Autor 2631 vizualizări


„Visul şi fantezia mi le-am explicat în muzică. Numai aci mă regăsesc şi mă revelez;numai aci trăiesc în libertate, nestingherit.”

(G. ENESCU – Ion Biberi,  Lumea de mâine, 1945)

Călătorul Enescu la Constanţa

Prezenţa lui George Enescu la Constanţa nu a fost ocazionată numai de intensa sa activitate profesională. Astfel, la 13/26 septembrie 1906 el îi scria de la Sinaia mamei sale, anunţând-o că se va  plimba a doua zi prin oraşul-port, dar fără a detalia. Era, probabil, prima sa deplasare în vechiul Tomis.

Pe de altă parte, publicistul şi omul de cultură Romeo Profit semnala în 1970 o primă vizită în anul 1914, subliniind că evenimentul a fost înregistrat în presa locală. Tot Profit trimite la o lucrare memorialistică din 1939, în care era semnalată la 1 decembrie 1915 primirea maestrului la gară de către 500 de cetăţeni mobilizaţi de impresarul Komet.

Muzicianul Enescu la Constanţa

Maestrul a concertat la Constanţa în timpul unor turnee pe care le-a susţinut în ţară în perioada anterioară celui de-al doilea război mondial. O cronologie a acestor turnee a fost realizată în 1990 de biograful său Alex Cosmovici.

Astfel, oraşul lui Ovidiu l-a putut vedea pe Enescu concertând la 4/17 martie 1915 şi la 8/21 ianuarie 1916 în beneficiul orgii Ateneului, iar la 25 aprilie 1919 şi la 29-30 mai 1921 în scopuri de binefacere.

Apoi, în perioada interbelică a susţinut mai multe concerte profesionale în oraşul de pe litoral:în  decembrie 1923, la 24-25 ianuarie 1927, la 20-21 noiembrie 1928, la 13-14 decembrie 1930, la 28 octombrie 1936, la 9 noiembrie 1937.

Scriitoarea constănţeană Aurelia Lăpuşan consideră însă că primul concert al maestrului la Constanţa a avut loc la 8 februarie 1916. La sala “Elpis” (Teatrul pentru copii), Enescu a fost acompaniat la pian de către Theodor Fuchs. Printre cele şase piese interpretate s-au numărat “Arie” de Bach şi “Sonata în re major” de Haendel, muzicianul acceptând să biseze la sfârşitul concertului.

Acelaşi punct de vedere era împărtăşit de Romeo Profit. El preciza, pentru context, că impresarul a cerut autorităţilor reduceri de taxe, temându-se de o eventuală lipsă a spectatorilor din cauza concentrărilor, deşi consemnările de presă au înregistrat contrariul.

Gazetele locale “Dacia” şi “Farul” au omagiat prestaţia maestrului, ultima clamând onoarea oraşului de a fi audiat o personalitate a muzicii contemporane:“Ne-a fost dat şi nouă ca în uitata de toţi cetate a lui Ovidiu să primim pe marele nostru Enescu…”.  “Dacia” sublinia că muzicianul a fost condus cu alai, în urale, la hotel, conform unui obicei al timpului. Evenimentul nu a scăpat nici jurnaliştilor în devenire, cum erau cei de la publicaţia “Şoimii Dobrogei”, editată de Liceul “Mircea cel Bătrân”.

În “Farul” anului 1921, publicistul N. Sever Cărpenişan reitera respectul la superlativ al urbei tomitane faţă de cel a cărui stea muzicală se apropia de zenit:“Maestrul George Enescu este în afara criticei – ori dela care ar veni ea – dar ne facem o datorie de admiraţie şi de respect faţă de tot ce are România mai bun şi mai superior în arta muzicală, faţă de acela care nu-şi găseşte rival în Europa”.

În ceea ce priveşte ultimul popas muzical al lui Enescu în oraşul port, Aurelia Lăpuşan consideră că ar fi avut loc în 1923. Atunci s-au vândut toate biletele la spectacol, dar au fost prezente numai 20 de persoane. Această situaţie neplăcută s-ar fi explicat prin prezenţa simultană a “Teatrului Cărăbuş”, în cadrul căruia juca şi marele actor Tănase. În consecinţă, maestrul s-ar fi decis să nu mai concerteze în Constanţa.

Un foarte expresiv omagiu pentru epoca în care trăia şi activa Enescu i-a fost adus în decembrie 1930 de B. Caraiman, publicist la “Dacia”:“Enescu este una dintre cele mai mari glorii ale muzicii contemporane şi aduce neamului nostru mai multă cinste decât toţi politicienii noştri la un loc”. 

