Autor 32308 vizualizări


Mișcarea Legionară a fost considerată a fi un fenomen politico-religios care a lăsat urme adânci în istoria acestei țări, de la sfârșitul anilor 1920 până în 1945, și chiar după aceea1. Rabinul Alexandru Șafran o definea ca fiind "alcătuită din elemente fasciste și naziste, dar cu urme de misticism creștin ortodox". Legionarii erau - după cum nota Nae Ionescu - „militanții revoluției naționale”, cei care mărturiseau încrederea deplină în durabilitatea Mișcării Legionare, asigurată printr-o „trăire intensă și moarte de martiri2. Isac Chiva o considera ca fiind "mișcarea fascistă românească", iar cele mai multe calomnii au fost îndreptate asupra personalității lui Mircea Eliade și a operei sale, care susținea o "ontologie antisemită"3.

Alături de această personalitate, îl putem aminti și pe Nae Ionescu, care "i-a fascinat pe majoritatea tinerilor intelectuali români- dintre care și pe cel mai important romancier evreu al țării, Mihail Sebastian- care și-a elaborat scrierile în direcția lui Heidegger, Kierkegaard și O. Spengler" (Edgar Reichmann). Franco Cardini spunea că "Garda de Fier a fost atât de strâns legată de tradițiile românești, încât cercetarea sa istorică ar trebui să coincidă cu o cercetare folclorică, religioasă și așa mai departe". Fiind o personalitate cu afinități pentru Mișcarea Legionară, Nichifor Crainic spunea: „Toate ideile în legătură cu ortodoxia și problema națională cu care se împăunează, le-a luat de la mine. Acum, când îl văd că dă târcoale legionarilor îmi produce scârbă. Este un tip periculos”. (cuvintele lui Crainic, reproduse de C-tin Papanace) Scriitorul Norman Manea era de părere că Mișcarea Legionară prin Căpitan "a comis delicte înspăimântătoare."

Receptarea problemei în istoriografie s-a făcut la nivel internațional, pentru faptul că destul de târziu, s-au gândit românii să elaboreze o lucrare despre Mișcarea Legionară. Astfel, putem aminti contribuțiile fraților Tharaud prin lucrarea L’envoye de L’Archange, apărută la Paris în 1939, Marcel Bucard, Paul Guiraud prin Codreanu et la Garde de Fer („...este o mișcare absolut originală, țelul ei primordial și rațiunea ei de-a exista fiind înălțarea spirituală și morală a omului, crearea unui om nou, în ruptură cu omul democratic actual, care e individualist și egoist. Este încercarea cea mai onestă și mai potrivită”), Julius Evola, Francisco Veiga, Faust Bradesco, ș.a. Anii 1970 nu au consacrat "noii drepte" niciun studiu, iar lucrarea de referință pentru studierea Legiunii Arhanghelului Mihail este cea a lui Armin Heinen, apărută și în limba română la editura Humanitas în 1999, Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare socială și organizație politică.

În România, sunt demne de reținut lucrările lui: Zigu Ornea (deși evreu, a scris o istorie a Mișcării Legionare, Anii treizeci) - „Antisemitism fără evrei”- ca și principal concept Gheorghe Buzatu (lucrarea lui este structurată pe mai multe părți, începând cu cronologia dreptei Românești, participanții Mișcării, simpatizanții acesteia, urmate de niște studii asupra unor momente importante ale ei), Tănase Tiberiu (care studiază Mișcarea Legionară sub raportul relațiilor externe și interne), Bogdan Munteanu (elaborează un studiu al acesteia, o compilație de documente edificatoare pentru schițarea ideologiei legionare, definindu-se ca și un elogiu adus membrilor ei), ș.a. Și nu în ultimul rând, nu trebuie uitate contribuțiile lui Oliver Jens Schmitt și cele ale Tatianei Niculescu-Bran, cea din urmă înscriindu-se în dimensiunile unui eseu istoric.

