Dacă ar fi prima data când am vedea un autoportret şi nu am ştim nimic din viaţa acelui artist, ce ne-am putea imagina? Astăzi vă propun un experiment ce vrea să incita imaginaţia. Trei autoportrete ale lui Ştefan Luchian, toate nedatate, doar două semnate, dar pline de emoţie.

Despre Ştefan Luchian profesorul lui Nicolae Grigorescu spunea “În sfarşit, am şi eu un succesor!”.Colegul său de vocaţie, Iosif Iser afirma:“Luchian este cel mai român dintre pictorii noştrii”. Ştim că deşi a fost apreciat în epocă de colegi şi de critică, artistul a suferit de sărăcie. Fapt ce a adus după sine şi o boală ce i-a grăbit sfârşitul. Cu toate astea, se vede suferinţa artistului în autoporteretele sale? Este ea prezentă în culorile pânzelor?

Primul autoportret propus, dar nu neapărat primul pictat, este intitulat simplu Autoportret, nesemnat, nedatat, face parte din colecţia Muzeului Naţional de Artă, şi are dimensiunile următoare 32 X 25 cm. La o primă vedere nimic nu pare să trădeze o suferinţă sau o tristeţe. Lumina din ochi pare vie, apare sensibil nuanţat un surâs şi expresia feţei pare liniştită. Singurul aspect ce poate aduce întrebări este contratul lumină-umbră pictat pe chip. Am putea spune că este normal, este un studiu atent al feţei şi al luminii în acelaşi timp. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că Luchian a studiat la Paris pictura şi a fost puternic influenţat de ideile impresioniste. În cadrul acestora, studiul atent al luminii şi redarea ei în tablouri are un loc de cinste. Partea anatomică surprinsă este evident, capul, în tuşe lipsite de un contur exact.

Al doilea autoportret propus vine evident cu vădite schimbări. Ulei pe pânză, nesemnat, nedatat. Până aici nimic nou, dar să ne uitam mai aproape. În primul rând, nu mai este surprins doar capul, ci gâtul şi umerii. Contrastul de umbră şi lumină se schimbă, acum umbra este pe obrazul stâng, înainte era pe cel drept. Toate aceste consideraţii de ordin compoziţional nu ar fi atât de impoartante, dacă un lucru esenţial nu s-ar fi schimbat. Aceasta ar fi expresia feţei. Este un fundamental alt Luchian. Ochii şi-au pierdut lumina, fruntea este mult încordată şi buzele au un surâs trist. Să se fi întâmplat ceva în viaţa lui? Să fi fost deja măcinat de boală? În mod cert despre ceva era vorba, este puţin important ce. Important este faptul că noi putem detecta aceste schimbări prin pictura artistului.

Al treilea şi ultimul autoportret propus este intitulat Un zugrav.Este o cu totul altă ipostază de autoreprezentare. Să vedem mai atent cum stau de data aceasta tuşele. În primul rând compoziţional, artistul a ales să se picteze în format bust, cu mâna ţinând în mod evident o pensulă. În această ipostază, obiectul tădează atât talentul, cât şi meseria şi vocaţia omului portretizat. În alt doilea rând, se schimbă un pic registrul cromatic. Culorile devin mai pământii, mai apăsate, mai mult culori calde, dar închise. A se observa atenţia şi eleganţa vestimentaţiei în contrast cu barba neglijent aranjată.  Ei bine, cel mai important element ochii „oglindă a sufletului”, sunt, în ipostaza de faţă, plini de regret şi de candoare. Transpare parcă o lumină ce urmează să se stingă. Tabloul a fost expus în 1907, înainte ca boala să se fi instalat total, dar se pare că artistul era măcinat de o tristeţe evidentă.

Autoportretul, poate mai mult decât orice alt tablou, este o mărturie. Un adevăr spus mai mult sau mai puţin de artist. Se poate să fie un adevăr voalat, trunchiat, manipulat, dar acest lucru nu contează. Contează ceea ce ne transmite el şi atât. Despre Luchian Tudor Vianu spunea:“Luchian avea toate darurile marelui artist şi, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemenţă a personalităţii după care recunoşti pe maeştri… Profunda capacitate afectuoasă şi energie, o melancolie îmbinată cu o viguroasă autoritate…, un sentiment nervos al formei, sunt trăsăturile pe care le sesizăm mai bine în caracterul şi în talentul său. într-o limbă totodată sonoră şi suavă, Luchian a fost un mare revelator al sufletului românesc”.

Vouă ce vă inspiră? Este cu adevărat un autoportret o mărturie?

""