Autor 2136 vizualizări


Născut în 1265, la Florența, Dante Alighieri avea origini nobile și întreaga sa viață a fost marcată de conflictul dintre susținătorii papei și partizanii imperiului. Condamnat la exil în 1304, din cauza opoziției față de papa Bonifaciu al VIII-lea, poetul a părăsit Florența și nu s-a mai întors niciodată. El a murit la 14 septembrie 1321, la Ravenna.

Convins că a fost nedreptățit, Dante îi va rezerva un loc special papei Bonifaciu al VIII-lea într-unul din cercurile „Infernului” din „Divina Comedie”.

El a petrecut cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. Viața sa a căpătat sens datorită iubirii pentru Beatrice Portinari, căreia i-a dedicat aproape toate poeziile sale.


„Dante şi Beatrice în grădină”, pictură de Cesare Saccaggi (1903)

„Divina Commedia” 

Capodopera lui Dante, „Divina Commedia”, alegorie în versuri de o precizie și forță dramatică deosebită, a fost începută probabil în 1306 și terminată cu puțin timp înainte de a muri. Titlul inițial dat de autor a fost „Comedia”, adjectivul „divina”, folosit de Boccaccio în lucrarea „Trattatello in laude di Dante”, apare pentru prima dată într-o ediție din 1555. Împărțită în trei secțiuni („Inferno”, „Purgatorio”, „Paradiso”), în operă este descrisă o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte, în care poetul se întâlnește cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui, notează Biblioteca Academiei Române, pe site-ul instituției. 

Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuți sau al unui viciu, situarea în una din cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea și după criterii subiective (poetul îi întâlnește în Infern pe adversarii lui). Dante este călăuzit prin Infern și Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înțelepciunii. Beatrice - ființa pe care a adorat-o - fiind instrumentul voinței divine îl ajută să găsească drumul spre Paradis - acolo unde înțelege că „iubirea mișcă soarele și celelalte stele” („l’amor che muove il sole e l’altre stelle”). Fiecare secțiune cuprinde 33 de cântece, cu excepția primei, care are un cântec în plus servind ca introducere. Poemul este scris în „terțete” (terza rima).

Scriind poemul în dialectul toscan, nu în latină, Dante a reușit să transforme limba italiană într-o limbă literară, devenind, astfel, una dintre figurile centrale ale literaturii europene.

Opera oferă o sinteză a opiniilor filozofice, științifice și politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral și mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei creștine medievale. „Divina Commedia” este alegoria purificării sufletului și dobândirii liniștii interioare prin înțelepciune și dragoste.