la Secu, Neamț și Sihăstria) și în Basarabia. Astfel că autoritățile au acuzat influența bisericii ruse și a sovietelor. Sentimente contradictorii s-au consemnat însă și în alte regiuni. „Am părăsit rânduiala veche și mi-e jale", a spus o țărancă din Țara Oltului.

Schimbarea calendarului - aducătoare de boli și secetă

Abandonarea „legii lui Dumnezeu" era văzută ca un păcat în lumea rurală, a mai constatat Ernest Bernea. Mai mult, în mintea țăranului, reforma lua forma unei pedepse trimise de Sus. Așa îi mărturisise o femeie din ținutul Orheiului:„De când sărbătorim noi sărbătorile aistea pi nou, Dumnezeu nu ne mai dă, că nu ne pocăim. Dumnezeu de dă toate pedepsele, că noi prea păcătuim". Ținerea sărbătorilor pe stil nou era socotită aducătoare de boli și secetă. „De amu oamenii s-au stricat de când cu stilul nou", a răspuns un al țăran, „și Dumnezeu s-a întors cu dosul și nu mai dă ploaie... ne arde... Înainte grâul era tot un spic".
Țăranii auziseră că de Paștele anului 1925, lumina învierii nu s-a aprins pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim în ziua Paștelui pe stil nou. „În noaptea de înviere, la sfântul mormânt se aprind niște lumânări, singure. În 1925 la sfântul mormânt nu s-au aprins lumânările cu 13 zile mai târziu, pe stil nou, și de atunci Paștele a rămas tot pe vechi, Dumnezeu nu a vrut altfel", au mai spus țăranii.

 

 

Sursa:www.adevarul.ro

""