Nicolae Iorga – “Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil”
Criticul Eugen Lovinescu, în volumul său Memorii (Bucureşti, 1930), îl prezintă astfel pe Nicolae Iorga: “iritabil, autoritar, dominator, d-l Iorga nu rabdă în jurul său nici talentul, nici independenţa caracterului, nici măcar demnitatea omenească” (pag. 106). “Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil… informaţia parazitară se răsfaţă trufaş, fără procesul eliminării metodice… tumultos şi dezordonat întotdeauna … în faţa căruia publicul s-a închinat, dar oamenii de gust şi de măsură, au clătinat din cap” (pagina 39, 40). “Iorga antiştiinţific… devorat de imaginaţie şi de pasiune, cu o putere de a mări până la grandios şi de a deforma până la caricatură” (pag. 40), “tribun de convingeri felurite, impresionant ca formă, dar de-o obiectivitate contestabilă” (pag. 42), “lipsit de rezerva oricărei cugetări filosofice, impresionismul său e în realitate un fanatism intolerant;în alte timpuri şi sub dogoarea cerului Spaniei, d-l Iorga ar fi devenit un mare inchizitor, căci pentru acest impresionist integral, cea mai mare crimă devine încă delictul opiniei” (pag. 43).
“Urând politica şi repetând mereu refrenul “eu care nu voi fi niciodată deputat în ţara asta”, d-l Iorga a ajuns nu numai deputat, ci şi şeful unui partid de guvernământ… temperament aprins, irascibil, pasionat, care l-a prefăcut dintr-un istoric cu o largă cunoaştere a lucrurilor moarte, într-un pamfletar variabil, în tot ce este materie vie, capabilă de a trezi un sentiment” (pag. 50-51)… Războinic şi neconsecvent, egocentric până la diformitate, devorat de imaginaţie şi de ambiţie” (pag. 36).
Criticul Mihail Dragomirescu, profesor universitar, în lucrarea sa De la misticism la raţionalism, Bucureşti, 1925, analizând pe d-l N. Iorga şi opera sa, se exprimă: “Scrierile d-lui Iorga sunt nemaipomenit de multe, deşi mai toate-s ilizibile şi pline de greşeli şi neglijenţe” (pag. 8).“Condeiul său nu cunoaşte nici odihnă, nici consecvenţă… personalitatea sa devine enorm obstacol pentru cultura noastră” (pag. 9). “De aproape 20 de ani, mişcarea culturală este frământată de acest spirit anti-logic şi anti-raţional, şi deci, într-o oarecare măsură, şi întrucât raţiunea e semnul omenimii, anti-uman” (pag. 10). “D-l Iorga reprezintă o direcţiune care e… funestă culturii române” (pag. 15). “Om care s-a făcut, după trebuinţă, din filosemit în antisemit feroce, şi din feroce antisemit, în blând filosemit … care azi zice negru şi mâine alb, în toate chestiile unde e vorba de interes sau susceptibilitate personală” (pag. 31). “Are pe suflet unele din cele mai slabe traduceri în limba română.” (pag. 68)… Nu se sfieşte să se contrazică la fiecare pas, să iscodească greşeli închipuite şi, mai cu seamă, să facă afirmări ce denotă, îndrăznesc să zic, o ignoranţă şi o lipsă de gust care, pe oricare altul, l-ar compromite cu desăvârşire” (pag. 69).
C. Cernăianu, N. Iorga – Idolul neamului românesc. Antologie pentru posteritate, Bucureşti, Tipografia “Marele Voievod Mihai”, 1932
