Autor 5073 vizualizări


Ionel se naşte pe 20 august 1864 la Florica, chiar în anul Reformei agrare iniţiate şi înfăptuite de Cuza şi Kogălniceanu, fapt pe care viitorul lider liberal îl va considera ca pe un simbol şi o premoniţie istorică precum că el este cel chemat să rezolve definitiv problema agrară a României.

Ionel va urma cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti, pe care le absolvă în 1882. Imediat se înscrie în serviciul militar voluntar în cadrul Regimentului 2 de Artilerie, după şase luni obţinând gradul de sublocotenent. Concomitent cu armata, frecventează cursurile Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti, gândindu-se fără îndoială la viitoarea sa carieră, cea de inginer. În toamna lui 1883 pleacă la Paris, pentru a urma studiile superioare. După un an şcolar ca elev intern al clasei de matematici speciale de la Şcoala preparatorie Saint-Barbie, frecventează ca extern cursurile Şcolii Politehnice. În fine, după încă trei ani de studii la Şcoala de Poduri şi Şosele, obţine diploma de inginer, în 1889. Ionel Brătianu a făcut multă carte – carte temeinică şi bună. Dar ceea ce impresionează cu adevărat în acei ani de studii ai tânărului Brătianu este relaţia cu familia lui rămasă în ţară, în special cu tatăl său. De fapt, ceea ce fascinează în cel mai înalt grad la membrii familiei Brătianu este excepţionala şi profunda lor dragoste ce o nutreau unul faţă de celălalt.

Nu exista eveniment, sărbătoare, boală, zi onomastică, deces, eveniment politic, la care să nu rezoneze toţi la fel, ţinând legătura între ei, fiind mai mult decât solidari, gândind şi simţind la fel. Boala Tatianei sau a Mariei, problemele lui Ionel de la Paris, grijile politice sau ad-ministrative ale tatălui, toate reverberează în sufletele tuturor Brătienilor, care se strâng ca un arici în jurul perechii parentale de la Florica pentru a face faţă oricăror provocări. Pentru fiecare dintre Brătieni, mai importantă decât propria bunăstare e bunăstarea tuturor. Naşterea unui viţel, construirea unui nou hambar, un împrumut de rambursat, decesul unui prieten, primul bal al unei fete, o logodnă, o criză politică, toate îşi găseau reflectarea în corespondenţa asiduu ţinută de cei din familia Brătianu.

Toţi pentru unul şi unul pentru toţi

În acest context, un moment de criză în relaţia tată-fiu se iveşte în momentul în care Ionel, marcat de oboseala unui drum de trei zile şi trei nopţi Bucureşti-Paris, unde se reîntorcea la studii, se prezintă la internat cu o zi întârziere. Un fapt minor în aparenţă, şi perfect scuzabil, pe care însă bătrânul Brătianu îl taxează necruţător, scriindu-i fiului său: „Mi-ai dat măsura de ce-ai să fii. Este, dar, de prisos ca să mă faci să o simt cu scrisorile tale, pe care poţi fi sigur că nu le mai citesc”. Din amintirile Sabinei Cantacuzino aflăm puternica şi profunda impresie pe care a făcut-o asupra lui Ionel atitudinea tatălui său. Necăjit, Ionel Brătianu se autopedepseşte, luându-şi angajamentul ca până la examene să nu mai iasă nicio dumini-că din internat: „Îmi pare rău că purtarea mea te-a făcut să crezi că eram fără inimă... Scrisoarea ta a fost aşa de aspră, m-a făcut aşa de nenorocit, şi mi-a dat măsura cât erai tu însuţi de mâhnit când ai scris-o, încât niciun minut nu am găsit-o nedreaptă, căci, după necazul ce ţi l-am dat, meritam şi mai mult”. Iar sora lui Ionel trage concluzia acestei întâmplări, relativ banală, dar totuşi plină de învăţăminte: „În fine, totul a reintrat în normal şi lecţia a servit nu numai lui Ionel, dar nouă tutu-ror care, prin fire şi gând, eram aşa desolidari şi judecam cu aşa unison, încât şi gândurile şi vorbele pentru a le exprima erau identice... Rezultatul a fost că Ionel, muncind dublu ca să se reabiliteze, a trecut un examen bun, a fost admis la Politehnică şi a revenit din vacanţă aşa cum se cădea”.

