Autor 4870 vizualizări


Anul 1930 găsește societatea românească într-o accentuată situație de criză politică. Regența, ce își intrase în atribuții în 1927, după moartea regelui Ferdinand, se dovedise incapabilă să conducă țara. Pentru a-și atinge obiectivele politice, mulți politicieni au întreținut în persoana fostului principe moștenitor Carol un mit al ,,salvatorului țării”. De acum, întoarcerea ex-principelui Carol în țară și ideea că el poate aduce ca regent sau rege o prefacere radicală în bine, că poate reprezenta ,,minunea” care să scoată țara din criză, devine o soluție politică din ce în ce mai des pomenită de către opinia publică din România.

Familia Brătianu în 1886

Carol își pregătește revenirea în țară

În primăvara anului 1930, cu excepția P.N.L. - sau mai precis a grupării ,,bătrânilor liberali”, rămasă credincioasă liniei politice ,,moștenite” de la Ionel Brătianu - toate partidele politice de guvernământ aveau o atitudine favorabilă revenirii lui Carol. Încurajat de numărul tot mai mare de susținători, dotat cu o reală abilitate politică, ex-principele își urgentează reîntoarcerea în țară pentru ocuparea tronului. El era conștient că revenirea sa se putea face profitând de neînțelegerile existente între partidele politice, fără să apeleze la sprijinul direct al unei singure forțe politice.

În aceste condiții, principele nu era interesat de originea politică a adepților săi, ci de eficiența acestora la momentul întoarcerii sale în țară. Faptele au demonstrat că și acum și în viitoarea domnie, Carol își creează o ierarhie a oamenilor politici în ordinea utilității și nu a importanței lor. În această regulă a jocului politic carlist va intra spectaculos un tânăr om politic al cărui nume avea o rezonanță deosebită: Gheorghe I. Brătianu.

Familia Brătianu ocupă un loc privilegiat în istoria României prin prezidarea celor mai mari acte ale fondării statului român modern. Această situație a fost pentru Gheorghe, unicul fiu al lui Ionel Brătianu, moștenitor al averii morale a familiei sale, atât un privilegiu, cât și o povară. Fiind fiul omului politic liberal sub al cărui ,,atent patronaj” se realizase actul deposedării principelui Carol de drepturile de moștenitor al Coroanei României, Gheorghe Brătianu a debutat în viața politică sub semnul acestei moșteniri ,,părintești”. Și, cum era de așteptat, acest debut are loc în cadrul Partidului Național Liberal.

Gheorghe Brătianu intră în PNL

La 12 mai 1926, moare George G. Mârzescu (7 iunie 1877–12 mai 1926), o personalitate marcantă a P.N.L. Membru al Parlamentului României, s-a distins în timpul primului război mondial în funcția de primar al Iașiului. După război, a condus diverse ministere în guvernele Ion I. C. Brătianu: ministru de interne - în perioada 29 noiembrie/12 decembrie 1918-27 septembrie 1919 -, ministru al muncii și ocrotirii sociale - în perioada 19 ianuarie 1922-26 aprilie 1922 -, ministru al sănătății publice - în perioada 26 aprilie 1922-29 octombrie 1923 - și ministru al justiției - în perioada 30 octombrie 1923-29 martie 1926.

Astfel, George G. Mârzescu a fost șeful de necontestat al organizației liberale ieșene. Moartea sa la doar 59 de ani i-a găsit pe liberalii ieșeni nepregătiți pentru alegerea unui succesor la șefia organizației și, în nota obișnuită a vieții politice române ști, prestigiul și avantajele funcției vacante au provocat o luptă surdă pentru putere, limitată ca efecte doar de autoritatea de temut a lui Ionel Brătianu.

Numirea în fruntea organizației P.N.L. Iași a lui Constantin Crupenschi nu a rezolvat criza. Liberalii au sesizat slăbirea organizației și au trecut imediat la înnoirea acesteia. Și nu oricum, ci prin înscrierea în P.N.L., la 12 ianuarie 1927, a lui Gheorghe Brătianu, fiului președintelui P.N.L. Ionel Brătianu, împreună cu câteva personalități ale lumii culturale ieșene: I. Simionescu, membru al Academiei Române, O. Tafrali, Ilie Minea și N. Șerban.

Odată cu noii membri, la Iași își începe activitatea ,,Cercul de studii P.N.L.”, prin constituirea secțiunii culturale, conduse de I. Simionescu - președinte, N. Popea - vicepreședinte și Gheorghe Brătianu - secretar raportor. În discursul ținut cu acest prilej, Gheorghe Brătianu expune punctele principale din programul de activitate al secțiunii:

„Nevoia de a studia legile care se propun cu privire la învățământ, biserică, chestiuni propagandistice culturale la sate și chestiunea presei”.

Un pas spre afirmarea politică a tânărului Brătianu l-a reprezentat și alegerea sa, de către Consiliul Eparhial al Moldovei, la 22 mai 1927, în Consiliul Național Bisericesc, în detrimentul reprezentantului guvernului, I. Petrovici. Imediat după alegere, Gheorghe Brătianu se pronunță împotriva politicianismului în Biserică, considerând că aceasta se poate dezvolta numai prin cultură. În iunie 1927, Gheorghe Brătianu participă la prima sa campanie electorală pentru alegeri parlamentare.

Acum, la Iași se strigă ,,Trăiască P.N.L.!”, ,,Trăiască Crupenschi!”, dar și ,,Trăiască Gheorghe Brătianu!” Prestigiul numelui și activitatea politică a proaspătului membru P.N.L. conduc la constituirea unei tabere de susținători ai acestuia, cu implicații în stabilirea ierarhiei organizației liberale ieșene. În lista celor opt candidați P.N.L. pentru Camera Deputaților, Gheorghe Brătianu se afla pe poziția a doua, după președintele organizației Iași, dar înaintea unui fost deputat, Victor Iamandi.

Liberalii câștigă alegerile la Iași cu rezultate zdrobitoare: șapte locuri în Camera Deputaților (Constantin S. Crupenschi, Gheorghe Brătianu, Victor Iamandi, Dimitrie Dimitriu, Constantin N. Ifrim, Osvald Racoviță și Gheorghe Vasiliu-Voina) și trei senatori (Constantin Toma, Xenofon Eraclide și Ioan Zippa). Era un act istoric? A treia generație a Brătienilor dădea țării un nou om politic.

