Autor 911 vizualizări


Pe vremea când podoabele de lux erau clasice și valoroase prin materiale, a apărut René Lalique și le-a scos din tipare, prin culoare și prin formă, mâinile lui devenind cel mai de preţ lucru. Acest maestru al sticlei a adus frumosul limpede și învolburat, în același timp, și a pus la joc lumina și umbra, acolo unde nimeni nu gândea.

În 1860, Europa era încă meșterită de om. Era epoca dinaintea electricităţii, industrializării, epoca încă a străzilor cu sunet de căruţe și cu lumânări aprinse la geam. Atunci, în acea vreme, când meșterii, făuritorii erau la rang de cinste, s-a născut cel care avea să fie ultimul dintre ei: René Lalique. A văzut lumina zilei pe 6 aprilie 1860, în satul Aÿ, zona din nord-estul Franţei care dădea euforia spumantă: șampania.

Când micul René avea doar doi ani, părinţii săi au hotărât să se mute în suburbiile Parisului – însă vacanţele copilăriei aveau să poarte, an de an, miros de struguri. Natura, cu formele și jocurile sale, avea să se regăsească, peste ani, în operele făurite cu migală de Lalique.

Maestru din maestru se face

În Paris, René a urmat cursurile Liceului Turgot, însă școala a fost pusă pe planul secund, când, la 16 ani, rămâne orfan de tată. Atunci, tânărul decide că este momentul să înveţe o meserie – că a fost destinul sau că a fost o simplă coincidenţă, nici nu mai contează, cert este că Lalique devine ucenicul marelui aurar și bijutier francez Louis Aucoc.

După semnul „La Maison Aucoc“, în spatele vitrinelor limpezi și atrăgătoare, se muncea din greu. Aucoc l-a învăţat pe René fina dibăcie a lucrului cu aurul și cu pietrele preţioase – trebuie să spunem că Aucoc era la mare căutare în acea vreme printre cei dispuși să investească oricât pentru a ţine pasul cu moda, plus că era pe lista bijutierilor preferaţi ai Curţii regale franceze.


Opere Lalique, prezentate la cel mai mare magazin din Australia

Vrăjit de arta podoabelor scumpe și fine, Lalique se înscrie la École des Arts Décoratifs, în Paris, iar apoi, în 1878, pleacă la studii, în Londra. Se întoarce după doi ani, însă nu avea să abandoneze studiul niciodată. În 1881, îl găsim pe tânărul René Lalique colaborator al mai multor bijutieri, printre care Boucheron, Cartier și Jacta, dar și cu o listă impresionantă de clienţi proprii. În 1885, Lalique își ia inima-n dinţi și cumpără atelierul bijutierului Jules Destape din Place Gaillon, unul dintre locurile mondene ale Parisului.

Nașterea bijuteriei moderne

Liber să creeze ceea ce a visat, artistul abandonează tradiţia cuplului aur-diamant și include în bijuteriile sale materiale inovative pentru lumea artelor decorative din acel moment. Așadar, putem spune că pentru operele ieșite din mâinile lui Lalique, valoarea realizării lor este cu mult mai importantă decât cea a materialelor în sine.

Sfârșitul secolului al XIX-lea a însemnat perioada frumosului – La Belle Époque cu a ei Art Nouveau. Apoi a urmat perioada Marelui Război, când totul pustiise – însă, când ultimul glonţ a fost tras, arta a înflorit și s-a născut Art Deco. Peste ani, criticii și istoricii artei s-au împărţit în două tabere: Lalique, ultimul dintre artiștii Art Nouveau, și Lalique, primul dintre artiștii Art Deco. Şi totuși, un artist precum Lalique pare că nu trebuie să fie încadrat într-o epocă.

René se întorcea iar și iar în copilărie. Sau, mai bine zis, în natura copilăriei sale. S-a lăsat inspirat de amintirea apei curgând, a bătăilor de aripi ale fluturilor, a mișcării imperceptibile a frunzelor. În bijuteriile sale s-a oglindit perfect geometria naturii, dar și a femeii – siluete delicate, feminine, crea- turi hibride, senzuale, apar adesea ca bijuterii în colecţiile timpurii. Apoi, trebuie știut că pentru Lalique, claritatea și culoarea materialelor folosite erau mult mai importante decât valoarea lor.


A folosit și nestemate, și aur, și platină, însă a preferat cu ardoare opalul, sideful, smalţul, pielea și, bineînţeles, sticla. Lalique a fost și un inovator al for mei. După ce astudiat, a ales: tehnica cloisonné (o metodă străveche de decorare a obiectelor de metal, care presupune emailarea lor, rezultatul fiind, de obicei, o explozie de culori) și tehnica plique-à-jour (metodă de producere a emailurilor translucide ţinute într-un cadru deschis; după cum se poate traduce și din franceză: lăsând să intre lumina) au fost cu noroc.

Aceste două metode permiteau realizarea aceluiași model, însă personalizat în culori, forme și mărimi diferite. Din 1888, artistul își creează semnătura și tot ce ieșea pe ușa atelierului purta ștampila RL – asistăm, așadar, la nașterea bijuteriei moderne.

Schimbarea de secol i-a adus renume mondial

În 1890, Lalique era deja recunoscut drept cel mai important bijutier Art Nouveau. Iniţial, bijuteriile sale avant-garde au atras doar spuma artiștilor și a intelectualilor, care nu trăiau după convenţii și erau capa- bili să aprecieze valoarea unui obiect indiferent de materialul din care acesta era realizat. Tot în perioada anilor 1890, creaţiile sale făceau parte din garderoba frumoasei actriţe Sarah Bernhardt, de care l-a le- gat o prietenie prosperă. Se spune că ea l-ar fi prezentat lui Calouste Gulbenkian, om de afaceri armean, filantrop și mare iubitor al artei, stabilit în Lisabona.

Acesta s-a îndrăgostit iremediabil de operele lui Lalique, încât a achiziţionat, în perioada 1895-1912, 145 de bijuterii și obiecte marca RL. Așadar, fără griji de ordin financiar, artistul a cunoscut atunci cea mai înfloritoare perioadă a sa din cariera de bijutier. Iar astăzi, colecţia lui Gulbenkian este cel mai mare conglomerat din lume al lucrărilor lui René Lalique.

Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea i-a adus recunoașterea prin premii. În 1897 câștigă locul I la Salonul de la Paris, unde a expus piepteni de păr din fildeș. Tot în același an a fost distins cu titlul de Ofiţer al Legiunii de Onoare pentru reprezentarea Franţei la Expoziţia Internaţională de la Bruxelles.

Trei ani mai târziu, în 1900, secolul începea pentru Lalique cu surle și trâmbiţe: era senzaţia Expoziţiei Universale de la Paris, unde peste 50 de milioane de vizitatori i-au admirat creaţiile din bronz, fildeș și sticlă.

FOTO: GETTY IMAGES; SHUTTERSTOCK

Textul de mai sus este un fragment din articolul „Magicianul sticlei. René Lalique, ultimul artist Art Nouveau”, apărut în numărul 237 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 octombrie - 14 noiembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum

 

 Cumpără Acum