NICCOLO MACHIAVELLI – UN NUME DE LEGENDĂ CONTESTAT ŞI CONTROVERSAT

Autor 4357 vizualizări


Născut la 1469 şi mort la 1527, Niccolo Machiavelli a fost un om de stat şi teoretician politic al cărui nume a devenit asociat cu cuvinte precum „minciuna” şi “manipulare”. Una din cele mai proeminente figure ale Renaşterii , Machiavelli a fost numit secretar şi cancelar adjunct al republicii florentine , în 1498. 

În misiunile diplomatice dintre 1499 şi 1508 , a purtat tratative cu unele din cele mai pregnante figuri politice ale acelei epoci, dar o dată ce familia Medici a revenit la tron la Florenţa în anul 1512, Machiavelli este silit să se retragă din viaţa publică . Începând de atunci, el se dedică scrisului, mai cu seamă despre arta războiului şi lucrări de filosofie politică. (1)

Niccolo Machiavelli a văzut la acea perioadă ceea ce noi considerăm astăzi apogeul Renaşterii italiene – o perioadă care a produs unele din cele mai măreţe realizări în arte şi ştiinţe dar totodată a produs scandaluri de proporţii şi inclusiv stabilirea dominaţiei străine în peninsulă. Educat în perioada în care puternicii membrii ai familiei de Medici conduceau în Florenţa, el a studiat clasicii şi a învăţat să scrie şi să citească în latină . Machiavelli a arătat un interes deosebit şi o abilitate aparte de a învăţa şi asimila informaţii. A fost diplomat, un pasionat de istorie, scriitor de comedie şi cel mai important , a reuşit să schimbe interpretarea ştiinţelor politce pentru totdeauna.(2)

     Prima sa implicare activă în viaţa politică atestată de documente a fost în 1498, în oraşul său natal, Florenţa, când guvernul lui Girolamo Savonarola (călugărul dominican cu concepţii şi convingeri puritane au influenţat Florenţa patru ani la rând) , a căzut La vremea aceea Machiavelli avea doar 29 de ani şi aparent nu avea experienţă în ceea ce presupuneau chestiunile administrative . Cu toate acestea numirea sa în funcţie a fost confirmată şi Machiavelli devine al doilea cancelar al Republicii Florentine. Acest post a reprezentat o extraordinară oportunitate pentru el iar experienţa şi cunoştinţele acumulate aici îl vor ajuta mai târziu, când va redacta Principele.

 Popularitatea de care se bucurau idealurile umanistice în guvernul florentin ne ajută să înţelegem cum de Machiavelli a fost numit pe un post atât de important,la o vârstă atât de fragedă. Familia sa, fără provenienţe aristocratice şi defel bogate erau simpatizanţi ai umaniştilor.

 Pentru Florenţa, pe care a slujit-o, Machiavelli a fost în primul rând , spune Virgil Cândea, „ambasadorul exemplar al republicii şi în această funcţie eminentă îl evocă istoria diplomaţiei “. Aşadar, toate celelalte preocupări anexe ale sale , din sfera istorică, militară, de poezie , teatru sau estetică nu reprezintă altceva decât terenul pe care s-a construit bogata sa operă.

     Societatea şi epoca în care s-a născut Niccolo Machiavelli au avut un rol capital în formarea şi activitatea sa. O Europă divizată, o familie de provenienţă săracă, o Italie fărâmiţată, toate acestea au pus amprente clare asupra modului său de gândire şi acţiune . Machiavelli spunea “Îmi iubesc oraşul mai mult decât propriul meu suflet”, declaraţie care denotă clar patriotismul şi fervoarea naţionalistă. Machiavelli nu a fost un un adorator prizonier al antichităţii ci un critic studios, pentru care originalitatea prezentul şi inovarea stăteau mai presus de legendele trecutului.

     Dovadă stau scrierile sale , în care se regăseşte un profund respect pentru trecut dar şi interesul pentru prezent , un echilibru total între erudiţie şi judecată personală.