După un an - președinte al organizației de la Iași

Însă succesul în alegeri nu a rezolvat criza liberalilor ieșeni. Crupenschi a rămas președinte până la congresul organizației. Sabina Cantacuzino, mătușa lui Gheorghe Brătianu, susține în memoriile sale că tânărul Brătianu, impulsionat și de ambițiile soției sale, Elena Sturdza, ,,ceruse să fie numit șeful organizației liberale din Iași”. Adversarii lui Gheorghe Brătianu considerau că tânărul Brătianu a fost influențat ,,de cei din jur, trezindu-i-se perspective ademenitoare” și că ,,a început să-și ia rolul în serios, crezând că, într-adevăr, are de îndeplinit «o misiune istorică». Apoi beneficiind de atențiunea și de platitudinile ce i se arătau de membrii organizației liberale ieșene (…) a ajuns șef la Iași”.

O influență foarte mare în promovarea lui Gheorghe Brătianu o avea Constantin Toma, vicepreședinte al Senatului. La 12 octombrie 1927, sfatul parlamentar al organizației PNL Iași hotărăște, după ,,examinarea situației ce s-a creat în ultimul timp în conducerea P.N.L. din localitate”, schimbarea șefiei organizației, prin proclamarea lui Gheorghe Brătianu ca președinte, secondat în continuare de aceia și vicepreședinți. La 1 noiembrie 1927, noul președinte se întoarce din București la Iași.

Conducerea liberală locală îi organizează pe peronul gării o primire festivă. Însă în lupta pentru șefia organizației Iași, alegerea lui Gheorghe Brătianu nu întrunea toate adeziunile fruntașilor locali. Tabăra contestatarilor era condusă de deputatul Victor Iamandi. Ei îl considerau pe tânărul Brătianu fără experiență și ignorant ,,în toate chestiunile referitoare la politică și la acțiunile firești ale organizației din care făcea parte”.

Brătianu își sfătuiește fiul să revină la catedră

O justificare pentru cea mai sensibilă cauză a opoziției lor: nerespectarea ierarhiei și vechimii în partid ca principiu de bază în alegerea conducerii partidului. Deoarece criticile lor îl vizau pe fiul lui Ionel Brătianu (foto dreapta), opoziția contestatarilor a fost timidă, deși în 1932, când Gheorghe Brătianu ajunsese și în mod oficial adversarul lor politic, Victor Iamandi susține că, după alegerile din 1927, Ionel Brătianu l-a chemat în biroul președintelui Camerei Deputaților și i-a comunicat:

,,Ceea ce ați făcut la Iași este nu numai o neîngăduită greșeală, este o adevărată provocare față de mine: întâi ca șef de partid care nu pot accepta asemenea procedee și apoi ca părinte care, cunoscându- l bine pe Gheorghe, nu-i voi permite niciodată să-și înceapă cariera politică în asemenea împrejurări necorecte și nedemne. Dumneavoastră nu-l cunoașteți pe Gheorghe. Eu l-am consiliat, încă din anul trecut, să nu se amestece în politică, ci să rămână la catedra care i s-a dat numai ca o obligație pentru dânsul de a dovedi că reprezintă ceva prin propriile lui străduințe, când maturitatea îi va fi definit și personalitatea și capacitatea sa în această direcție, iar ca o primă ucenicie l-am sfătuit să se înscrie în organizația de la Fălticeni și nu la Iași, unde situația e cu desăvârșire anevoioasă (…)

Numele pe care-l poartă nu poate constitui, nici într-un caz, titlul necesar, pentru a obține situații politice care se cuceresc treptat prin acțiuni, merite reale și sacrificii (…) Am fost împotriva intrării sale în organizația de la Iași, de aceea am considerat candidatura sa, în alegerile din urmă, numai după câteva luni de la înscrierea lui în partid, ca o greșeală și ca o încălcare a drepturilor altora, de aceea șefia sa de astăzi, smulsă prin mijloace incalificabile, nu (o) voi admite niciodată. Îi voi interzice de a mai face politică, iar situația de la Iași va rămânea așa precum am aranjat-o în anul trecut”.

Informațiile lui Iamandi, despre dezacordul exprimat de Ionel Brătianu față de ascensiunea politică rapidă a fiului său, sunt confirmate și de Sabina Cantacuzino:

,,Tatăl său se opusese, îl găsea prea tânăr, prea nou intrat în luptă, pe lângă alții mai vechi, ca să treacă înainte numai pe temeiul numelui cel purta”.

Moartea lui Ionel Brătianu - drum liber pentru fiul său

Dar la 24 noiembrie 1927, Ion I. C. Brătianu moare și liberalii pierd un șef, considerat încă de atunci de ,,neînlocuit”. Adversarii politici și membrii familiei Brătianu l-au acuzat pe Gheorghe Brătianu că după moartea tatălui său, ,,fără a mai consulta pe noul șef, se proclamă singur, împins de nevastă și de câțiva amici a căror situațiune beneficia de această promoțiune”.

Încă nu cunoaștem culisele acțiunii liberalilor ieșeni, însă este cert că, la 4 decembrie 1927, congresul organizației liberale din orașul și județul Iași ratifică hotărârea parlamentarilor săi, cu o zi înainte, același lucru îl făcuse delegația permanentă, deși se pare că noul președinte al partidului, Vintilă Brătianu, trimisese o telegramă ,,amănunțită” la Iași, prin care interzicea ratificarea alegerii lui Gheorghe Brătianu ca președinte al organizației P.N.L. Iași.

La acuzațiile adversarilor, Constantin Toma a răspuns că prin alegerea fiului lui Ionel Brătianu ,,organizația Iași, răsturnând poate o anumită ordine în fixarea conducătorului, s-a gândit la vrednicia lui Gheorghe I. Brătianu, nu numai la numele ce-l poartă”. Îndoliat, Gheorghe Brătianu nu a participat la congres, deoarece se afla alături de familia sa la București. Deoarece nu știa care va fi reacția noii conduceri centrale liberale, tânărul Brătianu ezită să accepte președinția.

Însă Vintilă Brătianu, aflat ,,în primele greutăți ale guvernului său, nu voi să înceapă lupta cu dânsul și îi cedă”, trimițându-i în 29 decembrie o telegramă nepotului său, în care confirmă hotărârile congresului și, referindu-se la împrejurările politice grele pentru liberali după moartea lui Ionel Brătianu, cere o ,,solidaritate desăvârșită între toți membrii organizației”.

