Autor 1948 vizualizări


Când romantismul începea să cuprindă Europa, la final de secol XVIII, mai exact în 1797, în suburbiile Vienei se năştea un compozitor a cărui viaţă urma să fie tipică unui erou romantic: Franz Schubert. Cu abilităţi muzicale de geniu, manifestate precoce, tânărul creator austriac a compus extrem de mult într-un timp foarte scurt: peste 600 de lucrări vocale (în special lied-uri, pe versurile a peste 90 de poeţi), şapte simfonii încheiate (şi încă şase neterminate), multe compoziţii pentru pian, creaţii camerale ş.a. Dar până la trecerea sa în nefiinţă, foarte puţine lucrări au fost cântate sau publicate. Gloria sa a fost postumă, după o viaţă învăluită în acute lipsuri materiale. Franz Schubert murea la 31 de ani cu un diagnostic neclar (între febră tifoidă şi sifilis), considerat fiind primul mare „poet” romantic în istoria muzicii.  

Fiu de învăţător, Franz a fost cel de-al doisprezecelea dintre cei paisprezece copii ai familiei, nouă dintre aceştia plecând la Ceruri la o vârstă foarte fragedă. Primele lecţii de pian le-a luat chiar de la fratele său (Ignaz), pe care însă l-a depăşit în doar câteva luni. Au urmat apoi, în jurul vârstei de 8 ani, primele lecţii de vioară de la tatăl său, muzician amator. A continuat cu lecţii de pian şi de orgă acordate de dirijorul de cor şi organistul parohiei locale. Acesta mărturisea: „Dacă voiam să-i predau ceva nou, descopeream că ştie deja. De aceea nu i-am predat de fapt nimic, am stat numai de vorbă cu el şi l-am urmărit cu o mirare tăcută”. 

„Pe copilul acesta l-a învăţat Dumnezeu!” 

Până la 10 ani, Franz cânta deja la pian, orgă, vioară şi violă şi avea o voce foarte bună, ceea ce a determinat acceptarea sa la Seminarul Coral Imperial din Viena cu o bursă integrală. Aici l-a remarcat compozitorul Antonio Salieri, pe atunci autoritatea muzicală a Vienei, care se pare că a fost şi el impresionat, declarând: „Poţi să faci orice pentru că eşti un geniu”. Un alt profesor de la Seminar spunea: „Pe copilul acesta l-a învăţat Dumnezeu!”. Lucrările lui Mozart, Haydn şi Beethoven (pentru care Schubert avea să dezvolte o deosebită admiraţie) prezentate la şcoală, dar şi climatul artistic efervescent al Vienei au completat semnificativ educaţia adolescentului.  

În 1810, la 13 ani, Franz definitiva prima sa creaţie: Fantezie de pian la patru mâini, un an mai târziu a compus primul său cântec şi au urmat mai multe lucrări orchestrale (inclusiv prima sa simfonie) şi o creaţie corală compusă în memoria mamei sale, decedată în 1812. La dorinţa tatălui său, a ocupat timp de trei ani un post de învăţător în şcoala acestuia, situaţie pe care a destestat-o, pentru că tot ceea ce dorea era să compună!  


Ceea ce a şi realizat, într-un timp-record şi cu o capacitate de creaţie senzaţională: compunea aproape continuu şi foarte rapid. Se spune că într-o singură zi a creat opt lied-uri şi în anul 1815 a compus peste 140 de cântece. Muzica pur şi simplu „curgea” ca un izvor nesecat din el, crea fără mare efort şi rareori era nevoie să-şi revizuiască creaţiile. Robert Schumann spunea despre Schubert: „Sufletul său era atât de cufundat în muzică încât scria note acolo unde alt om ar fi recurs la cuvinte”. 

Schubertiadele 

În 1816, Franz a renunţat la slujba sa pentru a se dedica exclusiv muzicii. Locuia cu un bun prieten şi serile găzduiau la ei sau în casele altor amici din cercul lor (printre care mulţi artişti) petreceri la care tânărul compozitor cânta la pian şi improviza, momente numite de boema vieneză Schubertiade.  