În vara lui 1889, Ionel se întorcea în România definitiv, cu studiile făcute şi diploma de inginer în buzunar. Tatăl său părăsise guvernarea cu un an înainte, după cel mai lung prim-ministeriat din istoria democratică a României (1876-1888). Din păcate, sănătatea sa fusese şubrezită nu doar de vârstă (avea deja 67 de ani), ci şi de luptele politice din ultimii ani, aşa încât tânărul Ionel „îşi luă îndată hamul în administrarea moşiilor, ca să scape pe tata de toate grijile mărunte ale gospodăriei” (Sabina Cantacuzino).

Intrarea în viaţa publică, numai „după ce-şi vor fi făcut o reputaţie de oameni capabili şi muncitori”

În toamnă însă, tânărul Brătianu trebui să-şi găsească o slujbă şi, pentru prima dată în viaţă, părinţii săi avură opinii divergente în ceea ce priveşte calea de urmat pentru fiul lor. Mama îşi dorea ca Ionel să se angajeze în mediul privat pentru a nu depinde de un guvern – iar asta, pentru că domeniul în care ar fi trebuit să activeze fiul ei, Lucrările Publice, era „păstorit”, în calitate de ministru, de un aprig adversar politic al soţului, Alexandru Lahovary.

Ion C. Brătianu îşi împingea însă fiii, inclusiv pe Ionel, să intre în serviciul statului. „Era de părere ca fiii lui să nu debuteze în politică, ci să lucreze ca ingineri, să-şi arate capacitatea profesi-onală, să câştige stima şefilor lor, să-şicunoască ţara şi oamenii din jur; să înceapă viaţa publică numai după ce-şi vor fi făcut o reputaţie de oameni capabili şi muncitori. Se temea şi de o prea repede ascensiune în rândurile Partidului Liberal, mai ales de o pierdere a puterii de lucru pe care căuta-se prin toate mijloacele să le-o dea” (Sabina Cantacuzino). Şi fiindcă nu degeaba i se spunea lui Ion C. Brătianu „Vizirul”, până la urmă, punctul său de vedere se impune.

Conacul Florica în epocă

În octombrie 1889, Ionel Brătianu se înscrie ca inginer, clasa a III-a, în serviciul statului, sub direcţiunea marelui Anghel Saligny, probabil cel mai remarcabil inginer constructor pe care l-a avut România. În acea perioadă, Saligny era, printre altele, şi şefal Serviciului Lucrărilor Noi din cadrul Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române, post în care fusese numit, încă din 1877, de către prim-ministrul de atunci, nimeni altul decât Ion C. Brătianu. În noua sa calitate, Ionel Brătianu a participat determinant la construirea căii ferate Iaşi-Paşcani, apoi este transferat la Feteşti şi Cernavodă, unde deja începuseră lucrările la celebrul pod de peste Dunăre, construit de acelaşi Anghel Saligny. Guvernul Brătianu îl însărcinase încă din 1887 pe Saligny cu direcţia lucrărilor liniei ferate Feteşti-Cernavodă. „Din serviciul înjghebat numai cu ingineri români... au făcut parte elemente care s-au distins prin tehnică şi anume: Ion Baiulescu, N. Herjeu, St. Gheorghiu... Ion I.C. Brătianu, E. Ionescu, V. Cristescu...” (Nicolae Noica).

Viaţa pe şantiere nu a fost deloc uşoară pentru fiul fostului prim-mi-. La Feteşti şi Cernavodă, din ca- ţânţarilor şi a altor insecte, Ionel Brătianu a fost obligat să doarmă în căruţă. „Când, mai târziu, avu lucrări mai depărtate, călătorea două nopţi, bineînţeles fără pat, pentru a petrece duminica cu tata şi la moşii” (Sabina Cantacuzino).

