Patruzeci de ani fără Martha Bibescu. Dar cine a fost Martha Bibescu?

Autor 19182 vizualizări


Luna aceasta se împlinesc patruzeci de ani de la trecerea în nefiinţã a prinţesei Martha Bibescu, o scriitoare desãvârşitã, o figurã cheie a diplomaţiei, dar şi o frumoasã prezenţã femininã.

Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889-d. 28 noiembrie 1973) a fost fiica lui Ion Lahovary, fost ministru plenipotenţiar al României la Paris și ministru al Afacerilor Externe, și a Smarandei Mavrocordat. Descindea din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politicã, diplomaticã şi culturalã, din ramura domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat şi dintr-o familie cu origine greceascã, cea a tatãlui.

Prinţesa a fost una din cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene a secolului al XX-lea şi s-a remarcat ca scriitoare, om politic şi gazdă a fastuoaselor întâlniri de la Palatul Mogoşoaia. Se spune cã a avut toate atuurile:frumuseţe deosebitã, inteligenţã, eleganţã, real talent artistic, poziţie socialã şi avuţie. S-a fãcut plãcutã şi apreciatã atât printre familiile domnitoare, cât şi printre oamenii de rând, cu care pãstra dialogul şi pe care deseori îi ajuta. Multiplele sale calitãţi au atras invidia femeilor din înalta societate, dar mai ales admiraţia bãrbaţilor, care o considerau o prezenţã placuta atât fizic, cât mai ales spiritual.

La doar 16 ani se căsătoreşte din dragoste cu prinţul George Valentin Bibescu, intrând astfel într-o familie princiară prestigioasă. Mariajul nu a fost unul prea fericit, a fost chiar o mare dezamagire pentru Martha deoarece George s-a dovedit a fi egoist, impulsiv şi pasionat de adulter. Infidelitãţile publice ale prinţului Bibescu au scandalizat Bucureştiul nu de puţine ori, dar Martha va rãmâne alãturi de el pânã la sfârşitul vieţii acestuia, cãutând fericirea în alte locuri şi lucruri. Suferinţa Marthei din primii ani de cãsnicie a fost dublată şi de experienţa traumatizantă de a deveni mamă la o vârsta fragedă, 17 ani. Astfel se naşte singura descendentă a noii familii Bibescu, Valentina, care nu este o bucurie prea mare pentru proaspãta mãmicã. Relaţia mamã-fiicã a avut de suferit în primii ani ai micuţei Valentina, Martha petrecându-si timpul cu fiica sa doar din datorie şi lasând-o deseori doar în grija bonei. Martha a suferit la rândul ei din pricina relaţiei defectuoase cu mama sa, deoarece aceasta şi-ar fi dorit doar fii, nu şi fiice, iar singurul fiu pe care l-a avut a decedat timpuriu. Prinţesa şi mama sa nu au fost apropiate şi ne-am fi aşteptat ca relaţia sa cu propria fiicã sã fie altfel, sã-i ofere fiicei sale ceea ce ei i-a lipsit, dar lucrurile încep sã se îndrepte abia când Valentina crește.

Valentina îşi adora tatãl, aveau o relaţie tatã-fiicã frumoasã, deşi mezina familiei petrecea mai mult timp cu mama. Într-o scrisoare din timpul rãzboiului adresatã Marthei, George rezervã o paginã şi fiicei sale, desenându-i şi scriindu-i versuri.

În 1905, George Valentin Bibescu, un pasionat al automobilului, porneşte într-o expediţie spre Persia, având şi sarcini diplomatice, iar Martha îl însoţeşte. La întoarcere, aceasta scrie "Cele opt paradisuri", impresionatã fiind de cele vãzute în cãlãtorie. Cartea scisã la vãrsta de doar 22 de ani a fost premiată de Academia Franceză şi a propulsat-o pe prinţesã în rândul celor mai apreciaţi scriitori ai vremii.

Martha Bibescu se îndrăgosteşte de Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei la vreme respectivă şi descendentul unei vechi familii aristocrate, în vârstã de treizeci de ani. Sentimentul a fost reciproc, Charles Louis o iubea şi face presiuni asupra ei să divorţeze pentru a deveni, oficial, un cuplu. Martha este dezorientatã şi analizeazã situaţia având şi modelul soacrei sale, o femeie de viţã nobilã ce a divorţat şi a avut mult de suferit. Martha decide să se retragă o vreme la mănăstirea din Alger şi nu divorţeazã de George. Martha şi George au continuat sã ducã vieţi separate, însã între ei a existat mereu o legãturã plinã de afecţiune. Prinţesa şi-a dat seama mai târziu “de ceea ce atât de mulţi dintre prieteni au ştiut dintotdeauna, cã el, Charles Louis, a fost adevãrata mea dragoste şi cã nici el nu s-a împãcat vreodatã cu ideea cã m-a pierdut.”

