Autor 19280 vizualizări


Christina (Kristina) Wasa, cunoscută în epoca sa și sub denumirea de Maria Christina Alexandra, enigmatica regină a Suediei veacului al-XVII-lea, fiica viteazului și faimosului rege curajos și războinic Gustav al-II-lea Adolf Wasa, a văzut lumina zilei la 8 decembrie 1626. La nașterea sa, astrologii au prezis că va fi băiat, și într-adevăr, în primele sale clipe de viață a fost luată drept băiat, din cauza unei căițe situate pe pelvis.

Mama ei, regina Maria Eleonora de Brandenburg, a urât-o la început fiindcă era fată, ea sperând să dea naștere unui băiat, apoi fiindcă era urâtă. Și într-adevăr, adolescenta și mai apoi tânăra regină, spre deosebire de întruchiparea extraordinară a Gretei Garbo în filmul lui Ruben Mamoulian, „Regina Christina” avea mai degrabă trăsăturile aspre, rigide, lipsite de grație și gingășie, ale unui bărbat. Tatăl ei însă a decis că, fiind unicul vlăstar domnesc – el mai avusese anterior doi fii, primul însă a decedat la naștere, iar cel de al doilea la vârsta de 1 an –, să fie crescută cu toate onorurile unui principe moștenitor, el declarând cu mândrie și optimism:

„Sper că această fată va avea valoarea unui fiu al meu”.

O fire rebelă

Destinul fetiței de șase ani va lua subit o cu totul altă turnură când, la 10 noiembrie 1632, tatăl său își va găsi eroicul sfârșit pe câmpul de bătălie de la Lutzen. Fiind unica moștenitoare, până la majoratul ei, puterea în stat a fost preluată de o regență avându-l în fruntea ei pe pragmaticul și înțeleptul cancelar Axel Gustavsson de Oxenstierna, tutorele reginei și sfetnicul de bază al defunctului ei tată.

Cancelarul i-a dat o educație aleasă, instruind-o în speță în domeniile istoriei și literaturii. În scurtă vreme, Alexandru cel Mare, Iuliu Caesar, Hannibal, Scipio au devenit eroii ei preferați. Când avea în jur de 8-9 ani, a început educația religioasă a viitoarei regine, în confesiunea luterană (protestantă), confesiunea de bază a țării și a locuitorilor ei. Și atunci a început și rebeliunea ei, fruct al firii sale independente, plină de personalitate. În anii 1635 – 1636, copila de 9 ani și-a uimit și scandalizat mentorii, declarând pe față refuzul ei de a îmbrățișa religia luterană, precum și preferințele pentru confesiunea catolică. Această preferință avea să-i marcheze definitiv viața și actele sale de mai târziu.

A fost totodată cea dintâi manifestare a puternicei sale personalități. Perioada 1636-1640 a fost una nefastă în istoria Suediei, mai mulți favoriți ai reginei- mame, curteni lingușitori lipsiți complet de aptitudini politice, succedându- se la guvernare. Se pare că ar fi fost chiar atentate eșuate, din umbră, la viața tinerei prințese, de care regina-mamă, care nu o putea suferi, nu ar fi fost străină.

În anul 1640, la numai 14 ani, regina adolescentă începe treptat-treptat să ia în propriile mâini frâiele guvernării țării. Ea va fi admisă la reuniunile Consiliului de Regență, unde i se va permite să își expună propriile păreri și puncte de vedere. Dacă mama sa nu va admite acest lucru și, drept consecință, se va autoexila în Danemarca, cei doi tutori ai ei, Axel Baner și Gustav Horn, o vor încuraja în manifestările și inițiativele ei.

Dorința de cunoaștere

La 15 ani, Christina (foto dreapta) vorbea și scria în cinci limbi. Dezbătea cu ardoare și pasiune probleme de teologie și filozofie, aducând în sprijinul afirmațiilor ei argumente pertinente. După cum avea să scrie mai târziu în autobiografia sa, la acea vârstă fragedă ea era „ocupată cu afaceri politice, studiu, sport și exercițiu. Nici o diversiune sau plăcere nu mă făcea să pierd vreun moment din timpul dedicat studiului și îndatoririlor mele. După numai 3 – 4 ore de somn în cursul nopții, mă trezeam în jurul orei 4.00 și începeam studiul. Eram angajată în exerciții intense, sporturile mele favorite fiind călăria și vânătoarea de urși”.