Sugestiv şi emoţionant pentru spiritul familial de care era animat Ionel Brătianu este faptul că primul salariu îl împarte surorilor sale, apoi, tot din economiile lui, îi cumpără mamei o trăsură şi-i plăteşte o călătorie în Elveţia. Concomitent cu activitatea sa de inginer constructor, Brătianu reuşeşte să obţină şi diploma de inginer hotarnic (cadastral), precum şi să dea examenul pentru promovarea la gradul de sublocotenent de artilerie.

„Cel mai frumos şi distins tânăr din Bucureşti”

Dar fiindcă de la Terenţiu (185-159 î.Hr) încoace ştim că „nimic din ce este omenesc nu ne este străin”, nici lui Ionel Brătianu nu-i erau indiferen-te la vârsta tinereţii atracţiile şi plăce-rile unei vieţi sociale destul de intense. Ionel era un bărbat arătos, cu prestanţă, şi încă de la debutul său în marea societate, la Balul Palatului, unde fusese invitat de către Regele Carol I, „fu declarat cel mai frumos şi distins tânăr din Bucureşti, un lord englez” (Sabina Cantacuzino). Femeile îl plăceau pe tânărul Brătianu şi nici acesta nu era insensibil la farmecul lor. Pe când lucra ca inginer la calea ferată Iaşi-Paşcani, Ionel Brătianu ocunoaşte pe Maria Moruzi, văduvă după decesul soţului ei, Alexandru Cuza, fiul domnitorului Unirii. Aceasta îl invită la reşedinţa ei de la Ruginoasa, odinioară locul de refugiu al lui Cuza şi al soţiei sale, doamna Elena Cuza, rămas acum în proprietatea Mariei Moruzi dupa efemera căsătorie cu Alexandru Cuza, răpus după şase luni de căsnicie de ftizie. Prilej pentru gurile rele ale vremii să afirme că după ce bătrânul Brătianu îl lăsase fără tron pe Cuza în 1866, tânărul Brătianu îi furase acum soţia fiului lui Cuza. Ceea ce, evident, era un neadevăr.


Din idila sa cu Maria Moruzi (Cuza) se va naşte Gheorghe Brătianu (1898-1953), om politic care îi va călca pe urme tatălui său, dar care va muri în temniţa de la Sighet după ce refuzase să susţină că Basarabia nu e pământ românesc.

Pe 4 mai 1891 moare I.C. Brătianu, omul care participase şi influenţase practic – uneori determinant – toate marile evenimente ale veacului pe ca-re-l traversase cu onoare şi consecven-ţă: Revoluţia de la 1848, Unirea de la 1859, aducerea prinţului străin (1866), obţinerea Independenţei (1877) şi pro-clamarea Regatului (1881). Condusese ca prim-ministru cea mai lungă guvernare din perioada democratică a României (1876-1888). Prestigiul său era atât de mare încât staff-ului liberal i se păruse firesc să urmeze sfatul lăsat cu „limbă de moarte” de venerabilul lider Brătianu, anume ca fratele său, Dimitrie, să preia şefia parti-dului. Furat încă de idealurile tinere-ţii, Dimitrie Brătianu nu avea nici au-toritatea şi nici pragmatismul fratelui său pentru a se putea impune ca lider autentic al liberalilor. Moartea sa, pe 20 iunie 1892, lasă loc liber pentru D.A. Sturdza, care preia cârma partidului, deşi Eugeniu Carada îl voia, încă de pe atunci, la conducere pe tânărul Ionel Brătianu.

Foto sus: Ionel, în timpul studenţiei, fotografiat la bucureşti, la studio Weiss

Acest text este un fragment din articolul Ionel Brătianu, maestrul absolut al politicii românești, publicat în numărul 29 al revistei Historia Special, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 20 decembrie 2019 – 20 martie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum