Sadoveanu, un semizeu al regimului comunist. Cum a fost luminat scriitorul de Stalin şi ascensiunea politică: a semnat decrete şi condamnări la moarte

Autor 24272 vizualizări


Legăturile scriitorului Mihail Sadoveanu cu regimul comunist au rămas controversate până astăzi. Dintre marii scriitori şi oameni de litere interbelici care au acceptat colaborarea cu regimul comunist, Sadoveanu a fost cel care a primit contra unor importante beneficii materiale, cele mai multe şi înalte funcţii în stat şi a semnat şi texte de propaganda ale regimului.

După anul 1945, scrisul său a virat puternic spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul ”Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din URSS ”Lumina vine de la Răsărit”. Ca recompensă pentru această orientare, a fost desemnat preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţia politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist şi s-a bucurat de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.

Ascensiunea lui Mihail Sadoveanu în sistemul politic şi administrativ al regimului comunist a început după alegerile din 19 noiembrie 1946. În scrutinul falificat care avea să legitimeze preluarea puterii de către comunişti, scriitorul a fost ales deputat independent de Bucureşti, pe listele Blocului Partidelor Democratice, o coaliţie formată din PCR, PSD şi sateliţii politici ai comuniştilor.  

A semnat decrete de condamnare la moarte  

Mai mult, Sadoveanu a fost preşedinte al Adunării Deputaţilor (5 decembrie 1946-24 februarie 1948), ultimul înaintea desfiinţării celor două camere şi formarea Marii Adunări Naţionale ca for legislativ unicameral. În calitatea sa oficială de preşedinte a acestei adunări, Sadoveanu a semnat decrete de pedeapsă cu moartea, sentinţe date de tribunalele comuniste şi, în vara anului 1947, a prezidat şedinţele Camerei care a scos în afara legii partidul de opoziţie PNŢ. Conform cercetătorului Victor Frunză, el a fost un participant activ la acestă înscenare, fiind deranjat de expunerea averii sale personale în presa naţional-ţărănistă. 

Mihail Sadoveanu oferea propria definiţie a politicii sale într-o conversaţie cu scriitorul Ion Biberi (1946): 
„Nu am intrat în politică pentru a fi singura persoană care controlează lumea. Sunt o persoană de dreapta, care urmează zelul poporanist în spiritul revistei Viaţa Românească, dar unul adaptat noilor circumstanţe”.
Conform istoricului Vladimir Tismăneanu, Sadoveanu a fost unul dintre „intelectualii non-comunişti” atraşi de Partidul Comunist Român şi al său regim comunist. După abdicarea Regelui Mihai, conducerea statului a fost preluată de un prezidiu provizoriu al Republicii Populare Române, care număra un preşedinte, C. I. Parhon, şi patru vicepreşedinţi, printre care şi Mihail Sadoveanu. În urma decretului din 30 decembrie s-a stabilit ca Adunarea Deputaţilor să fie dizolvată pe 24 februarie 1948, iar o lună mai târziu au fost organizate alegeri pentru Marea Adunare Naţională (MAN), care a fost convocată pe 6 aprilie pentru a adopta noua Constituţie.
 
Legea fundamentală a fost adoptată pe 13 aprilie, conducerea statului fiind preluată de Prezidiul Marii Adunări 

Naţionale, condusă la rândul ei de un preşedinte. Din acest moment şi până la decesul său, Sadoveanu a rămas simplu membru al MAN. Mihail Sadoveanu a fost ales şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor (23 iunie 1956-19 noiembrie 1961), laureat al Premiului de Stat şi al Premiului Lenin pentru pace (1960), precum şi decorat cu titlul „Erou al Muncii Socialiste”. 

 
”Semizeu al regimului comunist”
 
Reprezentant al „regimului burghezo-moşieresc”, proprietar al mai multor locuinţe, suprafeţe importante de terenuri, mori, Sadoveanu a beneficiat de un trai luxos în perioada comunistă. „Se găsea într-o postură de semizeu al regimului comunist, omagiat, decorat, supraonorat, decretat cel mai mare scriitor oficial în viaţă, un bun al întregului bloc sovietic. A fost un colaboraţionist de cel mai înalt rang şi a adus nenumărate servicii sovieticilor şi slugilor lor de la Bucureşti cauţionându-i prin prestigiul său de mare scriitor. «Lumina vine de la răsărit» unde îşi arăta obedienţa faţă de Stalin a fost o lovitură de presă bine ţintită care i-a asigurat o existenţă liniştită şi îmbelşugată până la sfârşitul vieţii lui, în 1961. A trăit ca un clasic în viaţă, academician etc. PCR i-a încredinţat mai multe case, vile, cabane de vânătoare. A trăit ca un veritabil mare moşier, ca un nabab. Regimul s-a folosit de prestigiul şi autoritatea lui şi l-a plătit copios”, scria, despre Sadoveanu, scriitorul Stelian Tănase.
 
Nu s-a sfiit să îşi arate aprecierea faţă de unul dintre pilonii principali ai stalinismului, Constituţia sovietică. În 

1945, susţinând că a fost „luminat” de „argumentaţia lui Stalin”, el a cerut publicului să-i citească documentul ”Lumina vine de la Răsărit pentru „sinceritatea” sa, considerând citirea constituţiei drept „o revelaţie mistică”. Istoricul Adrian Cioroianu a descris acest lucru ca „o sarcină de lucru” primită din partea Asociaţiei Române pentru Strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), într-o vreme când grupul împărţea copii gratuite şi traduse ale constiuţiei sovietice. Sadoveanu avea să ajungă preşedinte al acestei asociaţii în anul 1954.

”Deşi eram informat în parte asupra realizărilor Uniunii, mărturisesc că am avut şi eu de făcut obiecţiuni. Unele din aceste obiecţiuni veneau din ştiri necomplete, altele din prejudecăţi. Ce înseamnă acolo libertate, cînd individul este robit intereselor colectivităţii? Ce devine căminul meu, familia mea? Care e situaţia intelectualilor într-o societate în care s-a realizat nivelarea, deci mediocrizarea?... Am avut o revelaţie oarecum mistică cetind Constituţia din 1936 a Uniunii Sovietice. Tuturor rezervelor directe faţă de lumea nouă răsăriteană le găseam răspunsuri precise şi limpezi. Negurile pe care o propagandă bolnavă le revărsase asupra lumii noastre se risipeau, soarele răsăritului biruia balaurul îndoielilor mele… Armatele victorioase ale Răsăritului duc legea dreptăţii acestei lumi nouă în inima lumii vechi”, spunea Sadoveanu în eseul din 1945.

Continuarea pe adevarul.ro