„Democrația din România ar fi echivalat cu o caricatură, rodul bolnav al unor spirite fosilizate.” (Vasile Marin)

Rădăcinile intelectuale ale legionarismului: 
a) antisemitismul

Apărută ca și o mișcare neocavalerească înflorită în Europa în prima jumătate a secolului al XX-lea4, legionarismul s-a înscris în suita de revoluții de la începutul anilor 1920. Pe fondul mișcărilor de extremă dreaptă din Germania (au fost comise 354 de asasinate), Polonia (Gabriel Narutowicz este protagonistul unui atentat mortal din anul 1922), Iugoslavia (gruparea ORMI și-a extins execuțiile cu ajutorul unui nou mod de represiune politică, a pistolarilor politici)5, Ungaria (preluarea puterii de către amiralul Horthy), Italia (cu intervenția lui B. Musollini), Spania (Primo de Rivera preia puterea), Bulgaria (generalul Țankov organizează o lovitură de stat), Turcia (Kemal Ataturk declară republica)6, Portugalia (Salazar preia puterea), România anilor ʼ20 reprezenta un mediu prielnic pentru apariția unei mișcări naționale de extremă dreaptă cu o dominantă antisemită7. Astfel că, una dintre însușirile predominante ale Mișcării Legionare a fost antisemitismul.

Ca și date statistice cu care vom opera8, avem recensământul din 1930. După religia pe care au declarat-o, numărul etnicilor evrei din România era de 756.930. Evreii reprezentau 30% din populația orașelor Bucovinei, 27% din populația urbană a Basarabiei și 23,6% din populația orașelor Moldovei. Totodată 14,3% din totalul populației urbane a României o constituiau etnicii de origine iudaică. În orașele Chișinău și Cernăuți, de exemplu, evreii reprezentau 52,6% și respectiv 44,9% din numărul total al locuitorilor, existând chiar și sigle în limba ebraică.

Una dintre cauzele de la care a pornit prigonirea evreilor în România a fost așa-zisa "numerus clausus". Direcția prin care s-a infiltrat Mișcarea a fost țărănimea, în fața căreia s-a pus accent pe ortodoxism, pe raportul inexistent între alogeni și autohtoni. Partidul Național-Democrat înființat de Nicolae Iorga și de Alexandru C. Cuza în 1910, a dezvoltat un curent antisemit, prin folosirea tendențioasă a termenului de "jidan". Caracteristicile acestui partid au stat la baza înființării unei mișcări naționaliste, nicidecum a Mișcării Legionare. În raport cu aceasta, cea ce a contribuit covârșitor la activarea mișcării a fost revoluția rusă, pusă pe seama unui grandios complot evreiesc9. Abia pe 4 martie 1923, A. C. Cuza înființează LANC (Liga Apărării Național Creștine) cu Uniunea Creștină, un program care dorea: expulzarea evreilor din țară, din armată, oferirea căminelor doar studenților creștini, școli în care să învețe doar studenții ortodocși, etc. Legionarismul a avut un program doctrinar care s-a conturat în timp, definindu-se între anii 1936-1937.

Sursa antisemitismului legionar se cuibărea în izvoarele europene, de la cel austro-ungar până la cel francez, german și rus. Stilul lor de a acționa nu era unul original, ci s-a inspirat din complexitatea atmosferei revoluționare existente în Europa pe atunci10. Principala componentă a rădăcinii ideologice legionare o reprezintă anti-sionismul, dorința exterminării plăgii societății.

Mișcarea Legionară și antisemitismul promovat de aceasta s-a cultivat pe terenul fertil al Bucovinei, acolo unde un student la medicină pe nume Ion Banea publica un articol intitulat „Bucovina și jidanii”, realizându-se dezideratul-cheie al naționalismului exacerbat: înlăturarea evreilor din Bucovina11. Corneliu Zelea Codreanu, zis și Căpitanul, întărea poziția legionarilor față de evrei: „Nu suntem împotriva minorității ungare, germane, bulgare sau ruse. În țara noastră suntem numai împotriva evreilor12., fapt demonstrat prin faptul că șefii Mișcării Legionare au dat ordin ca produsele agricole să fie achiziționate numai de la negustori creștini. Locul evreilor nu era în societatea românească.

Tatăl lui Corneliu Z. Codreanu era un cunoscut luptător antisemit13, iar mama sa, o nemțoaică veritabilă14. Credința în acele teorii conspiraționiste ale presiunii iudaice universale, a întărit poziția ideologică codrenistă. Căpitanul apărea ca și un haiduc, gata să-și apere cu prețul propriei sale vieți, integritatea națiunii române. În aceste împrejurări ideologice, evreul era invadatorul modern, aidoma turcilor din Evul Mediu și fanarioților din premodernitate. Caracterul clar antisemit este ilustrat în traducerea în românește a celebrelor „Protocoale ale Înțelepților Sionului” din inițiativa preotului ortodox Ion Moța, care se consideră că ar fi fost un document fals, întocmit de poliția secretă rusească Ohrana15.

