Președintele Ucrainei cere NATO să trimită nave în Marea Azov jpeg

Președintele Ucrainei cere NATO să trimită nave în Marea Azov

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 29 noiembrie 2018

Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, a solicitat statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice să trimită nave în Marea Azov, acolo unde Rusia ține sechestrate trei ambarcațiuni militare ucrainene care au vrut să treacă din Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci, în apropierea regiunii disputate Crimeea.

„Germania este unul dintre cei mai apropiați aliați ai noștri și sperăm că statele NATO sunt pregătite să trimită nave în Marea Azov pentru a susține Ucraina și a oferi securitate”, a declarat liderul de la Kiev într-un interviu publicat joi de cotidianul german Bild.

NATO, din care Ucraina nu face parte, în este partener al organizației, a îndemnat Rusia să repatrieze navele și echipajele celor trei nave ucrainene.

„Nu putem accepta politicile agresive ale Rusiei. Prima oară a fost Crimeea, apoi estul Ucrainei, acum vrea Marea Azov”, a adăugat Poroșenko, care l-a acuzat pe Vladimir Putin că se consideră „împărat rus”.

Merkel respinge cererea lui Poroșenko

Cancelarul german Angela Merkel a îndemnat joi Kievul la reținere, după ce președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut ca Kievul să fie susținut cu nave NATO la Marea Azov, în urma incidentului armat de duminică în largul Crimeei, relatează AFP.

”Rugăm partea ucraineană să rămână informată, pentru că putem rezolva lucrurile doar rămânând rezonabili, discutând unii cu ceilalți... Nu poate exista o soluție militară la aceste confruntări”, a declarat șefa Guvernului german.

Citește și:

Ucraina cere Turciei să închidă Strâmtoarea Bosfor pentru navele militare rusești

Rusia a blocat porturile ucrainene de la Marea Azov

Trei militari ucraineni capturați de ruși contrazic versiunea oficială a Guvernului de la Kiev cu privire la incidentul din strâmtoarea Kerci

Foto sus: Arhivă Euronews