Autor 1152 vizualizări


“Cu mutra lui de broscoi simpatic şi fantezist ce scuipa formule literare în loc de venin, Goga, deşi înregimentat în Partidul Naţional ca toţi românii de dincolo de Carpaţi, nu se împăca cu coreligionarii săi politici, pe care, cu Maniu în cap, îi dispreţuia.

Firea lui de poet îl îndepărta de “domnii” care, cu sufletele lor iobăgite, dar îmbrăcate în gheroc, nu urmăreau după Unire decât interese meschine sub vorbe mari şi lipsite de temei. Trăit la Bucureşti, unde coborâse cu zece ani înainte de război, frecat cu lumea noastră, smuls din contingenţele lui locale, Goga era un ardelean eliberat – ca atare nu se mai potrivea cu fraţii lui de dincolo, care la rândul lor îl judecau ca un fel de trădător vândut regăţenilor şi nu-l iubeau.

Îmbătat de vâlva făcută în jurul talentului său de poet, înzestrat cu un foarte ascuţit spirit de analiză şi de ironie, Goga cântărise pe Maniu înaintea noastră, îşi dedese seamă de lamentabila lui mediocritate intelectuală şi nu-l putea ierta că i-o luase înainte. În judecata lui, Goga era nedrept căci nu ţinuse seamă de însuşirile morale pe care se întemeia primatul lui Maniu, însuşiri ce covârşesc în politica de turmă pe cele intelectuale. Dar pe drept ori pe nedrept, fratele Tavi ura pe fratele Iuliu – şi era chiar singura lui ură.”

*****

Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VI, Ed. Machiavelli, Bucureşti, 1996, pag. 222

sursa:istoriiregasite.blogspot.com