„Era ca o păpuşă: micuţ (cam 1,56 m), destul de bondoc pentru a fi poreclit «Ciupercuţa», cu părul castaniu ondulat, nasul mic şi cârn, faţa rotundă, bărbia cu gropiţă. Vedea prost şi purta întotdeauna ochelari”, aşa îl descria pe Schubert muzicologul american Harold Schonberg. 

În ciuda mai multor încercări eşuate de a-şi asigura un loc de muncă permanent, singura sa scurtă perioadă puţin mai fastă financiar a fost cea în care a predat lecţii de muzică fiicelor contelui Esterházy. Dar Schubert nu a reuşit niciodată să aibă un patron permanent ca Beethoven şi se baza mai mult pe ajutorul prietenilor săi. Din cauza sărăciei, a locuit mai mereu la unul dintre ei şi nu îşi permitea nici să cumpere, şi nici măcar să împrumute un pian.  

Lipsa banilor a adus implicit şi drame sufleteşti: Schubert s-a îndrăgostit de talentata soprană Therese Grob, dar legea dură a vremii, care îi cerea să facă dovada mijloacelor de trai înainte de a fi acceptată o căsătorie, i-a tăiat aripile.  

Pentru că-i erau mereu aproape compozitorului, prietenii lui Schubert au primit şi un nume – „der Schubertianer“ – şi au fost redaţi ca atare în multe lucrări ale timpului

Din păcate, în contrast cu creaţia sa prolifică, foarte puţine lucrări i-au fost interpretate în public în timpul vieţii sale şi la fel de puţine publicate, ceea ce avea să-i sporească amărăciunea şi să-i grăbească sfârşitul. Până în 1820, din peste 500 de lucrări, doar două fuseseră cântate şi, în 1821, prietenii săi au plătit pentru a fi publicat un volum de cântece. Pe cât i se apropia sfârşitul, pe-atât compunea mai mult: celebra Ave Maria, Sonata Arpeggione, Simfonia a 8-a (neterminată), Fantezia pentru pian Hoinarul, Cvintetul Păstrăvul, ciclul de cântece Winterreise (Călătorie de iarnă) şi ultimele sale sonate de pian fac parte din această perioadă de creaţie. 

Aproape de Beethoven 

În 1828, pentru singura dată în viaţa sa, a avut loc un concert intergral Schubert, din nou prietenii săi fiind cei care l-au organizat. Evenimentul s-a bucurat de succes, dar a fost oarecum umbrit de faptul că tocmai atunci sosise în Viena Paganini, care a dat o serie de concerte răsunătoare.  

Mare admirator al lui Beethoven, Schubert l-a vizitat pe patul de moarte şi a fost unul dintre purtătorii de torţe la înmormântarea sa. Doar câteva luni mai târziu, trecea el însuşi în nefiinţă la Viena, la doar 31 de ani, fiind înmormântat, la cererea sa, cât mai aproape posibil de Beethoven. A lăsat în urmă doar manuscrise care, descoperite de alţi mari muzicieni abia după moartea sa, i-au asigurat, mult prea târziu pentru fericirea sa, gloria în istoria muzicii.  

Prietenilor care l-au susţinut financiar, l-au găzduit, i-au organizat singurul său concert şi i-au publicat primul volum de lucrări în timpul vieţii, Schubert le datorează şi nemurirea: graţie lor, cele peste 1.500 de creaţii schubertiene au fost colecţionate, păstrate şi promovate. La graniţa între clasicismul lui Mozart, Haydn şi Beethoven şi romantismul lui Schumann şi Chopin, Schubert îşi autocaracteriza creaţiile pline de lirism şi armonie: „Muzica mea este rezultatul geniului şi al nefericirii mele”. 

Acest articol a apărut în numărul 225 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 octombrie - 14 noiembrie 2020, dar și în format digital pe platforma paydemic.com 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum