Autor 32490 vizualizări


Muzicianul britanic John Lennon, pe care preşedintele american Richard Nixon a vrut să-l deporteze din cauza campaniei lui puternice împotriva războiului din Vietnam, ar cânta şi azi, cu aceeaşi convingere, hitul său, „Give Peace a Chance“.

Copil fiind, am avut o viaţă de calm neîn­trerupt. Nu-mi amintesc să fi fost trist până la disperare ori neobișnuit de feri­cit. Din păcate, acel calm a fost spulbe­rat când a murit mama. Doar cei care au trecut prin aceeași tragedie înţeleg cât de îngrozitor e“, scria, cândva, Lennon. Şi aşa începe o nouă poveste care ne-arată că geniile rar se plămădesc în armonie… Născut pe 9 octombrie 1940, în Liverpool, viitorul mare muzician bri­tanic a fost obiectul unei dispute care i-a frânt familia în două. Căsnicia părinţilor săi, Julia și Alfred Lennon, care era comerciant pe mare, intrase deja în derivă când el ve­nise pe lume. Plecat pe navă, Alfred nu fusese prezent la nașterea lui. Patru ani mai târziu, când s-a întors acasă, Julia era însărcinată cu copilul altui bărbat. Iar sora ei, Mimi, a cerut ajutorul serviciilor sociale, pentru a-l lua pe John în grija ei, declarând că Julia trăia în păcat. To­tuşi, măcinată de remușcări, mama a continuat să-l vadă periodic. Ea îi punea discuri cu Elvis Presley și tot ea i-a cumpărat, la 15 ani, prima chitară. Un an mai târziu, însă, Julia avea să piară într-un accident de mașină.

Muzica a fost evadarea perfectă, John devenind un rebel în grupul său de prieteni, printre care se nu­mărau deja viitorii Beatleși, George Harrison și Paul McCartney, cu care petrecea ore întregi, exersând îm­preună la chitară. „La 15 ani îmi păsa doar de muzică, de fete și cum să mai fac rost de bani pentru un pachet de ţigări (…) Eu eram cel despre care toţi părinţii celorlalţi băieţi – inclusiv părinţii lui Paul – spuneau:«Stai depar­te de el!». Își dădeau seama instinctiv că aduc necazuri (…)Îmi dădeam toată silinţa să le distrug imaginea idilică despre căminul lor. În mare parte din invidie, fiindcă eu n-aveam acest așa-zis cămin (…) Mă infiltram în minţile celorlalţi băieţi și le spuneam:«Părinţii nu sunt niște zei. Eu nu trăiesc cu ai mei, deci știu despre ce vorbesc»“.

Alături de Paul, John a făcut primii pași în mu­zică. La început, au fost doar ei doi, un duo numit The Nurk Twins, o formulă în care au dat primele reprezen­taţii locale. Apoi li s-au alăturat George Harrison și un alt prieten și coleg de-ai lui Lennon, de la Liverpool College of Art, Stuart Sutcliffe. Ei patru au fost primii Beatleși la începutul anilor ’60. Pe-atunci, Lennon deja visa la viito­rul său măreţ în showbusiness și nu mai înţelegea sensul studiilor. La Colegiul de Artă, întrerupea adesea orele și îi ridiculiza pe profesori. Exclus de la cursurile de pictură și de artă grafică, după ce s-a așezat în poala unei tinere goale, care servea drept model, a fost ameninţat cu exma­tricularea. Ceea ce s-a și întâmplat, înainte de anul termi­nal, după ce a picat un examen, în ciuda ajutorului primit din partea colegei și iubitei sale, Cynthia Powell. Descur­căreţi, cei patru băieţi și-au mai luat un toboșar, pe Pete Best, și un agent, pe Allan Williams, care le-a obţinut un angajament într-un club din orașul german Hamburg. Un fel de mic loc al pierzaniei, unde nemţoaicele le făceau cu ochiul, la fel și drogurile, căci aici au făcut cunoștinţă cu amfetaminele. „Cred că după cum îi jucau ochii-n cap, lui Paul îi cam plăceau nemţoaicele, dar eu aveam alte idei în cap“, susţinea Lennon. „Iubita mea era în Liverpool“, spu­nea el, referindu-se la Cynthia. Pentru că el era obsedat de Brigitte Bardot, ea se vopsise blondă. „Şi ne-am îndrăgos­tit dintr-o dată“, povestea John. Iar în iulie 1962, când a aflat că Cyn e însărcinată, a decis să se însoare. A și făcut pasul pe 23 august. „O iubesc. Și, cum eu sunt plecat atât de des, Cyn locuiește cu mătușa Mimi“. Anul următor, în aprilie, venea pe lume fiul lui, Julian, odată cu primul tur­neu în Anglia al băieţilor.

