Emil Racoviță, primul om care a făcut lumină în peșteră

Autor 13871 vizualizări


Racovițenii sunt o familie atestată pe pământul românesc încă din secolul al XV-lea, cu trei domnitori ai Moldovei și ai Țării Românești și cu alți mari boieri în arborele genealogic. Emil, însă, este singurul dintre descendenții neamului Racoviță al cărui nume a ajuns în Antarctica, pe fundul Mării Mediterane și în 800 de cavități subterane.

26 martie 1898. Latitudine 71 de grade și 31 de minute. Cazanele sunt definitiv stinse, iar echipajul navei Belgica se pune în acțiune. Înconjoară vasul cu metereze de zăpadă, pentru a reduce pierderile de căldură, iar puntea se transformă într-un pavilion-tampon. Sunt scoase din magazie hanoracele din blană de lup, cizmele și pantalonii din piele de ren, schiurile cu manșoane din piele de focă și mănușile împletite din părul blondelor norvegiene.

E clar, echipajul va ierna dincolo de Cercul Polar de Sud. E o premieră în analele expedițiilor antarctice. Curând, apar anemii, disfuncții, palpitații. Spre sfârșitul lunii mai, fizicianul-ofițer Emil Danco e doborât de o dilatare de aortă. La 7 iunie, camarazii sapă o copcă în gheață. Acolo va fi mormântul lui. Pe vas se găsește câte un laborator de meteorologie, oceanografie, geologie și biologie. În laboratorul de biologie va lucra neobosit eminentul savant român Emil Racoviță.

„În vârtejul ce ne stăpânea auzul, în vâltoarea urgiei înghețate ce ne mișca trupul, în alba întunecime ce ne lua vederile, ne simțeam așa de pierduți și așa de singuri, încât speranța ne părăsea și numai un singur simțământ ne susținea, simțământul datoriei“, va povesti Racoviță, la 8 decembrie 1900, într-o conferință la Ateneul Român.

Trei domnitori și toți trei

Emil Racoviță era deja un cunoscut biolog român. Provenea dintr-o familie atestată pe pământul românesc încă din secolul XV. Racovițenii dăduseră trei domnitori Moldovei și Țării Românești, iar descendenții lor erau boieri mari. Emil Racoviță cobora din ramura primului fiu al lui Racoviță Cehan, Niculae.

Fratele lui Niculae, Ion (Ioniță), va fi tatăl lui Mihai Racoviță Vodă, primul domn al Moldovei și Țării Românești din marea familie. Generațiile care au trecut nu l-au îndepărtat însă pe Emil Racoviță de moștenirea căreia îi va face cinste. Îl ajutase și tatăl său, Gheorghe Racoviță, mare magistrat în Iași și unul dintre fondatorii societății „Junimea“.

Creangă, Antipa, Xenopol, Poni, Cobălcescu

Grija pentru educația micului Emil era însă cea mai importantă. Astfel, viitorul explorator face primele clase cu cel mai cunoscut învățător din România, Ion Creangă. La liceu a fost coleg cu Grigore Antipa și i-a avut drept profesori, printre alții, pe istoricul Alexandru D. Xenopol, chimistul Petre Poni și geologul Grigore Cobălcescu.

A făcut apoi Dreptul la Paris și s-a înscris la Facultatea de Științe de la Sorbona. În 1896 și-a luat doctoratul în științe cu o teză despre lobul cefalic al anelidelor polichete, adică cei mai răspândiți viermi marini. Expediția polară era, astfel, o continuare naturală, dacă putem spune așa, a preocupărilor sale.


Foto: Emil Racoviță în laborator

Din Antarctica, Racoviță s-a întors cu 1.200 de piese zoologice și cu 400 de piese botanice, alături de observațiile amănunțite despre balene, foci și păsări antarctice. Informațiile adunate de pe „Belgica“ au fost mai utile decât toate celelalte expediții la un loc. Pentru sudiul lor, au fost solicitați nu mai puțin de 74 de specialiști. Racoviță a rezervat pentru sine elaborarea a patru lucrări. A finalizat însă una singură, consacrată balenelor.

