Autor 6283 vizualizări


Constantin Cantacuzino (1703-1768) a fost al doilea fiu al lui Ștefan Cantacuzino, ultimul domn pământean al Țării Românești înainte de instituirea domniilor fanariote, și fratele mai mic al lui Radu Cantacuzino. După asasinarea la Istanbul atât a tatălui cât și a bunicului lor, stolnicul Constantin Cantacuzino, cei doi frați, împreună cu mama lor, Păuna, vor reuși să fugă din capitala otomană cu ajutorul unei corăbii englezești ajungând în Italia și în cele din urmă în Austria. 

În timp ce fratele său mai mare va râmâne în Imperiul Habsburgic, în anul 1735 Constantin va pleca în Rusia, intrând în serviciul Țarinei Ana (foto jos), avansând până la gradul de general-maior. În același timp el se căsătorește cu Ana Șeremetiev, cu care a avut doi fii, Avram și Alexandru. La puțin timp după moartea țarinei, în 1740, Constantin a demisionat din postul de general rus, întrucât el avea intenția să se stabilească lângă mama lui în Transilvania, unde spera să trăiască din veniturile aduse de moșiile familiei sale care se găseau în Țara Românească, notează muzeograful Petre Vlad, pe pagina de Facebook a Muzeului „Conacul Pană Filipescu”


Plecând de la Moscova, împreună cu soția și cei doi fii, fostul general-maior Cantacuzin ajunsese la Brașov unde primise o veste tragică: mama sa tocmai decedase, lăsându-i prin testament satul și moșia Recea. Dorind a obține și retrocedarea satelor și moșiilor tatălui său din Muntenia, se duce, în 1745, la comandantul austriac al fortăreței sârbești de la Semlin și de acolo trece Dunărea la Belgrad, guvernat de Yahia Pașa, prietenul său.

Yahia Pașa fusese comandantul cetății Oceacov, însă în timpul Războiului Ruso-Turc dintre anii 1735-1739, a fost luat prizonier de către ruși. În această perioadă se împrietenise cu Constantin, pe l-a primit cu mult fast și cu multă cinste, când acesta a ajuns la porțile Belgradului. Cu acest prilej, Constantin l-a asigurat din nou pe Pașa, că el nu îi va fi dușman și va rămâne credincios Porții. Apoi a scris arhimandriților și patriarhilor că va părăsi casa de Austria, va trece sub protecția turcilor și va convinge sârbii din imperiul austriac să treacă sub protecția Sultanului. 

După câteva zile, Yahia Pașa i-a trimis o scrisoare Cantacuzinului, ce-i face cunoscut că „i-a isprăvit toată treaba la Sultan, după a lui poftă și după cum i-a făgăduit.” Din păcate această scrisoare picase în mâinile comandantului austriac de la Semlin care îi ceru explicații lui Constantin. Acesta și-a expus versiunea cum că cerea turcilor să-i dea voie să primească în Transilvania veniturile de pe urma moșiilor sale din Țara Românească, adăugând de asemenea că se va duce la Viena pentru a cere autorizație de la împărăteasa Maria-Tereza de a se stabili în Ardeal.

Crezând că l-a convins pe comandantul austriac, Constantin și-a continuat drumul către Viena unde a fost bine primit de împărăteasă, dar în același timp întreține relații cu turcii și lucrează în interesul lor. În timpul șederii sale în Austria, nobilul Cantacuzin însărcinează un om de încredere trimis de la Belgrad să-i comunice lui Yahia Pașa următoarele: 

1) Sfătuiește pe turci să înceapă războiul contra habsburgilor și să năvălească în țările austriece fără declarație;
2) Face cunoscut Porții că la Viena era o mare lipsă de bani, soldații și ofițerii nu sunt mulțumiți și că o bună parte din ei vor să trece de partea otomanilor și vor provoca dezordine;
3) Să i se dea domnia Serbiei în schimbul revoltării sârbilor dim Imperiul Habsburgic;
4) Să se garanteze ofițerilor, ce-i va angaja, capitulațiuni [contracte] și pensiuni;
5) Prin acest mijloc turcii vor putea lua în stăpânire regatul Ungariei și chiar cuceri Viena.

Condamnat la moarte, după ce a fost întemnițat la ordinul împărătesei Maria Tereza

Din nefericire pentru Constantin, autoritățile austriece au aflat despre planurile sale, iar în luna mai a anului 1746, din ordinul Mariei Tereza (foto jos), soldații habsburgi i-au înconjurat casa și l-au arestat, pentru înaltă trădare. Condamnat la moarte, Constantin a fost întemnițat în închisoarea fortăreței din Graz în Austria. Pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viață, anul 1747. Familiei acestuia i s-a permis să locuiască la Viena sau să li se dea cheltuială să se întoarcă în Rusia. 


Soția, Ana Cantacuzino a făcut apel la ambasadorul Rusiei, spre a interveni să fie eliberat bărbatul ei, dar nu i se dă nici un ajutor. Se duce în Rusia și încearcă să o convingă pe Țarina Elisabeta, spre a interveni, fără nici un rezultat. În anul 1765, Constantin a făcut o comoție cerebrală și a murit în temniță în anul 1768. Moartea sa a fost ținută secretă de către austrieci. 


Împărăteasa Maria Tereza murind în 1780, rușii au putut, în sfârșit, să obțină eliberarea, în 1781. Pentru ai face pe plac Țarinei Ecaterina, Iosif al II-lea al Austriei (foto sus) a consimțit să grațieze acest prizonier de viță nobilă, care fusese general rus. Unele surse spun că pe drumul spre Rusia, Constantin se stinsese din viață, însă adevărul era că el zăcea sub pământ de 13 ani. Fii săi intrați în slujba Rusiei nu au lăsat urmași: Alexandru, maior în infanteria rusă, a murit de ciumă în Țara Românească, în 1772, iar fratele său Avram a murit în 1781, cu rang de căpitan al gărzii.

Sursa: Facebook / Muzeul Conacul Pană Filipescu

Bibliografie:

Ion Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani, editura Albatros, București, 1996.
Mihai Dim. Sturdza, Familiile Boierești din Moldova și Țara Românească, Enciclopedia istorică, genealogică și biografică volumul III: Familia Cantacuzino, edit. SIMETRIA, București, 2014.