Autor 2335 vizualizări


Născut în iunie 1891, într-o familie de musceleni din comuna Rucăr, Victor Slăvescu este pentru trecutul economic românesc, așa cum spunea profesorul Costin Murgescu, “un om de finanțe devenit istoric al gândirii economice”.

Studii economice

Într-adevăr, Victor Slăvescu s-a pregătit cu tenacitate pentru cariera de economist, preocupat în special de domeniul bancar. După ce a urmat primele șase clase secundare la Pitești și-a desăvârșit studiile liceale la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Încă din această perioadă audia la Universitatea din București cursurile unor profesori de excepție: Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, George Murnu, Simion Mehedinți, Dimitrie Onciul. Studiile universitare le-a început la Paris, dar după o scurtă perioadă s-a mutat în Germania, la Universitățile din Göttingen și München.

Pregătirea universitară și-a încheiat-o prin susținerea doctoratului în 1914, la doar 23 de ani, cu teza “Chestiunea agrară în România” (Die Agrarfrage in Rumänien) la Universitatea din Halle. A obținut astfel titlul de doctor în științe economice, sociale și filosofie, cu calificativul magna cum laude. Întors în patrie, în 1915, a devenit asistent contabil la Banca Românească, edificiul liberal în jurul căruia se va consuma o perioadă îndelungată a vieții sale.

Experiența războiului

După intrarea României în primul război mondial, în august 1916, Victor Slăvescu s-a înrolat ca voluntar și a fost trimis pe front. A fost rănit în luptele din Transilvania, dar după spitalizare a preferat să se întoarcă la unitatea sa, luând parte la una dintre cele mai importante bătălii ale primei conflagrații mondiale, cea de la Mărășești. Experiența războiului a reprezentat un moment extrem de important pentru formarea sa ca om.

În refugiul de la Iași (din Vechiul Regat, sub controlul autorităților române mai rămăsese doar Moldova, după ocuparea celorlalte provincii de către armata germană), Victor Slăvescu a avut ocazia de a-l întâlni pe Dimitrie Gusti, care, începând cu 1918, l-a cooptat în cadrul Arhivei pentru Știința și Reforma Socială, iar după 1921 la Institutul Social Român.

Tot de această perioadă se leagă colaborarea și prietenia sa cu Virgil Madgearu și Ion Răducanu, împreună cu aceștia punând bazele revistei „Independența economică”, considerată publicație de referință pentru economiștii români din perioada interbelică. În pofida unor diferențe de opinii profesionale și de angajare politică (Slăvescu era liberal, pe când cei doi prieteni ai săi au făcut parte din rândurile Partidului Național Țărănesc), aceștia au colaborat întreaga viață, fiind și profesori la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București.

Activitatea directorială și ministerială

Reluându-și activitatea la Banca Românească, întreruptă de primul război mondial, Victor Slăvescu a devenit director în această instituție de credit. Tânărul economist a realizat în această perioadă seria de studii asupra sectorului bancar, croindu-și drum către vârfurile sistemului național de credit. Anul 1923 l-a adus în poziția de director la Societatea Națională de Credit Industrial. Atât în activitatea sa profesională, cât și în cea politică, Victor Slăvescu a fost profund influențat de Vintilă Brătianu, ministru de finanțe între 1924-1926 și prim-ministru între 1927-1928.

Bun organizator, Victor Slăvescu a primit și însărcinarea de a reorganiza Direcția Datoriei Publice din Ministerul de Finanțe. L-a însoțit în calitate de expert pe Nicolae Titulescu, ministru de finanțe al României între 1920-1921, la negocierile privind reglementarea datoriei de război față de SUA. Aceste funcții au fost completate în timp și de poziția de membru în conducerea mai multor societăți industriale, culminând cu alegerea sa ca președinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR).


Victor Slăvescu în mijlocul colaboratorilor săi de la Ministerul de Finanțe 

În plan politic, în anul 1933 a fost numit subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în cadrul Guvernului I.G. Duca, ministru fiind Constantin (Dinu) I.C. Brătianu. La scurt timp, Victor Slăvescu a devenit ministru de finanțe, poziție pe care a ocupat-o timp de un an, până în 1935. Cariera sa ministerială a continuat, Slăvescu devenind ministru al înzestrării armatei, într-o perioadă foarte instabilă din punct de vedere politic (a fost titularul portofoliului acestui minister în șase guverne succesive) și în preajma începutului celui de-al doilea război mondial.

În timpul regimului de autoritate instituit de Regele Carol al II-lea, Victor Slăvescu a făcut parte din Directoratul Frontului Renașterii Naționale și din comitetul de conducere al Institutului de Cercetări Sociale.