Cei care au fost puși în gardă față de acțiunile evreilor, au fost țăranii. Ei erau principalii adversari ai lor, fiindcă li se spunea că starea mizerabilă în care se află se datorează doar intervenției sioniștilor în preluarea frâielor muncilor agricole și industriale. Țăranii se organizau în batalioane, angrenate într-o „cruciadă creștină, anti-evreiască și antimasonică16. Nu numai țăranii erau chemați la arme împotriva evreilor, ci și tinerii dezamăgiți de realitățile politice de la finalul anilor 1920. Datorită acestora, se înregistrează în 1930, primul val de violențe antisemite comise, cu un ecou național.

În România interbelică, nucleul ideologic al Legiunii Arhanghelul Mihail era antisemitismul. A. C. Cuza (1857-1947), profesor de economie politică, considera că: „din cauza vieții parazitare a religiei lor și a amestecului rasial degenerat, trebuie să fie expulzați din țară17.

Anticomunismul lui Octavian Goga va degenera într-un antisemitism furibund, cu accente discursive și publiciste din ce în ce mai joase. Democrația devenise un fel de lux inutil, concretizat printr-un set de principii lipsite de conținut, modelul naționalist autoritar fascinându-i din ce în ce mai mult. Ideea națională era principiul esențial pe care trebuia să se bazeze totul. Evreii erau excluși, priviți ca un corp străin, percepuți drept un factor de permanentă instabilitate, care trebuia, treptat, anihilat. Violența a însoțit aceste manifestări, iar faptele consemnate în documente și mărturii cu adevărat viabile nu pot fi negate decât de spiritele lipsite de o minimă onestitate intelectuală18. Atacarea democrației nu putea fi un fapt trecut cu vederea, întrucât Căpitanul rezona că legionarismul nu are nici o legătură cu punerea în primejdie a acesteia. Altminteri, definiția pe care o dă legionarul Vasile Marin democrației din România conchide tot: „Democrația din România ar fi echivalat cu o caricatură, rodul bolnav al unor spirite fosilizate.” Scenariul respingerii elementului străin de către legionarism, se înscria pe lista disputei dintre tradiționalism și modernitate, dezbatere de idei amintită și de Keith Hitchins.

b) fascismul

 Mai mult sau mai puțin, o altă rădăcină ideologică a Mișcării Legionare a fost fascismul, promovat în Italia de B. Musollini. Unii istorici consideră că aceasta a avut o influență hotărâtoare în cristalizarea spectrului ideologic, dar alții nu îi acordă o veritabilă importanță. Caracteristicile fascismului au fost teoretizate de Umberto Eco, care susținea că Fascismul a fost centrat pe cultul tradițiilor, pe iraționalism, naționalism, elitism (promovat de Thomas Carlyle, Fr. Nietzsche, Gaetano Mosca, Vilfredo Pareto, ș.a.), cultul morții, populism, dar și limbajul de lemn19. Unele dintre acestea erau specifice și Mișcării Legionare. Neagu Djuvara susținea autohtonia acestei mișcări de extremă dreaptă, dar organizarea și acțiunile erau preluate de la marile mișcări de dreapta de pe cuprinsul Europei20.

 O interesantă radiografie a ideologiei Mișcării aparține autoarei Mioara Cremene, care consideră că naționalismul legionarilor era de tip fascist, dar mișcarea în sine nu se baza pe fascismul musollian, ci era de fapt un catharsis al sufletului pe calea mântuirii neamului român, indicată de Evanghelii. Mărturiile posterității au arătat că orice sprijin acordat unei mișcări de extremă dreaptă, duce inevitabil la eșec și crimă21 (N. Djuvara), iar singura greșeală pe care și-a însușit-o naționalismul a fost acceptarea partidului unic22. S-ar putea spune că structura psihică a lui Corneliu Z. Codreanu era asemănătoare cu cea a lui Adolf Hitler, pentru faptul că amândoi aveau o voință extraordinară, trăsătură xenofobă, aceeași gândire orientată într-o singură direcție23.


