Autor 6158 vizualizări


Konrad Adenauer(5.01.1876, Koln, Germania – 19.04.1967, Rhondorf, Germania de Vest) – primul cancelar al Republicii Federale Germania (Germania de Vest, 1949-1963), care a condus reconstrucţia ţării după al doilea război mondial. Creştin-democrat cu poziţii ferme anticomuniste, a sprijinit NATO şi a acţionat în direcţia reconcilierii Germaniei cu foştii săi inamici, în special cu Franţa.

Fiu al unui funcţionar civil german, Adenauer a crescut într-o familie de religie romano-catolică în care simplititatea, modestia, frugalitatea, simţul datoriei şi devoţiunea religioasă erau la mare preţ. A studiat dreptul şi ştiinţele politice la universităţile din Freiburg, Munchen şi Bonn. În 1906 a fost ales în consiliul local al oraşului Koln, iar în 1917, în primul război mondial, a fost ales primar al oraşului. În perioada 1917-1933, cât a deţinut această funcţie, Adenauer a creat noi facilităţi portuare, o centură verde a oraşului, terenuri de sport şi săli de expoziţii, iar în 1919 a sponsorizat reconstrucţia Universităţii din Koln.

În 1918, Adenauer a sperat că Renania ar putea deveni unul din statele componente ale noii Republici de la Weimar, dar, când britanicii au evacuat oraşul Koln, în 1926, oraşul şi regiunea din jurul acestuia au rămas în continuare o parte a provinciei prusace Renania. Adenauer, care fusese membru al camerei superioare a Parlamentului prusac înainte de abolirea acestuia în 1918, începând cu 1920 a fost membru al Staatsrat (organul central reprezentând dietele provinciilor prusace) şi a devenit preşedintele acestuia în 1928. Politic, aparţinea Partidului de Centru, care promova principiile catolice.

Când partidul nazist al lui Adolf Hitler a ajuns la putere în 1933, Adenauer şi-a pierdut toate funcţiile oficiale. După ce a suferit persecuţii intermitente, în 1944 a fost trimis într-un lagăr de concentrare. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, autorităţile militare americane l-au repus în funcţia de primar al oraşului Koln, dar britanicii, care au preluat controlul oraşului în iunie 1945, l-au înlăturat din funcţie în octombrie acelaşi an. Această cădere de la putere, în loc să-l determine să se retragă din viaţa publică, l-a revigorat şi mai mult.

Chiar înainte de sfârşitul războiului, în Germania avea loc procesul de formare a unui nou partid politic – Uniunea Creştin-Democrată (UCD)– în care romano-catolicii şi protestanţii au dat uitării îndelungatele divergenţe între ei, în scopul prezentării unui front unit împotriva nazismului şi promovării principiilor creştine în actul de guvernare. Adenauer a jucat un rol important în formarea acestui nou partid politic şi, în 1946, a devenit preşedintele lui în zona de ocupaţie britanică. Ulterior, UCD s-a extins în toate cele patru zone de ocupaţie ale aliaţilor.

Deoarece Uniunea Sovietică obstrucţiona activitatea Consiliului Aliat de Control, aliaţii occidentali au hotărât să organizeze cele trei zone aflate sub controlul lor sub forma unui stat federal. Adenauer a devenit preşedintele Consiliului Parlamentar, care a redactat o constituţie provizorie pentru viitoarea Republică Federală Germania.

În 1949, Adenauer a devenit preşedinte al UCD pe întreaga Germanie de Vest şi, la primele alegeri generale ţinute sub noul regim, UCD, împreună cu aliatul său permanent, Uniunea Creştin-Socială (UCS)din Bavaria, au obţinut 139 din cele 402 locuri din Bundestag (camera inferioară a Parlamentului federal). A reuşit să formeze un guvern de coaliţie, dar numirea sa în funcţia de cancelar, la 15 septembrie 1949, s-a obţinut cu majoritate de numai un vot.

În calitate de cancelar, Adenauer s-a opus ideilor socialiste şi a respins noţiunea de egalitarism. Tema sa politică principală era promovarea individualismului sub domnia legii. Avea credinţa nestrămutată că statul trebuie să creeze şi să garanteze cetăţenilor săi condiţii de dezvoltare economică şi intelectuală independentă, precum şi absolută protecţie, sub domnia legii. Dar platforma politică a UCD mergea mai departe decât ideile lui Adenauer, promovând unele programe de sorginte socialistă. Adenauer a reacţionat pragmatic, manifestându-şi dorinţa de cooperare şi compromis în ce priveşte programele de politică internă, faţă de care avea o poziţie critică, astfel încât să fie asigurată unitatea ţării şi să-i confere Germaniei un loc important în cadrul comunităţii europene.

