Hasdeu, un frumos nebun al Arhivelor Româneşti
Într-o vreme în care erudiţia istorică şi filologică avea încă un loc de frunte printre genurile literare, scriitorii acelor vremuri aduceau contribuţia lor dezvoltării artistice a literaturii precum şi a metodologiei de cercetare istorică. Dar dintre numele de învăţaţi ai timpului, patru sunt acelea care pot pretinde cu mai multe drepturi a fi luate în considerare. Cel dintâi este acela al lui B. P. Hasdeu, în care conştiinţa artistului n-a încetat niciodată a sprijini pe aceea a savantului.(1)
Întemeitorul lingvisticii, filologiei şi lexicologiei noastre ştiinţifice, Bogdan Petriceicu Hasdeu, s-a născut la data de 26 februarie 1838 la Crăstineşti, în fostul judeţ Hotin. A fost cel dintâi istoric român care a publicat în Arhiva istorică a României, (2)editată tot de el, documente slave şi izvoare ruseşti, poloneze şi sârbeşti(3)privitoare la istoria ţărilor române. B. P. Hasdeu a activat şi în domeniul arhivistic, ocupând funcţia de director general al Arhivelor Statului de la data de 17 mai 1876 până la 1 aprilie 1900.
Un basarabean, în slujba tinerei Românii
Descendent dintr-o veche familie boierească cu preocupări culturale, Haşdeu a primit din familie o cultură aleasă, specifică clasei sociale de care aparţinea. A studiat până în anul 1856 la Viniţa, Rovno, Cameniţa, apoi la Chişinău, unde tatăl său fusese numit profesor. Şi-a continuat studiile la Universitatea din Harkov, în domeniul juridic. Profesorii acestei universităţi i-au insuflat concepţia cercetării metodice, obiecte, bazată pe fapte, utilizată apoi în activitatea sa istorică.
După Conferinţa de Pace de la Paris (18/30 martie 1856), B. P. Hasdeu trece în Moldova, stabilindu-se la Iaşi. În această perioadă în Iaşi, se desfăşurau lupte pentru realizarea Unirii şi pentru crearea unui stat constituţional modern. Hasdeu se implică în lupta unionistă, alăturându-se taberei progresiste, devenind implicit un adept al lui Alexandru Ioan Cuza, al proiectelor sale de modernizare a societăţii şi adversar coaliţiei conservatoriste.(4)
Venit în Moldova în 1856, B. P. Hasdeu a reprezentat o apariţie insolită în peisajul istoriografic românesc, unind o erudiţie fără precedent cu o sclipitoare inteligenţă şi un remarcabil spirit combativ.(5)
Activitate politică
Este numit de către caimacamul Nicolae Conachi Vogoridi judecător la Cahul. În această funcţie activează puţin timp, fiind destituit tot de către Vogoridi pentru că refuzase să devină unealtalui politică. Cu sprijinul lui Cuza este numit la 18 ianuarie 1860 profesor de istorie şi statistică la liceul din Iaşi, precum şi custode la Biblioteca Naţională, apoi bibliotecar al Universităţii (de la 22 ianuarie 1862) fiind retribuit cu suma de 1000 de lei lunar. În anul următor, tot cu sprijinul lui Cuza, este transferat la Bucureşti şi numit la 18 august 1863 membru în Comisia Documentală, instituţie aflată în parteneriat instituţional cu Arhivele Statului.
La propunerea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, el deschide la 14 octombrie 1874 un curs liber de filologie comparată asio-europeană, suspendat mai apoi de către Titu Maiorescu, în calitatea sa de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar la 4 iunie 1876 se redeschide ca urmăre a deciziei lui Gh. Chiţu, noul ministru în funcţie.(6)
Cum a construit Haşdeu Arhivele Statului
Reputaţia sa de cercetător ştiinţific atât în ţară cât şi în străinătate făceau din Hasdeu un candidat pentru funcţia de director general al Arhivelor Statului, post pe care îl va ocupa începând cu data de 17 mai 1876.(7) Tot în acelaşi an Camera Deputaţilor îi crează o catedră proprie la Universitatea din Bucureşti, iar la 13 septembrie este ales membru al Academiei Române, secţia filologie. Recunoaşterea internaţională ca om de ştiinţă este reprezentată de onorurile primite, fiind ales la 1883 membru al Academiei de Ştiinţe din Petesburg, iar în 1895 membru onorific al Academiei din New York.
Publicaţiile cu caracter arhivistic şi documentar ale lui Hasdeu au contribuit la reputaţia sa ştiinţifică, şi la accederea în funcţia de director general al Arhivelor Statului.
