Autor 7392 vizualizări


Pe 15 noiembrie, acum 105 ani, se năștea Claus von Stauffenberg, cel care avea să rămână în istorie drept omul care ar fi putut să-l ucidă pe Hitler. Datorită poveștii faimosului atentat din 20 iulie 1944 și a popularizării acestui episod – inclusiv prin intermediul Hollywood-ului (să ne amintim că acum câțiva ani era lansat filmul Valkyrie), Claus von Stauffenberg este considerat azi un model al rezistenței anti-naziste din Germania.

Meritele lui von Stauffenberg rămân de necontestat și îi asigură un loc binemeritat în panteonul german. Însă asta nu înseamnă că acest personaj nu trebuie analizat într-un context mai larg, pentru a-i contura o imagine complexă care să depășească simplul stereotip de „bunul german”.

Acum patru ani apărea în cinematografe filmul Valkyrie, în care personajul Claus von Stauffenberg era interpretat de Tom Cruise. Filmul a contribuit la popularizarea istoriei complotului antihitlerist și a omului care ar fi putut deveni, în vara lui 1944, asasinul lui Hitler și, prin asta, eroul întregii lumi. Claus von Stauffenberg, așa cum îl prezintă regizorul Bryan Singer, apare drept „germanul cel bun”, eroul militar care s-a opus lui Hitler și care s-a sacrificat pentru binele țării.

Unii au văzut în Claus von Stauffenberg un fel de strămoș al Germaniei democratice care avea să se nască după război. Trebuie să ne întrebăm însă dacă și în ce măsură putem să-l considerăm pe von Stauffenberg un precursor al generațiilor care au construit Germania democratică postbelică sau dacă el nu a fost altceva decât un produs al vechii Germanii.

În primul rând, trebuie ținut cont de faptul că von Stauffenberg s-a născut în Germania celui de-al Doilea Reich, într-una din cele mai vechi și distinse familii aristocratice catolice din sudul țării. El era, înainte de toate, prin naștere și prin educație, un aristocrat. Era, de asemenea, un naționalist care credea în valoarea și puterea țării sale. De aceea, a fost atras de ideile naționaliste promovate de Partidul Nazist. A fost de acord cu reintroducerea serviciul militar, cu remilitarizarea Renaniei, cu Anschluss-ul, dar și cu anexarea regiunii sudete din Cehoslovacia. După cum le prezenta și Hitler, toate aceste măsuri nu aveau cum să nu fie pe placul unui om care credea în „restaurarea onoarei germane”.

În același timp, trebuie subliniat că von Stauffenberg a respins alte aspecte ale ideologiei naziste. Credința catolică, prin ideile de dreptate și moralitate promovate, l-a făcut să respingă tratamentele inumane împotriva evreilor și excesele de violență de pe front.

Von Stauffenberg era departe de a fi un democrat. Aristocrat prin naștere, von Stauffenberg disprețuia ideea că toți oamenii sunt egali și era de părere că „ierarhiile naturale” trebuie respectate. Această credință a făcut ca von Stauffenberg să nu-l accepte niciodată complet pe Hitler, nu din cauza chestiunilor politice sau morale, ci din cauza principiilor de clasă. El nu putea fi supusul lui Hitler, spunea el, pentru că acesta era un simplu mic-burghez, iar tradițiile familiei sale nu permiteau așa ceva.

Von Stauffenberg nu respingea nici prejudecățile naționaliste și rasiale. Participând la campania din Polonia din 1939, el i-a descris pe polonezi drept „o gloată incredibilă de evrei și corcituri” care „se simte bine doar sub bici”. El era de acord cu planul de ocupare și colonizare a teritoriilor poloneze. Această concepție avea rădăcini profunde în mentalitatea aristocrației germane, care considera că teritoriile estice – care aparținuseră Prusiei (în urma împărțirilor succesive ale Poloniei) și fuseseră luate Germaniei după 1918 – trebuie colonizate de germani urmând exemplul cavalerilor teutoni din Evul Mediu.

Von Stauffenberg se alătură Rezistenței în 1942-1943, după ce evoluțiile de pe Frontul de Est și masacrele comise împotriva evreilor, rușilor și ucrainenilor l-au convins că situația nu mai poate continua astfel. Stauffenberg a rămas fidel ideilor sale, dar a fost motivat de disprețul profund cauzat de Holocaust și de dorința de a pune capăt brutalității comise de naziști. În plus, ca militar, el se convinsese că Hitler, în calitate de comandant suprem al armatei, ducea Germania nu spre victoria promisă, ci spre o înfrângere dezastruoasă. Astfel, în ochii săi, înlăturarea lui Hitler era o obligație atât militară, cât și morală.

Claus von Stauffenberg rămâne un personaj important în istoria Germaniei și în istoria celui de-al Doilea Război Mondial. El merită să fie amintit drept erou, însă nu trebuie să uităm că, în ciuda curajului extraordinar de care a dat dovadă în cadrul mișcării de Rezistență, von Stauffenberg era totuși un model al vechii Germanii, al Germaniei imperiale, și nu un precursor al țării democratice postbelice, așa cum ni l-am putea imagina datorită deciziei sale de a se opune hitlerismului.

 

 

 


Roger Moorhouse,   A Good German? von Stauffenberg and the July Plot, în „History Today”, vol. 59, nr. 1, 2009