Autor 3289 vizualizări


Rareori un monarh britanic a avut o copilărie fericită, iar Albert Edward, viitorul Edward VII-lea, cunoscut mai degrabă sub numele de Bertie, nu a fost o excepție. Când și-au întemeiat familia, Victoria și Albert erau tineri și hotărâți să-și crească copiii cum trebuie. Însă cei doi au fost prea stricți cu cei nouă copii ai lor, cărora nu li s-a permis să se dezvolte potrivit propriilor personalități.

Bertie a avut și o situație specială. În calitate de moștenitor al tronului, i s-a făcut un regim special foarte strict. Părinții lui nu au făcut niciun efort ca băiatul să se simtă ca un copil normal;rareori i se dădea voie să se joace cu băieți de vârsta lui, iar gusturile și interesele lui erau ignorate. De teamă că Bertie va ajunge să semene cu unchii săi din familia de Hanovra, Victoria și Albert au impus o disciplină strictă în viața copilului. Această disciplină nu l-a ajutat însă cu nimic pe tânărul Bertie, care suferea de o boală cunoscută azi sub numele de ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder).

Copilului i se spunea constant că nu va putea să ajungă niciodată la nivelul tatălui său. „Nici unul dintre voi nu poate fi suficient de mândru de a fi copilul unui asemenea Tată, care nu are egal în această lume – atât de mare, de bun, de lipsit de defecte”, îi scria Victoria băiatului ei într-o scrisoare. Bertie avea să crească simțind că nu va atinge niciodată acest standard de perfecțiune și după o vreme nici nu s-a mai străduit să o facă. Avea să devină un copil nerăbdător, neascultător, obraznic și predispus la crize de isterie.

Prințul era însă și un om loial, cu spirit de observație și corect. Însă aceste calități, se pare, nu au impresionat pe nimeni, iar Bertie a crescut crezând că era o dezamăgire pentru părinții lui. O altă lovitură pentru tânărul prinț a fost faptul că Victoria l-a făcut pe el vinovat de moartea lui Albert, spunând că acesta ar fi fost răpus de stresul cauzat de fiul său.

Albert credea că Bertie va fi „stabilizat” prin căsătorie, astfel că Victoria s-a decis să-i găsească o mireasă cât putea de repede. Frumoasa prințesă Alexandra de Danemarca, cu care s-a însurat, nu era o femeie plină de viață, așa cum și-ar fi dorit Bertie. Cei doi au fost însă destul de fericiți împreună, însă ea nu a avut o prea mare influență asupra lui. De-a lungul vieții, Bertie a avut și numeroase amante, legăturile sale amoroase fiind cunoscute în epoă.

Pentru că Victoria nu i-a permis niciodată să se amestece în problemele de stat, Bertie s-a refugiat într-un stil de viață deloc pe placul mamei sale. Hedonismul lui Edward a făcut din el simbolul epocii – La Belle Epoque, o perioadă complet diferită de epoca victoriană. Complet diferit de mama sa, Prințul de Wales avea o pasiune pentru femei, jocuri de noroc și nu o dată a fost implicat în scandaluri care au ajuns pe prima pagină a ziarelor.

În 1875, Victoria i-a permis lui Bertie să facă o vizită oficială în India. Din acel moment, el începe să se pregătească pentru rolul său de viitor rege. Deși pe parcursul vizitei Bertie a fost mai atras de partea de distracție (ceremonialul fastuos, vânătoarea de tigri), el a făcut primii pași în domeniul politicii. Prințul a fost foarte nemulțumit de modul în care englezii din India îi tratau pe indieni, astfel că la scurtă vreme după sosirea sa în Bombay, i-a scris Lordului Granville, ministrul de externe, exprimându-și nemulțumirea vizavi de atitudinea englezilor față de localnici:„doar pentru că un om are pielea închisă și o religie diferită de a noastră, nu există niciun motiv ca acesta să fie tratat ca o brută”. În India, Edward a făcut primii pași spre politică, dar tot acolo și-a dat seama cât de puțin a fost implicat în problemele de stat. A citit într-un ziar că mama sa urma să fie proclamată Împărăteasă a Indiei, fapt ce l-a surprins;avea să-i scrie după aceea premierului Disraeli că avea dreptul să fie enervat că a aflat de acest lucru din ziare, și nu de la el.

Victoria a murit în ianuarie 1901, la casa din Insula Wight. Trupul ei a fost adus de pe insulă cu iahtul regal, iar Bertie a fost și el prezent. A observat atunci că drapelul de pe iaht era arborat în bernă. L-a întrebat pe căpitanul navei de ce, iar căpitanul i-a răspuns:„Regina a murit, Sire.” Bertie i-a replicat atunci „dar Regele trăiește” – era clar că noul rege nu avea de când să lase amintirea mamei sale să-i umbrească domnia. Așteptase deja prea mult (avea atunci 59 de ani).

Edward nu a avut o domnie lungă (doar 9 ani), dar aceasta a fost considerată ca începutul monarhiei moderne. Edward al VII-lea e văzut ca primul monarh constituțional din istoria Marii Britanii. Pe de o parte, a fost un rege în bună măsură destul de conservator, dar pe de altă parte a fost și un rege modern. Implicându-se în problemele afacerilor externe, principalul său domeniu de interes, Edward a fost văzut ca un apărător al păcii. În 1903, fără a se sfătui înainte cu premierul sau cu ministrul de externe, Edward a mers la Paris. Primit inițial de o mulțime ostilă (se striga pe străzile Parisului numele Ioanei d'Arc, amintind de îndelungatul conflict franco-englez), Edward i-a cucerit pe francezi. Au început atunci negocierile pentru Antanta Cordială, alianță semnată un an mai târziu. Edward, supranumit „Unchiul Europei” datorită relațiilor de rudenie cu mulți monarhi europeni, punea astfel capăt izolării externe a Marii Britanii.

 

 

http://historia.ro/video/funeraliile-regelui-edward-vii-1910

""