Edgar Allan Poe. Între frământările interioare şi forţa creatoare

Autor 2855 vizualizări


Despre Edgar Allan Poe se poate spune că a fost propriul său inamic. Scriitor şi editor, Poe este urmărit de trecutul său. Rămânând orfan de la o vârstă foarte fragedă, duce o viaţă solitară singurul sau refugiu fiind alcoolul. Edgar Allan Poe se autodistruge şi se transformă în tragedia absolută pe care o urmărea în textele sale pline de mister.

Edgar Poe se naşte în anul 1809 pe 19 ianuiarie, în Boston, Massachusetts în sânul unei familii de actori. Se crede că părinţii au ales să-l boteze Edgar după numele fiului lui Gloucester din piesa “Regele Lear” a lui Shakespeare. La scurt timp de la naşterea poetului, tatăl acestuia părăseşte familia, iar la un an după acest eveniment mama scriitorului moare de tuberculoză. Edgar este luat în grija familiei Allan din Richmond, Virginia. Poe îşi schimbă numele în Edgar Allan Poe, însă familia Allan nu-l adoptă niciodată în mod oficial.

Poe urmează cursurile Universităţii Virginia, însă probleme apar încă din primul an de studii. Poe nu primeşte suficienţi bani de la tatăl adoptiv pentru a plăti taxele şcolare şi incearaca să strângă diferenţa de bani la jocuri de noroc. Reuşeşte însă să strângă datorii extrem de mari la jocurile de noroc, iar familia adoptivă refuză să îl mai întreţină. După schimbarea mai multor locuri de muncă, Edgar se înrolează în armată.  În primul an de armata, Poe publică primul volum cu poezii “Tamerlane and Other Poems”. După doi ani de serviciu militar cere să fie lăsat la vatra pentru a putea urma cursurile Academiei Militare West Point. Cererea îi este acceptată sub condiţia ca Edgar să reia legăturile cu tatăl sau adoptiv. Poe reia legăturile cu tatăl sau, dar după doar doi ani relaţia dintre cei doi se strică din nou. De asemenea Poe îşi sabotează cariera militară şi este dat afară din cadrul armatei din cauza insubordonării.

Viaţa lui Edagar Allan Poe este caracterizată de o serie întreagă de frământări şi neîmpliniri atât pe plan profesională cât şi pe plan personal. Abilitatea să de a-şi câştiga existenţa din scris era înfrânată de editurile americane care erau foarte reticente în a publica lucrările tinerilor scriitori americani. Legea privind copyright-ul era aproape inexistentă la aceea vreme, aşa că era mult mai profitabil să retipărească lucrări din Marea Britanie.

La 26 de ani Edgar Allan Poe se căsătoreşte cu verişoara să Virginia Clemm în vârstă de 13 ani. Însă aceasta se îmbolnăveşte de tuberculoză şi în anul 1847 moare. Moartea Virginiei îl împinge pe Edgar în prăpastia alcoolului. Moartea atât a mamei cât şi a soţiei duce la apariţia unei teme întâlnită extrem de des în lucrările lui Poe şi anume moartea unei femei tinere şi frumoasă. Cea mai faimoasă poezie a lui Poe în care se vorbeşte despre moartea unei femei este “Corbul”, o lucrare care îl propulsează în lumea literară. “Corbul” este considerată cea mai bună bună lucrare a lui Poe. De asemenea în lucrarea “Masca Morţii Roşii”, Poe face referire la epidemia de tuberculoză din aceea perioadă.

Majoritatea lucrărilor lui Edgar Allan Poe prezintă o atmosferă întunecată, plină de mister. Aceste lucrări ilustrează întâmplări dramatice, explorează partea întunecată a relaţiilor dintre oameni şi oferă viziuni asupra sublimului. Explorează aceea tragedie care te aduce la marginea nebuniei, acolo unde nimic nu mai pare a fi real, locul în care sufletul se dezintegrează, rămânând doar esenţa amară a unei vieţi neîmplinite. Pe lângă aceste opere, Poe a scris şi lucrări satirice. Lucrarea The Balloon Hoax a fost publicată pentru prima dată într-un ziar. Povestea era plauzibilă şi crează o adevărată isterie în jurul tehnologiei pentru balonul cu aer. “The Balloon Hoax” este considearată ca fiind printre primele  lucrări SF.