Mesajul lui Vintilă Brătianu îl determină pe Gheorghe Brătianu să renunțe la rezervele sale și să dea răspunsul așteptat de partizanii săi, care sau prezentat la locuința sa din Iași pentru a sărbători confirmarea primită de la președinte. Aceștia considerau că noul lor șef va reda ,,o veche tradiție de idealism și de prestigiu”, alegerea sa impunându-se ca o necesitate pentru „apărarea și salvgardarea intereselor generale și pentru fixarea definitivă a conducerii partidului”.

În expectativă, până în iunie 1930

Măsura eficacității activității politice a noului lider liberal ieșean a fost dată de prima mare întrunire a liberalilor după alegerile din 1927. Organizată la Iași, la 13 februarie 1928, manifestația a fost un răspuns la campania începută de opoziție cu două săptămâni în urmă. Cu excepția lui Vintilă Brătianu, la întrunire participă întreaga conducere P.N.L.: I.G. Duca, Ion Inculeț, Ion Nistor, dr. Nicolae Lupu, Al. Lapedatu, N. Săveanu, V.P. Sassu, Constantin Argetoianu, N. Chirculescu, gen. Traian Moșoiu, I. Pillat, Manolescu–Strunga, Constantin Banu.

Adunarea a fost un mare succes, organizatorii strângând, potrivit oficiosului partidului, ziarul “Mișcarea”, peste 30.000 de participanți. Impresionat, I.G. Duca îl felicită pe Gheorghe I. Brătianu care a avut ,,inspirațiunea și a organizat marele pelerinaj în cetatea Iașiului”.

Pe 14 martie 1928, Gheorghe I. Brătianu a debutat în dezbaterile Camerei Deputaților printr-un discurs la Legea învățământului secundar. După alegerea lui Gheorghe I. Brătianu ca membru corespondent al Academiei Române, la 2 iunie 1928 s-a comentat că voturile primite au fost dirijate de interese politice. Nicolae Iorga a intervenit în favoarea lui Brătianu, considerând că ,,nu pot lăsa această bănuială”, în condițiile în care tânărul istoric a fost ales ,,dintre acei care fac onoare științei românești”.

Gheorghe Brătianu, cu familia, la Sinaia

Gestul său a fost cu atât mai important cu cât a venit din partea unui adversar politic și nu a unui aliat. Mai mult, la începutul anului 1929, Nicolae Iorga, aflat în conflict cu liberalii, a sugerat preluarea șefiei Partidului Liberal de către Gheorghe Brătianu. Propunerea a primit imediat o replică în presă din partea lui Nae Ionescu, care a reproșat “lipsa de substanță a activității de până atunci a candidatului lui Iorga”.

În general, până în iunie 1930, Gheorghe Brătianu adoptă o atitudine politică rezervată, îndeosebi preocupările științifice ținându-l la o oarecare distanță de lumea politică. Însă atât ca istoric, cât și ca om politic, trebuia să-și definească o opțiune politică față de viitorul statului român. Sabina Cantacuzino susține că nepotul său s-a alăturat principelui Carol, imediat după ce a primit președinția organizației P.N.L. Iași. Astfel, Vintilă Brătianu ,,fu informat și se convinsese că, împotriva hotărârilor partidului, George se afiliase cu cei care complotau aducerea Prințului Carol, că fusese în străinătate să-l vadă. N-avea probe materiale, dar indicații destul de sigure”.

Începe să cocheteze cu ideea reîntoarcerii lui Carol

Întâlnirea dintre Gheorghe Brătianu și viitorul rege nu a fost confirmată până în prezent de nici o altă sursă documentară, însă există un episod care poate fi relevant pentru opțiunile politice viitoare ale lui Gheorghe Brătianu, menționat de Mihail Manoilescu în memoriile sale. Astfel, în octombrie 1927, când liderul liberal călătorea întâmplător cu Mihail Manoilescu în același vagon, la revenirea fruntașului carlist în țară, la graniță, la apariția agenților Siguranței, „George Brătianu extrem de amabil, dar tot atât de timid, s-a scuzat că nu se poate amesteca”.

Însă la 9 mai 1930, în ciuda atitudinii anticarliste a P.N.L., Gheorghe Brătianu răspunde mesajelor Principelui Carol prin promisiunea că atunci când s-ar pune problema întoarcerii sale ,,el nu s-ar ralia la punctul de vedere al Partidului Liberal”. În preajma pregătirilor finale ale întoarcerii Principelui Carol, la ideea acestuia, Mihail Manoilescu îi trimite lui Gheorghe Brătianu un mesaj la Iași, printr-un prieten comun (avocatul Nedelescu), anunțându-l că „la reîntoarcerea prințului, acesta va face evocarea trecutului în legătură cu alungarea prințului să nu apese în mod nedelicat asupra memoriei lui Ion Brătianu și vor dirija concentrarea vinovățiilor mai mult asupra lui Știrbey”.

Gheorghe Brătianu răspunde principelui prin aceeași persoană, declarându-și simpatia pentru principe, dar socotindu-se ,,prea legat de Partidul Liberal pentru a face singur vreo mișcare în favoarea prințului”. Manoilescu recunoaște că ,,acest lucru era perfect de înțeles, căci nu s-ar fi putut cere fiului lui Ionel Brătianu să pornească el însuși direct împotriva politicii tatălui său”.

În țară, Gheorghe Brătianu se pare că era capacitat pentru planurile lui Carol și de colonelul Paul Teodorescu, unul din pionii viitoarei așa-zise Restaurații. Interesul deosebit pe care-l poartă principele și apropiații acestuia lui Gheorghe Brătianu putem presupune că se datorează mai multor cauze. Mai întâi ar fi intenția de a lovi, prin participarea tânărului Brătianu la actul „Restaurației”, în principalul opozant al taberei procarliste: Partidul Național Liberal.

Astfel, se aștepta spargerea unității de vederi a liberalilor și dezbinarea acestora prin racolarea a cât mai multor simpatizanți liberali în jurul disidenței ce urma a fi afirmată de Gheorghe Brătianu. Principele Carol căuta să ia contact în primul rând cu generația „tânără” liberală. El miza pe disponibilitatea acestora pentru afirmare politică, pentru o primenire a conducerii și a orientării politice a partidului, pe voința lor de înlocuire a ,,bătrânilor“ liberali atât de devotați „actului de la 4 ianuarie 1926”.

Apoi, prin promisiunea creării acelui guvern de coaliție națională și a participării lui Gheorghe Brătianu la guvernare, se spera că mirajul puterii va atrage alți aderenți liberali. O altă cauză, deloc de neglijat, era puternica impresie ce o făcea, atât în țară cât și în străinătate, alăturarea numelui de „Brătianu” actului „Restaurației” și aderarea de partea lui Carol a însuși fiului celui care rezolvase în 1926 „criza dinastică” atât de drastic pentru principe.