La Banca Națională

Numele lui Victor Slăvescu este legat și de Banca Națională a României. Astfel, Adunarea generală ordinară a acționarilor BNR l-a ales în anul 1936 în funcția de administrator, pe care nu a putut-o onora ca urmare a numirii sale ca președinte al UGIR, prezentându-și demisia chiar înainte de a activa în banca centrală. Victor Slăvescu a revenit însă la Banca Națională, fiind membru al Consiliului de administrație în perioada 1945 – 1946.

La intrarea în bancă, guvernatorul Ion Lapedatu i-a adresat următoarele cuvinte: ”Aduceți cu dumneavoastră o temeinică pregătire de economist, verificată și consacrată printr-o mare activitate științifică și literară de aproape trei decenii. Mai aduceți, însă, și o vastă experiență din activitatea dumneavoastră din domeniul finanțelor private și al celor publice. Și, în fine, aduceți o putere de muncă de puțini egalată, care de acum înainte va fi pusă în cea mai mare parte în serviciul instituției noastre și prin aceasta în serviciul intereselor generale ale Țării”. În anul 1937, profesorul Slăvescu fusese numit vicepreședinte al Consiliului Superior Bancar și al Consiliului Superior Economic.

Profesor și academician

Omul de finanțe și omul politic Victor Slăvescu a fost, începând din 1925, un strălucit profesor la catedra de monedă, credit și bănci a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, iar după moartea bunului său prieten Virgil Madgearu a devenit titularul catedrei de economie politică și economie națională, ținând cursuri de economie și finanțe și la Școala Superioară de Război.

Personalitate erudită și generoasă, Victor Slăvescu a dorit permanent să împărtășească din experiența sa profesională și politică, insuflând generațiilor de studenți înclinația de a valorifica gândirea economică românească în folosul națiunii. Cu sprijinul unor mari personalități, printre care Nicolae Iorga, Victor Slăvescu a devenit în anul 1939 membru titular al Academiei Române (era membru corespondent din 1937), notând în jurnalul său personal că ziua în care a pășit în aula Academiei a fost cea mai frumoasă din viața sa.


Academia de Studii Economice, unde Victor Slăvescu a fost profesor 

În iunie 1950 Victor Slăvescu a fost arestat pentru “activitate intensă contra clasei muncitoare”, întemnițat la Sighet, fără a fi judecat, împreună cu majoritatea elitei intelectuale și politice românești, fiind eliberat cinci ani mai târziu. După 1955 îl regăsim pe Victor Slăvescu retras din viața publică, dedicându-se în totalitate cercetării științifice. A încetat din viață la București la 24 septembrie 1977, lăsând posterității, în afară de opera tipărită, încă 22 de lucrări (aproximativ 80 de volume), care au însumat peste 30 000 de pagini dactilografiate.

Nemulțumirile...

Într-unul dintre studiile sale, apărut în anul 1941, Victor Slăvescu spunea: “Nu se poate judeca valoarea unui om și nu se poate aprecia conținutul unei opere științifice, mai ales în domeniul social-economic și politic, decât dacă se au în vedere împrejurările politice în care a trăit, a gândit și s-a manifestat, cum și factorii hotărâtori care au putut exercita anumite înrâuriri atât asupra omului, cât și asupra operei”.

Notele și însemnările zilnice ale profesorului Slăvescu trădează multe alte nemulțumiri ale acestuia, pe lângă cele din plan politic. Îl nemulțumea mediocritatea majorității studenților de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București. Îl nemulțumea fuga de răspundere și mentalitatea slugarnică a funcționarilor din ministere. Dar l-au nemulțumit chiar și profesorii săi de economie din Franța, în primul an de facultate, determinându-l să plece în Germania, în căutarea unor maeștri de la care să poată acumula cât mai multe cunoștințe.

Guvernul Tătărescu, din care făcea parte și Victor Slăvescu, ca ministru de finanțe 

Această perpetuă stare de nemulțumire este însă extrem de constructivă pentru un perfecționist, cu personalitate puternică și caracter integru. Mereu nemulțumit de situația prezentă, Victor Slăvescu a luptat pentru a îndrepta lucrurile, pentru a schimba oamenii, pentru a pune pe picioare economia, pentru a impune reguli și principii moderne în toate domeniile în care putea avea un cuvânt de spus.