În întreaga sa carieră a pus accentul pe politica externă. Vedea în expansiunea dominaţiei comuniste spre inima Europei o ameninţare directă la adresa Occidentului şi a valorilor sale. Nu credea în posibilitatea coexistenţei paşnice între cele două sisteme şi se pronunţa pentru o opoziţie puternică împotriva comunismului şi a oricăror manifestări agresive, inclusiv militare, ale Uniunii Sovietice şi ale aliaţilor acesteia. Considera ireconciliabile diferenţele dintre politicile de promovare a individualismului sub domnia legii şi dictatura totalitară, precum şi pe cele dintre învăţăturile umanist-creştine şi înregimentarea socială comunistă. A devenit un avocat al politicilor de descurajare promovate în perioada Războiului Rece, sprijinind energic contribuţia Germaniei Federale la NATO şi la arsenalul său nuclear, deşi ar fi preferat înfiinţarea şi dezvoltarea unei comunităţi de apărare europene. A acţionat neobosit pentru reconcilierea Germaniei cu vecinii săi, în special cu Franţa.

În perioada cât a fost cancelar, istoria Germaniei Occidentale a fost marcată de numeroase evenimente. În 1950 a devenit membru asociat al Consiliului Europei. În 1951 şi-a înfiinţat un Minister de Externe (cu Adenauer ministru până în 1955), şi-a dobândit statut de membru plin în Consiliul Europei şi a devenit membru fondator al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. În 1952 a participat la formarea Comunităţii Europene de Apărare (CEA). În 1954-1955, după desfiinţarea CEA, Germania a fost recunoscută drept stat suveran şi a fost admisă în NATO. În perioada 1957-1958, a devenit membru fondator al Comunităţii Economice Europene, ulterior Uniunea Europeană.

Între timp, prestigiul în creştere al lui Adenauer s-a reflectat în alegerile din 1953 şi 1957;la ambele, coaliţia UCD-UCS a obţinut o majoritate remarcabilă în Bundestag, consolidând astfel poziţia de cancelar a lui Adenauer. Dar condiţiile pe care a trebuit să le acepte Germania Occidentală pentru a deveni membră a CEE au fost criticate de Ludwig Erhard, membru al UCD, care, în calitate de ministru pentru afacerile economice din anul 1949, era considerat artizanul principal al “miracolului economic” al Germaniei în refacerea economiei distruse de război. În 1957, Erhard a devenit vicecancelar, dar antagonismul dintre el şi Adenauer s-a accentuat şi, în 1959, Adenauer a încercat să-l excludă de la eventuala succesiune la funcţia de cancelar.

La alegerile din 1961, coaliţia UCD-UCS a pierdut un număr de locuri în Bundestag. Pentru a reuşi să formeze guvernul, Adenauer a adus din nou în coaliţie Partidul Liber-Democrat (PLD), la fel ca în 1949 şi 1953, dar nu şi în 1957. Însă PLD l-a determinat pe Adenauer să promită că va renunţa la funcţia de cancelar înainte de următoarele alegeri parlamentare. În 1963, după ce a reuşit încheierea mult doritului tratat de cooperare cu Franţa, Adenauer a demisionat şi a fost succedat de Erhard. Adenauer a rămas preşedinte al UCD până în martie 1966.

Cât Adenauer a fost cancelar, oponenţii săi au cerut ca Germania să capete statut de ţară neutră şi să adopte o poziţie de nealiniere între blocurile de vest şi de est. Dar Adenauer şi partidul său au câştigat toate alegerile parlamentare majore, deoarece au declarat că riscurile de securitate pentru adoptarea unei asemenea politici ar fi intolerabile. Până la sfârşitul vieţii, lui Adenauer i s-a reproşat, pe nedrept, că nu a acţionat convingător pentru reunificarea Germaniei, dar el a crezut că aceasta era mai curând datoria puterilor care împărţiseră Germania, decât a guvernului Germaniei Federale.

Adenauer a cultivat şi întreţinut relaţii apropiate cu importanţi oameni de stat americani şi europeni, în special cu De Gaulle şi secretarul de stat american John Foster Dulles. Discursul şi limbajul folosite de Adenauer l-au servit bine în atingerea obiectivelor politice, acestea fiind inteligibile, la obiect, pe înţelesul oamenilor de rând, simplitatea lor subliniindu-i autoritatea.

În viaţa personală, Adenauer era nepretenţios şi extrem de disciplinat. A fost căsătorit de două ori, rămânând văduv de fiecare dată.

Confirmând importanţa sa politică, conducătorii SUA şi Franţei, ca şi alţi mulţi şefi de state, au participat la funeraliile sale din 1967.

Enciclopedia Universală Britannica, vol. I, Ed. Litera, Bucureşti, 2010

sursa:http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/07/02/konrad-adenauer-primul-cancelar-al-republicii-federale-germania/