Carol îl cheamă la Palat Pe 4 iunie 1930, contele Saint Aulaire se afla în vizită la Iași. După o vizită la mormântul eroilor francezi morți în Primul Război Mondial, contele merge la vechiul cimitir catolic din Copou, la mormântul lui Victor Place, consulul Franței la Iași în timpul Unirii din 1859. Gheorghe Brătianu depune și el o jerbă și ține un discurs în care mulțumește contelui Saint Aulaire, deoarece “are meritul nepieritor de a fi arătat marilor noștri aliați că România încercuită pierduse totul, afară de onoare, și că depunând armele, după Brest - Litovsk, ea nu făcea decât să-și rezerve viitorul”.

Gheorghe Brătianu a evocat memoria tatălui său “susținut cu sprijinul și sfatul” de consulul francez, Ionel Brătianu spunându-i fiului său “adesea cu o adâncă emoțiune tot ce România Mare datora spiritului cavaleresc de lealitate și dreptate” al contelui Saint Aulaire. După o vizită la conservatorul de muzică, unde fusese Ambasada Franței în timpul războiului și după banchetul de la palatul administrativ, oaspetele a servit ceaiul la locuința profesorului Gheorghe Brătianu, președintele organizației locale liberale, alături de toți fruntașii vieții politice și culturale ieșene. Seara, contele pleacă spre Cernăuți.

După vizita ilustrului prieten al României, Gheorghe Brătianu se pregătea, împreună cu Ilie Minea, să fie gazda celui de-al IV-lea congres al profesorilor de istorie. Însă pe 6 iunie 1930, fostul Principe moștenitor Carol sosește prin surprindere în țară. În dimineața zilei de 7 iunie, necunoscând situația din București, Gheorghe Brătianu se pregătea să deschidă lucrările congresului, moment în care este anunțat prin telefon, de către principele Nicolae, de revenirea lui Carol și de faptul că acesta dorește să-l vadă imediat.

Deși a fost surprins, știrea sosind, după cum va declara mai târziu, ca un „trăsnet”, Gheorghe Brătianu, deja câștigat de partea taberei carliste, se va grăbi să ajungă la Bucure ști în întâmpinarea principelui. De acum, tânărul Brătianu făcuse pasul decisiv pentru viitoarea sa carieră politică. Înainte de a pleca de la Iași, Gheorghe I. Brătianu a anunțat intenția sa conducerii P.N.L. prin Ion Inculeț.

El își motivează hotărârea prin faptul că un refuz ar fi reprezentat o „necuviință” ce ar provoca evidente prejudicii politice Partidului Liberal. Întoarcerea principelui în țară provocase în tabăra liberală o mare emoție și o deosebită agitație. Întrunit în dimineața zilei de 7 iunie, Comitetul Executiv al P.N.L., credincios actului politic de la 4 ianuarie 1926, recomanda membrilor partidului o „intransigență absolută” față de Carol și califica revenirea principelui ca o „primejdioasă aventură”.

Deși I. G. Duca a declarat că „nu e vorba să se forțeze conștiința nimănui, fiecare să judece și fiecare să se lase hotărât numai de interese superioare și permanente ale țării pe care o slujim”, orice deviere de la poziția anticarlistă era văzută ca o „trădare”. Astfel, atitudinea lui George Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu și șeful organizației P.N.L. Iași, nu putea decât să trezească reacții negative din partea conducerii liberale.

Vintilă Brătianu se înfurie

Imediat după ce a sosit în București, Gheorghe Brătianu se pare că s-a întâlnit cu Gabriel Marinescu, un personaj carlist important. Însă înainte de a se întâlni cu principele Carol, președintele organizației liberale ieșene l-a vizitat pe Vintilă Brătianu, șeful Partidului Național-Liberal, pentru a-l convinge de oportunitatea întrevederii de la Palat. Nepotul își găsește unchiul, care deja fusese anunțat de intențiile sale, foarte agitat și nervos, deloc dispus să fie contrazis în privința atitudinii anticarliste.

Totuși, tânărul Brătianu a încercat să-l convingă de necesitatea întrevederii cu Carol, de faptul că nu putea refuza o asemenea invitație și că este în interesul partidului să vadă „care este rostul acestei chemări”. Șeful partidului s-a opus în continuare categoric și ,,îl povățui să se înapoieze la Iași și să aștepte”. El l-a amenințat pe nepot:

„Cu mine nu mai ai a face de nu ești membru disciplinat”.

Și a încheiat discuția spunând:

„Te voi vedea mâine și te voi judeca după faptele tale”.

Prin sosirea sa neașteptată în țară, Carol se pare că a pus autoritățile române în fața unui fapt împlinit. Deși putea să-i impună principelui respectarea angajamentului luat în decembrie 1925, guvernul Maniu, nerespectând el însuși jurământul de credință față de regele Mihai I și față de Regență, începe negocieri cu Carol pentru găsirea unei soluții politice convenabile ambelor părți. Încercând cu abilitate să profite de concurența partidelor pentru puterea politică, încă din noaptea de 6/7 iunie, Carol a invitat la Cotroceni și alți fruntași politici decât cei național-țărăniști.

Încă de la început, viitorul rege a știut să aplice în jocul politic principiul „divide et impera”, prin întreținerea neînțelegerilor din interiorul partidelor sau chiar prin provocarea altora noi. Din acest punct de vedere, putem considera că invitația făcută lui Gheorghe Brătianu în dimineața de 7 iunie 1930 era o primă manevră carlistă ce își propunea să lovească în unitatea principalului opozant al Restaurației, Partidul Național Liberal.

Gheorghe Brătianu are argumente

Încrezător în Principele Carol și în menirea sa pe lângă acesta, Gheorghe Brătianu a acceptat invitația viitorului suveran, fără a bănui intențiile acestuia. Prezența liderului liberal la Cotroceni nu pare dictată de oportunism, ci un gest impus de noile necesități politice, deoarece, dincolo de simpatia față de Carol, Gheorghe Brătianu considera că interesul partidului său nu era perseverența în susținerea actului de la 4 ianuarie 1926, atitudine promovată de primele declarații ale conducerii centrale liberale, ci ieșirea din izolarea politică prin găsirea unei căi de împăcare cu principele. La câteva zile după audiență, în expunerea de motive de la salonul Clubului național-liberal din Piața Unirii, Gheorghe Brătianu a descris astfel prima sa întrevedere cu viitorul suveran:

„… prințul Carol mi-a spus că dorește un guvern de concentrare făcând apel la mine să fac parte din el. Am răspuns că o asemenea adeziune nu putea avea valoare decât numai când reprezintă punctul de vedere al P.N.L. Atunci Regele de astăzi și-a exprimat dorința ca toate partidele să se strângă în jurul Coroanei și că își dădea seama de valoarea și puterea partidului nostru. Venit în țară fără nici un resentiment, Regele și-a exprimat dorința de a conlucra cu Partidul Liberal. Acesta a fost scopul chemării mele”.