Pasiunea sa pentru filozofie va determina chemarea la Curte a filozofului raționalist francez René Descartes, în anul 1649. Acesta îi va fi mentor tinerei regine vreme de aproape doi ani, cei doi inițiind proiectul creării unei Academii la Stockholm. Proiectul va rămâne din păcate literă moartă, deoarece filozoful s-a îmbolnăvit subit de pneumonie – zvonurile spun că datorită climei reci – și a decedat în anul 1650.

Primele iubiri

În cursul anilor 1643-1644, Christina va cunoaște pasiunea primei iubiri, protagonistul nefiind nimeni altul decât vărul ei, contele Carol Gustav. Cei doi tineri și-au scris înfocate scrisori de dragoste, relația lor însă nefinalizându-se cu un mariaj. Din contră, regina i-a „procurat” acestuia un angajament în străinătate pentru o perioadă de doi ani, punând ea însăși capăt idilei. Acest lucru nu o va împiedica pe regină să îl proclame în 1649, cinci ani mai târziu deci, drept succesorul ei legitim la tronul Suediei.

Unii biografi ai reginei susțin că, imediat după plecarea contelui, s-ar fi derulat o relație amoroasă, contra naturii – să fi avut tânăra regină tendințe lesbiene? – cu prima doamnă din suita ei, contesa Ebbe “Belle” Sparre. Corespondența lor, citită cu atenție și circumspecție, ar putea dovedi sentimente mai puțin de prietenie cât mai degrabă apropiate de dragoste.

Deși avem mărturiile contemporanilor în conformitate cu care cele două nu de puține ori împărțeau același pat, este dificil de crezut întro relație fizică între cele două protagoniste. Oricum, la începutul anului 1654, cu puțină vreme înaintea abdicării reginei, contesa s-a măritat și a părăsit Curtea de la Stockholm.

Corespondența, la fel de înfocată și pasionată, a continuat însă. Un alt favorit care s-a aflat în grațiile prințesei a fost contele Magnus de la Gardie, fire ușuratică, instabilă, care se va dovedi nedemn de sentimentele frumoase și sincere ale Christinei. Tânărul conte se va căsători cu o domnișoară din suita reginei, Maria Euphrosyne, după care cuplul va părăsi pentru un an Suedia. Christina va continua să îl urmărească și să-l supravegheze pe tânărul conte, sprijinindu- l în situații penibile create de el, plătindu-i datoriile făcute la jocuri.

Regină

În decembrie 1644, la vârsta de 18 ani, tânăra Christina a fost încoronată oficial regină a Suediei. În conformitate cu decizia defunctului său tată, a depus jurământul de credință ca un rege, și nu ca o regină. De altfel, va avea în scurtă vreme porecla de „Regele fată”.

În scurta sa domnie de numai un deceniu (1644-1654), din cauza atitudinii sale pro-franceze a intrat în conflict cu fostul său tutore, regent și prim-sfetnic, cancelarul Oxenstierna. De altfel, în afara lui Descartes, amintit mai sus, tânăra regină a avut o îndelungată relație de prietenie cu ambasadorul Franței la Curtea de la Stockholm, Pierre-Hector Chanut, care a avut o puternică influență asupra ei.

În plan extern, în timpul domniei sale a luat sfârșit lungul și pustiitorul conflict european, „Războiul de 30 de ani” (1618-1648), încheiat cu victoria partidei protestante, ai cărei reprezentanți de seamă erau cele două state, Franța și Suedia și cu înfrângerea partidei habsburgice catolice din Spania și Imperiul German.


La Curtea Suediei se reuneau marii învățați ai vremii. În partea dreaptă: Christina, alături de filozoful Descartes

Îndelungatul conflict a avut drept rezultat dispariția de pe harta Europei a Imperiului Romano-German, fărâmițat în 360 de stătulețe. De altfel, regina va contribui personal la rapida sa încheiere și la debutul negocierilor de pace din Westfalia. Pe plan intern, se va opune cu fermitate cererilor tot mai frecvente formulate în Parlamentul Suediei – Riksdag – de către nobili, de la orașe, dar mai ales din mediul rural, de a se reduce taxa datorată de ei statului (1649 – 1650).

În plan cultural, regina a fost un veritabil Mecena, la Curtea sa găsindu-și locul numeroși gânditori, reprezentanți ai curentului libertin, dar și artiști, filozofi și scriitori din Franța, dar mai ales din Italia, țară care o fascina pe tânăra însetată de cultură și cunoaștere. De asemenea, regina își va aduce deplina contribuție la apariția celui dintâi ziar suedez.

