Dimitrie A. Sturdza, prim-ministrul cu patru mandate, care a înnebunit

Autor 12582 vizualizări


Dimitrie A. Sturza (1833 – 1914) a fost unul dintre cei mai longevivi premieri pe care i-a avut România. A ocupat fotoliul de şef al Consiliului de Miniştri de patru ori în perioada 1895-1909: în total, peste zece ani!

Lunga relaţie cu organele statului i-a dăunat însă grav sănătăţii, astfel că D.A. Sturdza s-a îmbolnăvit de nervi când încă mai deţinea funcţia de prim-ministru. Legendele spun că uneori, în timpul şedinţelor de guvern, lătra la miniştri.

Secretarul lui Cuza, fondatorul PNL

Un rezumat al biografiei sale e o listă lungă de funcţii deţinute în folosul statului. Mai întâi, Sturdza a fost educat la Academia Mihăileanu, apoi a urmat cursuri de drept, economie şi istorie în Germania. Şi-a început cariera politică fiind secretar al Divanului ad-hoc constituit în Moldova, în 1857. După Unire, în 1859, Alexandru Ioan Cuza îl alege secretar personal. Nu se înţeleg. Sturdza îi întoarce spatele şi pentru asta e condamnat la surghiun într-o mănăstire din Moldova.

După ce e eliberat, continuă lupta împotriva lui Cuza şi devine membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu. Pune umărul la fondarea Partidului Naţional Liberal, pe care îl va şi conduce după moartea lui Brătianu. Ajunge, pe rând, ministru al Agriculturii, al Comerţului, al Lucrărilor Publice şi al Finanţelor. Între 1882 şi 1884, ocupă funcţia de preşedinte al Academiei Române.

Ca om politic, spun autorii cărţii „Sturdzeştii: cronica unei familii istorice“, Sturdza era ambiţios şi vanitos. „Se ferea de inovaţii şi prefera confortul locurilor bătute. Avea momente de patetism şi trecea cu uşurinţă dintr-o extremă într-alta. Semnificativă este scena reîmpăcării lui cu generalul Manu, la ceremonia punerii pietrei de temelie a Spitalului Filaret (n.r. – astăzi Institutului de Pneumoftiziologie «Marius Nasta»). S-a dus către acesta şi, cu lacrimi în ochi, i-a zis: «Aici unde se clădeşte un azil consacrat suferinţei omeneşti, aici unde se îndeplineşte astăzi un act de caritate creştinească, ura dintre oamenii binevoitori trebuie să dispară. Dă-mi voie să te îmbrăţişez»“, scriu cei doi istorici.

Sabotat de propriii colegi

Primele semne ale bolii par să fi apărut pe fondul unei tensiuni politice. Pe vremea când deţinea atât funcţia de şef al Consiliului de Miniştri, cât şi pe cea de şef al PNL, Sturdza a suferit câteva căderi nervoase. Câţiva dintre colegii săi de partid s-au aliat împotriva lui într-o grupare numită „Oculta“ şi voiau să-l înlăture. Chiar în momentul în care se dădeau puternice lupte între Ocultă şi Sturdza, apare şi o carte a unui inginer din Tecuci, Ion Brezianu, cu titlul: „D.A. Sturdza, pretins şef al Partidului Liberal. Pacoste pe capul Ţării Româneşti“.

Imaginea lui e din nou şifonată. Ziarele vremii „Furnica“ şi „Adevărul“ caricaturizau lupta politică internă. Au urmat ani tulburi, în care problemele de sănătate ale lui Sturdza s-au agravat, lăsând urme în viaţa sa profesională. În 1908, boala sa e confirmată de specialişti în străinătate. Sturdza e înlăturat din toate funcţiile. Hotărăşte să plece la Paris. Acolo, la hotelul St. James, are o criză nervoasă, cu ieşiri violente, care determină internarea lui la spitalul „St. Antoine“.

Titu Maiorescu nota: „E sfârşit. Început de paralizie cerebrală; accese de alienaţie senilă, când cu iritare violentă, când sub formă de manie religioasă, cruci, cereri de iertăciune“. Dimitrie Alexandru Sturdza nu a mai revenit în viaţa politică. A murit la 81 de ani, pe 8 octombrie 1914, într-un sanatoriu.

Citește mai multe amănunte despre istoria familiei Sturdza pe adevarul.ro