Astfel, în 1864 N. Kreţulescu, ministrul Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii Publice îi încredinţează sarcina de a umple lacuna ce exista până atunci în organizarea Arhivelor Statului(8)şi de a tipări Arhiva istorică a României– cea dintâi carte a slavisticei la români (9)– din care până la 1876 apar patru tomuri. Materialul documentar editat a fost clasificat astfel:1. Documente inedite ne-româneşti;2. Documente inedite româneşti;3. Documente publice româneşti;4. Fragmente documentare.(10)
În momentul când B. P. Hasdeu prelua conducerea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, instituţia funcţiona în baza Regulamentului din anul 1872 fiind organizată în două secţii:Secţiunea istorică şi de statşi Secţiunea Bunurilor publice. Prima secţie era condusă de Eduard Coni, arhivist clasa I şi prelua, păstra şi dădea spre folosire materiale documentare create de instituţiile administrative, legislative şi judecătoreşti, precum şi documente de o importanţa deosebită cum ar fi titlurile de proprietate ale moştenitorilor de bunuri funciare aflaţi în conflict de succesiune conform articolului 750 din Codul Civil. Secţiunea istorică şi de statconducea în acelaşi timp secretariatul şi biblioteca documentară. Cea de-a doua secţie a D.G.A.S., condusă de D. G. Peşacov prelua, păstra, prelucra şi dădea spre folosite materiale documentare create de aşezămintele ecleziastice, ale căror moşii deveniseră prin secularizare proprietatea statului, titlurile proprietăţilor achiziţionate de stat prin cumpărare, donaţie sau schimb, actele comemorative şi de fundaţie, precum şi sigiliile scoase din uz.(11)
B. P. Hasdeu, din postura sa de director general al Arhivelor Statului, a întocmit o adresă Guvernului, intervenind pentru majorarea salariilor funcţionarilor arhivişti în contextul stabilirii bugetului anului 1886/1887, nefiind însă acceptată de minister.
Situaţia Arhivelor Statului în momentul numirii sale
Materialul arhivistic preluat până în anul 1876 – în cantitate apreciabilă – era adăpostit în camerele şi chiliile de la fosta mănăstire Mihai Vodă, care deveniseră încă de atunci arhipline. Pe lângă aceasta, în câteva camere din acest local mai funcţionau Comisia culorii de verdeşi Legiunea a IV-a de gardă civică. La intervenţia lui Hasdeu pentru eliberarea lor, la data de 4 august 1876, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice face cunoscut Arhivelor Statului că vor fi eliberare anul următor, deoarece era nevoie de o rectificare a bugetului Ministerului de Interne în care să figureze banii de chirie pentru imobilile unde se vor muta cele două instituţii. Lipsa de spaţiu pentru depozitarea materialelor documentare rezultă clar din rezoluţia lui Hasdeu pe adresa Ministerului de Interne prin care era anunţat că, datorită reducerii cheltuielilor statului, instituţiile menţionate mai sus nu se vor mai muta:spre ştiinţă, răspunzându-se ministerului că este peste putinţă de a mai primi dosare în depozit, fiind lipsă absolută de local.(12)
Pe lângă lipsa de spaţiu, localul Arhivelor Statului se afla într-o stare deplorabilă, rapoartele repetate ale lui B. P. Hasdeu către minister în acest sens fiind doveditoare. Astfel, într-un raport din 3 februarie 1878 se arată că localul Arhivelor şi, cu deosebire partea în care se conservă actele proprietăţilor statului... este departe de a îndeplini condiţiunile unui edificiu destinat pentru o asemenea preţioasă instituţie, deoarece camerele depozitelor nu numai că sunt aşezate pe beciuri desfundate, dar se poate comunica cu interiorul lor prin nişte galerii şi coridoare seculare care nu prezintă nici o soliditate.(13)
După numeroase intervenţii ale lui Hasdeu, ministerul, abia în martie 1880 anunţă că va trimite pe arhitectul Săvulescu să facă un deviz pentru repararea camerelor eliberate de Comisia culorii de verde, încăperile corpului de gardă şi a localului vechi, precum şi pentru o parte din mobilierul cancelariei. Devizul se întocmeşte însă abia în septembrie şi ministerul aprobă suma de 1500 de lei. Această sumă a ajuns doar pentru câteva tencuieli în camera birourilor, reparaţii de mântuială la o parte din acoperiş şi ceva mobilier pentru cancelarie.
Cu o reparaţie de mântuială şi fără nici un răspuns pozitiv din partea ministerului la numeroasele rapoarte alarmante ale lui B. P. Hasdeu, localul Arhivelor Statului continua să se ruineze. La 30 iulie 1891 s-a prăbuşit tavanul din coridorul camerelor de serviciu, iar la 24 decembrie acelaşi an o furtună a ridicat acoperişul de pe localul corpului de pompieri.