Mesajul regal trebuia transmis de Gheorghe Brătianu „șefului partidului și principalilor colaboratori”. În memoriile sale, principele Nicolae susține că Gheorghe Brătianu s-a grăbit „să-și pună serviciile în slujba lui Carol, cu condiția ca Lupeasca să rămână unde este”, uitând să menționeze că el a fost cel care l-a anunțat de sosirea fratelui său și l-a chemat ,,de urgență” la București.

Memoriile principelui Nicolae, scrise sub impulsul resentimentelor față de Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu, după excluderea din familia regală din cauza căsătoriei morganatice cu Ioana Dolette Săveanu, pot fi luate în considerare numai cu rezervă, autorul deformând intenționat imaginea momentului revenirii fratelui său în țară. Astfel, considerăm că este puțin probabil ca Gheorghe Brătianu să fi pus condiții Principelui Carol, postura sa politică nepermițându-i o astfel de atitudine.

În după-amiaza zilei de 7 iunie 1930, guvernul Maniu și-a prezentat demisia. Viitorul guvern avea o misiune clară: organizarea actului proclamării lui Carol ca rege. În acest sens, a fost propus un guvern național compus din membrii majorității național-țărăniste, la care să participe și Nicolae Iorga, dr. Nicolae Lupu, Octavian Goga și Gheorghe Brătianu.

Această formulă a fost abandonată, deoarece negocierile între liderii amintiți necesitau timp, iar la acel moment Carol era puțin dispus să aștepte. În dimineața zilei de 8 iunie, Gheorghe Brătianu a încercat să contacteze pe șeful P.N.L. pentru a-i expune mesajul viitorului rege. Vintilă Brătianu a refuzat să-l asculte. Mai mult, lui Gheorghe Brătianu i s-a arătat că audiența sa la Principele Carol ,,provoacă discuțiuni” asupra atitudinii sale în partid și că situația trebuia clarificată printr-o declarație pe care trebuia să o citească la întrunirea Comitetului Executiv care urma să aibă loc a doua zi. Conform lui Gheorghe Brătianu, textul declarației impuse avea următorul conținut:

„Fiindcă văd că atitudinea mea a fost pusă în discuție în ultimele zile, declar în modul cel mai categoric că mă solidarizez în totul cu atitudinea luată de Partidul Național-Liberal în chestia distrugerii actului de la 4 ianuarie și soluției ce a dat chestiunii constituționale. De altminteri, ca fiu al lui Ion Brătianu, socotesc mai mult ca oricare altul că o asemenea atitudine se impune conștiinței și numelui pe care îl port”.

După ce a înfruntat reacția lui Vintilă Brătianu, Gheorghe Brătianu s-a prezentat în vizită la Nicolae Iorga pentru a-i cere ,,sfatul”. Între Iorga și Brătianu exista de mult timp o prețuire deosebită, dată în primul rând de recunoașterea reciprocă a valorii științifice. Nicolae Iorga a susținut acțiunea procarlistă a lui Gheorghe Brătianu, aceasta fiind în concordanță cu opțiunea sa politică de sprijinitor al noului rege.

„Craca putredă din PNL”

La 9 iunie, a doua zi după ce Carol a fost proclamat rege, a avut loc ședința Comitetului Central al P.N.L. S-a hotărât lansarea Manifestului P.N.L. către Țară, în care s-a definit poziția publică a P.N.L. față de actul „Restaurației”, socotit ca o ,,lovitură de stat care a răsturnat ordinea constituțională” și față de care liberalii ,,nu se solidarizează“, denunțând-o ca o „aventură”.

Motive de ordin etic și de ordin politic și național” îi împiedicau pe ,,bătrânii liberali”, rămași credincioși deciziilor politice luate de Ionel Brătianu, să primească noua soluție politică. Atitudinea lor a fost exprimată foarte clar de I.G. Duca:

,,Aș considera că mă dezonorez făcând altfel și deci să sfârșesc cariera mea politică cu un act de dezonoare. Aș trece totuși peste dezonoarea mea, dacă aș avea conștiința că slujesc un mare interes politic și național. Am însă absolut convingerea contrarie”.

Trei ani mai târziu, I. G. Duca își sacrifica ,,onoarea” pentru un interes național discutabil, dar pentru un interes politic esențial: Regele Carol al II-lea dorea un guvern liberal. În cadrul aceleiași ședințe a fost discutat ,,cazul George Brătianu”. „Pentru a evita discuțiuni și incidente” pe care avea ,,motive întemeiate” să le bănuiască, președintele P.N.L. Iași a refuzat să participe la întâlnire și a trimis o scrisoare în care a arătat că rămâne ,,credincios tradiției și spiritului” Partidului Liberal, convingerea sa fiind că ,,atitudinea prezentă a Partidului Național-Liberal nu trebuie să conducă la o acțiune de învrăjbire națională, (…) la lupte lăuntrice, de natură a tulbura liniștea și siguranța țării”.

Comitetul Central al P.N.L. a luat o măsură imprudentă punându-l pe Gheorghe Brătianu în fața unei situații fără ieșire. Tonul a fost dat de Vintilă Brătianu, hotărât să ,,taie craca putredă”. Astfel, s-a cerut din partea lui Gheorghe Brătianu o declarație cu titlu personal, prin care să-și afirme solidaritatea cu ,,actul de la 4 ianuarie 1926”.

Tânărului Brătianu nu i se permitea ,,atitudinea de prudentă expectativă”, pe care acesta susținea că o are la acel moment, cerându-i-se ,,intrarea în plin conflict cu Coroana”. El avea de ales între a citi declarația ce i se dictase sau a formula o declarație contrară (mai mult sau mai puțin voalată), deci între a fi în continuare membru al P.N.L. (însă era de prevăzut că ar fi rămas ostracizat de către ceilalți lideri liberali și mai cu seamă de către rege pentru inconsecvență) și a fi exclus din P.N.L. (provocând din nou reacții violente împotriva sa, fără a avea un viitor politic cert, dar demonstrându-și loialitatea față de Regele Carol al II-lea).