Așadar, influența fascistă alături de cea nazistă au mers mână în mână, trasând liniile directoare ale politicii și manevrelor Mișcării. Reprezentanții ei, printre care îi amintim pe: C. Z. Codreanu, Ionel Moța, Horia Sima (foto sus), Faust Brădescu, Radu Gyr, Virgil Maxim, Petre P. Panaitescu24 și alții, au fost considerați precursorii eliberării României claustrate, prin metodele fasciste și naziste. Chiar și Căpitanul nota că: „Țelul final al neamului-Este viața? Dacă este viața, atunci nu interesează mijloacele pe care neamurile le întrebuințează spre a o asigura! Țelul final nu este viața!25

Oamenii care ne conduc- spunea într-un articol publicat Mircea Eliade- nu mai văd luntrea statului nostru și e condusă de niște piloți orbi. Sârbii se consolidează în Banat, ungurii în Transilvania, ucrainenii în Bucovina și Basarabia, bulgarii în Dobrogea, evreii într-o bună parte a țării, iar românii pierd teren26. Societatea de după război nu mai este la fel. Și într-un astfel de conglomerat etnic, s-a născut naționalismul de extremă dreaptă.

c) naționalismul

A treia rădăcină ideologică a fost naționalismul. Caracterul naționalist s-a afirmat pe mai multe direcții: orientat spre primatul Bisericii Ortodoxe Române, spre istoria națională și personalitățile care au făurit-o, spre integritatea pământului românesc și a principiului românismului, oglindit în iubirea de patrie și jertfa supremă.

În ceea ce privește prima direcție de afirmare, putem atribui Mișcării Legionare nenumărate aspirații spirituale și o mistică profund creștină. De aceea, Corneliu Zelea Codreanu se înrolează în octombrie 1919 în Garda Conștiinței Naționale din Iași. Însăși denumirea Legiunii Arhanghelul Mihail, ne duce cu gândul la o simbolistică teologică. Se afirmă faptul că denumirea dată Legiunii, a coincis cu descoperirea de C. Z. Codreanu în 1924 în închisoarea de la Văcărești, a icoanei Arhanghelului Mihail care ucide balaurul. Ulterior, structura Mișcării reflecta imaginea legiunilor romane/angelice, conduse de Căpitan/Arhanghelul Mihail. De aici a pornit, drumul către definiția omului nou, homo religiosus, care nu era decât omul profan, trecut printr-o purificare a sufletului. (dovadă fiind discursurile pro-creștine ale lui C.Z. Codreanu)

În memoriile sale, Căpitanul amintea faptul că purta zilnic dialoguri cu morții și cu sfinții. Era convins că a fost ales de Dumnezeu să conducă poporul român pe căi mai sănătoase27. Rolul crescător al Bisericii a fost dat și de lupta legionarilor împotriva evreilor și a iudeo-masonilor, considerați a fi exponenții care întinează puritatea ortodoxismului28. Data de 10 decembrie a anului 1922 a fost un moment decisiv pentru lupta împotriva alogenilor: este declarată ziua războiului sfânt al studențimii naționaliste împotriva evreilor din învățământul superior din România.

Caracterul teologico-naționalist este redat și de proclamația pe care C.Z. Codreanu o face înainte de constituirea Legiunii Arhanghelului Mihail, la 24 iunie 1927:

„Astăzi, Vineri 24 Iunie 1927, ora zece seara se înființează Legiunea Arhanghelul Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână afară cel care are îndoieli. Fixez ca șef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici.”

Invocarea Sfântului Ioan Botezătorul și a Arhanghelului Mihail prin însăși terminologia adoptată, arată un profund caracter mistico-religios. Ora zece seara era momentul Deniilor, o altă trăsătură a ortodoxismului Mișcării. Legionarii câștigă foarte repede adepți. Astfel că, preotul Ion Tonegaru din Bucovina notează că Legiunea „va încuraja Binele și Dreptatea, va lovi în hoț, corupător, trădător, intrigant și laș”. Mișcarea promova noutatea. Exaltarea ortodoxismului, lupta împotriva ateismului, rugăciunile de la slujbă care defineau latura teologică, au fost punctele forte care au atras simpatizanți și membri din rândul tinerilor, studenților. (studenții din Iași vor contribui din fondurile proprii la tipărirea organului de presă principal al Mișcării, intitulat Pământ strămoșesc- organ bilunar)