     În anul 1513, Machiavelli este acuzat pe nedrept de organizarea unei conspiraţii împotriva familiei de Medici şi este întemniţat. Cel responsabil de aceasta acuzare, Lorenzo de Medici , nepotul lui Lorenzo Magnificul, este aceaşi persoană căruia Machiavelli îi dedică Principele. Arestat şi supus la tortura strappado, sau întinderea forţată a corpului pentru a smulge mărturisiri acuzatului, Machiavelli rezistă cu stoicism “cu o tărie care m-a uimit pe mine însumi”. Ulterior se dovedeşte nevinovăţia sa şi îi este redată libertatea. (1)

     Principele este opera care i-a adus lui Niccolo Machiavelli faima şi i-a creat reputaţia de “tată” al gândirii politice moderne , fiind scris în 1513, exilat fiind la ferma familiei, la zece mile distanţă de Florenţa . Machiavelli nu “prescrie” un mod pentru noi toţi de a trăi, el spune că dacă vrei să conduci, ai nevoie de putere.

     Astăzi suntem obsedaţi de ideea de a fi buni. Sunt zeci şi sute de cărţi în librării care ne vorbesc despre puterea blândeţii şi mii de articole în care suntem sfătuiţi despre cum să devenim oameni mai buni. Phillips şi Langdon spun “It’s mostly bullshit. It’s good to be good but if people aren’t going to be good right back,you’re usually stuffed. Sometimes you just have to kick ass and take names. That’s what The Prince is all about ”.

     Remarcabil este faptul că deşi opera le este adresată celor din familia de Medici care l-au torturat aspru, Machiavelli nu s-a plâns deloc în cartea sa de acest aspect, dimpotrivă , în lumea sa, tortura este necesară ca instrument al puterii.

     În Anglia Machiavelli a fost interzis, fiind considerat un predicator al imoralităţii politice şi era perceput ca un personaj diabolic . Cu siguranţă,reputaţia sa în Anglia a condus la ideea că Italia în perioada Renaşterii era locul unde intriga, trădarea, violenţa politică erau nu numai practicate constant ci şi justificate prin evocarea principilor diavoleşti.

     S-a sugerat chiar că expresia “old Nick”, care făcea referire la diavol, ar fi fost în strânsă legătură , chiar derivate din numele său, Niccolo.

     Francis Bacon spunea că “suntem foarte îndotaraţi faţă de Machiavelli şi altora care au scris ce fac oamenii, nu ce ar trebui să facă”. Percepţiile lui Machiavelli ca un atent şi onest observator al conduitei umane au condus spre o mai pozitivă percepţie asupra semnificaţiei şi valorii scrierilor sale. Cu toate acestea, în cultura populară el are în continuare sinistra reputaţie de “machiavelic ”, cuvânt care se referă la uzul de mijloace de înşelăciune , dar privind obiectiv, foarte mulţi scriitori îl desemnează ca fiind fondatorul gândirii politice moderne.

     Scriitori ostili lui Machiavelli au scris despre conducători precum Napoleon I sau Adolf Hitler că au folosit Principele ca o inspiraţie, un ghid în exercitarea puterii. Alţi savanţi spun că este vorba de o confuzie, scopul lui Machiavelli nefiind acela de a iniţia o şcoală de tirani . Fără îndoială că mulţi politicieni au citit de-a lungul timpului Principele şi fără îndoială că au reţinut anumite aspecte . Dar dacă stăm să ne gândim, faptul că teoriile lui Machiavelli se aplică atât de bine din secolul XIX, în cazul lui Napoleon , până în secolul XX, la Hitler nu este decât o dovadă a cât de bine a înţeles dimensiunile politice ale naturii umane încât a putut fi o sursă de inspiraţie pentru liderii de mai sus.

     Numărul de interpretări asupra opiniilor politice ale lui Machiavelli este surprinzător. Există peste douăzeci de teorii importante despre modul în care sunt interpretate Principele şi Discursurile . Principele e o carte concisă , stilul ei este descris ca fiind unul lucid, succint, caustic, de altfel, un model de proză specific Renașterii . Machiavelli era un pasionat patriot,democrat ,care avea crezuri liberaliste, iar lucrarea sa, Principele trebuie să fi fost îndreptat ca un avertisment faţă de oameni , pentru a-I pune în gardă de ce ar fi putut face tiranii.