Pentru că nu urmărea să provoace o disidență în cadrul P.N.L., Gheorghe Brătianu nu putea fi radical în afirmații. El încearcă o ultimă evitare a rupturii de vechii liberali „printr-o declarație ce urmărea să împace poziția sa cu statutul său de lider național-liberal”, afirmând ,,solidaritatea cu P.N.L., fiind însă împotriva unei acțiuni de învrăjbire națională”. Poziția conducerii P.N.L. rămâne însă categorică, hotărându-se excluderea lui Gheorghe I. Brătianu din partid.


Carol al II-lea, la Paris, în 1936

Însă Gheorghe Brătianu consideră că decizia conducerii centrale liberale ,,nu mă poate despărți de partidul cu care am luptat atât de loial, după cum nu mă poate lipsi nici de sângele ce-l am în mine, nici de numele pe care-l port cu toată mândria și cu toată conștiința marilor îndatoriri ce mi le impune”. Hotărârea de excludere nu putea decât să-l îndârjească pe Gheorghe Brătianu. El avea convingerea că poziția sa procarlistă n-a fost decât un pretext demult așteptat de către unii din membrii conducerii liberale, în special I. G. Duca, de a-l îndepărta de vârful ierarhiei liberale.

Adversarii tânărului Brătianu profitau și de antipatia pe care o aveau față de el unchii săi. Ruptura devenise de neînlăturat. În seara zilei de 10 iunie, fostul șef al organizației P.N.L. Iași anunța conducerea partidului că și-a fixat definitiv atitudinea, în sensul că Partidul Național-Liberal trebuie să ia contact imediat cu Coroana și să recunoască legalitatea actelor politice săvârșite în zilele de 7 și 8 iunie 1930.

Se naște mișcarea georgistă

Motivațiile disidenței lui Gheorghe Brătianu nu puteau rămâne fără ecou. Regele, deosebit de interesat de atitudinea lui Gheorghe Brătianu, îl invită din nou în audiență în seara zilei de 10 iunie. Deoarece Gheorghe Brătianu declară că ,,este dispus să lupte până la capăt”, suveranul îl încurajează, ținând să facă publică simpatia sa pentru disident, prezentându-l drept viitorul lider principal al liberalilor.

Încă din 9 iunie, avocatul D. I. Vasilescu Valjean, președintele ,,organizației de culoare albastru” a P.N.L. București și ,,prietenii săi politici” trec de partea lui Gheorghe Brătianu. Decizia a fost rezultatul unei acțiuni organizate de Valjean, în noaptea de 8 iunie, când, vorbindu-se de ,,lupta între frați, de baricade, de războiul civil” (conform mărturiei lui I. Costinescu)...

„… s-a încercat o trădare. În acea noapte, acela care fusese rugat de noi să se ocupe de această culoare, în credința că talentul său îi suplinește și caracterul, fără să anunțe scopul convocării, fără ca membrii să știe de ce sunt convocați la miezul nopții, a căutat să-i scoată din calea cea bună și să-i arunce într-o aventură. Chiar în noaptea aceea, eu am căzut acolo, bănuind despre ce este vorba. La sosirea mea, am găsit pe d. Valjean tulburat și la observațiunile mele și-a recunoscut vina. S-a scuzat că a făcut această acțiune, crezând că așa trebuia să facă”.

La 15 iunie 1930, Gheorghe Brătianu și-a convocat susținătorii în sala cinematografului Frascati din București. Cuvântările adepților săi s-au concentrat pe criticarea atitudinii politice a ,,unui comitet de conducere vremelnic” care ,,n-are dreptul să angajeze partidul (liberal, n.a.) într-o acțiune negativă pentru câteva decenii”.

Principalele adeziuni publice la mișcarea pro-carlistă inițiată de Gheorghe Brătianu au fost aduse de: I. Al. Vasilescu– Valjean, prof. C. C. Giurescu, Ștefan Tătărăscu, I. Sân-Giorgiu, V. G. Ispir, Horia Furtună, C. N. Ifrim, din partea susținătorilor din Iași și preot Nae Vasilescu, din partea unui grup de tineri din Prahova. Gheorghe Brătianu a ținut un discurs în care după ce a reamintit că ,,de la moartea regelui Ferdinand și a lui Ionel Brătianu, o atmosferă grea de nesiguranță exterioară și de învrăjbire lăuntrică a înăbușit dezvoltarea României Mari”, a răspuns atacurilor venite dinspre Partidul Liberal ,,matcă” față de atitudinea sa politică.

El a declarat că prin decizia sa politică ,,are credința nestrămutată că rămâne în tradiția profund monarhică a tatălui meu, nu apărând litera unui act al trecutului, pe care împrejurările de astăzi l-au înlăturat, ci menținând spiritul care l-a călăuzit în marile sale înfăptuiri, ce l-au legat atât de strâns de întemeietorul regatului și de Regele întregitor de neam”. Gheorghe Brătianu susținea că prin acțiunea sa nu a apărat cauza unui om, ci regimul monarhic constituțional:

,,Acum 13 ani am stat în șanțurile Oituzului, luptând pentru țară și rege, nu pot astăzi nici să reneg această credință, nici să despart în mintea mea ceea ce trebuie să rămâie de-a pururea unit, pentru binele și propășirea țării”.

Considerând că acțiunea sa și a adepților săi ,,nu poate fi o disidență”, Gheorghe Brătianu cerea o ,,înnoire” a Partidului Liberal, ,,restaurarea integrală a valorilor morale și a libertății de gândire”. Pentru tânărul Brătianu ,,criza de stat prin care am trecut, deschide astfel în Partidul Național Liberal o criză de conducere”. Soluția a fost cuprinsă într-o moțiune citită de către I.Al. Vasilescu–Valjean: proclamarea lui Gheorghe Brătianu ca șef al Partidului Liberal.

Pe 25 iunie, când tabăra georgistă era deja conturată, avocatul Vasilescu-Valjean a fost acuzat de liberalii lui Vintilă Brătianu că a stat în spatele adunării de la sala Frascati, manipulându-l pe Gheorghe Brătianu, considerat de dr. Costinescu ,,tânăr lipsit de experiență și voință”. La o lună după despărțirea politică de nepotul său, încercând să caricaturizeze acțiunea politică a acestuia, Vintilă Brătianu îl “proclama” pe Gheorghe Brătianu “Împăratul Saharei”. Liderul “noului Partid Liberal” ripostează pe același ton întrebându-l pe adversarul său dacă “fostul ministru de finanțe al revalorizării și stabilizării «prin noi înșine» este atât de conștient de roadele activității sale încât știe că viitorii conducători ai Țări vor avea de desțelenit… un pustiu?