Cauzele abdicării

Tendințele sale mascate, dar clare de cunoaștere mai amănunțită și ulterior de aderare la religia catolică au început să prindă contur în anii 1651- 1652, când Christina a început să aibă tot mai multe contacte cu iezuiții și apoi cu ambasadorul Spaniei, generalul don Antonio Pimentel de Pradol, presupus a fi devenit ulterior amantul ei secret. Influența diplomatului spaniol va deveni în scurtă vreme decisivă. Prin intermediul lui, regina va angaja negocieri secrete cu regele Spaniei, în vederea îndeplinirii celor trei scopuri ale sale: 1. abdicarea; 2. trecerea la catolicism; 3. plecarea la Roma, unde dorea să se stabilească.

Dacă diplomatul- general al Spaniei a avut de la bun început încredere în regină, nu același lucru s-a petrecut și cu iezuiții, care, până să se convingă de adevăratele intenții ale reginei Suediei, la început au avut dubii serioase. Drept probă a suspiciunii lor, îl vor trimite la Stockholm pe confratele lor, iezuitul Paolo Casati, pentru a sonda în profunzime gândurile și intențiile reginei. Dar nu numai acestea au fost motivele abdicării.

Dacă la început Christina s-a dovedit a fi o regină a poporului și mai puțin a nobililor, după aproape 10 ani, în preajma abdicării, situația se inversase radical: ea îi favoriza clar pe nobili, în detrimentul Parlamentului și poporului. La capătul a 10 ani de domnie, regina crease pentru nobili 17 comitate, 46 de baronate și înnobilase cu un rang inferior 428 de oameni. În vederea acordării de privilegii, proaspeților nobili, apanaje și moșii, ea vânduse sau ipotecase proprietăți și domenii ale Coroanei în valoare de 1.200.000 riksdaleri. Poporul nu o mai iubea și nu o mai urma.

Cu Parlamentul, regina era în relații reci din cauza politicii sale interne, dar și externe, a refuzului de a se mărita cu diverșii pretendenți prezentați, precum și a afișării tot mai ostentative a predilecției sale pentru religia catolică și statele care o practicau, unele dintre ele, cum ar fi Spania, rivale constante ale Suediei protestante. Cu Oxenstierna și cu sfetnicii apropiați se certase de multă vreme și se separase complet de ei, de când pusese capăt războiului trecând peste sfaturile lor, astfel încât, în momentul abdicării, regina, căreia nu îi mai păsa de absolut nimeni și nimic, era absolut singură, completamente izolată.

Iremediabila abdicare se apropia cu pași repezi. Și aceasta s-a produs la 6 iunie 1654. Regina în vârstă de 28 de ani a abdicat în favoarea vărului ei, Carol Gustav, pe care l-a numit oficial succesor. Cu o mică escortă, îmbrăcată în straie bărbătești și călărind asemenea unui bărbat, imprevizibila și extravaganta regină și-a părăsit definitiv țara, traversând întreaga Europă cu destinația Roma.

Prin Europa

Odată ajunsă în Cetatea Eternă, în prezența Papei Alexandru al VII-lea, nestatornica regină se va converti oficial la catolicism. Șeful suprem al Bisericii Catolice va fi încântat să o aibă drept oaspete și îi va oferi găzduire în Palatul Farnese. În scurtă vreme va lega o frumoasă și trainică prietenie pur platonică cu cardinalul Azzolino, un om care a știut să se apropie de ea, să îi suporte toanele, să îi înțeleagă sentimentele, dar și motivațiile, și purtările, fiind vreme de 31 de ani alături de ea, statornic, până la moartea reginei survenită în anul 1689.

Următorii patru-cinci ani i-au fost suficienți reginei non-conformiste să se depărteze tot mai tare de atmosfera strictă, rigidă, care domnea în Roma catolică. Adică exact ce nu putuse ea suporta, în permanentul său nonconformism, la rigorismul și inflexibilitatea protestantismului suedez. Ajungând inevitabil să aibă probleme financiare, regina fără țară va încerca să obțină de la Spania regatul Neapolelui, a cărei regină spera să devină.

În acest scop va căuta și suportul Franței, a cardinalului Mazarin. Se va deplasa la Fontainebleau, așteptând un verdict de la autoritățile franceze, dar, în timpul șederii ei aici, se va petrece un episod cutremurător: aflând de trădarea unuia dintre sfetnicii ei apropiați, Monaldesco, Christina, dându-și frâu liber furiei, îl va da pe acesta pieirii în niște chinuri și suplicii atroce, care au zguduit întreaga Europă.