Oricum, la întoarcere, Racoviță și-a continuat explorările. Avem o dovadă concretă: prima fotografie subacvatică din lume este o imagine în care apare exploratorul român! Poza a fost făcută în 1899, de căre fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan în timpul unei investigații în zona Banyuls-sur-Mer din sudul Franței. În imagine, Racoviță ține în mână o plachetă pe care scrie „Photographie Sous marine“ (n.r. – fotografie subacvatică), numai că, fiind poate copleșit de momentul istoric, bărbatul ține placheta invers!

20.000 de animale colectate din peșteri

Tot pasiunea lui Emil Racoviță pentru bogățiile și minunile naturii l-a adus, în vara lui 1904, într-o croazieră de cercetare în bazinul răsăritean al Mediteranei, în peșterile Cuevas del Drach din Insula Mallorca.

Aici, însă, în apele întunecate ale unuia dintre marile lacuri pe care le adăpostește peștera, Racoviță a capturat un mic crustaceu. Descoperirea va marca cea mai abruptă cotitură din întreaga sa carieră de naturalist. Aici este geniul lui Racoviță: translucid și lipsit complet de ochi, animalul purta amprenta adaptării lui la neobișnuitul mediu subteran.

Nimeni nu mai văzuse așa ceva. Racoviță a intuit imediat că studiul aprofundat al ființelor care trăiesc în peșteri poate contribui la deslușirea mecanismelor încă misterioase ale evoluției biologice. Racoviță renunță complet la cercetările oceanologice.


Foto: Emil Racoviță și prima sa fotografie subacvatică

Un an mai târziu, în compania lui René Jeannel, un tânăr și întreprinzător medic licențiat și în științe naturale, Emil Racoviță pornește în explorarea peșterilor de pe cei doi versanți ai Munților Pirinei. Cercetarea de pe teren s-a materializat în celebrul „Eseu asupra problemelor biospeologice“, apărut în 1907. Peste trei decenii, Jeannel va spune că lucrarea e statutul fundamental al biospeologiei. Era, într-adevăr, certificatul de naștere al biospeologiei.

Eseul era însă doar un început: pentru a continua cercetările, Racoviță înființează „Biospeologica“, o întreprindere științifică. În 1919, bilanțul instituției era nesperat: cercetătorii exploraseră 800 de cavități subterane în principalele regiuni carstice din Europa și nordul Africii, colectaseră 20.000 de animale și publicaseră 41 de lucrări științifice însumând 3.400 de pagini. Și toate astea, în ciuda faptului că, în timpul Primului Război Mondial, în laboratorul lor fusese amenajat un spital militar.

Primul institut de speologie din lume

Sfârșitul războiului aduce și a doua cotitură din viața lui Racoviță: în vara lui 1919, românii l-au chemat la Cluj, pentru a sprijini organizarea celei dintâi universități românești din Transilvania, proaspăt integrată în frontierele României. Racoviță a acceptat propunerea, având un singur amendament: numai dacă va putea crea în cadrul noii universități un institut de cercetări științifice.

La 26 aprilie 1920, era promulgată legea care consfințea nașterea Institutului de Speologie din Cluj, primul de acest gen din întreaga lume. „Biospeologica“ se va muta, astfel, la Cluj, epicentrul biospeologiei mondiale. Racoviță a devenit președinte al Academiei Române în trei mandate. Comunitatea științifică internațională i-a oferit o mulțime de distincții și funcții onorifice.


Foto: O vietate descoperită de biologul român

Ultimii ani ai vieții au fost însă mai duri. În septembrie 1940, pentru că România a fost obligată, prin Dictatul de la Viena, să cedeze Ardealul de Nord, Universitatea s-a refugiat la Sibiu, cu excepția Facultății de Științe, care s-a adăpostit la Timișoara. Racoviță și-a continuat cercetările și după război. Bilanțul e spectaculos: a explorat peste 1.200 de peșteri în Europa și Africa, a strâns o colecție de 5.000 de animale subterane și a publicat 66 de lucrări însumând aproape 6.000 de pagini.

La 11 noiembrie 1947, Emil Racoviță e transportat din cabinetul său de lucru direct la spital. Medicii nu mai pot face nimic. E înmormântat cu funeralii naționale la Cluj.

Citește mai multe amănunte despre epopeea istorică a neamului Racoviță pe adevărul.ro