Jean Cernătescu - un român condamnat la moarte în timpul Comunei din Paris

Autor 4827 vizualizări


În timpul Comunei din Paris au luptat, de partea acesteia, mai mulți tineri români aflați, pe atunci, la studii în capitala Franței. Amintim, astfel, pe Gioroc (care a fost, la un moment dat, comandantul fortului de la Issy), Constantin Cantacuzino, doctorul Jean Cernătescu, Titu Dunca, Victor Stoica, doctorul Constantin Haralamb (din detașamentul de elită al cercetașilor federați), Dimitrie Dobrescu, doctorul Rojniță ș.a. Despre ei se știu, din păcate, foarte puține lucruri. În această situație se află și doctorul Ioan Micu Cernătescu.

Câteva date biografice

Ioan Mincu Cernătescu s-a născut la Craiova, în anul 1849. Familia sa, atestată documentar din secolul al XVIII-lea, era originară din comuna Cernătești, județul Dolj. A avut o moșie mare și două cule oltenești - dintre care una mai există și astăzi. A fost primul fiu al boierului Nae Cernătescu (1818- 1894). Clasele primare le-a făcut la Craiova, la Școala Obedeanu, apoi liceul la Sfântul Sava, la București. După absolvirea acestuia a urmat Facultatea de Medicină din Paris. Când, la 19 iulie 1870, a izbucnit războiul franco-prusac, el își terminase toate examenele la facultate și își susținuse inclusiv diploma. Urma să se înapoieze în țară. Dar…

Tinerețea l-a aruncat în vâltoarea istoriei

Peste ani, doctorul Ioan Mincu Cernătescu a povestit, cu diferite prilejuri, cele trăite de el între iulie 1870 și iunie 1871. Unii nepoți, ca Gicu Șuculescu și Jeana Cernătescu (Autoportret cu pisică, Editura Victor Frunză, București, 2004) au notat acestea cu intenția de a le transmite posterității. Astfel, totul a început în vara lui 1870, când a izbucnit războiul franco-prusac. Francofil și bonapartist, ca mai toți românii de atunci, el s-a înrolat în garnizoana din Paris, la serviciul sanitar, ca medic de ambulanță.

A urmat capitularea de la Sedan, la 2 septembrie 1870, apoi proclamarea republicii, la 4 septembrie și formarea unui guvern al apărării naționale, în frunte cu Jules Favres, Thiers Gambetta ș.a. Evenimentele s-au precipitat. Peste două săptămâni, două armate germane au început asediul Parisului. S-au format batalioanele Gărzilor Naționale și parizienii au încercat, în câteva rânduri, să ia puterea din mâinile guvernului reacționar de „apărare națională”. Încercări zadarnice.

În februarie 1871, Thiers, șeful puterii executive și Jules Favres, ministrul de externe, au încheiat cu Bismark un tratat preliminar al păcii de la Versailles. Franța pierdea Alsacia și Lorena și plătea cinci miliarde franci despăgubiri de război și cheltuieli de întreținere a trupelor germane de ocupație. La 1 martie, trupele prusace au intrat în Paris. Străzile erau pustii, magazinele închise în semn de doliu național. Pe case fluturau drapelele Franței îndoliate.

După aproximativ 60 de ore prusacii s-au retras din Paris. În oraș au început tulburările populare… La 28 martie 1871 s-a proclamat Comuna din Paris. În tot acest timp Jean Cernătescu a rămas credincios armatei imperiale franceze. Baricadat în Grand Hotel din Place de l’Opera, el și camarazii săi au rezistat încercuirii comunarzilor până ce au consumat toate proviziile hotelului. Înfometați, au ridicat steagul alb și au fraternizat cu aceștia. Mai mult, au cântat La Carmagnole și au semnat Manifestul Internațional I.

Comunardul

Timp de aproape două luni, Jean Cernătescu a fost comunard. Fiind medic, la început a fost numit infirmier șef al lascărilor, iar mai apoi ajutor al „comandamentului flotei de pe Sena, care era un cizmar!”. Lupta cu versaillezii lui Thiers a fost inegală și disperată. Baricadele au căzut una după alta. În ultima decadă a lunii mai rezistența a fost înfrântă de armata regală. Într-o zi de marți, 23 mai, comunardul Jean Cernătescu a fost luat prizonier și aruncat în temniță.