Consecințele imediate ale acestui act: regina nu va mai primi sprijinul mult-așteptat, din contră va fi repudiată și respinsă cu oroare la toate Curțile europene, însuși Papa cerându-i să părăsească de urgență Vaticanul. Reputația ei era complet ruinată. Doar cardinalul Azzolino, veritabil prieten, i-a fost aproape sufletește, concret însă neputând face mare lucru pentru ea. Uitată de lume, regina va găsi refugiul în Palatul Riario (1659).


Un an mai târziu (1660), la moartea regelui Carol Gustav (foto sus), Cristina își va vizita țara natală, dar va fi primită cu multă răceală. Următorii doi ani îi va petrece la Hamburg, după care, după o nouă revenire eșuată în Suedia, în 1662, se va întoarce la Roma (1663). Starea financiară a reginei se va deteriora simțitor și inevitabil. La ea se va adăuga și atmosfera complet ostilă a mediului în care trăia. La moartea Papei Alexandru al-VII-lea, succesorul acestuia, Papa Clement al IX-lea, un apropiat al ex-reginei, o va autoriza să locuiască permanent la Roma și îi va acorda chiar o pensie.

Revenind la vechiul ei statut de Mecena feminin, în palatul în care locuia, Christina a chemat teologi, filozofi și astronomi, instalând chiar un observator astronomic în palatul ei și dedându-se la acte destul de îndrăznețe, ținând seama că se afla în patria catolicismului: va publica o scrisoare deschisă în care va pleda pentru toleranța religioasă și va iniția un manifest întru apărarea evreilor din Roma.

Ultimii ani

Odată cu trecerea anilor, la începutul deceniului al-VIII-lea, regina, care se apropia de vârsta de 50 de ani, o vârstă a cumpătării și rațiunii, va lăsa de-o parte aventurile și se va consacra cu totul sprijinirii acțiunilor și actelor de cultură, după cum urmează: va sponsoriza din modicele ei resurse săpăturile arheologice, va deschide un teatru cu un repertoriu de succes, va deschide porțile unei noi Academii de filozofie și literatură și va avea o contribuție însemnată la inaugurarea primei Opere din Roma.

Și, ce este mai important, în intervalul 1670-1671 va începe redactarea propriilor sale maxime. Acestea vor fi publicate postum. Dar nici în acest domeniu, al culturii, nu va renunța la extravaganțe: în 1685, regina sexagenară va plăti din modesta sa pensie o sumă considerabilă pentru compunerea unei cantate, care a fost ulterior interpretată de o orchestră uriașă, de 150 de instrumentiști și 100 de cântăreți, la încoronarea monarhului catolic Iacob al-II-lea în calitate de rege al Angliei.

Controversata regină se va stinge din viață la 19 aprilie 1689, la 63 de ani, lăsând moștenire, între altele, o bibliotecă impresionantă. La exact o lună după ea va trece în neființă și prietenul ei statornic, cardinalul Azzolino.


Viața reginei Christina a fost transpusă în film în 1933, rolul principal fiind interpretat de Greta Garbo

„Maximele” scrise exclusiv în perioada romană a reginei, vreme de 19 ani, din 1670 și până în anul morții sale, și publicate postum după cum menționam anterior, reflectă cu fidelitate, alături de Autobiografie, caracterul intempestiv, nestatornic, impulsiv uneori, al autoarei lor, spiritul ei permanent rebel, nonconformist, dar, în același timp și rațiunea, logica politică clară, clarviziunea, căutarea perpetuă a unor sentimente frumoase, durabile și, evident, dragostea ei pentru cultura și arta epocii sale, care dăinuie în ciuda adversității vremurilor nu întotdeauna favorabile.

Am selectat un număr de 54 de maxime, pe care le-am considerat reprezentative pentru gândirea reginei, din cartea în limba franceză Christine de Suède, Maximes, apărută în anul 1996 la editurile reunite Payot & Rivages. La sfârșitul acestora, am adăugat două afirmații edificatoare ale reginei despre ea înseși.