Deşi Allan Poe a fost cu adevărat un scriitor unic şi original prin stilul său aproape macabru, acesta este deseori umbrit de Walt Whitman şi de Emily Dickinson deoarece poeziile lui Edgar urmează rigorile poeziei Europene ale secolului al XIX-lea. Însă cu toate aceste greutăţi întâlnite în cariera de scriitor, Poe reuşeşte să rămână o figura dominantă în lumea literară.

În lucrarea “The Philosophy of Composition”, Edgar vorbeşte despre natura scrisului şi despre adevăr. În acest eseu Poe argumentează ideea cum că poezia este superioară altor genuri. Poe consideră că scopul adevărului este acela de a satisfce intelectul. Acesta explică în eseul său că adevărul şi pasiunea sunt cel mai bine expuse în proză, iar frumuseţea în poezie. Adevărul şi pasiunea sunt secundare frumuseţii. Scopul principal al unei poezii este să contureze o atmosferă frumoasă. Stilul sau literar este de fapt o reacţie la transcendetalismul american pe care Edgar îl consideră obscur. De asemenea nu agrea alegoriile şi didacticismul.

Edgar Allan Poe a fost  o adevărată inspiraţie pentru mulţi filosofi şi gânditori printre care îi numărăm pe Jean-Paul Satre, Maurice Blanchot, Jean-Francoise Lyotard, Gilles Deleuze, Felix Guattari sau Jacques Lacan. Lacan foloseşte lucrările Lui Edgar pentru a explica câteva concepte Freudiene.

Aşa cum se poate observa şi din lucrările sale, viaţa lui Edgar Allan Poe a fost o viaţă plină de frământări, presărată cu momente tragice. O viaţă solitară şi neîmplinită care după moartea soţiei sale Virginia devine din ce în ce mai grea. Poe este copleşit de durere după moartea soţiei, iar sănătatea sa devine din ce în ce mai precară. Îşi continuă munca, însă se zbate în sărăcie. Ultimele sale zile rămân un mister. Pleacă din Richmond pe 27 septembrie 1849 spre Philadelphia, însă este găsit pe 3 octombrie în Baltimore şi este dus la spitalul Washington College unde moare pe 7 octombrie. Ultimele lui cuvinte au fost “Doamne, ajută-mi bietul suflet”.

La vremea respectivă s-a spus că Poe a murit din cauza unui atac vascular. Dar speculaţiile privind moartea scriitorului au continuat de-a lungul timpului. Unii medici sunt de părere că alcoolul i-a provocat moartea alte variante fiind rabia, epilepsia, otrava.

Imediat după moartea sa, Rufus Griswold un advesar al lui Edgar publică prima biografie a lui Poe, însă această biografie avea scopul de a şifona imaginea scriitorului. Edgar Allan Poe l-a criticat dur pe Grisworld de nenumărate ori, iar acesta a profitat de moartea lui pentru a se răzbuna. Biografia lui Edgar scrisă de Grisworld îl prezintă pe acesta ca fiind, un degenerat mintal, alcoolic şi afemeiat. Aceste idei greşite despre Edgar rămân mult timp în mintea publicului.

Deşi nu a avut niciodată succes financiar cu lucrările sale, Poe rămâne în istorie drept unul dintre cei mai mari scriitori ai Americii. Operele sale tratează subiecte care sunt la fel de valabile acum aşa cum erau acum mai bine de un secol. Un ilustru gânditor cu o imaginaţie puternică, Edgar Allan Poe a creat poveşti şi poezii care încă şochează, suprind şi se înfiripă în suflete cititorilor de astăzi.

""