Autor 2064 vizualizări


1542 - Catherine Howard, a cincea soție a lui Henric al VIII-lea al Angliei, a fost executată pentru adulter.

1571 - A murit sculptorul, gravorul și scriitorul florentin Benvenuto Cellini (n. 1500).

1633 - Galileo Galilei a ajuns la Roma pentru procesul său în fața Inchiziției.

1668 - Spania a recunoscut Portugalia ca stat independent.

1849 - Delegația condusă de mitropolitul Andrei Șaguna a prezentat, în fața împăratului Franz Joseph, „Petițiunea generală a fruntașilor români din Transilvania, Banat și Bucovina”, prin care se cerea recunoașterea națiunii române.

1856 - Au început lucrările Congresului de Pace de la Paris, care a pus capăt Războiului Crimeii.

1895 - A fost brevetat Cinematograful Lumiere, aparat de filmat, de proiecție și de copiat, realizat de frații Louis și Auguste Lumiere. 

1880 - S-a născut sociologul Dimitrie Gusti, fondator al Muzeului Satului din București, instituție care în prezent îi poartă numele (d. 1955).

1883 - A murit compozitorul german Richard Wagner (n. 1813).


1945 - Orașul Budapesta a fost eliberat de sub ocupația fascistă.

La cumpăna dintre anii 1944-1945, Germania se lupta pentru supravieţuire. Rămas fidel concepţiilor sale, Hitler a lansat o ofensivă de mari proporţii pe Frontul de Vest (bătălia din Ardeni) la 16 decembrie 1944. Aliaţii occidentali au fost complet luaţi prin surprindere de amploarea atacului;serviciile de informaţii erau convinse că armata germană nu mai e capabilă să pună laolaltă suficiente forţe. În primele zile, vârfurile de lance formate din cele mai bune divizii SS şi blindate au străpuns fragila apărare americană, dar ameliorarea vremii (în condiţiile unei superiorităţi aeriene covârşitoare) şi tancurile armatei lui Patton au înclinat rapid balanţa. La începutul lui ianuarie, trupele germane fuseseră împinse înapoi pe linia de plecare în ofensivă. Pe Frontul de Est, din august exista o acalmie relativă, cu excepţia flancului sudic. Trupele sovietice sprijinite de unităţi române luptaseră din greu întreaga toamnă pe teritoriul României şi ulterior al Ungariei. La 26 decembrie, Budapesta a fost complet încercuită. Până în februarie, când oraşul a fost ocupat în întregime de Armata Roşie, s-au dat lupte teribile, astăzi mai puţin cunoscute, dar care pot rivaliza cu tragediile derulate la asediul Stalingradului.

Aşa cum îi stătea în obicei, Hitler a ordonat ca oraşul să reziste cu orice preţ. Preconiza o ofensivă (denumită operaţiunea Konrad) cu două obiective:eliberarea capitalei maghiare şi mutarea frontului pe aliniamentul Dunării. Budapesta era considerat un obiectiv cheie pentru apărarea Vienei, pentru care germanii erau dispuşi să-şi sacrifice aliatul. Pe de altă parte, capitala maghiară era un obiectiv nu atât militar, cât mai ales politic pentru Stalin, care se dovedea un politician mult mai vizionar decât aliaţii săi occidentali. Având în vedere implicaţiile, bătălia pentru Budapesta avea să fie una extrem de sângeroasă. O particularitate a acestui asediu a fost faptul că puţină populaţie civilă a părăsit oraşul, fie din motive care ţin de psihologie, fie datorită lipsei mijloacelor de transport. Aproximativ un milion de oameni, care îşi vedeau de viaţa lor obişnuită, cu concerte, restaurante deschise şi plimbări până în prima zi a asediului, s-au văzut prinşi într-un adevărat carnagiu, la care s-au adăugat o foamete cruntă şi agresiuni permanente asupra civililor, inclusiv violuri. Pe un frig pătrunzător, serviciile publice s-au întrerupt, începând cu electricitatea şi gazele şi terminând cu apa potabilă la 3 ianuarie.

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă o garnizoană asediată este cea a aprovizionării. Lăsând la o parte populaţia civilă, lipsită complet de resurse şi practic abandonată, soldaţii prinşi în Budapesta au suferit constant de foame. Cu ajutorul unui membru al rezistenţei, trupele sovietice au distrus în ziua în care oraşul a fost oficial încercuit depozite conţinând 300.000 de raţii şi 450 de tone de muniţie. Artileria sovietică şi mai ales Dunărea complet îngheţată au împiedicat aprovizionarea pe apă. La 25, 27 şi 30 decembrie au fost ocupate principalele aerodromuri, făcând aproape imposibile şi legăturile aeriene, limitate la câteva piste improvizate, în timp ce aviaţia sovietică avea controlul aerian absolut. Cu toate astea, s-a reuşit paraşutarea de containere cu materiale şi muniţie, ceea ce a ajutat garnizoana să reziste, aproape neverosimil, până în februarie. Cele 47 de tone de mâncare paraşutate zilnic reprezentau aproape jumătate din necesar (80 de tone), iar sacrificarea a 30.000 de cai ai garnizoanei, precum şi folosirea stocurilor de morcovi necesari acestora nu au mărit prea mult raţiile. La începutul lui februarie, când garnizoana s-a predat, un general maghiar preciza că raţia zilnică a unui soldat cuprindea 5 grame de grăsime, o felie de pâine şi câteodată o bucată de carne de cal.