Judecat de Curtea marțială

Întrucât în urmă cu aproape un an, când se înscrisese voluntar în armata imperială franceză, depusese jurământ de credință, a fost judecat ca trădător și ca unul care fraternizase cu inamicul. Curtea marțială l-a condamnat la moarte prin împușcare. Un duhovnic francez i-a acordat peste câteva zile „l’extrême onction”. În temniță, cu ceilalți camarazi își aștepta „strigarea” și „plecarea” la execuție, în Cimitirul Pere Lachaise. Zilnic, din pragul ușii, „le geôlier”- ul striga pe cei ce urmau să plece la locul execuției.

Peste vreo două săptămâni acesta a intrat și din prag a strigat un singur nume: „Cernătescu Jean!”. După ce s-a îmbrățișat cu camarazii săi și și-a luat adio de la ei, l-a urmat pe temnicer. Dincolo de ușă îl aștepta însă… o patrulă germană. A fost predat unui Feldwebel neamț, care i-a pus pe cap un chipiu, l-a îmbrăcat cu o manta prusacă lungă până în pământ, i-a pus o pușcă pe umăr și ținând pasul cu patrula a ieșit pe poarta închisorii. Afară, în stradă, era așteptat de o unitate germană înarmată până în dinți, comandată de un colonel care l-a primit cu multă prietenie.

Ce se întâmplase, de fapt…

Aflând de beleaua în care se afla Jean Cernătescu, familia a început să se agite. Cum să-l salveze? Până la urmă soluţia a fost găsită. Fratele tatălui său, Petrache Cernătescu (1824- 1892) era profesor de istorie universală la Facultatea de Litere din Bucureşti şi profesor de limba română şi de istoria românilor al domnitorului Carol. Acesta i-a povestit prinţului necazul în care se află nepotul său şi l-a rugat dacă poate, să-l ajute. Şi l-a ajutat.

Astfel, Carol şi-a adus aminte că feldmareşalul conte Edwin von Manteufel era, la acea dată, comandantul armatei germane din Franţa, deci şi al Parisului. Cum se cunoscuseră bine la Academia Militară din Potsdam şi se aflau în relaţii excelente, a apelat la acesta. Atunci, felmareşal von Manteufel a dat un ordin prin care „supusul german” Jean Cernătescu să fie căutat şi eliberat întrucât fusese întemniţat în mod samavolnic de către armata franceză care lichidase Comuna din Paris.

Ordinul, ca de altfel şi numele „supusului german” erau cunoscute doar de Feldwebelul însărcinat cu ducerea lui la îndeplinire. Acesta a căutat prin închisorile Parisului şi a silit pe temniceri să-i spună numele deţinuţilor pe care îi aveau. Când a dat de Jean Cernătescu, sub presiunea armelor, a procedat aşa cum am arătat. Peste două zile, comunardul condamnat la moarte avea să fie urcat într-un tren german şi „expediat pachet” la Strassburg. De acolo, liber, ca supus german, a călătorit până în ţară.

Medic, cu studii la Paris

Întors în patrie, Jean (Ioan Micu) Cernătescu s-a stabilit la Craiova și a devenit medic militar. Căsătorit cu Elena Gane, a avut cinci copii ce i-au trăit. În timpul Războiului nostru de Independență a fost însărcinat de generalul doctor Carol Davila cu organizarea și conducerea spitalelor din Craiova, care primeau răniții din companie. Avea, pe atunci, gradul de maior. Ulterior, a devenit membru al partidului Conservator și a înaintat în grad ajungând la acela de general doctor.

A ieșit la pensie prin 1910 și a continuat să trăiască la Craiova, în casa de pe Calea Severinului nr. 36, fără să mai profeseze medicina. Avea o moșie frumoasă în județul Romanați, satul Câmpeni- Balș de care s-a ocupat în mod deosebit. Generalul doctor Ioan Micu Cernătescu a murit la Craiova în anul 1943, la vârsta de 94 de ani și este înmormântat în Cimitirul Sineasca al orașului.

""