Noul Partid Liberal

Mișcarea politică de schimbare a conducerii centrale a Partidului Național Liberal proclamată de susținătorii lui Gheorghe Brătianu nu a avut succesul dorit de aceștia, însă nici nu a rămas la nivelul unei simple disidențe, ci a evoluat rapid în constituirea unui nou partid politic liberal, denumit în uzul public interbelic „Partidul Liberal georgist” pentru a marca individualitatea noii grupări politice față de vechiul P.N.L.

Nucleul de început al noului partid a fost constituit din susținătorii ieșeni (C. Toma, D. Dimitriu), membri ai vechiului Partid Liberal care se retrăseseră din politică (cazul Artur Văitoianu), personalități universitare (C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu, Radu Vulpe, Victor Papacostea, Scarlat Lambrino, G. Potra, G. M. Cantacuzino, Constant Grecescu, Radu Perianu, preotul Vasile Radu, O. Tafrali, I. Bontaș etc.), nemulțumiții organizațiilor locale (N. Zigre, M.G. Orleanu, I.Al. Vasilescu-Valjean, Vasile G. Ispir, Iuliu Coste etc.) și, inerent, poate și dintre cei deja amintiți, cei care vedeau o oportunitate de a obține avantaje politice și economice rapide de pe urma a ceea ce părea, la acel moment, postura de favorit a lui Gheorghe Brătianu în preferințele politice ale noului rege.

În ședința extraordinară, ținută în prezența președintelui local, gen. Traian Moșoiu, organizația PNL Bihor, ,,luând act de atitudinea dăunătoare disciplinei partidului, luată de dr. Nicolae Zigre, care a declarat public că se desolidarizează de hotărârile centrului în chestia constituțională decide excluderea lui din partid”. O decizie identică s-a luat și la Galați pentru fostul președinte al Camerei Deputaților, Mihail G. Orleanu.

Mulți au venit alături de Gheorghe Brătianu atrași și de profesionalismul și seriozitatea de care acesta dăduse dovadă pe plan științific, cu credința că aceleași calități vor forma din tânărul lider liberal un politician cu un alt tip de conduită și vor oferi perspective politice frumoase. Într-o scrisoare către Gheorghe Brătianu, gen. Artur Văitoianu mărturisea că a intrat în noul Partid Liberal datorită „crezului” său politic, care l-a condus ,,în mijlocul acelor ce văd în partidul pe care îl conduceți și în persoana dumneavoastră chezășia unei așezări spre binele acestei țări atât de încercate”.

Gheorghe Brătianu promite să nu se abată de la linia familiei

Noul lider național liberal exploatează mitul politic al Brătienilor - personaje providențiale - integrându-l în propaganda mișcării sale. Mitul conferă noului Partid Liberal, prin descendența președintelui, tradiție și prestigiu. Georgiștii folosesc propagandistic actul „Restaurației”, proclamându-l pe Gheorghe Brătianu omul destinului istoric. De altfel, tânărul Brătianu considera că pentru istoria Partidului Liberal ,,bunicul meu și generația sa au creat Partidul Liberal. Tatăl meu și colaboratorii săi i-au dat întreaga sa strălucire. Generația mea, împreună cu mine, vom urma drumul ce ni l-au deschis și vom ști să ne îndeplinim datoria noastră. În clipa de față, greutățile economice și financiare ce ne apasă cer înainte de toate siguranță și liniște înlăuntru, încredere și prestigiu în afară”.

O situație aparte în aceste evenimente o are organizația P.N.L. Iași. Aici susținerea lui Gheorghe Brătianu nu avea doar interese politice obișnuite. Organizația liberală din capitala Moldovei a reacționat și sub impulsul unui sentiment de revanșă față de realitatea centralizării marilor decizii politice la București și a periferizării liderilor din capitala temporară și tragică a războiului pentru România Mare. Pentru liberalul ieșean, proclamarea lui Gheorghe Brătianu ca lider liberal la nivel național reprezenta o victorie istorică personală și era de fapt efectul unei mișcări politice începute încă din noiembrie 1927.

Dovezi în acest sens sunt și adeziunile numeroaselor personalități universitare ieșene la mișcarea georgistă, convinse cei drept și de calitățile profesorului Gheorghe Brătianu. Pe 18 iunie, Gheorghe Brătianu a fost întâmpinat la reîntoarcerea din București, în gara Iași, de ,,o mare mulțime de oameni, în frunte cu I. Borcea, președintele organizației Partidului Țărănesc, dr. Nicolae Lupu, C. Toma și D. Dimitriu, vicepre ședinți ai organizației liberale, Petre Dragomirescu, decanul Facultății de Drept, profesorii universitari Valeriu Bulgaru, Șerban, Tafrali, I. Bontaș, Ifrim, d-nii Xenofon Eraclide, Mircea Bădărău, Huianu, asistent universitar, Teodorescu, directorul Conservatorului, Celkovski etc.

Manifestația a continuat cu un marș pentru Regele Carol al II-lea, ,,pe bulev. Ferdinand și strada Arcului, până în piața Unirii”. La final, Gheorghe Brătianu s-a suit în balconul clubului liberal, ,,de unde a mulțumit din nou, spunând că nu slujește decât crezul Partidului Liberal”. Întors la București, Gheorghe Brătianu a inaugurat pe 22 iunie clubul (sediul) grupării din „culoarea de albastru” (Calea Rahovei 120). Șeful acestei organizații era același foarte activ politician I. Al. Vasilescu-Valjean.

