Legăturile scriitorului Mihail Sadoveanu cu regimul comunist au rămas controversate până astăzi. Dintre marii scriitori şi oameni de litere interbelici care au acceptat colaborarea cu regimul comunist, Sadoveanu a fost cel care a primit contra unor importante beneficii materiale, cele mai multe şi înalte funcţii în stat şi a semnat şi texte de propaganda ale regimului.
După anul 1945, scrisul său a virat puternic spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul ”Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din URSS ”Lumina vine de la Răsărit”. Ca recompensă pentru această orientare, a fost desemnat preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţia politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist şi s-a bucurat de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.
Ascensiunea lui Mihail Sadoveanu în sistemul politic şi administrativ al regimului comunist a început după alegerile din 19 noiembrie 1946. În scrutinul falificat care avea să legitimeze preluarea puterii de către comunişti, scriitorul a fost ales deputat independent de Bucureşti, pe listele Blocului Partidelor Democratice, o coaliţie formată din PCR, PSD şi sateliţii politici ai comuniştilor.
A semnat decrete de condamnare la moarte
Mai mult, Sadoveanu a fost preşedinte al Adunării Deputaţilor (5 decembrie 1946-24 februarie 1948), ultimul înaintea desfiinţării celor două camere şi formarea Marii Adunări Naţionale ca for legislativ unicameral. În calitatea sa oficială de preşedinte a acestei adunări, Sadoveanu a semnat decrete de pedeapsă cu moartea, sentinţe date de tribunalele comuniste şi, în vara anului 1947, a prezidat şedinţele Camerei care a scos în afara legii partidul de opoziţie PNŢ. Conform cercetătorului Victor Frunză, el a fost un participant activ la acestă înscenare, fiind deranjat de expunerea averii sale personale în presa naţional-ţărănistă.
„Nu am intrat în politică pentru a fi singura persoană care controlează lumea. Sunt o persoană de dreapta, care urmează zelul poporanist în spiritul revistei Viaţa Românească, dar unul adaptat noilor circumstanţe”.
Naţionale, condusă la rândul ei de un preşedinte. Din acest moment şi până la decesul său, Sadoveanu a rămas simplu membru al MAN. Mihail Sadoveanu a fost ales şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor (23 iunie 1956-19 noiembrie 1961), laureat al Premiului de Stat şi al Premiului Lenin pentru pace (1960), precum şi decorat cu titlul „Erou al Muncii Socialiste”.
1945, susţinând că a fost „luminat” de „argumentaţia lui Stalin”, el a cerut publicului să-i citească documentul ”Lumina vine de la Răsărit pentru „sinceritatea” sa, considerând citirea constituţiei drept „o revelaţie mistică”. Istoricul Adrian Cioroianu a descris acest lucru ca „o sarcină de lucru” primită din partea Asociaţiei Române pentru Strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), într-o vreme când grupul împărţea copii gratuite şi traduse ale constiuţiei sovietice. Sadoveanu avea să ajungă preşedinte al acestei asociaţii în anul 1954.
”Deşi eram informat în parte asupra realizărilor Uniunii, mărturisesc că am avut şi eu de făcut obiecţiuni. Unele din aceste obiecţiuni veneau din ştiri necomplete, altele din prejudecăţi. Ce înseamnă acolo libertate, cînd individul este robit intereselor colectivităţii? Ce devine căminul meu, familia mea? Care e situaţia intelectualilor într-o societate în care s-a realizat nivelarea, deci mediocrizarea?... Am avut o revelaţie oarecum mistică cetind Constituţia din 1936 a Uniunii Sovietice. Tuturor rezervelor directe faţă de lumea nouă răsăriteană le găseam răspunsuri precise şi limpezi. Negurile pe care o propagandă bolnavă le revărsase asupra lumii noastre se risipeau, soarele răsăritului biruia balaurul îndoielilor mele… Armatele victorioase ale Răsăritului duc legea dreptăţii acestei lumi nouă în inima lumii vechi”, spunea Sadoveanu în eseul din 1945.