Maximele reginei Christina a Suediei

1. Valoarea meritelor personale o depășește cu mult pe cea a tronului.
2. Prinții ridicoli sunt făcuți pentru a-și face supușii să râdă și să plângă totodată.
3. Nu vom ști niciodată ce merite să le acordăm celor care nu au nici unul.
4. Dacă prinții și-ar cunoaște cu adevărat îndatoririle, ar dori tot mai puțin să fie prinți.
5. Cele mai mici state ocupă deseori foarte mult capacitățile celor mai mari oameni.
6. Trebuie să știi să pedepsești și să ierți în egală măsură.
7. Veritabila dragoste nu pretinde niciodată mai mult decât a iubi.
8. Nu îi iubești întotdeauna pe aceia pe care îi stimezi, dar îi stimezi mereu pe cei pe care îi iubești.
9. Cei proști sunt mai de temut decât cei răi.
10. Faci eforturi zadarnice să pari ceea ce nu ești.
11. Trebuie să îți propui un țel mare, pe care să nu îl scapi niciodată din vedere.
12. Plăcerile de lungă durată nu mai sunt plăceri.
13. Oamenii învață în școli tot ceea ce trebuie mai târziu să uite.
14. Să trăiești bine și să mori bine: iată știința științelor!
15. Deseori stupizii trec drept înțelepți.
16. Este mai greu să faci rău decât bine.
17. A pierde ocazia de a te afirma este o mare pierdere.
18. Marii oameni au presentimente asupra destinelor lor, care rareori sunt greșite.
19. Marii oameni și proștii fac uneori aceleași lucruri; o fac însă de o manieră cu totul diferită.
20. Oamenii dezaprobă întotdeauna ceea ce nu sunt capabili să facă.
21. Lumea este cartea marilor oameni.
22. Știința trecutului este de un mare folos pentru viitor.
23. Arta de a penetra mințile oamenilor este rară; însă aceia care o posedă sunt făcuți să domnească.
24. Această artă trebuie utilizată cu rezerve și niciodată considerată infailibilă.
25. Să îi flatezi pe oameni pentru a-i pierde este o artă destul de comună.
26. A nu ști să disimulezi înseamnă a nu ști să trăiești.
27. Teme-te mai mult de cei pe care îi iubești decât de cei pe care îi urăști!
28. Schimbi hoții schimbând miniștrii.
29. Este important să cunoști slăbiciunile oamenilor.
30. Nu îți plac deloc sfaturile pe care nu ești capabil să le dai tu însuți.
31. Consultă-te numai cu tine însuți asupra a ceea ce vrei să faci; consultă-te însă cu ceilalți asupra a ceea ce nu ai chef sau nu trebuie să faci.
32. Cei care au acces la prinți sunt în mod egal urâți de cei care au și de cei care nu au acces.
33. Meritele oamenilor reprezintă deseori cel mai mare obstacol în calea afirmării lor.
34. Trebuie să te îndoiești de toate, chiar și de propriile tale bănuieli.
35. Omul care a realizat că a fost „citit” de un altul devine iremediabil cel mai mare dușman al aceluia.
36. Este la fel de periculos să le faci bine oamenilor ca și să mângâi animale sălbatice.
37. Te urăsc în egală măsură și cei cărora le-ai făcut bine, și cei cărora le-ai făcut rău.
38. Oamenii nu au fost înșelați decât de ei înșiși.
39. Atunci când pedepsești nu te faci întotdeauna temut, atunci însă când nu pedepsești te faci disprețuit.
40. Ipocriții și bigoții sunt ruina acestei lumi.
41. Pasiunile sunt sarea vieții, care fără ele este realmente insipidă.
42. Prinții trebuie să pedepsească precum prinții și nicidecum precum călăii.
43. Ai pentru ce să-i mulțumești lui Dumnezeu atunci când ai pierdut totul.
44. Este absolut insuportabil să îi vezi bucurându-se de stimă pe aceia care nu o merită.
45. Sunt lacrimi de durere care fac să se moară de râs.
46. Amorul și himenul sunt aproape incompatibile.
47. Oamenii se bat în duel atunci când nu cunosc adevărata onoare.
48. Ar însemna să le acorzi oamenilor o prea mare onoare dacă ai încerca să te informezi ce vorbesc ei despre tine.
49. Secretele sunt tot mai rare decât ți-ai imagina: oamenii au confidenți care la rândul lor au confidenții lor.
50. Marile prietenii sunt la fel de rare precum marile iubiri.
51. Viața este mult prea scurtă pentru a iubi așa cum trebuie.
52. Viața nu mai servește la nimic, atunci când nu mai ai nici prieteni, nici dușmani.
53. Căsătoriile nu modifică cu nimic interesele de stat.
54. Interesul este acela care creează, consolidează și apoi destramă alianțele.

Regina Christina despre… regina Christina

1. Iubesc furtuna și mi-e teamă de liniște sau Iubesc furtuna și începe să îmi fie teamă în momentul în care vânturile încep să se aline.
2. Nu voi fi niciodată suficient de virtuoasă pentru a fi o sfântă, dar nici atât de infamă pentru a pretinde că sunt.