Autor 33243 vizualizări


Iuda Iscarioteanul este unul dintre cei 12 Apostoli care îl însoţesc în permanenţă pe Iisus Hristos. Numele de „Iscariot“ ar indica fie provenienţa sa din satul Karioth (la circa 25 km sud-est de Hebron), fie apartenenţa sa la grupul revoluţio­nar al Zeloţilor. Iuda a rămas cunoscut prin faptul că a fost cel care l-a trădat pe Iisus pentru 30 de arginţi primiţi de la autorităţi.

După răstignirea lui Iisus, regretând fapta, ar fi aruncat cele 30 de monede în incinta Templului herodian, după care s-ar fi spânzurat de un copac (Copacul lui Juda). Oamenii Marelui Preot Caiafa ar fi cumpărat cu aceşti bani hotarul de pământ Hakeldama, folosit apoi drept cimitir pentru străinii decedaţi în Ierusalim, la sud de Valea Hinnom şi de vechea cetate a Ierusalimului. Altă versiune susţine că Iuda ar fi fost condamnat la moarte şi executat.

Iuda se prezintă în controversata „evanghelie“ care îi este atribuită drept cel mai credincios dintre ucenicii lui Iisus. Odată, când ceilalţi au adormit în timpul predicii, a vrut să-i trezească, dar Iisus i-a spus enigmatic:„Lasă-i! E mai bine să dormi ca o vită decât să lucrezi în umbră!“ Iuda nu l-a înţeles atunci.

După descoperirea manuscrisului coptic intitulat ulterior „Evanghelia lui Iuda“ s-a adus în discuţie stigmatul de trădător pe care Iuda îl purta de secole. Pe baza unei scrieri greu de descifrat datorită stării precare a manuscrisului, s-au avansat numeroase ipoteze. Una dintre ele îl consideră pe Iuda negociatorul unei predări stabilite de dinainte, în timp ce alţii îl consideră ca fiind cel ce a avut cea mai grea misiune, aceea de a-şi asuma rolul trădătorului, pentru ca impactul asupra mulţimii să fie maxim.

Părerile sunt împărţite, dar scripturile sunt clare:„Fiul Omului mergea după cum Îi era rânduit;dar vai, omului aceluia prin care este vândut. Mai bine i-ar fi fost lui de nu s-ar fi născut!“. Teologii sunt de părere că putea să fie alt trădător, dar Iuda singur s-a ales!

„Evanghelia lui Iuda“ face parte din categoria Evangheliilor gnostice. Soarta acestor Evanghelii s-a decis la Conciliul din Niceea, sub supravegherea împăratului Constantin. Evangheliile care compun Biblia sunt cele care au fost acceptate, iar celelalte au fost arse. Textul atribuit lui Iuda a fost descoperit în 1983 într-o piaţă de antichităţi din Geneva, după ce fusese de mai multe ori cumpărat şi revândut de către traficanţii din domeniu.