Autor 7292 vizualizări


Episcopul Tit Liviu Chinezu s-a născut în anul 1904, în comuna Huduc (azi Maioreşti), Comitatul Alba de Jos, (azi, judeţul Mureş), unde tatăl său era preot greco-catolic. Educația sa a început la gimnaziul săsesc din Reghin, apoi la liceul românesc din Reghin, apoi la Blaj, la Liceul „Sfântul Vasile”, distingându-se tot timpul printre cei mai buni elevi. La Liceul "Sfântul Vasile" i-a avut drept colegi de clasă pe Ioan Suciu (viitorul episcop), cu Ioan Miclea (viitorul filosof, merituos reprezentant al neotomismului în România), cu Nicolae Mărgineanu (viitor psiholog şi profesor universitar la Cluj), cu Ioan Vultur (preotul şi scriitorul de mai târziu) etc.  

A legat o prietenie de gânduri şi ideal deosebit de valoroasă cu colegul său de clasă Ioan Suciu, episcopul de mai târziu. Dar această prietenie, deşi era întemeiată pe profunde afinităţi de aspiraţii şi ideal, ca prestanţă şi manifestări în societate, se poate spune că liantul ce-i unise în prietenie şi-i atrăgea unul spre celălalt, era contrastul adânc, căci erau atât de diferiţi ca manifestare în societate. În timp ce Suciu era o fiinţă volubilă, cu reflexe fulgerătoare, cu o memorie excepţională şi o uşurinţă de a se exprima uluitoare, Tit Liviu era un om al trăirii interioare, al reculegerii calme, un analist ce diseca gândurile în profunzime, mai pătrunzător al marilor realităţi decât o investigaţie radiografică.

În 1925, cei doi prieteni au fost trimişi amândoi la studii teologice, la Roma, la Colegiul Sfântul Atanasie, studiile universitare continuându-le la Angelicum şi Propaganda Fide.

După ce şi-a luat doctoratul în filosofie, la 31 ianuarie 1930, a fost hirotonit preot, la Roma. Întors acasă, în anul 1931, tânărul preot, doctor în filosofie Tit Liviu Chinezu a fost numit profesor de religie la Şcoala Normală de Învăţători din Blaj. În 1937 Părintele-profesor Tit Liviu Chinezu a fost transferat la Academia de Teologie „Preasfânta Treime” din Blaj, la Catedra de Apologetică şi apoi la Filosofie. Părintele Chinezu îndeplinea şi funcţia de rector al Academiei Teologice „Preasfânta Treime” din Blaj.

Personalitate importantă, mereu preocupată de promovarea cât mai eficientă a binelui Bisericii, a organizat şi condus asociaţia preoţească „Sfântul Nichita de Remesiana. În editorialul Buletinului Asociaţiei din 25 martie 1945, prelatul greco-catolic precizează scopul şi marile avantaje pe care Asociaţia „Sfântul Nichita” le-a adus Bisericii sale: „ea a adus unele servicii de o deosebită importanţă pentru membrii ei şi unice în istoria Bisericii noastre: încheierea unei prietenii statornice şi pe motiv preoţesc, susţinerea multora printr-un program stabil de viaţă spirituală; dorinţa orientării întregii noastre preoţimi, pe o cale de înaltă ţinută în adevăr ecleziastică. Sunt lucruri care, fără Asociaţia noastră, nu le-am avea decât sporadic”.

Gânditor de elită, el a iniţiat un puternic curent de susţinere a filosofiei neotomiste, organizând cursuri de iniţiere în această filosofie, urmate de un mare număr de cursanţi, clerici şi mireni, mulţi profesori de la şcolile blăjene, dar şi intelectuali de alte profesii. În acest scop a tradus din franceză Introducere în filosofie a lui Jacques Maritain, lucrare rămasă netipărită.

A editat pe cheltuială proprie meditaţiile Face à la Vie şi a publicat numeroase articole cu conţinut pedagogic în ziarele şi revistele Unirea, Cultura creştină, Blajul etc., în scopul ridicării vieţii spirituale a tineretului. Avea o devoţiune şi o admiraţie deosebită pentru Sfânta Tereza de Avila, mare mistică spaniolă (1515 – 1582). Apropiaţii lui spun că ar fi început Viaţa şi doctrina Sfintei Tereza de Avila şi alte lucrări, care au rămas, din păcate, în manuscris. În penitenciarul din Sighet, el mai nutrea speranţa că, dacă-şi va redobândi libertatea, va face un pelerinaj la mormântul acestei sfinte.

De numele părintelui Chinezu se leagă o întâmplare din Blajul, aflat în momentele complicate de la dina nul 1940. În vederea evitării vreunei discordii posibile între români şi unguri, ca viitori aliaţi contra sovieticilor, în războiul ce se va declanşa în vara lui 1941, Antonescu a interzis orice manifestaţie cu ocazia lui 1 decembrie 1940. Părintele Chinezu a decis atunci să se facă o comemorare internă, la care va vorbi el, Părintele Man şi un student. Conform îndrumărilor primite, studenţii au ieşit pe ascuns, până au fost adunaţi sus pe colina Crucii lui Iancu. Regrupaţi aici, în jurul crucii, au scos Tricolorul ţinut până atunci ascuns sub haine, l-au desfăşurat cântând "Deşteaptă-te, române!". Cei 120 de studenţi, în formaţie ordonată, în rânduri de câte patru, au coborât în oraş, defilând în aplauzele însufleţite ale întregii populaţii. După ce au trecut însă pe podul feroviar, au fost opriţi de un cordon masiv de militari. În faţa acestui obstacol, prim-ductorul Pădureanu s-a adresat cu glas tare către mulţimea ce se adunase acolo: "Este azi o ruşine să defilezi cu Tricolorul românesc în frunte?" Un răsunător "NU" din mii de piepturi a fost răspunsul şi, în aclamaţiile întregii populaţii, au rupt cordonul, continuându-şi marşul spre Piaţa Catedralei şi au reintrat în seminar.