     Machiavelli era la acea perioadă supravegheat de două puteri , rivale şi anume familia de Medici şi Biserica, un motiv în plus pentru care el nu putea scrie în mod deschis . Aşadar, deşi e greu de crezut , Principele pare a fi o satiră.

     Conform spuselor lui A.H.Gilbert, Principele nu este decât o satiră, ce reflectă vremurile în care a fost scrisă, mai precis o “oglindă a prinţilor”, o lucrare a cărui gen nu este nici prima nici ultima în perioada Renaşterii , deşi bineînţeles, se remarcă prin talentul cu care a fost scris, şi prin duritatea modului de expunere. Cu toate acestea lucrarea nu pare a fi atât de specială prin conținut, stil sau intențiile sale.

      Machiavelli este privit ca fiind iniţiatorul a ceea ce s-a numit mai târziu “raison d’etat”, care justifică actele imorale întreprinse în numele unui stat în circumstanţe speciale . Dar pentru Machiavelli măsurile acestea sunt perfect normale pentru că viaţa politică tinde spre a genera tot mai des astfel de situaţii . Noţiunea de “raison d’etat” implică o dată cu sine un conflict între valori dar care este absent la Machiavelli ; viaţa nu presupune nevoia de a apela la o teroare permanent dar folosirea forţei este permisă pentru a promova ţelurile societăţii politice.

     Niccolo Machiavelli i-a ajutat pe oameni să conştientizeze necesitatea de a trebui să facă alegeri dureroase între alternative incompatibile din viaţa publică şi cea privată . Trebuie admis faptul că realizarea sa este remarcabilă tocmai pentru că oamenii au experimentat în viaţa reală de nenumărate ori conflictul pe care Machiavelli l-a făcut explicit.

     Pentru Machiavelli politica reprezintă ceva viu iar ea trebuie să rămână mobilă,suplă, variabilă , aşa cum este valabil pentru orice fiinţă vie. Puterea îşi pierde nobleţea în condiţiile în care este despărţită de libertate iar libertatea este condamnată la moarte în lipsa puterii.

REFERINŢE  

1. Enciclopedie Ilustrată de Istorie Universală, Bucureşti, Reader’s Digest, 2006

2. Editor Thomas Sullivan, Niccolo Machiavelli’s The Prince , Barron’s Educational Series, New York, 1986, preluat de pe http://books.google.ro/books?id=RgvZ2vYKW1QC&printsec=frontcover&dq=machiavelli+the+prince&hl=ro&sa=X&ei=LwTUUo7zGqaIzAOCgoGgBg&ved=0CFEQ6AEwBA#v=onepage&q=machiavelli%20the%20prince&f=false

3. Isaiah Berlin, , Adevăratul studiu al Omenirii, Antologie de Eseuri, editura Meridiane,Bucureşti,2001

4. Marcel Brion, Machiavelli, editura Artemis, Bucureşti, 1994

5. Miles J.Unger, Machiavelli : A Biography ,Simon&Schuster,New York, 2011, preluat de pe http://books.google.ro/books?id=1RIK8pGi374C&printsec=frontcover&dq=machiavelli+the+prince&hl=ro&sa=X&ei=5g7UUtKqF6HhywPhiIHABw&ved=0CF4Q6AEwBjgU#v=onepage&q=machiavelli%20the%20prince&f=false

6. Niccolo Machiavelli, Principele, editura ştiinţifică, Bucureşti,1960

7. Tim Phillips, Niccolo Machiavelli's The Prince: 52 brilliant ideas interpretation, Oxford,UK,2008, preluat de pe http://books.google.ro/books?id=MiZTLoMmg5cC&printsec=frontcover&dq=machiavelli+the+prince&hl=ro&sa=X&ei=LwTUUo7zGqaIzAOCgoGgBg&ved=0CHEQ6AEwCA#v=onepage&q=machiavelli%20the%20prince&f=false

8. Virgil Cândea, Diplomaţi iluştrii, Niccolo Machiavelli,editura Politică, Bucureşti, 1969