Cutremurul din 29 august 1893 a provocat dărâmarea mai multor rafturi, astfel că peste 100.000 de dosare venind unele peste alteleau întrerupt comunicarea în depozite şi ameninţau să se dărâme şi celelalte. Reordonarea dosarelor fiind imposibilă din cauza lipsei de spaţiu, Hasdeu cere ministerului închirierea caselor lui P. Cecropide situate în strada Mihai Vodă. Ministerul este nevoit să acorde închirierea şi după montarea rafturilor se transportă aici o parte din arhiva şi publicaţiile Arhivelor Statului, care se vor păstra aici până la clădirea unui nou local. (14)Ruinarea continuă a sediului Arhivelor Statului şi nenumăratele rapoarte ale lui B. P. Haşdeu privind deteriorarea materialelor documentare determină ministerul să prezinte Camerei Deputaţilor un proiect pentru construirea unui local al Arhivelor Statului în jurul mănăstirii Mihai Vodă şi cere lui Hasdeu la 11 iulie 1881 să se consulte cu arhitectul Al. Săvulescu, dând acestuia şi indicaţiile necesare. Pe 23 martie 1883 este invitat de minister să participe la lucrările comisiei instituite pentru concursul în vederea examinării proiectului pentru localul Arhivelor Statului întocmit de numitul arhitect.
Apreciind materialele documentare la justa lor valoare, Hasdeu manifesta o deosebită grijă pentru conservarea în bune condiţii şi neînstrăinarea lor. La patru luni de la preluarea conducerii Arhivelor Statului, decide ca documentele anterioare anului 1700 să nu fie scoase din Arhive, ci să se elibereze copii legalizate de pe ele, iar toate condicile cu copii de acte ale diferitelor mănăstiri să fie concentrate la bibliotecă sub denumirea de Manuscripte.
Tot în vederea conservării materialelor documentare, Hasdeu comandă la 10 septembrie 1892 un aparat fotografic pentru efectuarea de copii fotografice de pe unele acte istorice importante, devenite aproape ilizibile din cauza vechimii.(15)
B. P. Hasdeu venise la conducerea Arhivelor Statului cu o experienţă acumulată prin munca efectuată direct cu materialele documentare de la Comisia Documentală, unde a indeplinit funcţia de membru şi totodată de translator al documentelor slave. Aşa se explică că în procesul de ordonare şi integrare la fonduri a materialelor documentare se remarcă o deosebită operativitate. S-a străduit ca Arhivele României să devină un centru de cultură pentru elaborarea operelor de istorie, literatură şi folclor după modelul Arhivelor şi bibliotecilor unde cercetase în anii studenţiei. Cea mai frumoasă misiune a Arhivelor este aceea de a înlesni pe bărbaţii de ştiinţă în cercetările lor istoricesublinia Hasdeu.
Faima Arhivelor României creştea peste hotare pe măsură ce Hasdeu edita studii de istorie, filologie şi folclor prin intermediul publicaţiilor Istoria critică a românilor, Columna lui Traian, precum şi în cele trei volume din Cuvente den bătrăni.Arhivele din România (cu toată pasivitatea de care dădea dovadă statul), prin pasiunea şi munca asiduă depusă de Hasdeu, erau cunoscute şi apreciate peste hotare, iar Regatul sârbo-croato-sloven urma să-şi organizeze Arhivele sale după modelul de funcţionalitate al celor româneşti.
Activitatea ştiinţifică a lui Hasdeu în calitatea sa de director general al Arhivelor Statului s-a concretizat în cele trei volume din Cuvente den bătrăni(1878-1881)(16), editatarea Cronicii lui Zilot Românulşi Etymologicum magnum romaniaeîn 4 volume (1886-1898), ultima reprezentând prima încercare de realizare a unei enciclopedii naţionale.(17)Încredinţarea întocmirii acestei opere s-a datorat unei comisii din cadrul Academiei Române, compusă din Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri şi B. P. Hasdeu. Comisiunea a socotit că între bărbaţii cunoscuţi prin lucrările lor filozofice şi lingvistice, precum sunt d. Bariţiu, Roman şi Quintescu, acela care ar putea duce cu mai multă energie şi succes această sarcină ar fi d. Hasdeu, cunoscut prin lucrările sale lingvistice şi prin cunoştinţele sale filologicedeclara fruntaşul Junimii, Titu Maiorescu.
