Autor 5187 vizualizări


Războiul din Bosnia s-a încheiat într-un final prin intervenția SUA în 1995 prin negocierea Acordului de Pace de la Dayton, Ohio, și semnarea sa la Paris de către preşedinţii Bosniei-Herţegovina (Alija Izetbegović), Croaţiei (Franjo Tudjman) şi Republicii Federale Iugoslavia (Slobodan Milošević). 

De atunci, țara nu a mai experimentat niciun conflict armat deschis, dar, cu toate acestea, nu a venit nici pacea, Bosnia rămânând „paralizată” într-o inerție ce o face neguvernabilă. Totul pornește de la Dayton. Documentul rămâne unul dintre cele mai controversate acorduri de pace, fiind, de altfel, și un „experiment” politic fără precedent al comunității internaționale. Da, Dayton are marele merit de a fi oprit războiul, dar a creat și apoi a permanentizat falii de divizare etnică și teritorială ce fac Bosnia disfuncțională și au hrănit naționalismul și pretențiile de secesiune.

Acordul-Cadru General pentru Pace privind Bosnia-Herțegovina (pe scurt, Acordul de la Dayton) este tratatul semnat la data de 14 decembrie 1995, care a consemnat încheierea războiului din Bosnia din 1991-1995. Acest acord a fost o urmare a eșecurilor planurilor de pace ale UE, a operațiunii croate „Furtuna” și a atrocităților trupelor paramilitare sârbe ce au culminat cu genocidul de la Srebrenica.

În 1995, toate părțile implicate în negocierile de la Dayton au știut că acordul de pace și Constituția sunt complicate și deficitare. Dar au sperat, în frunte cu negociatorul-șef american Richard Holbrooke, că tratatul va fi reformat cu timpul, pas cu pas, inclusiv cu ajutorul Înaltului Reprezentant. Dar în cei deja 26 de ani de atunci, nimeni nu a reușit să schimbe nimic: nici comunitatea internațională, nici locuitorii Bosniei.

Anexa 2 a acestuia instituie „Linia de demarcare dintre entităţi” (Inter Entity Boundary Line), între Federația Bosnia-Herțegovina şi Republica Srpska. De asemenea, stabilește că statutul oraşului Brčko va fi determinat prin arbitraj (ceea ce s-a realizat în 2002), rămas ca entitate autonomă.

Anexa 4 cuprinde Constituția statului Bosnia şi Herțegovina, format din Federația Croato-Musulmană (ce ocupă 51% din teritoriul ţării), şi Republica Srpska (49%). Anexa 10 prevede existența instituției Înaltului Reprezentant al ONU pentru coordonarea realizării aspectelor civile ale acordului de pace. 

Din 1997, Înaltul Reprezentant are puteri speciale de intervenție (puterile Bonn), care îi conferă acestuia dreptul de a demite oficiali, de a impune legi dacă se constată încălcări ale Acordului, ceea ce face din Bosnia un semi-protectorat internațional.

Începând din 2009, funcția Înaltului Reprezentant este deținută de Ambasadorul Valentin Inzko (Austria). Documentul a încercat să reconcilieze două obiective politice contradictorii: pe de o parte, menținerea integrității teritoriale a statului bosniac, pe de altă parte, să satisfacă ambițiile autonomiste ale partidelor naționaliste sârbe bosniace din timpul războiului (autonomia și reprezentarea politică a croaților bosniaci au fost asigurate anterior prin intermediul Acordului de la Washington). 


Președintele sârb Slobodan Milošević, președintele croat Franjo Tudjman și președintele bosniac Alija Izetbegović semnează sub privirile celor mai mari lideri ai lumi Acordul de Pace de la Dayton

Una dintre cele mai mari provocări politice de după terminarea războiului a fost acomodarea actorilor cu planuri secesioniste în aranjamente instituționale de împărțire a puterii, actori ce contestă statalitatea Bosniei, ceea ce slăbește foarte mult guvernul central federal și face aproape imposibilă demararea unei reforme de la nivel central. Dayton nu oferă niciunei entități dreptul de secesiune, însă Republica Srpska (cu majoritate sârbă) dorește să decidă în mod unilateral.

Dayton este un document inactual, de altfel, el nefiind prevăzut să rămână în vigoare 25 de ani. Reforma sa este însă îngreunată chiar de înseși principiile pe care el le garantează. Astfel, Bosnia este un stat doar parțial suveran, deoarece încă sunt active, din motive de securitate post-conflict, puterile executive ale Înaltului Reprezentant ONU, menținerea judecătorilor internaționali la Curtea Constituțională, mecanismele internaționale din districtul Brčko și prezența militară internațională în țară.

Începând cu anul 2004, pe teritoriul BiH este desfășurată misiunea EUFOR Althea a Uniunii Europene, care operează în baza unui mandat acordat de ONU. Misiunea succedă SFOR și IFOR, desfășurate de NATO, și a fost inițial responsabilă de supervizarea implementării componentelor militare ale Acordului de Pace de la Dayton. Din aceste motive, reprezentanții Republicii Srpska și mai ales președintele (fost prim-ministru Milorad Dodik) folosesc toate ocaziile pentru a critica și a contesta Acordul de la Dayton și, în unele cazuri, pentru a cere în mod fățiș secesiunea.

Acest text este un fragment din articolul „Bosnia și Herțegovina, cel mai dificil puzzle multietnic din Balcani?“, publicat în numărul 36 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 septembrie - 20 decembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum

 Cumpără Acum