Nu a câștigat toate bătăliile, dar nu a renunțat niciodată la războiul său nobil și neobosit pentru a-și pune întreaga capacitate intelectuală în slujba țării. O nemulțumire care l-a marcat a fost legată și de Banca Națională a României. Reputat expert financiar și posesor al unei viziuni asupra mersului economiei naționale, Slăvescu s-a considerat un candidat îndreptățit la postul de guvernator al BNR. Nu i-a fost însă dat să conducă destinele acestei instituții. Politicienii au făcut o altă alegere, nu cea mai inspirată în opinia lui. A trecut cu greu peste această neîmplinire, nu din vanitate, ci pentru că era convins că de pe această poziție ar fi putut să realizeze multe lucruri importante pentru țară.

Promovează interesele României

Cu toate acestea, observațiile lui Victor Slăvescu privind organizarea, administrarea și conducerea unei bănci de emisiune au fost constructive. Sarcina de a pune bazele unei instituții de o asemenea anvergură nu era ușoară, iar Victor Slăvescu a reliefat lipsa unui personal cu pregătire bancară și a unei rețele bancare pe tot cuprinsul țării, care ar fi facilitat funcționarea creditului pentru promovarea unei activități economice prospere.

De asemenea, a sesizat dificultățile întâmpinate de publicul larg în utilizarea instrumentelor financiare (cambia, spre exemplu) și în respectarea termenelor unor contracte. La Societatea Națională de Credit Industrial, unde a fost numit director la doar 32 de ani, a promovat permanent interesele statului român și fair play-ul în relațiile cu partenerii străini. Totodată, s-a străduit să fie imun la presiuni, intrigi și intervenții pentru acordarea de credite, declarând de la bun început că nu va permite susținerea de către instituția sa a unor “șandramale și creațiuni hibride” sau a unor persoane compromise moral.

Ca subsecretar de stat la ministerul de finanțe în Guvernul I.G. Duca și ministru al acestui portofoliu în Guvernul Tătărescu, Victor Slăvescu a trăit un acut sentiment de insatisfacție, deoarece, constata el cu amărăciune, “se trag sfori” și “schimbăm politica de la o zi la alta”. Nu s-a putut împăca sub nicio formă cu primordialitatea intereselor partinice sau personale în fața celor ale țării și națiunii.

Consecvența și fermitatea în apărarea convingerilor sale economice l-au transformat într-o personalitate de excepție pe o scenă politică pe care versatilitatea și oportunismul erau mult mai bine reprezentate. În toate funcțiile pe care le-a deținut, ilustrul profesor s-a remarcat prin corectitudine dusă până la extrem, excesivă după opinia unora, refuzând să accepte compromisuri și concesii pe care alții le făceau fără scrupule.

O operă care își așteaptă recunoașterea

Opera lui Victor Slăvescu nu s-a bucurat de recunoașterea de care au avut parte mulți dintre contemporanii săi, reticența cu care a fost descrisă contribuția sa la gândirea economică națională având mai multe explicații. Profesorul Slăvescu și-a păstrat verticalitatea și crezul liberal, deși a fost martorul dezastrului economic și politic al acestui neam după cel de-al doilea război mondial.

Abordarea personalității și operei lui Victor Slăvescu este pentru mulți o reală provocare, datorită pe de o parte dimensiunii ample a operei sale și profunzimii ideilor exprimate, iar pe de altă parte moralei superioare care l-a caracterizat. “Eu sunt profesor și nu pot susține un lucru la catedră și alt lucru pe banca ministerială”. Astfel explica Victor Slăvescu problema de conștiință care l-a determinat să demisioneze din Guvernul Tătărescu.

Acest gest de onoare, mai puțin obișnuit în mediile politice ale vremii, consemnat la 1 februarie 1935, pune în lumină probitatea profesională și morală a acestui mare economist. Începându-și activitatea profesională și științifică în anii neutralității, Victor Slăvescu și le-a încheiat cu un sfert de veac înainte de a se isprăvi secolul al XX-lea. A trăit două războaie mondiale și a avut șansa de a participa activ la construirea României Mari.

A fost, de asemenea, martorul instalării puterii comuniste și al dezastrului politic, social și economic pe care țara l-a trăit după acest moment. Datorită îndelungatei perioade de profunde transformări pe care a trăit-o, este dificil ca personalitatea excepțională a lui Victor Slăvescu să fie descrisă în doar câteva pagini. Desigur, rămâne de făcut mai mult și mai bine și în valorificarea gândirii și acțiunii profesorului Slăvescu.

Având în față un asemenea om, de desăvârșit profesionalism și de înaltă rectitudine morală, poate cea mai potrivită caracterizare a fost făcută de Gheorghe Tătărescu, după ce Victor Slăvescu a demisionat din echipa guvernamentală, în februarie 1935: “prea profesor, prea ortodox”.

Foto sus: Victor Slăvescu (medalion) și Banca Națională a României, anii '30

""