La scurt timp dupã episodul tentativei de divorţ, Martha primeşte în dar de la soţul ei palatul Mogoşoaia, pe care îl cumpãrase de la o verişoarã de-a lui. Martha a fost extrem de încântatã şi a investit în acel loc mult timp, multã dragoste şi mulţi bani pentru a-l restaura. Locul a atras de-a lungul vremii personalitãţi importante autohtone şi de peste hotare, iar Regina Maria este prima persoanã ce semneazã în cartea vizitatorilor. Palatul Mogoşoaia va reprezenta cea mai puternică şi constantă iubire a prinţesei Martha Bibescu, iar aceasta îşi va demonstra aici simţul pentru lux şi rafinament.

Ca loc în care se puteau culege informaţii şi influenţa politicienii ţãrii, salonul Marthei a avut o valoare inestimabilã, mai ales pentru perioada de neutralitate din Primul Rãzboi Mondial. Ruşi, greci, francezi, englezi, români treceau pragul casei Marthei, indiferent de tabãra politicã din care proveneau.

Calitãţile speciale ale Marthei au fãcut-o una din persoanele intime ale  prinţului moştenitor Wilhelm al Germaniei şi, între timp, marea pasiune a maiorului Christopher Thomson, trimis de Marea Britanie cu misiunea specială de a convinge România să intre de partea Antantei.

Pe perioada Primului Rãzboi Mondial, prinţesa Martha Bibescu şi-a arãtat devotamentul faţã de ţarã şi a condus un spital din Bucureşti cu victime ale rãzboiului. Fire curajoasã, ea rămâne în Bucureşti, în timp ce autorităţile şi majoritatea cunoştinţelor sale se refugiază la Iaşi. Nu doar cã a îngrijit de bolnavi şi le-a mai înseninat ultimele clipe ale vieţii, dar i-a şi ajutat material pe unii şi a eliberat mai mulţi prizonieri români, graţie dibãciei, inteligenţei şi cunoştinţelor sale.

Pe 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, primeşte vestea că palatul Mogoşoaia a fost jefuit. Pagubele au fost foarte mari, mobilierul a fost distrus, perdelele smulse, vesela furată, picturile arse, dar Martha Bibescu investeşte toţi banii obţinuţi din vânzarea cărţilor ("Isvor, ţara sălciilor" şi "Catherine-Paris") pentru a readuce la viaţã locul sãu drag.

Era frumoasă, cultă, bogată – “toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” – a caracterizat-o lordul Thomson de Cardington. Personalitatea sa, frumuseţea şi mai ales inteligenţa au fermecat pe Marcel Proust, Saint-Exupery, W. Churchill, R. MacDonald, Charles de Gaulle, Alfons al XIII-lea al Spaniei, care nu rata nici un prilej de a o revedea, şi mulţi alţii.

Sfârşitul perioadei interbelice se dovedeşte a fi unul dificil şi dureros pentru Martha deoarece mulţi dintre apropiaţii ei mor sau se sinucid, începe cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, iar palatul cade victimã percheziţiilor legionare. La toate acestea se adaugã boala lui George, pe care preferã sã-l îngrijeascã personal în ultimele luni de viaţã. Este momentul în care Martha îşi dovedeşte devotamentul faţã de familie şi faptul cã l-a iubit pe George într-un fel aparte.

Deşi sunt vremuri grele, Mogoşoaia rãmâne aceeaşi gazdã primitoare pentru elita europeanã, iar Martha deschide alături de doamna Thierry, soţia ambasadorului francez, un atelier muzical. Frumuseţea locului nu piere nici sub focul bombardamentelor, dar Martha presimte sfârşitul şederii sale acolo. După 33 de ani, pleacã doar cu câteva lucruri personale şi fără să gândească la faptul cã nu va reveni vreodată.

Prinţesa pãrãseşte palatul abia dupã venirea comuniştilor la putere şi când se asigurã cã dupã confiscare, cladirea va fi trecutã pe lista monumentelor istorice.

În 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar un an mai târziu, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei o alege ca membru. Anul 1962 este cel în care primeşte Legiunea de Onoare. Pentru Martha Bibescu, viaţa apunea glorios.

Pe 28 noiembrie 1973 moare la varsta de 87 de ani, lucrând încã la "Nimfa Europei", marea lucrare în care prezenta personalitãţile pe care le-a cunoscut direct .

Ea n-a vrut decât “sã facã parte din istorie” . Martha nu a fost perfectã, a fost altceva. Pentru a o cunoaşte mai bine pe ea şi pentru a-i descoperi lumea, ne stau la dispoziţie cele 65 de volume de jurnal, scrise de însãşi Martha între 1908 şi 1973.

Pe piatra de mormânt epitaful sună ca o sentinţă:scriitoare franceză. Franţa i-a oferit mai multe decât România, dar prinţesa a iubit ambele ţãri şi nu şi-ar fi pãsãsit plaiurile româneşti dacã nu ar fi fost forţatã de circumstanţele istorice.

""