Autor 4189 vizualizări


Virgil Madgearu s-a născut la 27 decembrie 1887 la Galați, în familia unui mare negustor despre care Nicolae Iorga afirma că ar fi de origine macedo-română. Cursurile primare și liceale le-a urmat în orașul natal, la Liceul Vasile Alecsandri, susținând în anul 1907 examenul de bacalaureat.

Evenimentele petrecute în societatea românească în acel an l-au marcat profund pe tânărul Madgearu, plecat să își desăvârșească educația la Universitatea din Leipzig, unul dintre cele mai puternice centre culturale ale vremii.

Format în universitățile germane

Mediul universitar german l-a influențat foarte mult, viitorul economist remarcându-se rapid prin seriozitatea și prin puterea sa de muncă. Relevant în acest sens este un episod petrecut în 1908, pe care Dimitrie Gusti l-a evocat în anul 1942. Marele sociolog român povestea cum l-a cunoscut pe Madgearu în biblioteca universității germane, cel care le-a facilitat întâlnirea fiind profesorul Karl Bücher, cunoscut pentru severitatea sa, dar care l-a descris pe tânărul său student, aflat în primul an la Leipzig, ca fiind foarte silitor1. În Germania, Madgearu s-a specializat în științe economice, luându-și doctoratul în anul 1911 cu lucrarea „Cu privire la dezvoltarea industrială a României” (Zur industriellen Entwicklung Rumäniens), obținând cel mai mare calificativ – summa cum laude.

Considerăm că este necesar să subliniem faptul că, în perioada studiilor universitare, Virgil Madgearu s-a aflat în contact cu mari economiști germani, promotori ai așanumitei politici sociale, susținători ai ideii introducerii unei legi a asigurărilor muncitorești. Pe parcursul vieții, Madgearu a fost un permanent susținător al elaborării unei politici sociale coerente de către guvernele de la București, iar această preocupare își are cu siguranță punctul de plecare în anii petrecuți în Germania. După terminarea studiilor universitare, Virgil Madgearu a plecat pentru un an în Anglia spre a-și desăvârși cunoștințele de limbă engleză.

În acest timp a studiat în cadrul bibliotecii de la British Museum și, concomitent, a efectuat un stagiu de specializare într-o bancă. Astfel, el a reușit să fie la curent cu literatura economică engleză și, totodată, să capete anumite abilități profesionale pe care numai aplicarea în practică a cunoștințelor teoretice i le putea oferi. La întoarcerea în țară, în anul 1912, Madgearu s-a stabilit la București și a fost angajat ca șef de serviciu în cadrul Casei centrale a meseriilor și asigurărilor muncitorești, un post cum nu se poate mai potrivit pentru un tânăr cu preocupări în domeniu încă din anii studenției.

Datorită calităților de care a dat dovadă, după numai un an a devenit redactorul-șef al revistei editate de această instituție, „Monitorul asigurărilor muncitorești”, în care au fost publicate și primele sale studii. De altfel, trebuie subliniat faptul că el a fost cel care a militat pentru înființarea unui birou de studii în cadrul instituției, birou care a servit ulterior ca model pentru toate oficiile de studii din cadrul ministerelor cu profil economic.

Profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale

În anul 1916, în urma unui concurs, Virgil Madgearu a început o nouă etapă a carierei sale, aceea de profesor în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. De altfel, încă din anul 1913 Madgearu încercase, fără succes, să intre în rândul corpului profesoral al academiei, atunci când concurase cu I.N. Angelescu pentru un post de profesor la catedra de istoria comerțului. După acest prim eșec, tânărul economist devine, la doar 29 de ani, profesor la catedra de studiul întreprinderilor și transporturilor, specializare nou-înființată. Izbucnirea primului război mondial îl găsește în această postură.

În momentul ocupării sudului țării de către armatele germane, Virgil Madgearu s-a refugiat la Iași, unde și-a continuat activitatea de la catedră, însă cu un număr redus de studenți. Anii refugiului au însemnat o perioadă extrem de fastă, mai ales pe plan profesional, aici cunoscându-i pe cei cu care va colabora întreaga viață: Victor Slăvescu, Ion Răducanu, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti (foto jos).


Împreună cu Slăvescu și Răducanu a pus bazele revistei „Independența economică”, considerată a fi o publicație de referință pentru economiștii români din perioada interbelică. Totodată, a participat activ la crearea Asociației pentru știință și reformă socială, inițiată de Dimitrie Gusti, asociație care a devenit din 1921 Institutul Social Român. Madgearu a fost până în anul 1924 secretarul general al institutului, dar și după această dată a continuat să fie colaborator activ al acestui prestigios organism.

După război, întreaga societate românească a fost cuprinsă de efervescență, existând credința în rândul populației că începe o nouă etapă istorică, în care trebuia ascultată nu doar elita societății, ci mai ales glasul celor mulți. Acest fenomen s-a manifestat, de altfel, pe plan european, deoarece conflagrația mondială arătase care este forța maselor populare și câtă nevoie este de participarea acestora atunci când conducătorii politici doreau realizarea unui deziderat.