Părintele Chinezu îşi riscase postul şi libertatea pentru această manifestare a naționalismului român într-un moment extrem de greu. A fost transferat în 1947, în calitate de protopop la Bucureşti.

Episcopul Valeriu Traian Frențiu, „Ctitorul modern” al Banatului, martir pentru credință la Sighet

Cum a murit Ioan Suciu în închisorile comuniste. «Episcopul Tinerilor» va fi beatificat de Papa Francisc


Calvarul gulagului comunist

În 28 octombrie 1948 Tit Liviu Chinezu a fost arestat şi dus la Mănăstirea Neamţ, împreună cu alţi 25 de preoţi greco-catolici. Apoi drumul său prin pușcării a continuat la Căldăruşani, unde au fost aduşi şi episcopii greco-catolici, ţinuţi până atunci la Dragoslavele, Muscel. În timp ce mai era la Căldăruşani, la data de 3 decembrie 1949, la propunerea lui Ioan Ploscaru, părintele Tit Liviu Chinezu a fost consacrat episcop de către ceilalţi episcopi veterani.

La închisoarea Sighet un căpitan de securitate a repetat propunerea episcopului vicar patriarhal Teoctist Arăpaşu, de a trece la Biserica Ortodoxă Română. La categoricul refuz al tuturor, căpitanul de securitate a plecat furios. Însă Vasile Ciolpan, directorul închisorii, s-a reîntors nervos în celulă, şi părintele Chinezu a fost sancţionat cu izolare timp de două săptămâni.


În primii ani, la Sighet, a luat şi el parte la corvezile din închisoare, până când şubrezia totală a sănătăţii nu i-a mai permis să părăsească celula. De multe ori, securistul închisorii venea şi ţinea teorii despre cum trebuie să treacă la Ortodoxie, cu toţii. Într-o zi episcopul Chinezu i-a spus: «Domnule, sunt cât se poate de uimit să constat că guvernul comunist, care se declară ateu, manifestă atâta interes pentru convertirea noastră.» Dar securistul a replicat: «Tu, care eşti deţinut, ar trebui să ai grijă ce vorbeşti. Există între noi oameni care ştiu mai multă teologie decât tine.» Mai târziu, în aceeaşi zi, a venit comandantul închisorii, care le-a spus că au fost reclamaţi pentru obrăznicie.

Sfârşitul vieţii

Ca să le arate că rezistenţa preoţilor şi episcopilor greco-catolici poate fi înfrântă, conducătorii închisorii au luat măsuri drastice. Era geroasa iarnă a anului 1955. Episcopul Chinezu s-a îmbolnăvit grav. Într-o noapte a început să scuipe sânge, dar n-a avut parte de nici o asistenţă medicală. Chemat sanitarul închisorii, acesta a decis să-l izoleze în infirmierie, ceea ce era o mare minciună, căci, în realitate, infirmierie nu exista. Îl închiseseră, singur, într-o celulă mare, celula 62, de pe aripa din dreapta a T-ului (închisoarea de la Sighet avea forma unui „T”) unde, nu după mult timp, a şi murit, bolnav şi îngheţat. Comandantul închisorii, Vasile Ciolpan, a ordonat ca fereastra celului sale să fie deschisă, pe un ger groaznic, Episcopul Chinezu aproape că a îngheţat.

Ultimele momente ale episcopului Chinezu sunt povestite de în mărturia Părintelui Coriolan Tămâian. "În 12 ianuarie 1955 i s-a făcut rău, nu mai vorbea, nu mânca, până în dimineaţa zilei de 15 ianuarie. Noi căutam să-l «acoperim», să nu-l vadă paznicul, ca şi cu episcopul Frenţiu şi cu episcopul Suciu, altfel îi ducea de acolo, să moară. A intrat întâmplător paznicul, un rutean, l-a văzut bolnav, a sesizat gardianul, care l-a transportat împreună cu mine în altă cameră, de o persoană, spunând că va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia să plece. Peste două ore a murit."

În după-amiaza de 15 ianuarie, tocmai când se trăgea clopotul la biserica romano-catolică din Sighet, se stinsese martir, unul dintre cei mai luminoşi arhierei tineri ai Bisericii Române Unite cu Roma. A fost îngropat în acelaşi cimitir al vagabonzilor şi sinucigaşilor, unde fusese înhumat şi prietenul său de o viaţă, Ioan Suciu, precum şi alţi episcopi, preoţi şi atâţia demnitari, între care Iuliu Maniu. A fost al patrulea episcop martir al Bisericii Române Unite, după Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu şi Ioan Suciu.


""