O altă direcție spre care s-a orientat naționalismul legionar a fost istoria națională și elogierea personalităților care au făurit-o. Există niște momente semnificative care denotă dorința ca Mișcarea Legionară să fie urmașa personalităților istoriei românești. Astfel că, Lucian Blaga care făcea parte din comitetul „Prietenii Legiunii”, îi dedică lui C. Z. Codreanu o dramă, avându-l ca personaj eponim pe Avram Iancu29. În goana lor, călăreții legionari purtau căciuli cu pene de păun, semn distinctiv pentru marile căpetenii moldave sau valahe împotriva turcilor și semnul de fală al țăranilor răsculați împotriva presiunii maghiare30.

Personalitatea lui Ștefan cel Mare era cel mai des abordată. Căpitanul nutrea un adevărat cult pentru acesta, dat fiind faptul că primei organizații naționaliste studențești, i-a dat denumirea de „Ștefan-Vodă”31. Tot acesta a participat la aniversarea a 425 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare la Mănăstirea Putna, acolo unde i s-a dat ocazia să țină un discurs asupra personalității domnitorului32. Chiar și întrunirile din cuiburi nu începeau fără să fie invocate spiritele mari ale istoriei naționale.

Pesemne în cadrul Mișcării exista o triadă a personalităților istoriei naționale, formată din Zalmoxis-Ștefan cel Mare-Mihai Eminescu. Alexandru C. Cuza preia ideologia lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, chiar dacă profesorul de la Universitatea din Iași declara că la originea spiritualității sale se află Mihai Eminescu, cel considerat a fi unul dintre precursorii Mișcării Legionare33. Era considerată a fi ˮo școală spirituală în care dacă intră un om, la celălalt capăt va trebui să iasă erou.ˮ Mărturiile fotografice ale epocii vorbesc de arhetipuri, de modele exemplare de haiduci, ca urmași ai unor eroi romantici. Ținuta Văcăreștenilor se asemăna izbitor cu felul în care se îmbrăcau simpatizanții Partidului Național Socialist German cu costume bavareze. Naționalismul promovat de ei se asemăna cu ideologia Societății Junimea pe drumul unui cult al trecutului. Legionarii erau animați de un spirit foarte puternic, tineresc, naiv pe alocuri, oameni cu o ˮnerăbdare milenaristăˮ (Mioara Cremene), succesori mai marilor neamului românesc. Se dorea din răsputeri, integrarea românului și arhetipului de cult al țăranului în circuitul universal.

d) spiritualitatea și jertfa supremă

Printre rădăcinile ideologice ale Mișcării Legionare, se numără și jertfa supremă. Spiritualitatea legionarilor se axa pe trăiri existențialiste sub forma pământească, care pregătea drumul către împlinirea supremă cerească. Dictonul latin Perit ut vivat (A muri pentru a trăi), se aplică Căpitanului considerat a fi imaginea unei păsări Phoenix sau Iisus Hristos (imitatio Christi), ori a lui Jacques de Molay, în ipostaza păsării care își hrănește puii din propriul său trup. Este și cazul Legiunii Arhanghelul Mihail, care adoptă imaginea Gărzii de Fier. (iunie 1930) Vedem astfel că și formațiunea politico-exoterică (simbolul ei fiind un gard) trece printr-o jertfă, de această dată de sus în jos: de la planul ceresc, al legiunilor Arhanghelului, la existența profană și pământească. Svastica reprezenta, sub aspect stilistic, semnul distinctiv ca neam și îi oferea chiar o decriptare în manieră legionară proprie: „Rasa fără amestec, credința fără scădere, pământul fără împărțire cu nimeni.”

Istoricii au acceptat să fie de partea receptării unei fațete ascunse a unui ritual, a unei inițieri simbolice, a unui jurământ, care era curmat de purificarea unei jertfe supreme. Înființarea unui tribunal secret special al legionarilor, relua modelul Sfintei Vehme, în care victoria Legiunii care echivala cu moartea, era jertfa extazului mistic (cazul lui Ion Moța și Vasile Marin, uciși în luptele din Spania la Majadahonda). Astfel, chiar și despre C.Z.Codreanu apropiații spuneau că ˮa luat sfârșit viața terestră a lui Corneliu Zelea Codreanu în vârstă de 39 de ani. Călăii nu puteau înțelege că principala forță se afla în sacrificiul suprem.ˮ Ion Barbu pseudonimul literar a lui Dan Barbilian, socotea că ˮștiința este aliată ordinii legionareˮ și el un colaborator de frunte la organele de presă Cuvântul și Axa.