După inaugurare, președintele noului Partid Liberal a venit la sediul central (vizavi de sediul Poliției), unde a primit delegațiile din Transilvania: Oradea (dr. Zigre, dr. Jercan, Mocanu), Brașov (dr. Al. Sulică, dr. Mateescu, dr. Octav Tătulea, dr. C. Sassu, Ion Cârstea, Petru Tenghea și Al. Tisescu), Trei–Scaune (Ranca Răceanu, preotul Bumuș, Ernei Arpad, fost deputat Leon Daviciu, preotul Iosif Popovici, dr. Ion Rossin, dr. Stanciu și Moldovan), Cluj (dr. A. Fabius, dr. Petru Meteș, deputat, dr. Aurel Blaga, C. Xantopol, Paul Nițescu, dr. Nicodim, Cristea, fost prefect, dr. Ion Boeriu, dr. Ion Muică, dr. Victor Tatulea, dr. Leontin Mureșan, dr. Gh. Darbu, Gh. Culic și farmacist Mih. Șumlea), Someș (dr. Aurel Milea, fost deputat, dr. Ion Petruț, protopop N. Gherman, Octav Popescu, N. Perhaița, dr. Gavril Butnar, Șerban Oniga, Ion Bogdan, Ion Chercheș, Vasile Dit), Sălaj (Gh. Pop, fost deputat, preotul Victor Cristea, preotul Ion Ghițu, Ion Gude, primar, Mih. Flonta, primar, P. Flonta, dr. Nicodim Cristea, fost prefect, Gh. Culie, Vasile Flonta, Ion Smunca, Gh. Pop, Ion Lasloffy, T. Cosma), Târnava Mică (prof. D. Scurtu, dr. Cornel Th. Ghimbășanu), Sibiu (preot asesor Petrișor, Miron Bibu, Cornel Lucaci, Vasile Spârlea, Matei, N. Borcea), Ciuc (dr. Olteanu și Virgil Popescu), Târnava Mare (avocat Gheorghe Maurer, Fleșaru și Neagu), Târgu Mureș (Iosif Bănuț și dr. Lupu). Pe 26 iunie, a fost ,,reînnoită” și „organizația de galben” a P.N.L. București prin formarea de către disidenți georgiști a unei noi organizații.

Vintilă Brătianu tună, dar va schimba tonul curând

Conducerea centrală a vechiului Partid Național Liberal a considerat, și după adunarea de la Frascati, acțiunea lui Gheorghe Brătianu ca o dizidență fără succes și, în 23 iunie, ziarul ,,Universul”, într-un articol de evidentă inspirație a ,,vechilor liberali”, criticând erijarea lui Gheorghe Brătianu și a partizanilor săi în șefii Partidului Liberal considera că ,,răzvrătiții, care până azi n-au putut capta decât prea puțini nemulțumiți, se vor întoarce la matcă, căci răzvrătirea n-are cauze adânci, iar în fond toți sunt de acord să primească faptul împlinit”.

Această lipsă de încredere în tenacitatea lui Gheorghe Brătianu, considerat ,,instrument în mâna vânătorilor de situațiuni”, surprinde în condițiile în care așa-zisul disident declara că în raporturile sale cu vechiul Partid Liberal:

„Am hotărât să ducem acțiunea noastră până la capăt, până la izbânda definitivă a principiului monarhic. Nu poate deci fi vorba de nici un compromis și de nici o capitulare”.

Siguranța vechiului Partid Liberal venea și din faptul că încercarea de înlocuire a conducerii centrale a Partidului Liberal nu a avut succesul așteptat de Gheorghe Brătianu, toate cele 71 de organizații liberale județene - afară de cea mai mare parte a organizației din Iași - urmând fără mari ,,defecțiuni” pe Vintilă Brătianu, fiindcă:

,,Putea partidul nostru, pentru care, atât la guvern, cât și în opoziție, apărarea actului de la 4 ianuarie constituia unul din temeiurile fundamentale ale politicii sale și care și cu prilejul ultimului congres afirma hotărârea sa neșovăitoare de a apăra ordinea dinastică instituită de acest act; putea partidul, legat de așa grele răspunderi, să-și schimbe, într-o noapte, credințele și să abjure trecutul?”

Pentru liberalii conduși de Vintilă Brătianu, sprijinirea lui Carol ,,ar fi oferit Țării cea mai monstruoasă schimbare la față înregistrată de analele politice“, un act politic pentru care ,,contemporanii ne-ar fi disprețuit și posteritatea ne-ar fi înfierat”. Însă, nu se împlinea o lună de la revenirea lui Carol și liberalii lui Vintilă Brătianu lansau, cu prilejul întrunirii comitetului județean al Partidului Național Liberal din județul Hunedoara, care a avut loc la Deva, la 24 iunie, prin discursul lui Gh. Tătărăscu (foto dreapta), Atitudinea de mâine, în condițiile în care ,,de la fixarea primei noastre atitudini s-au petrecut, însă, fapte noi: declarația M.S. Regelui precizând voința de a guverna constituțional și formarea noului guvern Maniu, constituit pe temei parlamentar, acte care confirmă hotărârea Suveranului de a se conforma practicei regimului parlamentar”.

Sub lozinca ,,Suntem dinastici”, liberalii sperau că regele va apela la ei în condițiile în care ,,nu se poate rezima nici pe partide cu popularitatea dispărută, nici pe partide cu popularitatea în declin și nici pe grupulețele sau individualitățile izolate care, mânate de vântul oportunismului, se întrec, azi, într-o cursă nebună să ajungă la treptele Tronului”.

1938 - marea unificare liberală

Conducerea centrală a Partidului Liberal reducea toate problemele sale interne la cauze recente provocate de atitudinea sa anticarlistă. Și, în 1944, Gheorghe Tătărăscu îl acuza pe Gheorghe Brătianu că a făcut ,,prima spărtură în unitatea Partidului Liberal”, constituind P.N.L.- Gh. Brătianu, care avea o singura deosebire de program față de vechiul P.N.L.: ,,Recunoașterea Regelui Carol al II-lea și sprijin neprecupețit Coroanei”.

Or, succesul mișcării conduse de Gheorghe Brătianu a demonstrat că problemele partidului condus de Vintilă Brătianu erau mult mai complexe. Transformarea rapidă a disidenței lui Gheorghe Brătianu într-un partid politic demonstrează că atât din interiorul, cât și din afara organizațiilor liberale, se dorea o mișcare liberală înnoită, adaptată la realitățile societății românești a anilor 1930. Reorientarea politică a P.N.L. ,,matcă” la sfârșitul lunii iunie 1930 ar fi trebuit să conducă la pierderea individualității politice în cadrul mișcării liberale din România a partidului organizat în jurul lui Gheorghe Brătianu.

Însă partidul georgist a rezistat pe scena politică până la unificarea liberală din 1938, demonstrând că apariția sa nu s-a datorat numai unei conjuncturi politice, ci necesității revigorării mișcării liberale și a vieții politice românești în care partidul condus de Gheorghe Brătianu dacă nu se impune ca număr de membri, va ieși în evidență prin valoarea aderenților săi, iar activitatea politică a președintelui său, istoricul Gheorghe Brătianu, a demonstrat că gestul din iunie 1930 nu a fost dictat de oportunism politic, ci de o convingere, de altminteri repede înșelată, într-o nouă viață politică ce presupunea “restaurarea integrală a valorilor morale și promovarea în toate situațiile a unei activități aliniate principiilor etice”. 

""