La momentul acela, Beatleșii deja trecuseră prin câteva schimbări importante. Într-una dintre plecări­le lor în Germania, muzicienii îl remarcaseră, în clubul unde concertau, pe Ringo Starr, care făcea parte din altă formaţie. „Avea un simţ al ritmului special. Era cel mai tare toboşar pe care îl văzusem“, explică Lennon, despre cel care avea să-l înlocuiască pe Pete Best. „După prima noastră vizită la Hamburg, ne-am întors fără Stuart Su­tcliffe, care decisese să rămână definitiv în Germania. A fost o lovitură grea pentru noi când am auzit apoi că a murit. Tot în Germania ne-am gândit şi la numele de Beatles, dar nemţii nu-l puteau pronunţa, aşa că ne spu­neau Beat Boys. Abia după ce ni s-a alăturat şi Ringo am intrat în rândul târâtoarelor“, povesteşte el, cu trimitere la sensul termenului:o combinaţie între „beat“ (caden­ţă) şi „beetles“ (cărăbuşi).

Tot prin ’62 britanicii şi-au luat şi un manager, cunos­cut în clubul Cavern, din Liverpool, unde concertau ade­sea:Brian Epstein. Lipsit de experienţă în domeniu, el avea să-şi facă şcoala tocmai pe Beatleşi. De fapt, aşa avea să-şi dea teza de doctorat în management artistic, numele lui rămânând unul de referinţă, căci Epstein a contribu­it din plin la declanşarea a ceea ce avea să se numească „Beatlemania“. Băieţii erau simpatici foc, talentaţi şi nu puteau rezista în faţa viciilor… Epstein, care era gay, se spune că ar fi acceptat să se ocupe de ei tocmai dintr-o atracţie irezistibilă faţă de Lennon. Ulterior, după ce s-a născut Julian, John a plecat într-o vacanţă în Spania cu Brian, declanşând un val de speculaţii despre relaţia lor,  speculaţii întreţinute şi de declaraţiile lui scandaloase:„A fost aproape o aventură, dar nu chiar. Nu s-a consumat niciodată. Dar a fost o relaţie foarte intensă. A fost prima mea experienţă cu un homosexual despre care eram con­ştient că e homosexual“. N-a fost ultima declaraţie şocan­tă a lui John. Iadul avea să se dezlănţuie curând. Şi nici ultima reacţie violentă, atunci când l-a luat la bătaie pe MC-ul Clubului Cavern, după ce acesta l-a făcut „popo­nar“. Lennon era violent chiar şi cu soţia lui, fiind extrem de gelos şi posesiv… „Obişnuiam să fiu crud cu femeia mea – şi chiar cu orice femeie, fizic vorbind. Loveam. Nu mă puteam elibera altfel şi loveam. Mă băteam cu bărbaţii şi loveam femeile“, mărturisea el, ulterior.

Viaţa în Beatles nu-l ajuta să-şi elibereze energiile negative. Din contră… Şi asta în ciuda echipei frumoase pe care o alcătuia cu băieţii. „El era ca micul nostru El­vis… Toţi îl admiram pe John. Era mai mare decât noi şi era liderul. Era cel mai deştept şi mai inspirat“, recunoş­tea McCartney într-un interviu din 1987. Succesul primu­lui lor album (pentru care duo-ul Paul-John a compus 8 din cele 14 melodii) a fost aşa mare încât anul următor, în 1963, au fost invitaţi la Royal Variety Show, gala frecven­tată de familia regală. Anul următor, cucereau America, odată cu apariţia la „The Ed Sullivan Show“, iar în 1965, primeau Ordinul Imperiului Britanic.

Continuarea aici