Faisal al Arabiei, un rege reformator
Faisal a devenit rege al Arabiei Saudite pe 2 noiembrie 1964. În scurta sa domnie, a realizat numeroase reforme, care au înscris ţara sa în rândul statelor moderne. În acelaşi timp, a reuşit să se evidenţieze ca lider şi în cadrul lumii arabe. A fost un lider atipic pentru lumea arabă, în care ţara şi-a pus speranţele, însă sorţii i-au fost potrivnici. A fost asasinat înainte ca opera sa modernizatoare să fie încheiată.
Regatul Arabiei Saudite a fost înfiinţat în 1932 de către Ibn Saud. După moartea sa, în 1953, a venit la conducere Saud, cel mai mare dintre cei 45 de fii ai săi. Una dintre cele mai importante personalităţi ale noului regim Saud a fost fratele vitreg al regelui, Faisal. Acesta era un personaj puternic, dar taciturn, în care tatăl îşi pusese baza de multă vreme. Chiar spusese că şi-ar fi dorit să fie trei dintre fiii săi ca el. Faisal vorbea engleza fluent şi în 1945 a fost numit reprezentantul Arabiei Saudite la conferinţa de la San Francisco, când s-au pus bazele Organizaţiei Naţiunilor Unite. Experienţa în afara graniţelor l-a convins pe Faisal că Arabia Saudită trebuia să intre în rândul ţărilor moderne. Aşa că în 1930, Ibn Saud l-a numit ministru de externe, funcţie pe care a deţinut-o multă vreme, până în 1953.
Dar problemele nu au întârziat să apară. Redevenţele la petrol au început să curgă, iar personaje importante din stat au început să vocifereze împotriva lui Saud, a rudelor şi acoliţilor incompetenţi de care se înconjurase, acuzându-i că folosesc banii în mod nechibzuit, complet iresponsabil. Regele Saud părea că este incapabil să administreze finanţele statului şi nu avea nici experienţa lui Faisal în domeniul afacerilor externe.
În 1958, câţiva membri proeminenţi ai familiei regale, sprijiniţi de şeici beduini şi de ulema (consiliul învăţaţilor musulmani ce au cunoştinţe de specialitate în legile sharia şi teologie), au pus presiune pe Saud pentru a-l convinge să predea întreaga putere executivă lui Faisal. Aşadar, Faisal ajunge prim-ministru al Arabiei Saudite. Noul program guvernamental a început promiţător, prin reducerea drastică a cheltuielilor guvernamentale. Totuşi, în 1960, a fost nevoit să îşi depună demisia, întrucât Saud a continuat să se amestece în afacerile guvernului. Mai târziu, în 1962, Faisal s-a întors la conducerea guvernului după noi presiuni la adresa regelui.
Saud s-a îmbolnăvit grav şi în 1963 a stat mai mult prin spitale în străinătate. Faisal a profitat de acest moment pentru a-i înlătura pe aceia loiali lui Saud din poziţiile cheie, înlocuindu-i cu oameni competenţi, pe care se putea baza. În martie 1964, o parte dintre prinţi şi ulema au cerut ca Faisal să fie numit regent – ceea ce Saud a acceptat, fără prea mult entuziasm. Câteva luni mai târziu, acelaşi grup de presiune a insistat pentru abdicarea lui Saud. Furios, regele s-a conformat. Faisal a fost numit rege, iar Saud a plecat în exil în Grecia, unde a şi murit în urma unui atac de cord, în 1969.
Printre schimbările modernizatoare promovate de Faisal s-au numărat reforma sistemului juridic, abolirea sclaviei, dezvoltarea industrială şi introducerea sistemului de sănătate gratuit. A construit şcoli, spitale, case pentru copiii abandonaţi, infrastructură, aeroporturi şi drumuri. A încurajat dezvoltarea educaţiei femeilor în Arabia Saudită şi a televiziunii – deşi cinematografia a rămas interzisă. În acelaşi timp, era principalul adversar al Israelului şi un mare susţinător al naţionalismului palestinian – ceea ce a atras admiraţia întregii lumi arabe. În acest context, a reuşit să păstreze relaţii bune şi cu Statele Unite ale Americii.
Revista „Time” l-a desemnat pe Faisal Omul Anului în 1974 şi l-a descris ca fiind un om „aspru, ascetic, ager”. Dar programul său în forţă de reformare a ţării a fost întrerupt brusc, în 1975, când regele a fost asasinat de către unul dintre nepoţii săi.