Hasdeu editase documente din Arhivele Statului în Arhiva istorică a României(1864-1865), unde mai publicase, împreună cu A. Papiu Ilarian (Tezaur de monumente istorice), într-un număr mai mare documente sau fragmente din biblioteci străine, misiune încredinţată de Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice.(18)
Ataşamentul acestuia faţă de Arhive rezultă din propria sa mărturie. În noiembrie 1884 fiind ales deputat de Craiova din partea Partidului Naţional Liberal, declara:Jurnalele au publicat că mi-am dat demisia de la Arhivă pentru a rămâne deputat. E minciună. De Arhivă nu mă las odată cu capul. Mâine mă duc la Cameră, fac un discurs şi-mi dau demisia din deputat. Dacă Camera va refuza, atunci rămân şi deputat şi arhivist.(19)
Activitatea lui B. P. Hasdeu ca director general al Arhivelor Statului a fost una pozitivă. Ea se concretizează în primul rând prin grija pe care a avut-o pentru păstrarea în condiţii bune a materialelor documentare, străduindu-se să procure cele mai adecvate mijloace de conservare existente, să se construiască un local corespunzător, precum şi în acţiunea întreprinsă pentru înapoierea materialelor împrumutate. Este cel dintâi conducător al Arhivelor care depistează materiale documentare privind istoria României în arhivele străine şi obţine copii de pe ele, care au fost publicate, nefiind păstrate în depozitele Arhivelor Statului. Din iniţiativa lui s-a creat colecţia de manuscrise, formată din toate condicile de documente în copii sau original ale aşezămintelor clericale.
Istoricul este un ouvrier şi un artist totdodată, scrie el în 1865, în prefaţa primei ediţii a lui Ioan-vodă cel Cumplit. Acel interesant text notează principiile artei sale de istoric, atent nu numai la critica documentelor, dar şi la compunerea lor în întreguri care să aibă o perspectivăşi un colorit. (20)Prin Ioan-vodă cel Cumplit, Istoria toleranţei religioase în România(1868-ed. II) şi mai ales prin Istoria critică a românilor(din care nu au apărut decât două volume – 1873, 1875) Hasdeu a contribuit la deschiderea unor noi orizonturi de cercetare şi la diversificarea metodelor de cercetare, metoda analogicăa lui M. Kogălniceanu fiind înlocuită cu cea experimentală, caracterizată de tendinţe comparatiste şi implicare integraţionistă în istoria generală. (21)În Istoria critică a românilorHasdeu a dovedit extraordinara sa pregătire de istoric, adâncind, sub toate raporturile fundamentele istoriei naţionale prin puterea de sesizare a faptelor dar şi prin folosirea unui număr foarte mare de izvoare.(22)
Opera sa se situează în întregime în contemporaneitate şi reprezintă concepţia istorică şi politică a vremii. Realizată artistic, opera ştiinţifică a lui Hasdeu poate fi caracterizată drept exponenţială vremii sale. (23)Autoritatea ştiinţifică a lui Hasdeu şi publicaţiile elaborate de el au făcut să crească prestigiul Arhivelor Statului atât în ţară cât şi în străinătate.
NOTE
1 Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973, p. 135.
2 Ion Constantin Chiţimia, Bogdan Petriceicu Haşdeu, istoriograf în Grigore Brâncuş (coord.), „Biblioteca critică” B. P. Haşdeu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972, p. 95.
3 Dan Berindei, Dezvoltarea culturală în perioada 1848-1878în Dan Berindei (coord.), Istoria românilor, vol. VIII, TOM I – Constituirea României Moderne (1821-1878), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 837;Ovidiu Pecican, Bogdan Petriceicu Haşdeu istoric, Editura Casa Cărţii de Ştiinţe, Bucureşti, 2004, p. 287.
4 Mihai Regleanu, Bogdan Petriceicu Haşdeuîn Direcţia Generală a Arhivelor Statului din România, Figuri de arhivişti, Bucureşti, 1971, p. 179.
5 Dan Berindei, op. cit., p. 836.
6 N. I. Apostolescu, Filologia comparată. Elemente dacice în limba română. Cursul D-lui Haşdeu la Facultatea de Litere din Bucureşti în Grigore Brâncuş (coord.), „Biblioteca critică” B. P. Haşdeu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972, pp. 9-11.
7 Dan Berindei, op. cit., p. 838.
8 Mihai Regleanu, op. cit., p. 180.
9 Nicolae Iorga, Elogiu lui B. P. Haşdeuîn Grigore Brâncuş (coord.), „Biblioteca critică” B. P. Haşdeu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972, p. 42.
10 Ovidiu Pecican, op. cit., pp. 288-289.
11 Mihai Regleanu, op. cit., pp. 180-181.
16 Tudor Vianu, op. cit., p. 137.
17 Nicolae Iorga, op. cit., p. 42.
18 Dan Berindei, op. cit., p. 883.
19 Mihai Regleanu, op. cit., p. 196.
20 Tudor Vianu, op. cit., pp. 135-136.
21 Dan Berindei, op. cit., pp. 835-837.
22 Ion Constantin Chiţimia, op. cit., pp. 94-95.
23 Aurelian Sacerdoţianu, Concepţia istorică a lui B. P. Haşdeuîn Grigore Brâncuş (coord.), „Biblioteca critică” B. P. Haşdeu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972, p. 122.
