Hiroo Onoda, soldatul care a luptat 29 de ani în al Doilea Război Mondial

Autor 123937 vizualizări


Hiroo Onoda trăia într-o deasă pădure tropicală și supraviețuia hrănindu-se cu nucile de cocos care creșteau în abundență în zonă. Principalul său dușman era o armată de țânțari care se întorcea după fiecare cădere a ploii. Însă Hiroo Onoda avea și un alt inamic. Neștiind că al doilea război mondial se sfârșise în urmă cu 29 de ani, el purta încă un război de gherilă în jungla Insulei Lubang din Filipine.

Hiroo Onoda s-a născut pentru a fi soldat. A intrat în Armata Imperială Japoneză la 20 de ani și a fost antrenat pentru tactici de gherilă și intelligence. În decembrie 1944, el și un restrâns grup de soldați de elită au fost trimiși în Insula Lubang în Filipine. Misiunea lor era de a distruge pista aeriană și facilitățile portuare. Soldaților li s-a interzis, indiferent de circumstanțe, să se predea sau să se sinucidă.

Ordinul primit de Onoda îi interzicea să se sinucidă și spunea că ”poate să dureze trei ani, poate cinci, dar orice s-ar întâmpla, ne vom întoarce după voi. Atâta timp cât mai ai un soldat, trebuie să îl conduci în continuare. S-ar putea să fiți nevoiți să trăiți pe bază de nuci de cocos. Dacă se ajunge la asta, trăiți pe bază de nuci de cocos! În nici un caz nu trebuie să renunțați la viața voastră voluntar.”

Grupul nu a reușit să distrugă pista aeriană, astfel că forțele americane și filipineze au putut captura insula în februarie 1945. Majoritatea soldaților japonezi au fost fie omorâți, fie luați prizonieri. Însă Onoda și alți trei au reușit să fugă în zona deluroasă, unde au jurat că vor continua lupta. Insula era mică:25 de kilometri lungime și doar 9 lățime. Era însă acoperită de o pădure tropicală foarte deasă, astfel că cei patru soldați japonezi au putut să se ascundă cu ușurință.

Cei patru și-au petrecut timpul organizând activități de gherilă, ucigând cel puțin 30 de filipinezi și având mai multe ciocniri cu poliția. În octombrie 1945, cei patru au găsit o foaie pe care scria că ”Războiul s-a terminat pe 15 august. Coborâți din munți.”. Onoda a fost însă convins că nu era vorba decât de propaganda Aliată care urmărea capturarea soldaților inamici.

Câteva luni mai târziu, bărbații au găsit un al doilea afiș ce fusese împrăștiat pe insulă pe calea aerului. De data aceasta, era vorba de un ordin de a se preda dat de Generalul Tomoyuki Yamashita, comandantul Armatei a 14-a. Încă o dată, Onoda și oamenii săi nu au avut încredere în ceea ce scria pe afiș și au jurat să continue Rezistența.

După patru ani, grupul trăia încă în pădure. Însă unul dintre cei trei patru-Yuichi Aktsu – se săturase deja de starea în care se aflau și și-a abandonat camarazii, predându-se armatei filipineze câteva luni mai târziu. Ulterior, s-a întors în Japonia, unde și-a informat superiorii că trei dintre camarazii săi încă sunt convinși că războiul nu s-a terminat.

Doi ani mai târziu, un pachet ce conținea mai multe scrisori și fotografii din partea familiei au fost aruncat din avion în pădurea de pe insula Lubang. Onoda a găsit pachetul, dar a fost convins că e vorba doar un truc elaborat din partea armatei americane. El și cei doi colegi ai săi erau hotărâți să continue lupta până la sfârșit. Bărbații nu aveau însă decât foarte puține provizii și puțin echipament;ei au supraviețuit mâncând nuci de cocos, banane și, din când în când, mai reușeau să ucidă o vacă rătăcită.

Condițiile în care trăiau erau îngrozitoare:căldura tropicală era greu de suportat, la fel și ploile foarte dese. În plus, soldații aveau multe probleme și din cauza numeroșilor șobolani din pădure. Pentru a se adăposti pe timpul nopții, cei trei au construit un soi de cabană făcută din ramuri de copaci.

Odată cu trecerea anilor, bărbații au început să simtă și efectele îmbătrânirii. Unul din camarazii lui Onoda a fost ucis de localnici în 1954;celălalt, Kozuka, a mai trăit încă 18 ani înainte de a fi împușcat în octombrie 1972, când el și Onoda au încercat să dea foc depozitelor de orez ale fermierilor locali. Astfel, Onoda a ajuns să fie penultimul (1) soldat japonez care lupta încă în al doilea război mondial, deși acesta se încheiase cu 27 de ani înainte. Onoda fusese declarat mort încă din decembrie 1959, dar după uciderea lui Kozuka, poliția filipineză, gândindu-se că acesta nu ar fi acționat singur, a fost trimis pe teren echipe de căutare;Onoda nu a fost însă găsit.

În ciuda faptului că rămăsese singur, el a refuzat să se predea. În primăvara lui 1974 încă mai organiza raiduri în localitățile filipineze, când s-a întâlnit cu un student japonez aflat în călătorie pe insulă, Noria Suzuki. Acesta i-a spus că războiul se terminase cu foarte mult timp în urmă, însă Onoda nu l-a crezut. I-a spus acestuia că se va preda doar atunci când va primi ordine clare în acest sens de la superiorul său.

Suzuki s-a întors în Japonia având cu el fotografii cu el și Onoda, pentru a demonstra că acesta era încă în viață. Abia atunci guvernul japonez a luat măsuri pentru a pune capăt războiului lui Onoda. Fostul comandant al acestuia, Maiorul Taniguchi, a fost contactat și trimis pe insula Lubanga pentru a-i spune lui Onoda în persoană că războiul s-a terminat. Pe 9 martie 1974 cei doi s-au întâlnit, iar Taniguchi i-a spus lui Onoda că Japonia pierduse războiul și că trebuie să pună capăt imediat tuturor activităților de luptă. Primele cuvinte ale lui Onoda, șocat și îngrozit, au fost ”Am pierdut într-adevăr războiul! Cum au putut [armata japoneză] să fie atât de blegi?”

Când s-a întors în Japonia, Onoda a fost primit ca un erou național. Însă acesta nu a apreciat toată atenția din jurul său și a fost dezamăgit să descopere o Japonie care nu era decât o umbră a nobilei țări imperiale pe care o servise atâția ani.


(1) ultimul a fost Teruo Nakamura, de origine taiwaneză, care s-a predat pe 18 decembrie 1974.

Sursă:http://surviving-history.blogspot.com

""