În România acest curent de opinie s-a manifestat prin înființarea de noi formațiuni politice și prin apariția unor personaje carismatice (vezi cazul mareșalului Alexandru Averescu). Cele mai importante forțe politice apărute pe scena românească au fost Liga Poporului (denumită mai târziu Partidul Poporului și condusă de Averescu) și Partidul Țărănesc, condus de învățătorul Ion Mihalache. Acesta din urmă, înființat în decembrie 1918, a atras în rândurile sale mai mulți intelectuali de marcă: Constantin I.Parhon, Ion Răducanu, Paul Bujor etc.

De asemenea, în oficiosul partidului semnau nume precum Gib I. Mihăescu sau Cezar Petrescu. Aici a apărut pentru prima dată și numele lui Madgearu, în octombrie 1919, viitorul mare economist înregimentându-se în rândurile Partidului Țărănesc. De altfel, Virgil Madgearu a devenit secretarul general al acestei formațiuni politice, funcție pe care a păstrat-o și după fuziunea din 1926 dintre Partidul Țărănesc și Partidul Național, fuziune în urma căreia a luat naștere Partidul Național-Țărănesc, una dintre cele mai importante forțe politice din România interbelică.

Deputat și ministru

De-a lungul întregii perioade dintre cele două războaie Madgearu a fost deputat în Parlamentul țării. Activitatea sa politică a fost însă încununată în anii în care la conducerea României s-au aflat guvernele național-țărăniste, Virgil Madgearu făcând parte din majoritatea acestora. În noiembrie 1928 a fost instalat primul guvern al PNȚ, Madgearu fiind numit ministru al industriei și comerțului (10 noiembrie 1928 - 14 noiembrie 1929). Aceasta nu a reprezentat însă pentru Madgearu prima experiență în domeniul administrației centrale, deoarece în martie 1918 a ocupat, pentru o scurtă perioadă de timp, funcția de secretar general al aceluiași minister, la recomandarea expresă a lui Vintilă Brătianu, care fusese impresionat de pregătirea sa economică.

Tot în acest prim guvern național-țărănesc, Madgearu a îndeplinit funcția de ministru ad-interim la Ministerul Comunicațiilor, între 15 mai și 15 octombrie 1929. Din 14 noiembrie 1929 a devenit ministru de finanțe, portofoliu pe care l-a deținut până la 7 iunie 1930. În cel de-al doilea guvern prezidat de Iuliu Maniu, Madgearu a fost din nou ministrul industriei și comerțului pentru o perioadă de 5 luni. Din octombrie 1930 până în aprilie 1931, a preluat funcția de ministru al agriculturii și domeniilor. În ultimele trei guverne PNȚ, Virgil Madgearu a ocupat fotoliul de ministru al finanțelor, într-o perioadă deosebit de grea pentru economia României, atunci când efectele crizei economice mondiale s-au făcut simțite din plin pe plan național.

După plecarea național-țărăniștilor de la guvernare Madgearu a avut în continuare o viață politică activă, încercând să contracareze mai ales acțiunile zgomotoase ale mișcării legionare, atrăgând atenția asupra pericolului potențial care plana asupra țării, anume instalarea unui regim dictatorial. Din cauza atitudinii sale intransigente, Madgearu a intrat în conflict și cu regele Carol al II-lea, care i-a fixat pentru o scurtă perioadă (22 martie - 20 aprilie 1940) domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Bistrița.

Un sfârșit teribil

Lupta dusă de Madgearu împotriva oricărei forme de regim autoritar i-a atras sfârșitul violent. După venirea legionarilor la putere, în septembrie 1940, amenințările la adresa vieții sale au fost tot mai dese. În pofida insistențelor apropiaților, Madgearu a refuzat să părăsească Bucureștiul pentru a se pune la adăpost din fața răzbunării legionarilor, care nu a întârziat prea mult2. Astfel, la 27 noiembrie 1940 profesorul a fost răpit de la masa de lucru și transportat în pădurea Snagov unde a fost asasinat de către o echipă de legionari, în aceeași zi fiind ucis un alt mare cărturar român, Nicolae Iorga3.

NOTE

1 apud Vasile Malinschi, „Profesorul Virgil Madgearu” (1887-1940), București, Editura Academiei, 1975, p.17.
2 *** Profesorul Virgil Madgearu. Evocări. Studii, București, Editura Academiei, 1987, p.28.
3 Pentru mai multe amănunte biografice vezi Vasile Malinschi, op.cit. Dimitrie Gusti, unul din colaboratorii apropiați ai lui Virgil Madgearu NOTE
*Articolele din nr. 81 și 82 (referitoare la Victor Slăvescu și Virgil Madgearu), sunt preluate din volumele publicate de Banca Națională a României, în colecția "Restitutio". Colecția este realizată de Surica Rosentuler și Sabina Marițiu, sub coordonarea academicianului Mugur Isărescu.
""