Au existat trei momente ale asediului:cucerirea Budei, a Pestei şi încercarea germanilor de a străpunge încercuirea sovieticilor. Oraşul se găsea sub comanda Obergruppenführer-ului Pfeffer-Wildenbruck, în timp ce trupele maghiare erau comandate de generalul Hindy, aflat în fruntea Corpului 1. De partea sovietică, mareşalul Malinovski şi-a împărţit forţele în două:grupul Pesta, format din trei corpuri de armată (două ale Frontului 2 ucrainean şi Corpul 7 armată român), şi grupul Buda, conţinând trei corpuri de infanterie şi unul mecanizat, toate din compunerea Frontului 3 Ucrainean. Abia la 11 ianuarie cele două au fost unite sub numele de Grupul Budapesta. Spre deosebire de garnizoana asediată, sovieticii au rotit în permanenţă unităţile ce au suferit pierderi grele în luptele feroce din interiorul oraşului.

Între 27 şi 30 decembrie, trupele sovietice sprijinite de soldaţii români ai Corpului 7 armată, condus de generalul Nicolae Şova, au dat lupte extrem de grele în estul şi sud-estul capitalei maghiare, reuşind să cucerească poziţiile în ciuda numeroaselor contraatacuri ale apărătorilor. Generalul Malakov îşi amintea:„Pe măsură ce înaintam spre centrul oraşului, rezistenţa devenea tot mai acerbă. Trupele noastre trebuiau să treacă peste tranşee, garduri de sârmă ghimpată şi şanţuri antitanc, fiind atacate cu toate tipurile de arme posibile. Fumul se ridica peste străzi zi şi noapte, iar flăcările puteau fi văzute de la kilometri”.

Trupele române au dus lupte extrem de grele, ajungând la 15 ianuarie până la 2 kilometri de Dunăre. În acel moment, comandamentul sovietic a decis scoaterea Corpului din dispozitiv şi trimiterea acestuia pe frontul din Cehoslovacia, după ce, la 12 ianuarie, se aduseseră acuzaţii privind neîndeplinirea misiunilor de luptă. A fost, evident, doar o stratagemă menită să nu ştirbească prestigiul Armatei Roşii. „Eliberarea” Budapestei trebuia să reprezinte, din evidente motive politice şi propagandistice, efortul exclusiv al trupelor sovietice. Armata română, aliatul rămas nebeligerant, nu avea dreptul să împartă gloria cu Armata Roșie. Momentul a fost surprins într-o scenă celebră a filmului Noi cei din linia întâi. Faptul că, până la 15 ianuarie, Corpul 7 armată înregistrase pierderi cifrate la 10.708 militari morţi, răniţi sau dispăruţi, adică 29% din efective, vorbeşte de la sine despre modul în care soldaţii români au luptat în capitala Ungariei.

Luptele disperate din interorul oraşului au încetat pe 11 februarie. În acea zi, generalul Pfeffer-Wildenbruch a dat ordin ca toţi oamenii valizi din garnizoană să încerce o străpungere a frontului sovietic spre nord-est. În seara zilei, la orele 22:00, un grup de soldaţi aparţinând diviziei SS Florian Geyerşi Diviziei 13 Panzer au atacat poziţiile Diviziei 180 infanterie sovietice. În spatele acestei forţe de şoc aşteptau aproximativ 30.000 de soldaţi maghiari şi germani. În urma lor rămâneau 10.000 de soldaţi răniţi, incapabili să fie transportaţi. Deşi prima linie de apărare a diviziei 180 a cedat, sovieticii organizaseră încă două, anticipând în mod corect încercarea de străpungere. În doar şase ore, efortul sinucigaş s-a soldat cu 12.000 de morţi de partea trupelor germano-ungare, în timp ce majoritatea celorlalţi, mulţi răniţi, au fost luaţi prizonieri.

Oraşul a fost practic distrus de asediu. 27% din clădiri au fost făcute una cu pământul, iar populaţia grav afectată:de la 1, 2 milioane de locuitori în iunie 1944, la 830.000 în aprilie 1945. Potrivit istoricului Krisztian Ungvary, aproximativ 38.000 de civili au pierit pe perioada asediului, dintre care 13.000 în urma operațiunilor militare și 25.000 din cauza foametei. După capitularea garnizoanei, unitățile sovietice au răzbunat rezistența înverșunată a apărătorilor prin execuții sumare și violuri în serie (se vehiculează cifre între 5.000 și 200.000, dar majoritatea studiilor vorbesc de 50.000). Infrastructura nu mai exista. Din cei 79.000 de soldaţi ai garnizoanei, doar 700 au reuşit să ajungă în liniile Armatei Roșii. Pentru sovietici a fost o victorie costisitoare, aşa cum au fost toate pe Frontul de Est:între 35.000 şi 45.000 de morţi. Întreaga operaţiune a dus la pierderea a aproximativ 1.800 de tancuri, dintre care 200 în oraş.

Foto sus: Fortepan — ID 58307