Ideologia jertfei supreme s-a reflectat și în asasinatele pe care Corneliu Zelea Codreanu le-a comis, împotriva prefectului Manciu, în timpul procesului unuia dintre studenții arestați (25 octombrie 1924). Mărturiile contemporane spun că la acea oră, C. Z. Codreanu era îmbrăcat în costumul său național cu broderii de un alb imaculat (foto dreapta). Gestul Căpitanului era considerat a fi similar cu acela al unui bandit social care se retrage în munți, a unui haiduc, o imagine a disperatului care își încarcă arma în singurătate pentru a a spăla de sânge o nedreptate. Jertfa supremă însemna manifestarea concretă a iubirii, o zidire spirituală pe care o întâlnim și la Meșterul Manole. (motiv popular reluat de Lucian Blaga, Mircea Eliade, ș.a.) S-a acceptat ideea potrivit căreia Mișcarea Legionară ar fi atins cotele maxime ale unui ordin inițiatic, vorbindu-se mai apoi despre ezoterismul legionar.

Ezoterismul legionar s-a manifestat cu ajutorul asasinatelor, dintre care putem aminti: asasinatul prefectului Manciu, uciderea lui I.G.Duca, Mihail Stelescu, Armand Călinescu, ș.a. Toate aceste nume pe care le-am înșirat, au fost prezente pe lista de execuții ale Tribunalului Legionar. Cei care le-au comis, alături de Căpitan, au fost Nicadorii34 și Decemvirii35.

Note:

1. Mutti, Claudio Penele Arhanghelului, Editura Anastasia, 1997, p. 5. 
2. Ionescu, Nae Fenomenul legionar, Editura Antet XX Press, București, 1993, p. 22. 
3. În memoria posterității, poziția lui Mircea Eliade față de Mișcarea Legionară a fost aceea de simpatizant, alături de multe personalități precum: Ion Caraion, Emil Cioran, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Vintilă Horia, Nae Ionescu, Sextil Pușcariu, Simion Mehedinți, George Uscătescu, ș.a. (v. Buzatu, Gheorghe Radiografia Dreptei Românești 1927-1941, Editura FF Press, București, 1996. 
4. Cremene, Mioara Dicționar inițiatic al ordinelor cavalerești, Editura Universul Dalsi, București, 1998, p. 148. 
5. Veiga, Francisco Istoria Gărzii de Fier 1919-1941. Mistica ultranaționalismului, Editura Humanitas, București, 1995, p. 81. 
6. ibidem, p. 88. 
7. Tănase, Tiberiu, Fețele monedei. Mișcarea legionară între 1941 și 1948, Editura Tritonic, București, 2010, p. 20. 
8. Istoria Românilor, volumul VIII, Academia Română. 
9. Ibidem, p. 21. 
10. Cf. Veiga, Francisco, p. 162. 
11. Bruja, Radu Florian, Legiunea Arhanghelului Mihail. Primii ani (1927-1930), în Arheologie și istorie în spațiul carpato-balcanic, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, pp. 449-460. 
12. Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, volumul I, s.a. 
13. Istoria Gărzii de Fier, p. 73. 
14. idem., p. 163. (originea etnică a mamei sale a dus la întărirea unor relații diplomatice între Căpitan și națiunea germană, în frunte cu A. Hitler). 
15. Cf. Cremene, Mioara, p. 191. 
16. ibidem., p. 195. 
17. Hitchins, Keith, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2017, p. 439. 
18. Sandache, Cristian Îngerii căzuți. O istorie a extremei drepte din România, Editura Corint, București, 2010, pp. 10-11. 
19. apud. Tănase, Tiberiu, p. 22. 
20. Analizând acțiunile fasciste și determinarea Mișcării, sub auspiciile Căpitanului, putea fi comparată cu acțiunea Camelots du Roi din Franța, ori cu Sutele Negre din Rusia, și chiar cu legionarii din Spania, ai Partidului Național Spaniol. (Veiga, Francisco, p. 74). 
21. Într-o oarecare măsură, speranța unui legionar de a atinge mântuirea, era devenirea sa ca asasin. (cf. Armin Heinen). 
22. Sima, Horia Menirea naționalismului, Editura Vremea Imex, București, 1993, p. 25. 
23. Heinen, Armin Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare socială și organizație politică, Editura Humanitas, București, 1999, p. 125. 
24. Petre P. Panaitescu (1900-1967) s-a așezat de timpuriu sub faldurile verzi ale Gărzii de Fier. A fost director al ziarului Mișcării Legionare, Cuvântul și persecutat sub regimurile antonescian și comunist.(cf. Gazeta de Vest, nr. 124, August, 1996, p. 6). 
25. Munteanu, Bogdan Mișcarea Legionară, Editura Imago, Sibiu, 2000. 
26. Boia Lucian, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Editura Humanitas, București, 2012, pp. 51-52. 
27. cf. Heinen, Armin Legiunea Arhanghelul Mihail, p. 125; Bruja, Radu Florian Ștefan cel Mare în imagologia legionară, în Codrul Cosminului, 10 (20), Suceava, p. 94. 
28. Tănase, Tiberiu Fețele monedei, p. 22. 
29. Radiografia Dreptei Românești (1927-1941), p. 100. 
30. Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, p. 113. 
31. Ștefan cel Mare în imagologia legionară, p. 94. 
32. Legiunea Arhanghelului Mihail. Primii ani (1927-1930), p. 455. 
33. Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare socială și organizație politică, p. 73. 
34. Această grupare este răspunzătoare pentru uciderea lui I.G. Duca la 30 decembrie 1933, sentință promulgată de Tribunalul Legionar. Acest act a fost săvârșit pe peronul gării din Sinaia, de către câțiva membri, în număr de trei: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace (Nicadorii). Ei făceau parte din «echipele morții» cei care își sacrificau viețile ca și o realizare supremă a spiritualității legionare. (numărul lor era simbolic, chiar emblematic) cf. Dicționar inițiatic al ordinelor cavalerești, pp. 244-245. 
35. Un grup de 10 bărbați a pătruns în spitalul unde era internat Mihail Stelescu la 16 iulie 1936, s-au năpustit asupra lui cu topoare și l-au măcelărit, dansând apoi în jurul său, ilustrând un ritual al cabirilor. (N. Djuvara). 

