Autor 3241 vizualizări


Antoine Henri Becquerel a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel şi descoperitorul radioactivităţii. A primit în 1903 Premiul Nobel pentru fizică, alături de soţii Marie şi Pierre Curie, care au studiat şi ei fenomenul pus în evidenţă de Becquerel.

Henri Becquerel s-a născut la 15 decembrie 1852 şi a fost puternic influenţat de mediul unde a trăit:familia sa era una de fizicieni, iar casa modestă arăta ca un mic laborator de fizică. Nu rar, tânărul Becquerel urmărea cu mare interes experimentele pe care le făcea tatăl său.

După ce a absolvit liceul a intrat la Colegiul Politehnic, unde a început să facă cercetări ştiinţifice individuale. A scris numeroase lucrări de fizică din diverse domenii:electricitate, magnetism, fotochimie, meteorologie, electrochimie, însă cele mai importante domenii au fost fosforescenţa şi optica.

Becquerel a studiat proprietăţile mai multor substanţe, publicând informaţii interesante despre nichel şi cobalt. El demonstrează că fierul acoperit de nichel manifestă proprietăţi magnetice doar după starea de incandescenţă. A comparat proprietăţile magnetice ale oxigenului şi ale ozonului şi a constatat că ozonul are proprietăţi magnetice mult mai clare. Măsoară împreună cu tatăl său temperatura magmei.

A comparat proprietăţile magnetice ale oxigenului şi ale ozonului şi a constatat că ozonul are proprietăţi mult mai pronunţate. De fapt, oxigenul şi ozonul nu sunt magnetice, ci paramagnetice:paramagnetismul este o formă de magnetism care se manifestă doar în prezenţa unui câmp magnetic exterior. Atomii sau moleculele constituente ale materialelor paramagnetice au momente magnetice permanente (dipoli), chiar şi în absenţa unui câmp magnetic exterior.

Descoperirea razelor X de către Wilhelm Conrad Roentgen

Într-o seară de noiembrie, Wilhelm Röntgen, care studia razele catodice, a văzut o pată de lumină în laboratorul său, deşi toate sursele de lumină era închise, mai puţin tubul catodic (tub electric în care un fascicul de electroni formează un spot luminos), care era însă acoperit cu un carton negru. Întrucât tubul era acoperit, reieşea că nu razele catodice erau cele care provocau luminescenţa. Röntgen a denumit noile raze raze X sau rontgen şi a observat că ele treceau cu uşurinţă prin diferite obiecte (inclusiv prin cartonul negru). Când şi-a trecut propria mână prin razele noi, pe ecranul tubului catodic şi-a văzut propriile oase. Rontgen a studiat 50 de zile şi nopţi aceste raze, uitând în acest timp de familie, sănătate sau studenţi.

restul materialului pe SCIENTIA.RO