Autor 2304 vizualizări


“Ştiinţa nu ne-a învăţat încă dacă nebunia este sau nu sublimul inteligenţei.”spune Edgar Allan Poe  odata cu afirmarea propriei pareri privind  “razboiul” dintre ştiintă şi creaţie. Din perspectiva sa “stiinţa barează dezvoltarea creativităţii şi imaginaşiei” şi mai mult decat atât, ceea ce susţine cu tărie este că, “puterea imaginaţiei este esenţa finită”.În încercarea de a aprofunda gandirea lui Poe, se poate  observa că, aceasta teorie a sa, sta la baza a ceea ce urma sa fie cea mai inedită comoară literara a secolului al XlX-lea.

    Edgar Allan Poe, recunoscut pentru subiectele destul de controversate abordate în operele sale printre care ironia, satira sau burlescul avea o viziune asupra vieţii destul de diferită şi dificilă de înteles de către oamenii vremii. Critica literara cu greu a reuşit să îl încadreze într-un anumit curent. Să fie romantism, să fie simbolism…

Îmbinarea dintre idei şi stiluri a fost percepută greu la fel ca si tentele sale groteşti şi întunecate privind viaţa, ce s-au reflectat  evident şi în operele sale. Se pare că moartea a acaparat şi mintea si sufletul. Ideea de moarte şi ideea de vis erau despărţite de un fir foarte supţire ce putea fi depasit fără a constientiza. Astfel şi lucrarea sa”A Dream within a Dream” reflecta exact incertitudinea şi efemeritatea în asimilarea realitatii de către vis.

Toate aceste idei sau aspecte pe care Edgar Allan Poe le-a conturat în scurta sa viaţă de 40 ani(1809-1849) au fost rezultatul unei destin destul de tumultos. Rămânând orfan la varsta de 3 ani, acesta a fost adoptat de o alta familie cu care nu a relaţionat tocmai bine. Problemele privind drogurile, bautura şi nonconformismul i-au adus nu doar neadaptarea la societate ci şi moartea destul de timpurie. Începând de la căsătoria cu verisoara sa în vârstâ de 13 ani, Virgina Clemm, până la renuntarea succesiva la mai multe posturi ca redactor a mai multor reviste, Poe nu a încetat niciodata să îşi transpună universul în marea sa creaţie.

Poezia lui Poe nu este determinată doar de geniul sau întunecat.Scriitorul însuşi a contribuit la formarea unei opinii datorită groazei, terorii, fanteziilor stranii sau anomaliilor psihologice, opinie  prezentă în operele sale. Aceasta este baza celei mai cunoscute teorii  privind lecturarea scrierilor sale:silueta domnului Edgar Allan Poe bântuind paginile poveştirilor sale. Se pare că această idee este susţinută şi de Walt Withem, spunand că:”Am visat odata un vas prins la miezul noptii  într-o furtuna.[…].Pe punte se afla silueta firavă, subţire, frumoasă a unui barbat întunecat ce parea să se bucure de groază, ceată, furtună şi destramarea în mijlocul careia se gasea şi a căror victima era. Silueta din visul meu îngrozitor putea fi a lui Edgar Allan Poe, spiritul său, soarta sa, poemele sale, ele însele nişte vise îngrozitoare.”

 

    “Corbul”-O mască a lui Poe

     Paradoxal, deşi Poe a adorat incifrarea privind subiectele operelor sale, a avut tendinţa de a face cu ochiul mereu din spatele maştii. Această afirmaţie vine pe baza reflectării sinelui şi trăirii sinelui în poeziile sale. Putem lua ca exemplu, emblema creaţiei sale, poemul”Corbul”. Poe abordează un cadru teatral unde i-a  naştere un dialog între un bărbat şi un corb pe seama morţii prea iubitei Lenore. Într-un cadru sumbru şi dezolant, corbul urmareşte caderea în nebunie a tânarului ce deplânge moartea iubitei. Poemul nu se remarcă doar prin trista poveste, ci şi prin muzicalitatea ce o emană, o muzicalitate de o apasare nemarginită. Acest poem nu este un simplu poem. Este reflecâţia unui episod din viaţa sa. Este o proiecţie în oglindă. Moartea soţiei sale Virginia Clemm şi moartea iubitei Elenore, caderea în nebunie a tânărului şi căderea în vicii (alcool, droguri etc. care i-au adus moartea).

Cât despre “corb” el este exact dedublarea lui Poe, este alter ego-ul său. Am putea merge umpic mai departe spunând că este ca  o a doua personalitate. În simbolistică, corbul este recunoscut ca pasărea neagră a romanticilor, planând peste câmpurile de luptă pentru a se îmbuiba cu hoituri, prevesteste o nenorcire şi uneori este privit ca mesagerul morţii. Să fie privit oare aşa şi în cazul celebrului poem? În mare parte, da. Corbul este o mască, masca din spatele careia, Poe  face cu ochiul.

   În tot acest schimb de măşti, în tot acest teatru în care Allan Poe este singurul actor ce se dezvaluie în faţa ochilor cititorilor sub diferite forme, lumea capătă o alta formă sau se dezvaluie sub altă formă. Este viaţa în operă şi opera în viaţă.