Plecarea în exil

Plecarea definitivă a lui Enescu din România a avut loc într-un context politic problematic. În opinia biografilor săi, din cauza izbucnirii războiului mondial în 1939, nu şi-a mai putut îndeplini angajamentul de a concerta în SUA, deşi probabil, luase şi un aconto, conform uzanţelor. După încetarea războiului a considerat că era momentul pentru a se deplasa în America. Pe de altă parte, „Cuget liber”, oficiosul local al PCR, susţinea că fusese invitat de cel mai valoros elev al său, Yehudi Menuhin.

Înainte de a pleca, însă, a fost vizitat pe neaşteptate la Teţcani de premierul Petru Groza (1945-1952), sub pretextul unei întâlniri amicale. De fapt, acesta i-a solicitat să plece cu delegaţia reprezentanţei române la Washington, condusă de Mihai Ralea. România tocmai reluase relaţiile diplomatice cu SUA şi în opinia guvernului compania lui Enescu ar fi dat bine delegaţiei. Enescu a acceptat politicos invitaţia şi astfel a plecat în Lumea Nouă pe calea maritimă.

Din Bucureşti a plecat la 6 septembrie cu un tren de protocol guvernamental, fiind însoţit de soție şi Bedeţianu. După sosire, la Gara Maritimă a avut loc o întâlnire cu o delegaţie locală a ARLUS (Asociaţia Română pentru Legături cu Uniunea Sovietică) şi cea a Sindicatului Marinarilor Civili. Printre personalităţile prezente se numărau inginerul Agricola, I. Stoenescu, directorul filialei Băncii Naţionale, precum şi consilierul Legaţiei române, Vlad Măldărescu. Cu această ocazie a făcut o declaraţie de presă, în care nu a uitat să sugereze contextul în care va fi posibilă întoarcerea sa:“Să fie bună înţelegere între fii întregului popor, astfel ca atunci când mă voi înapoia, să găsesc feţe liniştite şi încredere într-un viitor fericit al ţării”.

În ceea ce priveşte iconografia, în colecţia Romeo Drăghici (prieten şi biograf) există o fotografie realizată pe vasul “Ardealul” aflat în portul Constanţa. Cei doi au fost surprinşi în timpul unei ultime discuţii. La rândul său, prietenul său muzician Ilie Kogălniceanu îşi aminteşte că în port a fost făcută o fotografie a maestrului cu câinele său Mutzi, care îl va însoţi în America.

A părăsit Constanţa şi ţara la 10 septembrie 1946, îmbarcându-se pe nava “Ardealul”, cu destinaţia New York. După turneele prelungite din SUA, a plecat în Franţa. De la Paris i-a scris lui Groza, explicându-i că nu poate reveni în ţară, deoarece era suferind şi urma un tratament. În cele din urmă va înceta din viaţă, bolnav, în capitala Franţei, în 1955.

Amintirea maestrului în oraşul lui Ovidiu

Personalitatea lui Enescu a fost mereu evocată în viaţa intelectuală a Constanţei. La scurt timp după moartea sa în străinătate, activitatea sa a devenit subiecul primei conferinţe dintr-o serie ţinută la Teatrul de Stat. La 14 decembrie 1958, criticul Andrei Tudor sublinia pentru auditoriul său că Enescu a fost un violonist de excepţie în interpretarea lui Bach. El a precizat că maestrul a concertat şi în localităţi dobrogene mici, precum Hârşova şi Babadag.

Capodopera enesciană Oedip nu a fost pusă în scenă la Constanţa decât după moartea maestrului, în 1958. Totuşi, după 30 de ani, ecourile acestei manifestări muzicale erau proaspete în memoria maestrului David Ohanesian. Cu această ocazie, el a interpretat rolul lui Oedip la “Teatrul Liric”, mărturisind că este un rol apropiat personalităţii sale muzicale.

Memoria celui important muzician român a fost păstrată şi în instituţia de referinţă în domeniul memoriei culturale constănţene, respectiv Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie. 

Bibliografie

Cosma Viorel (ed.),  George Enescu,  Scrisori, vol. 1, Editura Muzicală, Bucureşti, 1974
Cosmovici Alex,  George Enescu, în lumea muzicii şi în familie, Editura Muzicală, Bucureşti, 1990.
Ghibu, Veturia,  Amintiri despre George Enescu. Corespondenţă muzicală, Albatros, Bucureşti, 2000, p. 130.
Kogălniceanu Ilie,  Destăinuiri despre George Enescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1996.
Lăpuşan, Aurelia,  Presa şi teatru în Dobrogea, Mondograf, Constanţa, 2000, p. 93-94.
Manolache Laura (ed.),  George Enescu,  Interviuri din presa românească, vol. I (1898-1936), Editura Muzicală, Bucureşti, 1988.
Rădulescu Adrian, Lascu Stoica, Haşotti Puiu,  Ghid de oraş. Constanţa,  Editura Sport Turism, 1985
„Cuget liber”, 15.09.1946
„Dacia”, 13.12.1930
„Dobrogea Nouă”, 05.09.1970
„Litoral”, 17.09.1988