Autor 6750 vizualizări


1395 - A avut loc Bătălia de la Rovine, una dintre cele mai importante lupte din istoria Țării Românești. Oastea lui Mircea cel Bătrân a învins o expediție otomană condusă de sultanul Baiazid.

Mircea cel Bătrân a rămas arhicunoscut în istoria românească și cea universală prin bătălia de la Rovine, și mai ales prin faptul că această bătălie este reconstituită literar, în cel mai pur stil romantic, de către Mihai Eminescu în Scrisoarea III. Dacă pentru literatură, bătălia este clară din punct de vedere estetic, pentru istorici este o adevărată provocare de a-i stabili coordonatele reale. Adunate laolaltă, sursele despre bătălie dau impresia că fiecare dintre acestea vorbește despre o altă luptă, în condiții aproape diferite. Coroborarea lor și analizarea conform tacticilor vremii dau însă o imagine comprehensivă și logică asupra unei mari bătălii a evului mediu românesc.

Cert este că această campanie este prima organizată de otomani la nord de Dunăre sub comanda unui sultan, însuși Baiazid I Fulgerul. Din primăvara anului 1395 se știa că otomanii vor ataca Muntenia. Astfel, Mircea va încheia un tratat de alianță cu Sigismund de Luxemburg, în 7 martie 1395, la Brașov. Cu toate că regele ungar tocmai fusese înfrânt în campania din Moldova, se pare că Sigismund a trimis totuși în ajutor un corp de 400 de oameni, zdrobiți de turci într-o luptă, inclusiv comandantul ungar fiind ucis. 

Baiazid a trecut cu armata în Rumelia, adunând trupe din ambele jumătăți ale Imperiului, inclusiv vasalii sârbi – Ștefan Lazarevici, fiul cneazului Lazăr, cneazul executat ce același Baiazid la Kosovo în 1389, Constantin Dejanovici, cneazul de la Velbujd și Marko Kralevici, cneazul de la Prilep. Ultimii doi vor muri în bătălia care va urma. Pentru a băga frica în valahi, a ordonat achingiilor să atace Muntenia prin mai multe locuri și să prade tot ce găsesc în cale.

Trecerea armatei otomane a vut loc la Nicopole, cu ajutorul flotei, pe un pod de vase, din câte se înțelege din cronicile otomane. Cu siguranță, armata a fost împărțită pe (cel puțin) două mari direcții e marș – una, cu sultanul în frunte, probabil de-a lungul Oltului, înspre Curtea de Argeș, iar a doua înspre Târgoviște, care, după cum arată și descoperirile arheologice, a fost arsă și distrusă în această perioadă. Turcii au luat robi și au devastat tot ce au mai găsit în cale, ce nu distruseseră deja valahii în retragere. 

Mircea retrăsese populația civilă – femei și copii- ”în muntele Prasovon” – Bucegi-după cum scrie cronicarul bizantin Chalcocondil. Și-a adunat armata și a trimis unități prin pădurile țării, numeroase pe acea vreme, pentru a hărțui permanent unitățile otomane aflate în marș și trupele pornite după jaf sau provizii, cauzând otomanilor pierderi mari încă înainte de bătălie, „săvârșea fapte vrednice de amintit”, după cum scrie un cronicar otoman.

O altă cronică otomană scrie că Mircea s-a retras în zona montană, într-un loc strâmt, probabil o trecătoare (înspre cetatea Poenari?), unde a făcut fortificații și șanțuri (termenul de Rovine nu este numele unui loc, ci înseamnă, pur și simplu, ruină, șanț, NU mlaștină) și aștepta cu armata sa ajutorul unor regi și alți comandanți, cu siguranță, din Regatul Maghiar. Cu toate că armata otomană era superioară numeric și ca experiență, domnul valah nu a plecat capul, ci, așa cum foarte poetic și admirativ scrie cronicarul otoman Ibn Kemal, Mircea „nu s-a încovoiat într-o parte precum șarpele, nu a dat înapoi precum racul, ci s-a strecurat înainte, precum leopardul, precum crocodilul armoniei. Ascuțind gheara luptei, a întins-o și asupra dușmanului a îndreptat-o”.

În acest loc neidentificat pe hartă s-a dat marea bătălie, la 17 mai 1395, descrisă apocaliptic de o cronică bulgară, care scrie că, la Rovine, a curs foarte mult sânge, iar cerul nu se vedea de mulțimea săgeților aruncate de ambele tabere. Lupta a durat toată ziua, fără ca vreuna dintre armate să dea înapoi. Valahii s-au retras seara, otomanii rămânând astfel stăpâni pe câmpul de bătălie. Se pare că pierderile otomane au fost foarte mari, tipice unui atac care a vizat fortificații medievale liniare. Cu doi cneji sârbi uciși, este foarte posibil ca și trupele acestora să fi suferit pirederi grele și să refuze să mai lupte, comandanții lor fiind morți.

La îndemnul comandanților, Baiazid a ordonat construirea rapid a unei tabere fortificate, ceea ce denotă faptul că se aștepta la un atac, iar sorții erau nesiguri. Călăreții au stat toată noaptea veghind pe cai, pentru a da alarma în cazul unui atac surpriză. Otomanii au recurs la un tertip – au aruncat cadavrele soldaților musulmani în apă;a doua zi valahii, reveniți pentru o nouă luptă, au văzut doar cadavrele camarazilor lor pe câmp. În prima fază, valahii s-au retras, contrariați, iar otomanii au început retragerea înspre Dunăre. Retragerea a căpătat proporțiile unei fugi, otomanii fiind hărțuiți permanent de valahi, care și-au dat seama că au fost păcăliți în prima fază.

1510 - A murit pictorul renascentist Sandro Botticelli (n. 1445).

1655 - Englezii au ocupat insula Jamaica.

1727 - A murit Ecaterina I, soția lui Petru cel Mare și țarină a Rusiei după moartea acestuia, în 1725 (n. 1683 sau 1684).

1792 - A fost înființată bursa de pe Wall Street, cea mai importantă bursă din lume.

1838 - A murit diplomatul francez Charles Maurice de Talleyrand (n. 1754).

1902 - Arheologul grec Valerios Stais a descoperit Mecanismul de la Antikythera, un calculator mecanic antic realizat pentru calculul pozițiilor astronomice.

1957 - Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d'Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie".


1995 - Constantin Lăcătușu a devenit primul român care a reușit să ajungă pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest (8.848 m).