Bibliografie:

Boia Lucian (2012), Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, București: Editura Humanitas
Brădescu Faust (1994), Studii Legionare Postbelice, Timișoara: Editura Gordian
Bruja Radu Florian (2004a), Ștefan cel Mare în imagologia legionară, Codrul Cosminului, 10(20), Suceava, pp. 93-97
Bruja Radu Florian (2011b), Legiunea Arhanghelului Mihail. Primii ani (1927-1930),
Arheologie și istorie în spațiul carpato-balcanic, Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, pp. 449-460
Buzatu Gheorghe, Ciucanu Corneliu și Sandache Cristian (1996), Radiografia Dreptei
Românești (1927-1941), București: Editura FF Press
Clark Roland (2015), Sfânta tinerețe legionară. Activismul fascist în România interbelică, Iași: Editura Polirom
Codreanu Corneliu Zelea (2014), Doctrina Mișcării Legionare-prezentare concisă-, București: Editura Lucman
Cremene Mioara (1998), Dicționar inițiatic al ordinelor cavalerești, București: Editura Universul Dalsi
Heinen Armin (1999), Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare socială și organizație politică, București: Editura Humanitas
Hitchins Keith (2017), România 1866-1947, București: Editura Humanitas
Ionescu Nae (1993), Fenomenul legionar, București: Editura Antet XX Press
Munteanu Bogdan (2000), Mișcarea Legionară, Sibiu: Editura Imago
Mutti Claudio (1997), Penele Arhanghelului. Intelectualii români și Garda de Fier, Editura Anastasia
Ornea Zigu (2015), Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, București: Editura Cartea Românească
Sandache Cristian (2010), Îngerii căzuți. O istorie a extremei drepte în România, București: Editura Corint
Sima Horia (1993), Menirea naționalismului, Editura Vremea Imex: București
Tănase Tiberiu (2010), Fețele monedei. Mișcarea Legionară între 1941 și 1948, București: Editura Tritonic
Veiga Francisco (1995), Istoria Gărzii de Fier 1919-1941. Mistica ultranaționalismului, București: Editura Humanitas
Gazeta de Vest, nr. 124, August, 1996
""